ICCJ. Decizia nr. 3291/2011. Civil. Acţiune în revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3291/2011
Dosar nr. 551/1/2011
Şedinţa publică de la 18 iunie 2012
Prin cererea înregistrată la data de 5 noiembrie 2003 sub nr. 4240/2003 la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta SC G.N.C. SA a chemat în judecată pe pârâta SC P. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantei imobilul cu destinaţie comercială situat în Bucureşti, sector 6, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 20 din 12 ianuarie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi a respins acţiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate de reprezentant.
Împotriva acestei hotărâri, SC G.N.C. SA, prin lichidator judiciar, a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub numărul 1455/2004.
Prin decizia civilă nr. 1549.A din 29 iunie 2004, s-a admis apelul, s-a anulat sentinţa atacată şi s-a reţinut cauza pentru evocarea fondului.
Prin decizia civilă nr. 2059A din 5 octombrie 2004, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a apelului declarat de reclamantă SC E.L.K. Tec SRL, în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, în favoarea Judecătoriei Sector 6 Bucureşti.
După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 Bucureşti, la data de 19 ianuarie 2005 sub nr. 892/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 1410 din 4 martie 2005, Judecătoria Sector 6 Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a respins acţiunea reclamantei SC E.L.K. Tec SRL, împotriva pârâtei SC P. SA, ca fiind formulată de o persoană care nu are calitate procesuală activă.
Împotriva sentinţei civile nr. 1410 din 4 martie 2005, SC E.L.K. SRL a declarat recurs, care a fost admis prin decizia civilă nr. 1347R din 16 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care s-a casat sentinţa recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, urmând ca în faţa instanţei de fond să se stabilească cadrul procesual, urmare a transferului dreptului litigios către SC G.R.B.G. SRL.
Prin sentinţa civilă nr. 7104 din 10 noiembrie 2006, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Prin sentinţa comercială nr. 6654 din 15 mai 2007, a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC P. SA şi în consecinţă s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC G.R.B.G. SRL împotriva acesteia.
De asemenea s-a respins cererea de chemare în judecată a intervenienţilor SC R.M.K.C. SRL şi SC L.F.M. SA.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamanta a promovat o acţiune în revendicare asupra imobilului cu destinaţie comercială situat în Bucureşti, susţinând că dreptul de proprietate asupra acestuia aparţine SC G.N.C. SA, care i-a transmis dreptul litigios printr-un act de dare în plată autentificat sub nr. 1052 din 5 mai 2004.
În baza probelor administrate, prima instanţă a concluzionat că, întrucât nu s-a dovedit că pârâta SC P. SA ocupă spaţiul revendicat de reclamantă, acţiunea urmează a fi respinsă, ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Din examinarea probatoriului, instanţa a mai reţinut că spaţiul revendicat de reclamantă nu a intrat niciodată în patrimoniul autoarei sale SC G.N.C. SA, ci în cel al intervenientei SC L.F.M. SA, astfel încât acţiunea reclamantei a fost respinsă pe fond împotriva acestei interveniente şi a detentorului său precar SC R.M.K.C. SRL.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat, prin decizia comercială nr. 311 din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, iar recursul aceleiaşi părţi a fost admis prin decizia nr. 2252 din 15 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul casării cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea unei mai bune administrări a justiţiei.
In rejudecarea după casare a apelului declarat împotriva sentinţei comerciale nr. 6654 din 15 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a pronunţat decizia comercială nr. 573 din 24 noiembrie 2010, prin care a respins apelul reclamantei.
În considerentele deciziei se reţine, în esenţă, că, prin Protocolul nr. 21156 din 25 iulie 1990 invocat de reclamantă ca temei al dreptului său de proprietate, autoarea sa SC G.N.C. SA a putut prelua doar un drept de folosinţă asupra spaţiului în litigiu, de la I.C.L.A. 6, deoarece acesteia din urmă i-a fost transmis doar un astfel de drept, la 2 noiembrie 1989, de la I.C.S.L.F., care a deţinut bunul de la I.L.F. pe o perioadă determinată: de la 30 august 1986, până la 13 iulie 1990 când s-a desfiinţat ICSLF, prin H.G. nr. 613/1990.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei din apel, în sensul admiterii apelului, modificării în parte a sentinţei şi admiterii cererii de chemare în judecată. In consecinţă, solicită obligarea intervenientelor SC R.M.K.C. SRL şi SC L.F.M. SA, să-i lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul spaţiu comercial - fost centru de carne nr. 20, situat în Bucureşti, la parterul blocului C3, sector 6, compus din construcţie în suprafaţă de 175,25 mp şi suprafaţă utilă de 148,57 mp şi cotă indiviză de teren în suprafaţă de 20,43 mp, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de recurs, reclamanta susţine că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, fiind totodată lipsită de temei legal, dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motive de recurs prevăzute de art. 304 punctele 7 şi 9 C. proc. civ.
