ICCJ. Decizia nr. 3151/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3151/2011
Dosar nr. 1017/113/2008
Şedinţa publică din 18 octombrie 2011
Reclamanta SC C.P. Brăila SA a chemat în judecată pârâtele SC E.N. SA ca operator de distribuţie de energie electrică prin filiala de D.F.E.E.E.M.N. şi F.D.F.E.E.E.M.N., ca operatori de furnizare a energiei electrice prin Agenţia de furnizare Brăila, pentru a fi obligate pârâtele la plata sumei de 1.646.122,57 lei reprezentând plată nedatorată.
În fapt, reclamanta a susţinut că are în proprietate platformele industriale proprii din Baldovineşti şi Tichileşti, pe care sunt amplasate ferme pentru îngrăşare porcine şi alte obiective de creştere a animalelor, care sunt consumatoare de energie electrică.
La cumpărarea acestor platforme a dobândit şi dreptul de proprietate asupra reţelelor de energie electrică făcându-se o prevedere distinctă în acest sens în cuprinsul actelor de dobândire.
Reţelele de energie electrică au fost dobândite odată cu alte bunuri din patrimoniul fostului proprietar prin licitaţie publică, ca urmare a lichidării judiciare a SC C. SA Brăila şi SC P. SA Tichileşti.
Ignorând voit dreptul reclamantei, pârâtele au prejudiciat-o prin calcularea ilegală a preţului de furnizare de electricitate.
Modalitatea prin care pârâta a calculat în mod voit greşit obligarea reclamantei la plata energiei electrice, a fost încadrarea la un tarif cu valori mai mari (joasă tensiune) decât cea la care o îndreptăţea norma legală (medie tensiune), facturând astfel sume pe care nu era îndreptăţită să le pretindă.
În opinia reclamantei, plata pentru energia electrică furnizată trebuia calculată, imputată şi plătită prestatoarei de beneficiarele dobânditoare a energiei electrice conform unor baremuri valorice stabilite prin ordine emise de A.M.R.D.E., conform Legii nr. 318/2003 şi Metodologia de stabilirea tarifelor pentru serviciul prestat de distribuţie a energiei electrice care a fost aprobată prin Ordinul A.N.R.C. nr. 31/2004.
În temeiul celor arătate se face o distincţie în tarife între înaltă tensiune, medie tensiune şi joasă tensiune, fiecare operator de distribuţie având îndreptăţirea legală să perceapă de la consumatori numai suma pentru MWh, în funcţie de nivelul de tensiune furnizat, întrucât modificarea de tensiune între cele trei nivele constituie o operaţiune în plus şi fiecare operaţiune se plăteşte după cum a fost calculată şi stabilită prin ordin.
Reclamanta a susţinut că posturile Trafo care se află în proprietatea reclamantei au făcut operaţiunea transformând media tensiune în joasă tensiune, astfel că pârâta nu putea solicita un tarif pentru o prestaţie neefectuată.
Diferenţa de preţ este conform tarifelor specifice de 110 lei în anul 2004 şi de 130 lei în ceilalţi ani calculat pentru fiecare megawat furnizat pe care reclamanta şi nu pârâta l-a transformat în joasă tensiune.
Având în vedere prejudiciul suferit prin tarifele aplicate, reclamanta a formulat prezenta acţiune.
În drept a invocat dispoziţiile art. 992 şi următoarele C. civ. în referire la art. 984 C. civ. şi 956 C. civ.
Pârâta SC F.D.E.E.E.D.M.N. SA a precizat că prin HG nr. 675/2007 publicată la data de 09 iulie 2007, a fost aprobată divizarea parţială a acesteia în scopul separării activităţii de distribuţie de cea de furnizare.
Începând cu data de 01 august 2007 s-a dispus divizarea pârâtei în SC F.D.E.E.E.D.M.N. SA şi SC F.F.E.E.E.F.M.N. SA (fila 54-62).
Prin urmare, reclamanta a precizat că înţelege să se judece şi cu SC F.F.E.E.E.F.M. SA prin Agenţia de Furnizare a Energiei Electrice Brăila (fila 67).
Această pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii invocând pe cale de excepţie prescripţia dreptului la acţiune pentru perioada aprilie - iunie 2004.
SC F.D.E.E.E.D.M.N. SA a formulat de asemenea întâmpinare invocând pe cale de excepţie necompetenţa teritorială a Tribunalului Brăila, motivat de faptul că potrivit art. 7, alin. (1) C. proc. civ., cererea împotriva persoanelor juridice de drept se face la instanţa sediului ei principal, care în speţă este în Municipiul Ploieşti.
De asemenea a mai invocat excepţia prescrierii dreptului la acţiune pentru facturile emise în perioada aprilie-iunie 2004.
Pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Sucursala Brăila a SC F.D.E.E.E.E.D.M.N. SA a invocat necompetenţa teritorială a Tribunalului Brăila, solicitând declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Prahova, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (1) C. proc. civ. Faţă de excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei de Furnizare a Energiei Electrice Brăila, a invocat dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ. şi faţă de calitatea de pârâtă pe care o are în cauză a solicitat respingerea acestei excepţii, precum şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a S.C.F.F.E.E.E.F.M.N. SA Ploieşti - A.F.E.E. - Brăila.
Cât priveşte prescripţia dreptului la acţiune, a susţinut că pentru pretenţiile aferente perioadei aprilie-iunie 2004, dreptul la acţiune este prescris.
Reclamantul la rândul său a solicitat respingerea tuturor excepţiilor invocate, ca nefondate.
Instanţa, analizând excepţiile invocate, în ordinea stabilită de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., prin sentinţa 896/ FCOM din data de 05 decembrie 2007, admiţând excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Brăila invocată de SC E.N. SA prin filiala de SC D.F.E.E.E.D.M.N. SA Ploieşti şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Prahova.
