ICCJ. Decizia nr. 3331/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3331/2011
Dosar nr. 6837/118/2008
Şedinţa publică de la 27 octombrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată că:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Constanţa, în data de 19 august 2008, reclamanta SC C. SA a solicitat instanţei de judecată ca, în contradictoriu cu pârâta SC E.E. SA Constanţa, să pronunţe o hotărâre prin care să dispună: - obligarea pârâtei la restituirea sumei de 110.000 RON evaluate cu titlu provizoriu reprezentând suma încasată în plus faţă de preţul real al energiei furnizate; - obligarea pârâtei la plata dobânzilor comerciale legale aferente sumei încasate în plus pe perioada cuprinsă între momentul plăţii acestor sume şi data când vor fi restituite; - obligarea pârâtei la plata daunelor-interese moratorii constând din suma de bani ce reprezintă prejudiciul cauzat prin devalorizarea datorată inflaţiei, cu cheltuieli de judecată.
În susţinerea pretenţiilor deduse judecăţii, reclamanta a arătat că a beneficiat de energie electrică furnizată de pârâtă la punctul de consum unitatea nr. 16, în baza contractului de furnizare a energiei electrice din 03 octombrie 2001.
Începând cu luna noiembrie 2007, reclamanta a închiriat spaţiul comercial unei terţe societăţi comerciale, care a contestat facturile emise de pârâtă în lunile decembrie 2007 şi ianuarie 2008.
Urmare a verificării tabloului electric, s-a constatat că la acesta constanta era 20, iar pe facturile emise de către pârâtă a fost aplicată constanta 30, aspect ce a condus la majorarea nejustificată a sumelor facturate.
Reclamanta a susţinut că pârâta a fost de acord cu diminuarea, prin raportare la constanta 20 în loc de 30, numai a sumelor facturate pentru lunile decembrie 2007 şi ianuarie 2008, precum şi pentru lunile ulterioare acestei perioade, pârâta arătând că, la momentul montării tabloului electric, respectiv în luna iunie 2003, au fost aplicaţi reductori de 150/5A (care determină o constantă de 30) şi că nu are cunoştinţă de momentul în care aceştia au fost înlocuiţi de reductori de 100/5 (care determină o constantă de 20), pârâta fiind de acord cu recalcularea începând cu luna decembrie 2007 a tuturor sumelor facturate.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 969 şi urm. C. civ., Legea energiei electrice nr. 318/2003 şi Legea nr. 13/2007.
Pârâta SC E.E. SA, prin întâmpinare, a invocat excepţia prescripţiei parţiale a dreptului material la acţiune, apreciind că pentru restituirea sumelor pretinse pentru perioada 30 iunie 2003 - august 2005 a intervenit prescripţia dreptului la acţiune.
Cu privire la menţionata excepţie, reclamanta a apreciat că, în raport cu momentul la care începe să curgă prescripţia, sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, respectiv de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, atât timp cât suntem în prezenţa unei răspunderi civile delictuale, iar, întrucât pârâta a perceput un preţ necuvenit sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 din acest decret, atât timp cât nu se cunoaşte nici persoana şi nici momentul la care au fost montate contoarele de 150/5A, momentul începutului prescripţiei s-ar fi împlinit în anul 2010, ori societatea reclamantă a sesizat instanţa cu pretenţii legate de prejudiciul cauzat prin fapta ilicită deschisă în anul 2008.