In dezvoltarea criticilor aduse deciziei pronunţate în apel, recurenta arată următoarele:
Instanţa de apel a aplicat greşit legea, neacceptând că izvorul dreptului de proprietate al reclamantei, dobândit la 7 septembrie 1990 îl constituie art. 20 din Legea nr. 15/1990, art. 65 din Legea nr. 31/1990 şi H.G. nr. 391/1995.
De asemenea, susţine că s-au aplicat greşit prevederile H.G. nr. 765/1990 prin care a operat transferul cu titlu gratuit a spaţiului, la data de 25 iulie 1990, de la I.C.L.A. 6.
Hotărârea este nelegală şi pentru că a reţinut forţa juridică probantă superioară a unui act sub semnătură privată, respectiv a convenţiei încheiate în anul 1977 între D.G.D.A.L. şi I.L.F. Militari, fată de o hotărâre de guvern, respectiv o lege organică. Sub acest aspect, recurenta susţine că bunul în litigiu nu s-a mai întors niciodată în patrimoniul I.L.F. Militari după noiembrie 1989, motiv pentru care nici nu a fost aportat în capitalul său social.
Astfel, întrucât la data apariţiei H.G. nr. 765/1990, ICL Alimentara 6 aparţinea Direcţiei generale comerciale şi se afla în subordinea Ministerului Comerţului, acest act normativ îi era obligatoriu, motiv pentru care a şi semnat cu autoarea reclamantei Protocolul nr. 21156 din 25 iulie 1990 de predare a spaţiului, care, prin efectul Legii nr. 15/1990, constituie proprietatea reclamantei.
Recurenta mai susţine nelegalitatea deciziei şi prin prisma dispoziţiilor Legii contabilităţii nr. 82/1991.
De asemenea, în raport de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este criticată decizia care, susţine recurenta, deşi apreciază că toate actele normative invocate de reclamantă sunt aplicabile speţei, concluzionează, totuşi, că ele nu reprezintă izvorul dreptului de proprietate ala acesteia, reţinând şi faptul că H.G. nr. 391/1995 nu confirmă dreptul de proprietate al niciuneia dintre părţile litigiului.
Prin întâmpinarea înregistrată la 2 mai 2011 (f.28-30) intimata SC P. SA a solicitat respingerea recursului, arătând în apărare că din cuprinsul acesteia rezultă împrejurarea că recurenta nu a înţeles să critice soluţiile instanţelor sub aspectul modului de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a SC P. SA.
Pe fond susţine că, la data emiterii H.G. nr. 765/1990, spaţiul comercial revendicat se afla în patrimoniul I.L.F. Militari, unitate economică care aparţinea de Ministerul Agriculturii.
De asemenea, se susţine că invocarea de către reclamantă a art. 20 din Legea nr. 15/1990 este nelegală întrucât, pentru a deveni proprietatea sa, spaţiul trebuia să facă parte din patrimoniul său la data înfiinţării societăţii, respectiv să existe un înscris care să facă dovada preluării de către autoarea sa, la momentul înfiinţării SC G.N.C. SA, de la întreprinderea care şi-a încetat activitatea în activul patrimonial a acestui spaţiu comercial.
Prin întâmpinarea înregistrată la 5 mai 2011 (f.31-33) intimata SC R.M.K.C. SRL a solicitat respingerea recursului, arătând în apărare că spaţiul comercial în litigiu a fost construit din fondurile statului, iar beneficiarul investiţiei a fost autoarea intimatei-intervenientă I.L.F. Militari, care a devenit proprietara bunurilor preluate în baza H.G. nr. 613/1990 şi a Protocolului nr. 8039 din 13 iulie 1990, în temeiul Legii nr. 15/1990.