Ulterior, ca urmare a recursului formulat de reclamantă, prin Decizia comercială nr. 231 din 27 martie 2008, Curtea de Apel Galaţi a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Brăila.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. 1017/113/2008.
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2008, instanţa s-a pronunţat şi asupra excepţiei prescrierii dreptului la acţiune, respingând-o ca nefondată. În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC F.F.E.E.E.M.N. SA Ploieşti, instanţa a dispus prin aceeaşi încheiere unirea şi soluţionarea odată cu fondul cauzei.
Analizând pe fond pretenţiile reclamantei, instanţa a constatat că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente.
Reclamanta a încheiat cu SC F.D.E.E.E.D.M.N. SA contracte de furnizare a energiei electrice pentru cele 2 locuri de consum care fac obiectul cererii de chemare in judecata, conform prevederilor art. 22, 23, 24 din OUG nr. 63/1998, privind energia electrica şi termică, art. 41, 42 din Legea nr. 318/2003 şi art. 33-35 din HG nr. 1007/2004, privind aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori.
Contractele de furnizare a energiei electrice au fost încheiate şi semnate fără obiecţiuni, în condiţiile stabilite prin avizele tehnice de racordare, care constituie parte integrantă din acestea.
Conform art. 6 din Instrucţiunea OU-I-217-97, privind taxa de racordare, art. 28 alin. (1) din HG nr. 867 din 17 iulie 2003, pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, condiţiile şi termenul de racordare al puterii aprobate, respectiv locul şi numărul punctelor de delimitare se propun de către operatorul de reţea, se stabilesc de comun acord cu utilizatorul şi se precizează în avizul tehnic de racordare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Concret, nivelul de tensiune al tarifului aplicat este dat de nivelul de tensiune al punctului de delimitare patrimonial.
Conform art. 24 din OUG nr. 63/1998, art. 42 din Legea nr. 318/2003 şi art. 32 din HG nr. 867 din 17 iulie 2003, după primirea avizului tehnic de racordare, dacă acceptă prevederile acestuia, utilizatorul solicită în scris operatorului de reţea încheierea contractului de racordare.
Aceste etape au fost parcurse şi de către reclamanta SC C.P. SA, care a obţinut avizul tehnic de racordare din 28 februarie 2001 pentru locul de consum Platforma I Baldovineşti şi din 21 noiembrie 2003 pentru locul de consum Complex Porcine Tichileşti. Aceste avize împreună cu convenţiile de exploatare constituie anexe la contractele de consumator captiv şi eligibil pentru furnizarea energiei electrice încheiate între părţi.
Astfel, pentru locul de consum Platforma I Baldovineşti s-a încheiat contractul de consumator captiv din 01 martie 2001 (filele 100-192, vol. II din dosar). Nivelul de tensiune al tarifului ales de consumator a fost stabilit conform avizului tehnic de racordare din 28 februarie 2001 şi convenţiilor de exploatare, prin care se stabilesc punctele de delimitare patrimonială.
Din data de 01 noiembrie 2005, reclamanta şi-a exercitat dreptul de eligibilitate la acest loc de consum şi a ales drept furnizor SC F.D.F.E.E.E.M.N. SA, cu care a încheiat contractul din 11 noiembrie 2005, tariful fiind stabilit conform legislaţiei în vigoare şi a documentelor deţinute de părţi.
Începând cu data de 01 aprilie 2007 consumatorul a trecut în eligibilitate la un alt furnizor.
Pentru locul de consum Complex porcine Tichilesti, s-a încheiat contractul de consumator captiv din 01 martie 2004. Nivelul de tensiune al tarifului ales de consumator a fost stabilit de asemenea conform avizului de racordare din 21 noiembrie 2003 si convenţiei de exploatare, prin care se stabilesc punctele de delimitare patrimoniala.
Din data de 01 aprilie 2006 consumatorul şi-a exercitat dreptul de eligibilitate la acest loc de consum şi a ales drept furnizor SC F.D.F.E.E.E.M.N. SA, cu care a încheiat contractul din 30 martie 2006, tariful fiind stabilit conform legislaţiei în vigoare şi a documentelor deţinute de părţi. Începând cu data de 01 aprilie 2007 consumatorul a trecut în eligibilitate la un alt furnizor.
Potrivit art. 1 alin. (2) din contractele de furnizare a energiei electrice din 01 martie 2001, din 11 noiembrie 2005, din 01 martie 2004, din 30 martie 2006,,,instalaţiile electrice aparţinând părţilor se delimitează potrivit Anexelor nr. 4 şi 5 la contracte”, ce au fost semnate fără obiecţiuni, de către consumatorul SC C.P. SA.
În cazul ambelor locuri de consum punctul de delimitare al instalaţiilor, aşa cum rezultă din actele enumerate mai sus, inclusiv din schemele electrice, anexe la contract, s-a realizat la bornele 0,4 kV ale transformatoarelor (joasă tensiune).
Tarifarea s-a făcut în mod corect la tarif de joasă tensiune, instalaţiile fiind proprietatea furnizorului şi nu la tarif de medie tensiune întrucât instalaţiile situate,,în amonte” (înainte) de punctul de delimitare, sunt în proprietatea societăţii SC F.D.E.E.E.D.M.N. SA.
De altfel contractele au fost încheiate prin acordul ambelor părţi, fiecare asumându-şi obligaţiile contractuale. Facturile emise ulterior în baza acestora au fost acceptate la plată, fără nici o obiecţiune.
Pe de altă parte, din actele depuse de părţi, rezultă fără putinţa de tăgadă, că proprietatea instalaţiilor de Distribuţie aparţine S.D.E.E. Brăila, în funcţie de care au fost stabilite în mod corect punctele de delimitare, implicit tariful de tensiune aplicat, respectiv de joasă tensiune.