Prin Sentinţa civilă nr. 5156/COM din 29 septembrie 2010, Tribunalul Constanţa a admis excepţia prescripţiei parţiale a dreptului material la acţiune şi a respins ca fiind prescrise pretenţiile în cuantum de 107.958 RON aferente perioadei 30 iunie 2003 - august 2005; a admis, în parte, acţiunea promovată de reclamanta SC C. SA, în contradictoriu cu pârâta SC E.E. SA; a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 128.297 RON, reprezentând preţ încasat în plus; a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 77.164 RON reprezentând dobânzi legale calculate de la 01 august - 31 august 2005 şi până la data de 31 mai 2010; a respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea daunelor-interese; a încuviinţat cererea de majorare a expertului, sens în care a obligat reclamanta către expert la plata sumei de 1.488 RON reprezentând diferenţă onorariu; a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 43.615 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, cu referire la excepţia prescripţiei parţiale a acţiunii, prima instanţă, reţinând că reclamanta este îndreptăţită la repararea prejudiciului suferit în urma cantităţii de energie electrică consumată, eronat înregistrată prin aplicarea constantei K30 în loc de K20, a constatat că operează excepţia prescripţiei parţiale a acţiunii pentru sumele pretinse, aferente perioadei 30 iunie 2003 - august 2005, operaţiunea contabilă de stornare intervenită nefiind o cauză de întrerupere a termenului de prescripţie, câtă vreme aceasta a fost emisă la 3 septembrie 2008, deci, cu mult după data împlinirii termenului de prescripţie, cauza de întrerupere trebuind, ea, însăşi, circumscrisă termenului general de 3 ani şi nu sine die.
Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel atât reclamanta SC C. SA, cât şi pârâta SC E.E. SA Constanţa.
Apelanta-reclamantă a arătat că prima instanţă a soluţionat greşit excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, apreciind eronat momentul de la care aceasta începe să curgă; pârâta nu a făcut dovada că reclamanta ar fi luat la cunoştinţă de facturarea nelegală a consumului de energie electrică la un alt moment decât cel dovedit de aceasta din urmă şi a solicitat respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretenţiile în cuantum de 107.958 RON aferente perioadei 30 iunie 2003 - august 2005 şi obligarea la plata acestei sume, cu dobânzile aferente până la data stingerii obligaţiei de plată a debitului principal.
Prin Decizia nr. 24 din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondate, apelurile comerciale declarate de reclamanta SC C. SA şi pârâta SC E.E. SA Constanţa.
Pentru a hotărî astfel cu referire la apelul reclamantei, instanţa de apel a reţinut că, prin hotărârea apelată, prima instanţă a considerat, în mod corect, că pretenţiile reclamantei în cuantum de 107.958 RON, aferente perioadei 30 iunie 2003 - august 2005, sunt prescrise, având în vedere că potrivit art. 1 şi art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul de prescripţie de 3 ani, iar, odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii, iar, potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, aşadar, în cauza de faţă, reclamanta avea posibilitatea să cunoască paguba cauzată prin aplicarea altei constante (în speţă, K30 în loc de K20) în perioada 30 iunie 2003 - august 2005, ca urmare a facturilor eliberate de pârâtă, excepţia fiind, astfel, corect soluţionată, în raport cu data naşterii dreptului la acţiune.
Împotriva deciziei pronunţate în apel au formulat recurs atât reclamanta SC C. SA, cât şi pârâta SC E.E. SA Constanţa.
Cu privire la recursul formulat de reclamanta SC C. SA:
Recurenta-reclamantă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ, arătând că:
- instanţa de apel a menţinut soluţia primei instanţe cu referire la prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune, apreciind, în mod eronat, cu privire la termenul la care reclamanta avea posibilitatea să cunoască paguba, respectiv, după iunie 2006, când au început să se emită facturile cu sumele rezultate ca urmare a aplicării constantei K30.
Recursul reclamantei este nefondat.
Acţiunea formulată de reclamanta SC C. SA a fost înregistrată la Tribunalul Constanţa în data de 19 august 2008, iar, în raport cu acest moment instanţa de apel, în mod corect, a menţinut soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei prescripţiei parţiale a dreptului material la acţiune şi, în consecinţă, de respingere a pretenţiilor în cuantum de 107.958 RON aferente perioadei 30 iunie 2003 - august 2005 ca fiind prescrise.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul general de prescripţie de 3 ani, stabilit de art. 3 din menţionatul decret, iar, potrivit art. 7 din precitatul act normativ prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul de acţiune.