Arată de asemenea că, recurenta nu a dobândit dreptul de proprietate asupra spaţiului în conformitate cu art. 20 din Legea nr. 15/1990 , motivat şi de faptul că asupra acesteia reclamanta exercita doar un drept de folosinţă, neexistând niciun înscris care să constituie titlul în baza căruia ICL Alimentara 6 ar fi deţinut vreodată proprietatea asupra spaţiului.
Intimata admite că nu constituie titlu de proprietate Convenţia încheiată în anul 1977 între D.G.D.A.L. şi I.L.F. Militari , însă invocarea acesteia de instanţa de apel urma să evidenţieze în principal faptul că această intimată - intervenientă a fost beneficiara investiţiei, dobândită în cele din urmă în proprietate, prin efectul Legii nr. 15/1990.
Prin întâmpinarea înregistrată la 9 mai 2011 (f.35-40) intimata SC L.F.M. SA a solicitat, de asemenea, respingerea recursului reclamantei, susţinând, în esenţă, aceleaşi apărări ca şi în cazul celorlalte intimate, privind faptul că autoarea recurentei nu avea în patrimoniu spaţiul revendicat, aşa încât nu poate invoca drept temei al proprietăţii prevederile art. 20 din Legea nr. 15/1990.
Se susţine totodată, faptul că, întrucât autoarea SC P. SA nu a avut niciodată în patrimoniu acest spaţiu, rezultă că nu îl putea transmite nici în temeiul H.G. nr. 765/1990 şi nici în temeiul H.G. nr. 391/1995, acesta aparţinând SC L.F.M. SA.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:
Folosinţa spaţiului comercial care face obiectul acţiunii în revendicare promovată de reclamanta SC G.R.B. SRL a fost transmisă succesiv pe parcursul timpului şi apare menţionat pentru prima dată, potrivit actelor dosarului, într-un tabel - anexă la convenţia încheiată între D.G.D.A.L. şi întreprinderea de Legume şi Fructe (I.L.F.) Militari, pentru lucrările care se executau în anul 1977, lucrări finalizate la 25 martie 1980, spaţiul fiind predat acesteia din urmă la 8 aprilie 1980, pe baza unui proces-verbal.
Ulterior, la data de 30 august 1986, întreprinderea de Legume şi Fructe (I.L.F.), Militari i-a predat spaţiul întreprinderii Comerciale de Stat pentru Legume şi Fructe (ICSLF) Bucureşti, care, la rândul său îi transmite ICL Alimentara 6 dreptul de folosinţă, pe baza unui proces-verbal de predare-primire încheiat la data de 2 noiembrie 1989.
În baza H.G. nr. 613 din 25 mai 1990 privind preluarea de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare a activităţii de desfacere cu amănuntul, de la întreprinderile Comerciale de Stat pentru Legume şi Fructe din subordinea Ministerului Comerţului Interior, s-a încheiat la data de 13 iulie 1990 Protocolul nr. 8039, prin care activul şi pasivul ICSLF (desfiinţată) s-a predat I.L.F. Militari.
Prin decizia atacată cu recurs s-a susţinut că această repreluare pe bază de protocol a vizat şi spaţiul comercial în litigiu, susţinere nelegală, din următoarele considerente:
Prin H.G. nr. 765 din 9 iulie 1990 privind trecerea unor unităţi comerciale specializate de produse alimentare la Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei s-a prevăzut la art. 1 că ";Pe data prezentei hotărâri unităţile comerciale specializate de lapte, pâine, peşte, carne si preparate din carne trec din subordinea comerţului în subordinea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei";.
Conform art. 2 alin. (1), "; Unităţile specializate de lapte, pâine, peşte, carne si preparate din carne se predau-preiau pe bază de protocol încheiat între părţi";.
De asemenea, la art. 7 s-a prevăzut că "; Predarea şi preluarea magazinelor specializate se vor face prin transfer cu derogare de la art. 14 din H.G. nr. 740 din 3 iulie 1990";.
Prin art. 14 din H.G. nr. 740/1990 s-a prevăzut că transmiterea fondurilor fixe între unităţile economice de stat se poate face, în condiţiile legii, numai cu plată.
Rezultă că, în condiţiile H.G. nr. 765/1990, unităţile comerciale specializate în produse alimentare au fost transferate cu titlu gratuit, prin excepţie de la regula transferului cu plată prevăzută la art. 14 din H.G. nr. 740/1990.