Conform documentelor depuse de pârâte, instalaţiile de alimentare cu energie electrică au fost transferate la cererea fostei Întreprinderi de Stat pentru Creşterea şi Îngrăşarea Porcilor Brăila (actuala SC C.P. SA Brăila) la fosta Întreprindere de Reţele Electrice Galaţi (actuala SDEE Brăila). Astfel, s-au transferat posturile de transformare şi liniile electrice aeriene de medie tensiune (20 kV), care alimentează aceste posturi de transformare.
În patrimoniul, exploatarea şi întreţinerea fostei întreprinderi de Stat pentru Creşterea şi Îngrăşarea Porcilor Brăila (actuala SC C.P. SA Brăila) au rămas numai instalaţiile electrice de utilizare de 0,4kV (joasă tensiune).
Transferul s-a finalizat la data de 10 iulie 1973, conform „Procesului verbal de primire - predare a mijloacelor fixe transferate” (Anexa 8).
Conform „Balanţei mijloacelor fixe” ale SDEE Brăila (Anexa 9), aparatajele posturilor de transformare figurează în inventarul acesteia, cu ani de punere în funcţiune în perioada 1968 - 1972.
Actele depuse de către reclamanta, nu fac dovada dreptului de proprietate asupra instalaţiilor de distribuţie.
Astfel, în contractul de vânzare - cumpărare imobiliară, încheiat în baza Procesului verbal de licitaţie din data de 21 februarie 2002, pentru Platforma Baldovineşti, la capitolul „Caracteristici imobil LOT 2” este prevăzut doar „Corp C 13 - Post trafo - suprafaţa construită 314,62 m2”, care reprezintă clădirea acestui post de transformare, nu şi aparatajul electric şi pentru lotul 3 „Reţele electrice”, care reprezintă reţelele electrice interioare de distribuţie de 0,4kV. Celelalte 10 posturi de transformare nu sunt cuprinse în acest contract de vânzare - cumpărare.
În contractul de vânzare - cumpărare referitor la Complex Porcine Tichileşti sunt prevăzute „Reţele electrice”, care reprezintă reţelele electrice interioare de distribuţie de 0,4kV şi „construcţia cu destinaţia transformator kVA 400”, deci doar clădirea unui post de transformare, celelalte 5 posturi de transformare nefiind cuprinse în acest contract de vânzare - cumpărare!
Aparatajele posturilor de transformare figurează corect în inventarul SDEE Brăila, având anii de punere în funcţiune în perioada 1968 - 1972, anterior anului 1973, când aceste instalaţii au fost predate de fosta Întreprindere de Stat pentru Creşterea şi Îngrăşarea Porcilor Brăila (actuala SC C.P. SA Brăila) către fosta Întreprindere de Reţele Electrice Galaţi (actuala SDEE Brăila).
În inventarele SC C.P. SA Brăila figurează instalaţii electrice cu anul de punere în funcţiune în perioada 1982 - 1984, deci ulterior anului 1973 când s-au predat instalaţiile .
Rezultă că aceste instalaţii electrice nu sunt cele aferente posturilor de transformare şi reţelelor electrice de medie tensiune, care s-au predat în anul 1973 şi prin care, în prezent, se asigura serviciul de distribuţie al energiei electrice.
Din actele analizate, rezultă că punctul de delimitare, este corect stabilit la joasă tensiune, respectiv bornele de 0,4 kV ale transformatoarelor şi nu la clemele de prindere la stâlpii LEA 20 kV (medie tensiune), deoarece actele de vânzare - cumpărare prezentate de către reclamantă nu fac dovada proprietăţii asupra derivaţiilor 20 kV (medie tensiune) şi asupra echipamentelor posturilor de transformare (PTA-uri şi PTCZ-uri), în timp ce actele de proprietate deţinute de S.D.E.E. Brăila (ordine de transfer, balanţă mijloace fixe), precum şi documentele care atestă efectuarea de revizii tehnice, reparaţii accidentale, susţin faptul că derivaţiile 20kV şi echipamentele din posturile de transformare au fost şi sunt în proprietatea acesteia.
Prin urmare, faţă de aceste constatări, instanţa a înlăturat concluziile expertului tehnic în specialitate electroenergetică, expuse în raportul de expertiză (fila 196) privind corecta facturare a valorii energiei electrice consumate, prin aplicarea tarifului pentru medie tensiune, ca fiind lipsite de orice temei juridic şi nesusţinute de ansamblul probator administrat în cauză.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală a pârâtei SC F.F.E.E.E.F.M.N. SA - Agenţia de Furnizare a Energiei Electrice Brăila, instanţa a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a acestor pârâte, întrucât conform dispoziţiilor art. 2, alin. (1) din HG nr. 675/2007, fostele societăţi comerciale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, continuă să existe ca şi loc de distribuţie.
Având în vedere că reclamanta nu a făcut nici o plată către aceste pârâte, că prejudiciul invocat nu se datorează numai activităţii de furnizare, ci activităţii de distribuţie a energiei electrice, instanţa a admis excepţia invocată şi în consecinţă faţă de aceste pârâte a respins acţiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane juridice care nu au calitate procesuală pasivă în cauză.
Faţă de pârâtele SC F.D.E.E.E.D.M.N. SA şi Sucursala de Distribuţie, a respins acţiunea ca nefondată.
În consecinţă, prin sentinţa nr. 149/FCOM din 9 iulie 2010 Tribunalul Brăila a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtelor SC F.F.E.E.E.F.M.N. SA şi SC F.F.E.E.E.F.M.N. SA - A.F.E.E. Brăila; a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC C.P. SA Brăila.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel reclamanta SC C.P. SA Brăila, prin care a susţinut că sentinţa apelată este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
În mod greşit a reţinut instanţa de fond că pârâtele SC F.F.E.E.E.F.M.N. SA Ploieşti şi A.F.E.E. Brăila nu au calitate procesuală pasivă.
