ICCJ. Decizia nr. 309/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 309/2011
Dosar nr.1060/122/2006
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 26 aprilie 2006 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. 1060/122/2006 (număr în format vechi 995/2006) cererea reclamantei U.L.R. prin care a chemat în judecată pârâţii Prefectura judeţului Giurgiu şi Consiliul Local Bolintin Vale, pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună anularea dispoziţiei din 10 martie 2006 a primarului oraşului Bolintin Vale de respingere a notificării din 21 noiembrie 2001 şi a referatului de fundamentare a dispoziţiei emis de Comisia de analiză a cererilor de restituire, obligarea pârâţilor în solidar la plata către reclamantă a unor despăgubiri în cuantum de 1.580.000 euro reprezentând contravaloarea imobilului preluat abuziv şi demolat, precum şi a unor despăgubiri în cuantum de 250.000 euro pentru lipsa de folosinţă a imobilului, de la preluarea abuzivă şi până în prezent şi de 1.000.000 euro reprezentând daune morale.
Prin sentinţa civilă nr. 330 din 2 noiembrie 2006, Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, a admis în parte acţiunea reclamantei U.L.R., astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâţii Instituţia Prefectului judeţului Giurgiu, Consiliul Local Bolintin Vale, primarul oraşului Bolintin Vale - S.N., Primăria oraşului Bolintin Vale - Comisia de analiză şi aplicare a Legii nr. 10/2001; a anulat dispoziţia din 10 martie 2006 emisă de primarul oraşului Bolintin Vale prin care s-a respins notificarea din 21 noiembrie 2001 formulată de reclamantă; a respins capetele de cerere privind obligarea pârâtelor Instituţia Prefectului judeţului Giurgiu şi Primăria Bolintin Vale la plata de despăgubiri băneşti şi a contravalorii lipsei de folosinţă către reclamantă; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Instituţiei Prefectului Giurgiu şi a obligat pârâta Primăria oraşului Bolintin Vale să plătească reclamantei suma de 250 lei - onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că excepţia invocată de Instituţia Prefectului judeţului Giurgiu este nefondată, faţă de obiectul cererii reclamantei care a solicitat acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului şi de la Prefectura judeţului Giurgiu, în solidar cu pârâtul Consiliul Local Bolintin Vale, aşa încât aceasta a căpătat legitimare procesuală pasivă.
Prin dispoziţia din 10 martie 2006, primarul oraşului Bolintin Vale a respins notificarea din 21 noiembrie 2001 formulată de reclamantă, având ca obiect restituirea prin echivalent a imobilului situat pe raza oraşului Bolintin Vale, compus din teren de 700 mp şi construcţii demolate.
Cât priveşte calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la restituire conform Legii nr. 10/2001, tribunalul a constatat că, potrivit art. 4, de prevederile acestei legi beneficiază şi moştenitorii persoanelor îndreptăţite, iar succesibili care nu au acceptat succesiunea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare, prin cererea de restituire fiind acceptată moştenirea. Reclamanta a depus la dosar acte din care rezultă că este fiica numiţilor D.G. şi G.D., că, potrivit certificatului de moştenitor din 15 aprilie 1999, unica moştenitoare acceptantă a defunctului D.G. este G.D., a cărei unică moştenitoare este reclamanta (certificat de moştenitor din 15 aprilie 1999). Este irelevant faptul că reclamanta a renunţat la moştenirea tatălui său D.G., câtă vreme, ca efect al transmisiunii succesorale, dreptul la acţiune conform Legii nr. 10/2001 se afla în patrimoniul soţiei, G.D., la data decesului acesteia, şi s-a retransmis către reclamantă, ca efect al acceptării succesiunii mamei sale. În consecinţă, reclamanta are calitate procesuală şi poate pretinde restituirea imobilului.
Referitor la actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului litigios, tribunalul a constatat că reclamanta a dovedit dreptul părinţilor ei asupra acestuia în condiţiile art. 22.1 din HG nr. 498/2003, care enumără printre actele doveditoare ale proprietăţii nu numai actele translative de proprietate, ci orice alte acte care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă şi orice alte acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită, inclusiv istoricul de rol fiscal.