Prin actul normativ menţionat s-a stabilit transferul fondurilor fixe, inclusiv a imobilelor, nu doar a obiectelor de inventar şi a activităţii comerciale, art. 7 referindu-se expres la magazine.
In aplicarea dispoziţiilor H.G. nr. 765/1990, anterior publicării actului normativ în Monitorul Oficial la data de 9 noiembrie 1992, s-a încheiat Protocolul nr. 21156 din 25 iulie 1990, între ICL Alimentara 6, aflată în subordinea Direcţiei Generale Comerciale - Ministerul Comerţului şi Turismului şi Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, întreprinderea de Industrializare a Cărnii Bucureşti Glina (menţionată în protocol şi cu denumirea de abator), protocol prin care părţile au stabilit transferul unităţilor comerciale specializate de desfacere a cărnii în integralitatea lor (personal, mărfuri, obiecte de inventar, fonduri fixe), menţionate în anexă, de la ICL Alimentara sector 6, la întreprinderea de Industrializare a Cărnii Bucureşti Glina (I.I.C. Glina), printre spaţiile comerciale regăsindu-se şi cel aflat în prezentul litigiu.
Apărarea intimatelor conform căreia H.G. nr. 765/1990 nu a produs efecte juridice decât ulterior publicării acesteia în Monitorul Oficial a fost corect respinsă ca neîntemeiată de către instanţa de apel, faţă de împrejurarea de fapt potrivit căreia părţile semnatare ale protocolului au înţeles, prin acest fapt să pună în aplicare prevederile actului normativ.
De asemenea, nu prezintă relevanţă împrejurarea că, ulterior, prin H.G. nr. 474 din 14 iunie 1999 s-a abrogat H.G. nr. 765/1990, deoarece abrogarea, ca mod de ieşire din vigoare a legii, are efecte doar pentru viitor.
Se constată astfel ca, pe de o parte, la data apariţiei actului normativ, respectiv 9 iulie 1990, şi deci, anterior Protocolului nr. 8039 din 13 iulie 1990, spaţiul comercial se găsea în posesia şi folosinţa ICL Alimentara 6, care a procedat legal la transferul acestuia în favoarea antecesoarei reclamantei, prin protocol, conform H.G. nr. 765/1990.
Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat anterior, spaţiul a tăcut obiectul unor transmisiuni succesive, până la transmiterea dreptului de folosinţă în favoarea ICL Alimentara 6 fără a se dovedi în cauză existenţa unui drept de administrare directă asupra bunului, ca şi componentă a patrimoniului persoanei juridice.
Din această perspectivă se va reţine că, anterior anului 1989, dreptul de proprietate publică, potrivit concepţiei existente la acei moment, aparţinea doar statului, în timp ce unităţile administrativ-teritoriale, întreprinderile economice de stat şi instituţiile publice nu aveau un drept de proprietate asupra bunurilor repartizate pe cale administrativă sau dobândite prin mijloace de drept civil, ci, un drept de administrare directă.
Actul de constituire a dreptului de administrare directă era un act unilateral de drept public un act de putere şi nu de natură contractuală, nefiind necesar acordul titularului.
Distinct de acesta, exista dreptul real de folosinţă gratuită, care însă nu se putea constitui împotriva voinţei instituţiei beneficiare şi nu putea fi, în acelaşi timp, obiectul unei alte modalităţi de exercitare a dreptului de proprietate publică.
Aşadar, SC L.F.M. SA, ca succesoare a I.L.F. Militari n-a demonstrat existenţa în patrimoniul său a unui drept de administrare directă asupra bunului în litigiu, opozabil erga omnes, care să se bucure în raporturile juridice de drept privat de caracterele juridice ale dreptului de proprietate publică.
De cealaltă parte, ICL Alimentara 6, care avea posesia şi folosinţa spaţiului la data apariţiei H.G. nr. 765/1990 s-a conformat dispoziţiilor acesteia şi 1-a predat pe bază de protocol, potrivit legii, antecesoarei reclamantei, respectiv I.I.C. Bucureşti Glina.