Astfel, dispoziţiile HG nr. 675/2007 privind reorganizarea prin divizare parţială a societăţilor comerciale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice nu precizează în ce mod au fost repartizate activul şi pasivul societăţii mamă între societăţile nou înfiinţate. În lipsa unor asemenea precizări în actul normativ sau a unui inventar prezentat de pârâte, soluţia instanţei de fond se bazează pe simple afirmaţii, nedovedite cu nici un mijloc de probă. De altfel, judecătorul fondului nu a precizat temeiul de drept pe care şi-a fundamentat soluţia.
În fond, în mod greşit a reţinut instanţa că ambele contracte de furnizare a energiei electrice au fost încheiate şi semnate fără obiecţiuni, în condiţiile stabilite prin avizele tehnice de racordare, care constituie parte integrantă din acestea.
Instanţa de fond nu a observat faptul că, pentru ambele locuri de consum,s-au încheiat contracte de consumator captiv, contracte ce au fost semnate de reclamantă cu obiecţiuni. Aceste obiecţiuni au fost acceptate în mod tacit de pârâte, atâta vreme cât au furnizat energie electrică.
Datorită monopolului pe piaţa energiei electrice, pe care îl deţineau pârâtele, nu a avut posibilitatea reclamanta să se opună aplicării tarifului de joasă tensiune, în locul celui de medie tensiune, ceea ce a determinat pierderea unei însemnate sume. Lipsa energiei electrice ar fi reprezentat un veritabil element de presiune psihologică, iar imposibilitatea de negociere a unor contracte de adeziune este evidentă. Acest fapt rezultă din răspunsul dat de reclamantă la întrebarea nr. 4 din interogatoriu. Aşa cum rezultă din formularea răspunsului nr. 15 din acelaşi interogatoriu, S.D.F.E.E. Brăila are doar gestiunea posturilor de transformare, a liniilor electrice şi a echipamentelor de măsurare.
A mai susţinut apelanta că SC P. SA, societatea de la care a cumpărat complexul de la Tichileşti este unitate intercooperatistă, iar nu de stat, astfel că aceasta era proprietara echipamentelor electrice, inclusiv a transformatoarelor.
A mai susţinut apelanta că anexele la contractul de furnizare energie electrică şi avizul de racordare cuprind date tehnice de înaltă specializare, unele nici măcar definite, astfel că a fost indusă în eroare la perfectarea contractului. Abia după liberalizarea pieţei de energie electrică a aflat despre existenţa a două tarife diferite ( pentru energia de joasă şi medie tensiune).
Greşit a reţinut instanţa de fond că punctul de delimitare al instalaţiilor, s-a realizat la bornele 0,4 kV ale transformatoarelor. Aşa cum a reţinut şi expertiza tehnică de specialitate instrumentată în cauză, reclamanta a formulat obiecţiuni la data semnării contractului de exploatare, din 27 martie 2007, obiecţiuni ce vizează, în principal, reţinerea în proprietatea şi exploatarea consumatorului a tuturor posturilor de transformare 20/0,4 kV, a echipamentului de măsurare pentru decontare a energiei electrice ş.a.m.d. Ca atare, în mod corect a apreciat expertul că lipsa unui răspuns la obiecţiuni trebuie interpretată în sensul acceptării acestora în mod tacit.
Cât priveşte considerentul instanţei de fond, potrivit căruia reclamanta nu a contestat facturile de energie electrică deşi avea această posibilitate, apelanta a solicitat să se constate că abia în anul 2007 a aflat că deţine în proprietate posturile trafo, ce transformă energia de medie tensiune în energie de joasă tensiune.
A mai arătat apelanta că, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că, la data de 10 iulie 1973, s-au transferat instalaţiile de alimentare cu energie electrică de la Întreprinderea de Stat pentru Creşterea şi Îngrăşarea Porcilor Brăila la fosta Întreprindere de Reţele Electrice Galaţi şi că, astfel, s-au transferat posturile de transformare şi liniile electrice aeriene de medie tensiune (20 kV) şi că, în patrimoniul predătorului au rămas numai instalaţiile electrice de utilizare de 0,4 kV.
Or, la acea dată s-a predat numai dreptul de administrare, nu şi dreptul de proprietate. Dreptul de administrare este un dezmembrământ al dreptului de proprietate, şi, în cauza de faţă, nu există nici o dovadă a dreptului de proprietate al pârâtelor.
Mai mult, instanţa de fond a ignorat actele de proprietate ale reclamantei, precum şi conţinutul adresei din 3 mai 2007.
Instanţa de fond a interpretat în mod eronat înţelesul expresiei „reţele electrice”, cuprins în titlurile reclamantei, în condiţiile în care, potrivit art. 3 pct. 51 din Legea 13/2007, această noţiune include atât reţeaua de joasă tensiune, cât şi pe cea de medie tensiune.
În mod greşit a reţinut instanţa de fond că posturile trafo cuprinse în titlurile de proprietate ale reclamantei (corp C13 - Post Trafo – suprafaţa construită 314,62 m.p. sau construcţia cu destinaţia transformator FVA 400 - nr. inventar 23011) s-ar referi numai la construcţiile în care se află aceste instalaţii. În realitate, postul trafo reprezintă un nod al sistemului electroenergetic la care sunt racordate liniile electrice şi care transformă nivelurile de tensiune.
Calitatea de proprietar a reclamantei asupra acestor posturi trafo ar rezulta nu numai din contractele de vânzare-cumpărare ci şi din următoarele împrejurări: activitatea de întreţinere şi conservare desfăşurată de consumator, prin firma specializată SC U.S. SRL Brăila, în baza unui program propriu de revizie şi reparaţii planificate, amplasarea tuturor instalaţiilor de alimentare cu energie de 20 kV pe teritoriul proprietatea reclamantei, inexistenţa vreunui înscris prezentat de pârâte, din care să rezulte că ar fi solicitat accesul pentru efectuarea lucrărilor de mentenanţă de la proprietar (dat fiind specificul activităţii reclamantei, ce presupune asigurarea securităţii veterinare).