În raport de cele reţinute, tribunalul a constatat că reclamanta are dreptul la restituirea imobilului preluat abuziv compus din teren de 700 mp şi construcţiile descrise în registrul agricol, motiv pentru care dispoziţia din 10 martie 2006 a primarului oraşului Bolintin Vale, prin care s-a respins cererea reclamantei de restituire a imobilului preluat abuziv, apare ca nelegală, aşa încât a dispus anularea acesteia.
Cu toate acestea, Tribunalul a obligat pârâtul la restituirea imobilului prin echivalent, întrucât reclamanta a solicitat exclusiv acordarea măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti, iar dreptul de restituire al acesteia cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în situaţia imobilelor demolate sau care nu mai pot fi restituite în natură, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, ele putând consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea care soluţionează notificarea sau despăgubiri în condiţiile legii speciale de stabilire şi plată - Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Cât priveşte capătul de cerere referitor la obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului, de la preluarea abuzivă şi până în prezent, tribunalul a constatat inadmisibilă solicitarea în procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, care stabileşte cadrul legal de restituire a imobilelor preluate abuziv, nu şi dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin actele de trecere în proprietatea statului, acesta urmând a fi valorificat pe calea dreptului comun.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, la data de 30 ianuarie 2007, au declarat apel Primăria oraşului Bolintin Vale, prin Primar,S.N., Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi Consiliul Local Bolintin Vale, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 13 februarie 2007.
Împotriva aceleiaşi hotărâri judecătoreşti, la data de 25 ianuarie 2007, a declarat apel şi reclamanta U.L.R.
În motivele de apel, a arătat că imobilul a cărui restituire o solicită a aparţinut tatălui său, proprietar D.G., conform datelor evidenţiate şi în Registrul Agricol - Bolintin Vale, autor pe care îl moşteneşte în baza certificatelor de moştenitor din 1999 emise de BN J.M.
Cu toate acestea, tribunalul nu a obligat pârâtele în solidar la restituirea imobilului prin echivalent bănesc, aşa cum era firesc şi cum a solicitat prin cerere. În cerere a invocat prevederile art. 1 alin. (2), art. 24 şi urm. din Legea nr. 10/2001, nemodificată.
Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate şi în conformitate cu prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:
Referitor la apelul formulat de apelanţii - pârâţi Primăria Bolintin Vale, prin primar, Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001 - Bolintin Vale şi Consiliul Local al oraşului Bolintin Vale, Curtea a reţinut, pe situaţia de fapt, că potrivit adeverinţei din 14 septembrie 2004 emise de către Primăria oraşului Bolintin Vale, autorul reclamantei, D.G., a figurat în - registrul agricol în anul 1960 cu un teren în suprafaţă de 4.700 mp în intravilanul oraşului Bolintin Vale, din care 1.000 mp curte şi clădiri (casă de locuit anul construcţiei 1900 - suprafaţă construită 172 mp, grajd anul construcţiei 1927 - suprafaţă construită 40 mp şi magazie/pătul anul construcţiei 1933 - suprafaţă construită 72 mp).
Potrivit concluziilor raportului de expertiză, terenul este în prezent ocupat parţial de SNP P. SA (1.790 mp) şi parţial de zona de blocuri, alei, garaje, situate în domeniul public al oraşului Bolintin Vale.
Prin Decizia civilă nr. 178 din 16 iunie 1994 pronunţată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. 767/1993, ca urmare a admiterii recursului declarat de recurentul petent D.G. împotriva sentinţei civile menţionate anterior, i s-a reconstituit acestuia dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 9,56 teren arabil în extravilanul oraşului Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, cât şi pentru 3.000 mp teren în intravilanul aceleiaşi localităţi sau, în lipsă, teren extravilan în imediata vecinătate, cu aplicarea coeficientului legal de reducere, în loc de 6 ha teren arabil în comuna Floreşti-Stoeneşti, judeţul Giurgiu şi pentru care s-a dispus emiterea unui titlu de proprietate.
Din considerentele deciziei civile nr. 68A din 9 mai 2007 pronunţate în acest dosar reiese că reclamanta a formulat contestaţie în baza Legii nr. 10/2001 împotriva deciziei emise de SNP P. SA şi a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 2.482 mp şi construcţii edificate pe această suprafaţă situată în Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, sau să fie despăgubită prin echivalent bănesc. Instanţa a reţinut că este vorba despre o parte din terenul în suprafaţă de 0,47 ha, categoria curţi construcţii, menţionat în extrasul din Registrul Agricol pe anii 1959-1963. S-a mai reţinut că terenul a fost preluat de către C.A.P., restituit fostului proprietar ca lot în folosinţă şi ulterior expropriat din patrimoniul C.A.P. prin Decretul nr. 1088/1967 în favoarea Trustului de Extracţie Bucureşti sub îndrumarea şi controlul Ministerului Petrolului, în prezent SNP P. SA.