Prin H.G. nr. 167 din 15 februarie 1990, urmare a desfiinţării Abatorului Bucureşti şi scindarea acestuia în două unităţi, a luat fiinţă Întreprinderea de Prelucrare a Cărnii Bucureşti, iar prin H.G. nr. 1353 din 27 decembrie 1990 privind înfiinţarea de societăţi comerciale pe acţiuni în industria alimentară s-a constituit SC G. SA, ca urmare a desfiinţării întreprinderii de preparate şi conserve din carne Bucureşti.
Titlul de proprietate al I.I.C. Bucureşti Glina, antecesoarea reclamantei, rezidă în dispoziţiile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, publicată în M.Of. nr. 98 din 8 august 1990 şi care, la acea dată deţinea spaţiul în baza Protocolului nr. 21156 din 25 iulie 1990.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din lege, "; Unităţile economice de stat, indiferent de organul în subordinea căruia îşi desfăşoară activitatea, se organizează şi funcţionează, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi, sub formă de regii autonome sau societăţi comerciale";.
La art. 17 din lege, se prevede că "; Unităţile economice de interes republican se organizează ca societăţi comerciale prin hotărâre a guvernului, iar cele de interes local, prin decizia organului administraţiei locale de stat";.
Conform art. 20 alin. (2) din lege, ";Bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu";.
Înfiinţarea societăţilor comerciale prevăzute de lege, potrivit art. 57 se va face în termen de 6 luni de la intrarea sa în vigoare, astfel că, prin H.G. nr. 1353/1990, în aplicarea art. 57 a luat fiinţă SC G.N.C. SA.
Aceasta a înstrăinat SC E.L.K. Tec SRL activul său prin vânzare-cumpărare, incluzând toate drepturile reale şi de creanţă, precum şi cele litigioase, pentru ca mai apoi, aceasta din urmă, prin actul de dare în plată autentificat sub nr. 1052/2004 să transmită SC G.R.B. dreptul litigios care face obiectul prezentului dosar.
In ceea ce priveşte SC P. SA despre care s-a susţinut că a preluat activul şi pasivul ICL Alimentara 6 se va reţine că actul de înfiinţare al acesteia îl constituie Decizia nr. 1071 din 9 noiembrie 1990 a Primarului municipiului Bucureşti, care este ulterioară Protocolului nr. 21156 din 25 iulie 1990 şi respectiv datei de 8 septembrie 1990 de intrare în vigoare a Legii nr. 15/1990, potrivit art. 58, validându-se în acest fel considerentele pentru care s-a reţinut că preluarea respectivă nu a vizat şi spaţiul în litigiu.
Pentru considerentele arătate, în lumina dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reţinându-se că decizia din apel s-a pronunţat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 15/1990, coroborate cu cele ale H.G. nr. 765/1990, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. se va admite recursul declarat de reclamanta SC G.R.B.G. SRL împotriva deciziei 573 din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, care va fi modificată, în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei comerciale nr. 6654 din 15 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
În consecinţă se va dispune schimbarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii acţiunii şi obligării intervenientelor SC L.F.M. SA şi SC R.M.K.C. SRL să-i lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie, imobilul cu destinaţie comercială - fost centru de carne nr. 20, situat în Bucureşti.
Vor fi menţinute restul dispoziţiilor sentinţei, privind modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC P. SA.
In temeiul art. 276 C. proc. civ. intervenienţii SC L.F.M. SA şi SC R.M.K.C. SRL vor fi obligaţi în solidar să-i achite reclamantei SC G.R.B.G. SRL Glina suma de 3100 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţional achitat cu OP nr. 73 din 20 aprilie 2012 (fila 318).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC G.R.B.G. SRL GLINA împotriva deciziei nr. 573 din 24 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o modifică şi în consecinţă :
Admite apelul declarat de reclamanta SC G.R.B.G. SRL GLINA împotriva sentinţei nr. 6654 din 15 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o schimbă în parte, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamanta SC G.R.B.G. SRL GLINA împotriva intervenienţilor în interes propriu SC R.M.K.C. SRL BUCUREŞTI şi SC L.F.M. SA BUCUREŞTI.
Obligă intervenienţii să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul cu destinaţie comercială - fost centru de carne nr. 20, situat în Bucureşti.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Obligă intervenienţii SC. R.M.K.C. SRL BUCUREŞTI şi SC. L.F.M. SA BUCUREŞTI, în solidar să-i achite reclamantei SC G.R.B.G. SRL GLINA suma de 3100 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4230/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3331/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