A mai arătat apelanta că, după dobândirea dreptului de proprietate asupra celor două locaţii, aceasta a dobândit şi dreptul de proprietate asupra reţelelor electrice şi posturilor trafo aferente. Faptul că aceste mijloace fixe figurează în continuare în evidenţa contabilă a pârâtelor se datorează faptului că, după dobândirea lor de către reclamantă pârâta nu şi-a revizuit evidenţele contabile.
Curtea a constatat apelul nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Soluţia pronunţată de instanţa de fond, de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC F.F.E.E.E.M.N. SA Ploieşti este corectă. Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată a constat, iniţial, în obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.646.122,57 lei, reprezentând plata nedatorată, în baza prevederilor art. 992 şi urm. C. civ. (sumă majorată, ulterior, la 1.901.692,95 lei).
Suma reprezintă diferenţa dintre tariful de joasă tensiune, aplicat de pârâte şi cel de medie tensiune, care pretinde reclamanta că ar fi trebuit să i se aplice, întrucât ar fi fost proprietara instalaţiilor electrice de distribuţie, calculat pentru perioada iunie 2004 - martie 2007.
Pretinsul accipiens, în perioada iunie 2004 - martie 2007, a fost societatea comercială de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, filială a SC E. SA care însă, în cursul soluţionării litigiului de faţă s-a reorganizat prin divizare parţială, în scopul separării activităţii de furnizare a energiei electrice de cea de distribuţie a energiei electrice, în baza HG nr. 675 din 28 iunie 2007.
În speţă, a avut loc o divizare parţială, în sensul prevederilor art. 2501 lit. a) din Legea 31/1990 republicată în sensul că o parte din patrimoniul societăţii (pretinsul accipiens) s-a desprins şi a fost transferată ca întreg unei societăţi nou constituite, respectiv către pârâta SC F.F.E.E.E.F.M.N. SA Ploieşti.
Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, fosta societate comercială de distribuţie şi furnizare a energiei electrice supusă divizării (accipiensul) nu a fost desfiinţată ca persoană juridică ci continuă să existe ca societate de distribuţie a energiei electrice, schimbându-şi doar denumirea şi obiectul de activitate principal (actuala SC F.D.E.E.E.D.M.N. SA Ploieşti, pârâtă în prezenta cauză).
Este evident că elementul de pasiv ce face obiectul cauzei de faţă (suma a cărei restituire se solicită de reclamantă - solvens) nu a putut fi repartizată prin proiectul de divizare societăţii beneficiare, în sensul disp. art. 2411 alin. (2) din Legea 31/1990 republicată.
Prin urmare, atâta vreme cât copârâta S.C. F.D.E.E.E.D.M.N. SA este succesoarea în drepturi şi obligaţii a accipiensului, este evident că societatea beneficiară în divizarea parţială nu este parte în raportul juridic dedus judecăţii.
De altfel, esenţa litigiului de faţă nu constă în nerespectarea vreunei clauze contractuale din contractele de furnizare a energiei electrice pentru cele două locuri de consum (Platforma I Baldovineşti şi Complex Porcine Tichileşti) întrucât în perioada în discuţie, tarifele nu erau stabilite de furnizor, ci erau tarife reglementate care se publicau în M. Of. conform art. 113 alin. (3) din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori aprobat prin HG nr. 1007/2004.
Conform art. 118 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, tarifele se stabileau pe niveluri de tensiune şi se aplicau corespunzător nivelului de tensiune al punctului de delimitare dintre consumator şi operatorul de reţea. Or, calitatea de operator de reţea aparţine copârâtei SC F.D.E.E.E.D.M.N. SA conform art. 8 din HG nr. 867/2003. Asupra acestui aspect, potrivit căruia nivelul de tensiune al tarifului aplicat este dat de nivelul de tensiune al punctului de delimitare patrimonial vom reveni în cuprinsul hotărârii de faţă.
Critica formulată de reclamanta-apelantă, în sensul că instanţa de fond ar fi reţinut, în mod eronat că ambele contracte de furnizare a energiei electrice au fost semnate fără obiecţiuni, este nefondată.
Astfel, pentru locul de consum Platforma I Baldovineşti s-a încheiat contractul de consumator captiv 1 martie 2001, în baza avizului tehnic de racordare din 28 februarie 3001 şi a convenţiilor de exploatare, prin care s-au stabilit punctele de delimitare patrimonială, iar la data de 1 noiembrie 2005, contractul din 11 noiembrie 2005.
De asemenea, pentru locul de consum Complex Porcine Tichileşti s-a încheiat contractul de consumator captiv din 1 martie 2004, în baza avizului de racordare din 21 noiembrie 2003, prin care s-au stabilit punctele de delimitare patrimonială şi, ulterior contractul 30 martie 2006.
Contrar susţinerilor apelantei, nici unul din aceste contracte nu au fost semnate cu obiecţiuni. Cât priveşte obiecţiunile formulate la convenţia de exploatare, sub nr. 4393/1-15 din 27 martie 2007, invocate prin motivele de apel, acestea vizează raporturile contractuale stabilite între părţi ulterior perioadei ce vizează cauza de faţă (contractul de distribuţie din 27 decembrie 2007, ce excede litigiului ).
Faţă de cele sus-arătate, în mod corect a reţinut instanţa de fond că plăţile efectuate de reclamantă în perioada aprilie 2004 - iunie 2007 nu s-au efectuat în condiţiile inexistenţei unei obligaţii, în condiţiile art. 992 C. civ., ci în temeiul unor obligaţii izvorâte din contracte.