Reţinând că, din totalul de 4.700 mp teren care a aparţinut autorului reclamantei o parte de 3.000 mp a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, aspect constatat cu autoritate de lucru judecat prin Decizia civilă nr. 178 din 16 iunie 1994 pronunţată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. 767/1993, motiv pentru care devin incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, iar pentru o parte de 1.795 mp s-au acordat deja măsuri reparatorii, în contradictoriu cu o altă unitate deţinătoare, iar reclamanta nu poate pretinde o dublă reparaţie pentru preluarea sa abuzivă, Curtea a apreciat întemeiate motivele de apel referitoare la terenul solicitat prin cererea cu care a fost învestită instanţa.
În schimb, în ceea ce priveşte construcţiile situate pe acest teren şi ulterior demolate, critica formulată a fost apreciată ca fondată.
Folosind coeficientul respectiv, valoarea actualizată a imobilului la data efectuării expertizei a fost calculată ca fiind 4.534.396.508 rol, echivalentul a 128.562 euro, la cursul din momentul depunerii expertizei, 6 septembrie 2006 (1 euro=3,527 ron).
În analiza motivului de apel referitor la modalitatea de obţinere a măsurilor reparatorii de către persoanele îndreptăţite, Curtea a tratat distinct problema temeiului legal al obligării pârâtului la plata despăgubirilor băneşti şi pe cea a calităţii procesuale pasive într-o asemenea cerere.
Prin urmare, reclamanta din prezenta cauză nu ar trebui să fie privată de posibilitatea obţinerii unor despăgubiri băneşti corespunzătoare valorii totale a bunului preluat în mod abuziv, care era prevăzută de legea în vigoare la momentul când ar fi trebuit soluţionată notificarea de către unitatea deţinătoare.
Raportat la aceste din urmă considerente, s-a constatat că imposibilitatea obţinerii de către reclamantă a singurei măsuri reparatorii prin echivalent reale şi efective, ce constă în despăgubiri băneşti integrale, este consecinţa şi a nerespectării de către unitatea deţinătoare a termenului în care trebuia soluţionată notificarea.
În al doilea rând, obligaţia de reparare a prejudiciului prin echivalent, scoasă din contextul Legii nr. 247/2005 ca urmare a aplicării cu prioritate a art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, revine unităţii deţinătoare, în patrimoniul căreia de altfel şi rămâne terenul care a format obiectul notificării, şi ca efect al neexecutării obligaţiei de a face constând în restituirea în natură, potrivit regulilor dreptului comun.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect despăgubiri, Curtea a reţinut, în primul rând, faţă de momentul naşterii dreptului reclamantei la acţiune pentru lipsa de folosinţă aferentă fiecărei zile de ocupare abuzivă a imobilului şi de cea a introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 26 aprilie 2006, că s-a împlinit termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 cu privire a despăgubirile constând în lipsa de folosinţă a imobilului pentru perioada de la data preluării şi până la 25 aprilie 2003.
Pe cale de consecinţă, Curtea a admis excepţia invocată din oficiu şi a respins în consecinţă capătul de cerere având acest obiect referitor la perioada respectivă, pe acest temei.
Cât priveşte cererea având ca obiect repararea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosinţă aferentă perioadei ulterioare, Curtea a reţinut, relativ la teren, că încă de la data de 29 aprilie 1999, apelanta contestatoare a primit măsuri reparatorii, constând în reconstituire pe un alt amplasament.
Sub un alt aspect, Curtea a reţinut că se impune majorarea cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanţă pe care trebuie să le plătească pârâtul, acesta urmând să suporte şi jumătate din onorariul în cuantum de 400 lei pentru achitarea expertizei de evaluare a construcţiei şi a terenului.