Din interpretarea evocatelor prevederi legale prin raportare la dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de aceasta, este de observat că, în prezenta pricină, reclamanta cunoştea paguba - creată prin luarea în calculul preţului energiei electrice consumate a constantei K30 în loc de K20 - la momentul emiterii facturilor aferente perioadei cuprinse între 30 iunie 2003 şi august 2005, această perioadă constituind, aşadar, data naşterii dreptului la acţiune.
Or, având în vedere momentul naşterii dreptului la acţiune şi data înregistrării cererii de chemare în judecată - 19 martie 2008 -, este de observat că instanţa de apel a procedat la o justă aplicare a Decretului nr. 167/1958, cu specială referire la evocatele articole de lege, astfel încât, criticile formulate în recurs neputând fi primite, fiind lipsite de suport legal.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ, urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantei.
Cu privire la recursul formulat de pârâta SC E.E. SA Constanţa se constată că această parte a menţionat, strict enunţiativ, motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulând critici, exclusiv, primei instanţe din perspectiva probatoriului administrat ce consta în analiza fotografiilor efectuate cu ocazia verificării grupului de măsură, declaraţiile martorilor, analiza buletinelor de verificare a grupului de măsură, declaraţia specialistului în domeniul energiei electrice, concluzionând că aprecierea probelor de către instanţa de fond este contrară legii.
Or, cum recurenta-pârâtă, în motivarea cererii de recurs a făcut trimitere la probele administrate, acestea nu mai pot constitui motive de recurs spre a permite examinarea deciziei atacate prin prisma acestora, întrucât au fost expres abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
De asemenea, este de subliniat că motivarea recursului constituie activitatea procesuală desfăşurată de către recurentă în scopul susţinerii nelegalităţii hotărârii atacate şi, care determină limitele controlului judiciar extraordinar exercitat de către instanţa de recurs asupra eventualelor neregularităţi ori greşeli pretins a sta la baza judecăţii în apel, reflectate în hotărârea dată, atât direct, cât şi indirect.
Totodată, este necesar de precizat că esenţa recursului constă în faptul că priveşte exclusiv ipoteza nelegalităţii soluţiei pronunţate de către instanţa de apel, astfel cum rezultă, fără echivoc, din prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ.
Cum recurenta-pârâtă nu a arătat în ce constau eventualele greşeli de judecată ale instanţei de apel ce constituie obiectul cenzurării de către instanţa de recurs, Înalta Curte va aplica cererii de recurs sancţiunea nulităţii prevăzută de alin. (1) al art. 3021 C. proc. civ., întrucât, potrivit lit. c) a precitatului articol, cererea de recurs va cuprinde, sub evocata sancţiune, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, ce înseamnă încadrarea acestora într-unul din motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, limitativ prevăzute de pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Aşadar, lipsa criticilor ce vizează nelegalitatea hotărârii atacate cu recurs nu poate atrage schimbarea soluţiei la care tinde recurenta, iar abordarea recurentei în pricina de faţă a motivelor de recurs ce vizează strict fondul pricinii, fără a evidenţia vreo potenţială greşeală de judecată în apel duce la constatarea nulităţii cererii de recurs, în absenţa motivelor de ordine publică care să conducă la incidenţa dispoziţiilor art. 306 (2) C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează să constate nulitatea cererii de recurs formulat de pârâta SC E.E. SA Constanţa.
Aşa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta SC C. SA, împotriva Deciziei Curţii de Apel Constanţa nr. 24 din 17 februarie 2011.
Constată nulitatea cererii de recurs formulat de pârâta SC E.E. SA Constanţa, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2011.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 3291/2011. Civil. Acţiune în revendicare.... | ICCJ. Decizia nr. 3671/2011. Civil. Alte cereri. Recurs → |
|---|