A mai încercat apelanta-reclamantă să susţină, prin motivele de apel, că este vorba de contracte de adeziune, ale căror clauze nu au putut fi negociate şi că anexele la contractele de furnizare, inclusiv avizele de racordare cuprind date tehnice înalt specializate şi termeni care nu au fost definiţi. Faţă de aceste susţineri, Curtea a observat că reclamanta nu este un consumator, spre a fi protejat prin legislaţia specifică (referitoare la clauzele abuzive) ci un profesionist.
Pe de altă parte, reclamanta nu a solicitat să se constate nulitatea parţială a acestor convenţii la încheierea cărora a fost indusă în eroare sau să se compare titlurile de proprietate ale părţilor, cu privire la reţelele de distribuţie (punctele de delimitare ale acestora, ce conduc, în fapt, la tipul de tarif datorat de consumatorul de energie electrică). Practic, aceasta invocă o altă instituţie juridică - plata nedatorată, dar solicită instanţei de fond, pe cale incidentală, să stabilească nulitatea parţială a avizelor de racordare la reţeaua de energie electrică (care reprezintă convenţii, în sensul disp. art. 28 alin. (1) din HG nr. 867/2003) precum şi nulitatea parţială a acelor clauze din contractele de furnizare a energiei electrice prin care s-a stabilit nivelul tarifelor (preţul). Considerăm că reclamanta nu putea solicita clarificarea acestor aspecte, fără să formuleze capete de cerere în acest sens. Însă, câtă vreme instanţa de fond a cenzurat fondul pretenţiilor, în condiţiile în care nu a fost legal învestită, instanţa de apel a procedat, în consecinţă, la o analiză similară. O altă abordare ar fi reprezentat, în condiţiile art. 296 alin. (1) C. proc. civ., crearea pentru apelantă a unei situaţii mai grele decât aceea din hotărârea atacată.
Prin urmare, pe baza unei analize judicioase a materialului probator administrat, în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu reclamanta, ci pârâta este proprietara posturilor trafo.
Astfel, punctul de consum Platforma Baldovineşti este deservit de 11 posturi de transformare a energiei electrice din medie, în joasă tensiune. Or, în contractul de vânzare - cumpărare din 2002 se face vorbire, la Lotul 2, doar de Corp C.13 - Post trafo-suprafaţă construită 314,62 m.p.(care reprezintă doar clădirea acestui post de transformare, nu şi aparatajul electric, ce nu a fost evaluat) şi pentru Lotul 3, de reţele electrice (care este o noţiune foarte vastă, ce include şi reţelele interioare de 0,4 kV).
În mod asemănător, locul de consum Complex Porcine Tichileşti este deservit de 6 posturi de transformare, iar în contractul de vânzare-cumpărare nu se face referire decât la „reţele electrice” fără nici o descriere a acestora, precum şi la construcţia cu destinaţia transformator KVA 400 (nr. inventar 23011), deci doar clădirea în care se afla instalaţia electrică.
Prin urmare, în titlurile de proprietate ale reclamantei nu sunt incluse posturile de transformare a energiei electrice, din medie tensiune, în joasă tensiune. De altfel, chiar dacă aceste titluri ar cuprinde astfel de instalaţii de distribuţie a energiei electrice, în speţă este aplicabil principiul potrivit căruia nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuşi. Astfel, cele două platforme industriale au fost achiziţionate de reclamantă de la SC P. SA Tichileşti şi SC C. SA, în cursul procedurii insolvenţei celor două debitoare-vânzătoare.
Or, încă din anul 1972, prin Ordinul din 396/ T din 16 noiembrie 1972 şi în baza actelor anexă (procese-verbale de predare-primire), instalaţiile de alimentare cu energie electrică ale Complexelor I şi II au fost predate de la fosta Întreprindere de stat pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor Brăila către fosta Întreprindere de Reţele Electrice Galaţi, cu respectarea actului normativ în vigoare la acea dată (art. 43 alin. (1) din Regulamentul din 22 decembrie 1968 pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice). Aceste posturi trafo figurează şi în prezent în evidenţele contabile şi inventarele pârâtei SC F.D.E.E.E.D.M.N. SA Ploieşti - S.D.E.E. Brăila.
În mod greşit s-a susţinut, prin motivele de apel, că în anul 1973 s-ar fi transmis doar dreptul de administrare, nu şi dreptul de proprietate asupra reţelelor electrice de distribuţie, drept, ce ar fi continuat să rămână în patrimoniul fostei Întreprinderi de Stat pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor. În realitate în anul 1973, nu exista reglementat decât dreptul de proprietate al statului, unităţile economice de stat exercitând doar un drept de administrare asupra bunurilor ce serveau propriei activităţi. Urmare reorganizării unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale, în baza Legii nr. 15/1990 (art. 1 alin. (1)), fosta Întreprindere de stat pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor nu putea dobândi, cu titlu de proprietate, în condiţiile art. 20 din actul normativ sus-arătat, decât acele bunuri pe care le deţinea în administrare. Or, aşa cum s-a arătat, nu mai deţinea în administrare posturile trafo în litigiu.
Contractul încheiat cu SC U.S.S.R.L. SA la 5 ianuarie 2000 nu este credibil. Astfel, în contract se menţionează calitatea de proprietar a reclamantei, deşi acesta a dobândit platforma Tichileşti la data de 7 februarie 2004, iar platforma Baldovineşti la data de 29 aprilie 2002. Pretinsul prestator însuşi, prin adresa din 31 martie 2010, arată că nu a executat lucrări de mentenanţă la instalaţiile de medie tensiune. La acesta se adaugă faptul că, din facturile depuse de reclamantă la dosarul de fond (filele 451, 453, 454, 455-vol.III) rezultă efectuarea de lucrări de altă natură: măsurat şi verificat prize pământ, verificare,măsurare şi eliberare buletin pentru prize de pământ ş.a.m.d., deci în legătură cu instalaţia electrică interioară a consumatorului.