Distinct de acestea, Curtea a mai reţinut că şi excepţia reiterată de intimatul - pârât Prefectul Judeţului Giurgiu, cu sediul în Giurgiu, judeţul Giurgiu prin întâmpinare este neîntemeiată, întrucât este una dintre persoanele despre care se pretinde că ar fi obligată în aportul juridic dedus judecăţii, pe capătul de cerere având ca obiect despăgubiri.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis ambele apeluri şi a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a anulat în parte dispoziţia de respingere a notificării din 1 martie 2006 emisă de primarul oraşului Bolintin Vale, prin care s-a respins notificarea din 21 noiembrie 2001 formulată de reclamantă, a obligat pârâtul, primarul oraşului Bolintin Vale, să plătească reclamantei suma de 128.562 euro, echivalent în lei la data plăţii, reprezentând contravaloarea clădirii demolate, a menţinut dispoziţia primarului oraşului Bolintin Vale cu privire la teren, a admis excepţia prescripţiei cu privire la despăgubirile constând în lipsa de folosinţă a imobilului pentru perioada de la data preluării şi până la 25 aprilie 2003, a respins în consecinţă capătul de cerere având acest obiect referitor la perioada respectivă şi a obligat pârâtul primarul oraşului Bolintin Vale să plătească reclamantei suma de 450 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, menţinând totodată celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
De asemenea, în temeiul art. 298, art. 274 şi art. 276 C. proc. civ., Curtea a admis în parte cererea apelatei - reclamante având ca obiect cheltuieli de judecată în apel şi a obligat intimatul - pârât primarul oraşului Bolintin Vale la plata sumei de 500 lei, reprezentând jumătate din onorariul asistenţă juridică în apel, proporţional cu pretenţiile admise.
Împotriva deciziei civile nr. 115 A din 15 februarie 2010, a declarat recurs reclamanta U.L.R. care a susţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 8-10 C. proc. civ., hotărârea pronunţată fiind lipsită de temei legal şi fiind dată cu aplicarea greşită a legii, în privinţa soluţionării excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.
Se mai invocă greşita aplicare a normelor legale ale art. 480, art. 481, art. 482 C. civ. si următoarele cu privire la dreptul de proprietate si la dreapta despăgubire solicitată pentru acest imobil in cauză, precum si ale Constituţiei României art. 11, art. 20,art. 44, art. 52 si art. 136.
Se consideră că, pentru erorile materiale de evaluare care sunt realizate în defavoarea sa pentru acest imobil prin rapoartele din expertizele tehnice (topo, construcţii şi contabilă), pe care le-a criticat pentru că sunt incorecte având valori foarte mici care nu corespund de fapt şi de drept valorii de circulaţie imobiliară actuale practicate curent potrivit ofertei pieţei libere pentru acest imobil în cauză, s-au încălcat dispoziţiile Constituţiei.
Pârâţii Consiliul Local Bolintin Vale – Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001, Primăria Bolintin Vale – Consiliul Local de Aplicare a Legii nr. 10/2001 au susţinut următoarele critici de nelegalitate a hotărârii:
Instanţa de judecată, nu a ţinut cont de faptul că, întrucât reclamanta nu a înţeles să formuleze şi un capăt de cerere subsidiar prin care să solicite acordarea de măsuri reparatorii şi în altă modalitate decât cea a despăgubirilor băneşti, deşi tribunalul a pus în discuţia părţilor acest aspect, nu s-a putut dispune acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale de stabilire şi plată a acestora.
Mai mult decât atât, dispoziţia instanţei de judecată privind obligarea pârâtului primarul oraşului Bolintin Vale să plătească reclamantei suma de 128.562 euro, echivalent în lei la data plăţii, reprezentând contravaloarea clădirii demolate, precum şi a sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, contravine şi încalcă flagrant prevederile art. 11 alin. (2), art. 2 lit. i), art. 4, art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, astfel cum au fost modificate şi completate prin pct. 2, 55 şi 56 ale Titlului I din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, şi ale art. 10 lit. a) din HG nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte dispoziţia instanţei de judecată privind obligarea pârâtului primarul oraşului Bolintin Vale să plătească reclamantei suma de 450 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, se consideră nelegală şi netemeinică, deoarece Primarul nu răspunde în prezenta cauză ca persoană fizică, în nume propriu, el este parte în proces reprezentând oraşul Bolintin Vale şi Consiliul Local al oraşului Bolintin Vale, ce sunt instituţii publice.
