ICCJ. Decizia nr. 3078/2011. Civil. Excludere asociat. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 3078/2011

Dosar nr. 40239/3/2009

Şedinţa publică de Ia 12 octombrie 2011

Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa comercială nr. 9330 din data de 05 octombrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei S.L. privind excluderea asociatului T.A. din cadrul SC B. SRL.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere susţinerile părţilor, probele administrate în cauză şi dispoziţiile legale în materie.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, timbrat cu 0,30 lei timbre judiciare mobile şi nemotivat.

Prin decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V- a comercială, s-a anulat ca insuficient timbrat apelul reclamantei, reţinându-se în considerente nu s-a conformat dispoziţiilor legale prevăzute de art. 1 raportat la art. 3 lit. b) din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată, completată şi actualizată, precum şi art. 3 din O.G. nr. 32/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 123/1997, deşi a fost legal citată pentru termenul de judecată de la 18 ianuarie 2011 cu această menţiune de a timbra calea de atac cu taxă de timbru în cuantum de 19,5 lei, şi, pe cale de consecinţă, s-a respins cererea acesteia pentru amânarea judecării în vederea completării cererii de apel.

Prin urmare, instanţa de apel a aplicat sancţiunea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995 şi a anulat apelul ca insuficient timbrat.

Împotriva deciziei pronunţate în apel reclamanta a declarat recurs pe care nu l-a motivat, situaţie în care Înalta Curte, din oficiu a invocat excepţia nulităţii recursului în raport de dispoziţiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ. şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ. :”Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. (2)”.

Textul de lege enunţat priveşte lipsa motivării, astfel că dacă recursul nu a fost motivat prin cererea de recurs, cu arătarea motivelor de casare sau de modificare înscrise în art. 304 pct. 1.9 C. proc. civ.

Faţă de împrejurarea că nu s-au ivit motive de ordine publică care să fie puse în discuţia părţilor şi cum recurenta cum recurenta nu a depus obligatoriu în termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii motivele de casare sau de modificare, Înalta Curte, urmează să constate nul recursul declarat de reclamanta din prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta S.L. împotriva deciziei comerciale nr. 8 din data de 18 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3078/2011. Civil. Excludere asociat. Recurs