În raport de aceste considerente, prin Decizia nr. 111/ A din 17 decembrie 2010, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC C.P. SA, în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar admiterea în parte a cererii pentru suma de 463.084,11 lei, reprezentând diferenţa de tarif dintre tariful de joasă tensiune şi de medie tensiune pentru platforma Tichileşti.
Prin criticile formulate, recurenta a susţinut următoarele:
În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât prin acţiune reclamanta nu a solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra reţelelor electrice si a posturilor trafo. De asemenea, nici intimatele nu au solicitat constatarea dreptului acestora de proprietate asupra reţelelor electrice.
Instanţa de apel, prin motivarea deciziei atacate stabileşte cine este proprietarul reţelelor electrice, ignorând obiectul cererii de chemare în judecată.
De asemenea, în acest mod a încălcat prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de apel, în realitate a lăsat nesoluţionat obiectul cererii de chemare în judecată, şi care constă în plata nedatorată, în acest fel fiind încălcate prevederile art. 129 alin. (51) şi art. 261 C. proc. civ.
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat cu referire la interpretarea greşită a contractului de vânzare cumpărare dintre subscrisa şi SC C. SA, contractul de vânzare cumpărare dintre subscrisa şi SC P. SA, contractul de vânzare cumpărare dintre subscrisa şi SC C. SA, Ordinul nr. 396/ T din 16 noiembrie 1972 precum şi procesul verbal de predare primire din 10 iulie 1973 şi protocolul de predare primire din 09 noiembrie 1972. şi contractul dintre reclamantă şi SC U.S. SRL din 05 ianuarie 2000 privind efectuarea de lucrări de întreţinere şi mentenanţă a reţelelor electrice aparţinând subscrisei.
În mod eronat, instanţa de apel nu a reţinut că în cuprinsul contractelor, se menţionează în ceea ce priveşte obiectul şi reţele electrice, iar prin ordinul sus menţionat se precizează că se predă administrarea şi nu proprietatea.
Instanţa nu a ţinut cont de actele recurentei de proprietate, intabulate şi opozabile tuturor, şi nici măcar de adresa emisă de intimate din care rezultă că instalaţiile electrice nu au fost identificate în evidenţele contabile ale SDFEE Brăila.
În continuare, recurenta susţine concluziile expertului în specialitatea electroenergetică în ceea ce priveşte concluzia că reţea electrică cuprinde atât reţeaua de joasă tensiune cât şi pe cea de înaltă tensiune.
Recurenta susţine că ulterior dobândirii dreptului de proprietate a C.P., a dobândit şi dreptul de proprietate asupra tuturor reţelelor electrice, şi a posturilor trafo aferente, iar faptul că acestea mai apar în evidenţa contabilă a pârâtelor se datorează faptului că acestea nu şi-au revizuit evidenţa contabilă.
În continuare, arată că în anul 1973 s-a transmis doar dreptul de administrare, nu şi dreptul de proprietate, care a fost ulterior transmis recurentei. Transformatoarele transmise în anul 1972 nu sunt cele din perioada în discuţie ci cele montate în anul 1983, de autorul reclamantei.
Motivul de recurs reprezentat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanţa de apel in mod greşit a reţinut in motivarea deciziei faptul că,,în anul 1973, nu exista reglementat decât dreptul de proprietate al statului, unităţile economice de stat exercitând doar un drept de administrare asupra bunurilor ce serveau propriei activităţi. Urmare a reorganizării unităţilor economice de stat in regii autonome si societăţi comerciale, în baza Legii nr. 15/1990 (art. l alin. (1)) fosta Întreprindere de stat pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor nu putea dobândi, cu titlu de proprietate, în condiţiile art. 20 din actul normativ sus-arătat, decât acele bunuri pe care le deţinea în administrare. Or, aşa cum a arătat, nu mai deţinea în administrare posturile trafo în litigiu”.
Mai mult SC P. SA, societatea de la care reclamanta a cumpărat complexul de la Tichilesti era unitate intercooperatista şi era proprietara echipamentelor electrice, inclusiv a transformatoarelor aşa cum recunosc intimatele prin adresa din 03 mai 2007 şi ulterior prin acte juridice inter partes.
În continuare, recurenta a arătat că Regulamentul din 22 decembrie 1968 invocat de către intimata-pârâtă reglementa modalitatea de transmitere a instalaţiilor electrice în general şi prevedea clar ca,,punerea de acord cu prevederile de delimitare a instalaţiilor se va face pana la data de 30 iunie 1969”, deci cu 3 ani înainte de Ordinul nr. 369/ T din 16 noiembrie 1972 pe care intimata-parata îi invoca ca dovadă a dreptului sau de proprietate asupra instalaţiilor electrice ce fac transferul energiei din MT în JT. Deci, acest Regulament nu se referă la instalaţiile ce au fost transferate prin Ordinul nr. 396/ T din 16 noiembrie 1972, prin care s-a predat dreptul de administrare.
Recurenta a criticat şi reţinerile instanţei de apel cu privire la faptul că intimata SDEE Brăila a fost singura care a realizat lucrări de reparaţii şi revizii la posturile de transformare.
În cuprinsul recursului, recurenta a făcut trimitere la decizii pronunţate de Înalta Curte, cu privire la problemele invocate.
Recursul este nefondat.
1. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., teza plus petita. Din acest punct de vedere, s-a pus în discuţie faptul că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât prin acţiune reclamanta nu a solicitat constatarea dreptului de proprietate, instanţa de apel prin motivare stabilind cine este proprietarul reţelelor electrice.