Analizând recursul declarat de reclamanta recurentă prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce succed:
În mod corect instanţa de apel a considerat că, în ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect plata de despăgubiri, faţă de momentul naşterii dreptului reclamantei la acţiune pentru lipsa de folosinţă aferentă fiecărei zile de ocupare abuzivă şi cea a introducerii cererii de chemare în judecată, s-a împlinit termenul de prescripţie de 3 ani reglementat de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Pentru a fi incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este necesar ca hotărârea pronunţată să fie dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii sau să fie lipsită de temei legal. Or, în speţa supusă judecăţii, instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod just dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, constatând că, pentru perioada de la data preluării până la 25 aprilie 2003, s-a împlinit termenul de prescripţie de 3 ani.
Procedând astfel, Curtea de Apel a soluţionat în mod just excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, neputând fi primit motivul de recurs invocat de reclamantă referitor la nepronunţarea asupra fondului cererii prin soluţionarea greşită a excepţiei dreptului la acţiune.
Nici al doilea motiv de recurs invocat de reclamantă privind evaluarea construcţiei de către instanţa de apel nu poate conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate prin prisma dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
Susţinerile recurente- reclamante privind aplicarea acelor „erori materiale de evaluare" în defavoarea reclamantei şi necorelarea valorilor mici ale imobilului cu valoarea de circulaţie imobiliară actuale practicată curent potrivit ofertelor de piaţă libere nu constituie un motiv care să atragă nelegalitatea deciziei recurate.
Afirmaţiile reclamantei din cuprinsul cererii de recurs privind istoricul clădirii, apartenenţa acestui imobil la categoria de „patrimoniu arhitectural", ca de altfel, şi celelalte precizări ale recurente- reclamante nu constituie susţineri care să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă.
Recursul declarat de recurenţii – pârâţi este fondat în ceea ce priveşte încălcarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, raportat la modalitatea de acordarea a măsurilor reparatorii în echivalent.
Dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevăd că în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent, aceste măsuri putând consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Pentru asigurarea ducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse de art. 1 din Legea nr. 10/2001 prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost reglementat regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Prin art. 16 alin. (1) din cap. V, ce prevăd procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, s-a stabilit că deciziile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-a consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire se predau pe bază de proces verbal de predare – primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi.
Alin. (2) prevede că notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, care au fost soluţionate până la intrarea în vigoare a legii se predau pe bază de proces verbal de predare – primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de deciziile/ dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare şi întreaga documentaţie aferentă acestora.
Aşa cum a constatat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 a Secţiilor Unite, dispoziţiile art. 16 şi urm. din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
În speţă, Decizia atacată nr. 247 din 10 martie 2006 a primarului Bolintin Vale a fost emisă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005. Din perspectiva reglementării de ansamblu a conţinutului nr. 16 alin. (1) şi (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 rezultă că prin notificări soluţionate nu pot fi înţelese decât acele notificări pe baza cărora entităţile învestite au emis decizii sau dispoziţii motivate prin care au stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
În raport de aceasta, soluţia Curţii de Apel Bucureşti prin care a obligat pârâţii la plata sumei de 128.562 euro reprezentând contravaloarea construcţiei demolate este dată cu interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor legale aplicabile, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Nu poată fi reţinută însă critica recurenţilor privind greşita obligare la plata cheltuielilor de judecată, a pârâtului primarul oraşului Bolintin Vale, fiind interpretate în mod just dispoziţiile art. 274 C. proc. civ, acesta aflându-se în culpă procesuală.
Pentru aceste considerente, se va admite recursul declarat de Consiliul Local Bolintin Vale, Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001 şi Primăria Bolintin Vale, în baza art. 312 C. proc. civ şi se va modifica Decizia civilă în parte în sensul că se vor acorda despăgubiri băneşti (măsurile reparatorii în echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Se vor menţine restul dispoziţiilor deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta U.L.R. împotriva deciziei civile nr. 115A din 15 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Admite recursul declarat de pârâţii Consiliul Local Bolintin Vale – Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001, Primăria Bolintin Vale – Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001 împotriva aceleiaşi decizii, pe care o modifică în parte în sensul că acordă despăgubirile băneşti în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 310/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 283/2011. Civil. Strămutare. Revizuire - Recurs → |
|---|