Cu privire la acest motiv, Înalta Curte va avea în vedere dacă instanţa de apel a respectat principiul disponibilităţii şi dacă s-a pronunţat asupra obiectului litigiului în limitele pretenţiilor deduse judecăţii.
Astfel, reclamanta şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe instituţia plăţii nedatorate, solicitând pe cale incidentală şi clarificarea aspectelor legate de nulitatea absolută parţială a convenţiilor la încheierea cărora a fost indusă în eroare.
Însăşi instanţa de apel este cea care reţine acest petit al acţiunii şi a realizat o analiză judicioasă a cauzei.
În mod eronat susţine recurenta că a fost analizat dreptul de proprietate asupra instalaţiilor de distribuţie, în realitate instanţa de apel a stabilit punctele de joasă delimitare, în funcţie de considerentele privind dreptul de proprietate.
Reţinerile instanţei de apel, conform cărora în patrimoniul, exploatarea şi întreţinerea reclamantei au rămas numai instalaţiile de joasă tensiune sunt corecte şi ele au condus la concluzia corectei facturări a energiei electrice consumate.
În consecinţă, critica întemeiată pe acest motiv de recurs va fi respinsă.
2. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Prin acest motiv, recurenta a invocat că instanţa de apel a lăsat, în realitate nesoluţionat obiectul cererii de chemare în judecată, având ca obiect plata nedatorată, din acest punct de vedere fiind încălcate dispoziţiile art. 129 alin. (5) şi art. 261 C. proc. civ.
Din acest punct de vedere se constată că potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., soluţia dată în apel, conţine motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, în a aprecia că s-au adus critici nefondate sentinţei fondului.
Sub aspectul conţinutului deciziei, este de reţinut că analiza criticilor s-a făcut în condiţiile devoluţiunii apelului iar situaţia de fapt a fost analizată în ansamblul probelor, situaţia de fapt incidentă în speţă fiind pe deplin stabilită.
De asemenea, nu se poate reţine că există contradicţie între dispozitiv şi considerente, iar acestea conduc la soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Instanţa de apel a analizat petitul acţiunii în raport de temeiul de drept invocat, reprezentat de plata nedatorată, analizând din acest punct de vedere condiţiile necesare pentru a se naşte raportul juridic în temeiul căruia accipiensul va fi obligat la restituirea către solvens a ceea ce a primit.
Concluzia instanţei de apel este corectă în sensul că plăţile efectuate de reclamantă, în perioada aprilie - iunie 2007 s-au efectuat în condiţiile existenţei unei obligaţii izvorâte din contracte şi nu în condiţiile art. 992 C. civ.
3. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, recurenta a invocat interpretarea greşită a înscrisurilor care dovedesc dreptul de proprietate al recurentei asupra tuturor reţelelor electrice, făcând trimitere la concluziile expertului în specialitatea electroenergetică.
Prealabil analizării acestui motiv de recurs, Înalta Curte reaminteşte că examenul probelor şi concludenţa lor în stabilirea situaţiei de fapt nu mai poate fi realizată în recursul extraordinar în actuala reglementare.
De asemenea, trimiterea la concluziile unei expertize care nu au fost reţinute de către instanţă este lipsită de relevanţă, din acest punct de vedere, instanţa reţinând că aceste concluzii la care achiesează reclamanta sunt lipsite de temei juridic şi sunt nesusţinute de ansamblul probator administrat în cauză.
Revenind la nesocotirea dispoziţiilor din contractele menţionate de către recurentă, din perspectiva dispoziţiilor art. 969 C. civ., Înalta Curte arată că interpretarea clauzelor contractelor în raport de împrejurările speţei revine instanţelor devolutive. În cauza de faţă, din actele invocate de recurentă rezultă că în patrimoniul recurentei au rămas numai instalaţiile electrice de utilizare, fără a se face dovada dreptului de proprietate asupra instalaţiilor de distribuţie.
4. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, recurenta a invocat aplicarea greşită a unor dispoziţii legale.
Înalta Curte, urmează a proceda la analizarea acestora.
În ceea ce priveşte interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990, prin care s-a ajuns la concluzia greşită că fosta Întreprindere de Stat nu putea dobândi decât bunurile pe care le deţinea în administrare, Înalta Curte apreciază că în oricare situaţie este aplicabil principiul potrivit căruia nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuşi. Astfel, cele două platforme industriale au fost achiziţionate de reclamantă de la cele două vânzătoare, SC C. SA şi SC P. SA, care le-au dobândit de la fosta Întreprindere de Stat pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor Brăila.
Instalaţia de distribuţie a energiei electrice figurează din anul 1968 şi până în prezent în inventarele şi evidenţele pârâtei SC F.D.E.E.E.D.N. SA Ploieşti.
Ceea ce este relevant în cauză este că posturile de transformare au fost puse în funcţiune în perioada 1968-1972, anterior anului 1973, când s-a realizat predarea la fosta Întreprindere de Stat, iar în inventarele recurentei figurează instalaţii electrice cu punerea în funcţiune în perioada 1982-1984, deci ulterior anului 1973 când s-au predat instalaţiile.
Deci, invocarea de către recurentă a greşitei aplicări a Ordinului nr. 369 din 16 noiembrie 1972 este lipsită de relevanţă juridică, întrucât rezultă că în anul 1973 s-au predat reţelele electrice de medie tensiune şi posturile de transformare, care asigură serviciul de distribuţie al energiei electrice în prezent şi care nu au fost şi nu sunt în proprietatea recurentei.
În consecinţă, constatând că toate criticile evocate în apel au fost în mod concret şi efectiv examinate cu referire la argumentele şi elementele de probă puse în discuţie de recurentă, astfel încât, Decizia pronunţată este legală.
Având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.P. SA Brăila împotriva deciziei nr. 111/ A din 17 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială maritimă şi fluvială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2193/2011. Civil. Legea nr..10/2002. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3072/2011. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
