ICCJ. Decizia nr. 3387/2011. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3387/2011
Dosar nr. 15759/3/2008
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cauzei şi hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti ca primă instanţă.
Reclamanta SC E.C. SRL a solicitat prin acţiunea introductivă înregistrată la data de 30 aprilie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, formulată în contradictoriu cu pârâta SC P.C.A.I. SRL, rezoluţiunea contractului de proiectare nr. 103 din 18 aprilie 2006 pentru neexecutarea obligaţiilor asumate de pârâtă şi restituirea plăţilor efectuate în avans, în cuantum de 107.512,93 lei plus dobânda legală până la data plăţii efective.
Potrivit reclamantei prin contractul de proiectare nr. 103/2006 pârâta s-a obligat, în calitate de proiectant general să realizeze proiectul ,,Locuinţe colective şi Comerţ”, respectiv să elaboreze documentaţia şi să obţină autorizaţia de construcţie, inclusiv urmărirea de şantier şi consultanţă de specialitate.
Susţine reclamanta că în Anexa 3 la contract au fost stabilite termene de predare a documentaţiei pe faze de proiectare, pârâta încălcându-şi obligaţia de predare a documentaţiei pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie la termenul convenit 18 iunie 2006, obligaţie care nu era îndeplinită nici la data promovării cererii de chemare în judecată.
Prin întâmpinarea şi cererea reconvenţională depusă în cauză la data de 26 iunie 2008, pârâta a susţinut că şi-a îndeplinit obligaţiile asumate întocmind şi depunând documentaţia necesară pentru obţinerea certificatului de urbanism şi a elaborat aproape în totalitate documentaţia necesară obţinerii autorizaţiei de construcţie (PAC).
Sub aspect reconvenţional pârâta a solicitat obligaţia reclamantei la plata sumei de 20.000 Euro reprezentând diferenţa dintre contravaloarea lucrărilor elaborate până la data prezentei acţiuni şi suma achitată de reclamantă cu titlu de avans.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, astfel investită a încuviinţat la cererea părţilor proba cu înscrisuri, interogatoriu şi o expertiză tehnică în construcţie având ca obiectiv verificarea documentaţiei întocmită de pârâtă în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie şi stabilirea valorii lucrărilor efectuate.
Examinând materialul probatoriu administrat în cauză prima instanţă, prin sentinţa comercială nr. 6099 din 14 mai 2010, a respins ca neîntemeiate atât acţiunea principală formulată de reclamantă cât şi cererea reconvenţională formulată de pârâtă.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut în fapt şi în drept următoarele:
Conform anexei 1 la contractul de proiectare, tema propusă de beneficiar asistat de proiectant a fost un imobil compus din S + P + 7E, proiectantul obligându-se să predea documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie în termen de 40 zile de la data semnăturii contractului.
La data de 21 aprilie 2006 Primăria Sectorului 2 a eliberat un prim certificat de urbanism (nr. 982/37D) nedefinitiv cu menţiunea că imobilul pentru care se cere certificatul este afectat de viitoarea supralărgire a şos. Dobroieşti, posibilitatea construirii şi condiţiile tehnice inclusiv regimul de înălţime de P + 9 urmând a fi stabilite printr-o documentaţie de urbanism PUZ.
Reclamanta, în raport de acest conţinut al certificatului de urbanism din 21 aprilie 2006 a formulat o nouă cerere la Primăria Sectorului 2 Bucureşti pentru obţinerea certificatului de urbanism pentru un imobil cu un regim de înălţime de 2 S + P + 11 E + 12 E retras iar la 18 decembrie 2007 a fost eliberat certificatul de urbanism definitiv nr. 3689/17 D.
Faţă de aceste constatări cu privire la conţinutul contractului de urbanism definitiv care modifică tema de proiectare stabilită iniţial, tribunalul a înlăturat susţinerile reclamantei privind nerespectarea de către pârâtă a obligaţiilor asumate, reţinând că pârâta a fost pusă în situaţia de a întocmi documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie pentru un imobil cu o suprafaţă mai mare decât tema de proiectare propusă iniţial.
Din concluziile raportului de expertiză, tribunalul reţine totodată că pârâta a întocmit documentaţia pentru un imobil având datele tehnice şi regimul de înălţime conform contractului de urbanism definitiv, în proporţie de 80%, dar a refuzat predarea documentaţiei beneficiarului, faţă de refuzul acestuia de a majora preţul contractului.
În raport de circumstanţele de fapt reţinute cu privire la necesitatea adaptării temei de proiectare la condiţiile impuse de certificatul de urbanism pus la dispoziţie de beneficiar, instanţa fondului a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile rezoluţiunii contractului de proiectare deoarece întârzierea pârâtei în predarea documentaţiei nu se datorează culpei exclusive a acesteia ci şi culpei reclamantei care a obţinut cu întârziere certificatul de urbanism şi a modificat tema de proiectare.
Cu privire la cererea reconvenţională instanţa a apreciat că nu poate interveni în stabilirea preţului unui contract deoarece s-ar încălca principiul libertăţii contractuale consacrat de art. 969 C. civ.
2. Apelul. Decizia instanţei de control judiciar.
Prin decizia comercială nr. 125 A din 8 martie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta împotriva sentinţei fondului.
Verificând stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente în cauză în raport de criticile formulate, instanţa de apel constată că proiectantul în executarea proiectului este ţinut de respectarea clauzelor contractuale dar şi de normele legale în materie prevăzute în Legea nr. 50/1991, ceea ce a impus în circumstanţele cauzei, faţă de conţinutul certificatului de urbanism eliberat la 18 decembrie 2007, o modificare a proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor, dar şi a contractului în privinţa temei de proiectare şi a celorlalte clauze, modificare cu care reclamanta nu a fost de acord, împrejurare care a pus-o pe pârâtă în imposibilitatea întocmirii temei de proiectare cu respectarea termenelor convenite iniţial.
Susţinerea reclamantei potrivit căreia datele din certificatul de urbanism nu erau obligatorii pentru proiectant în privinţa regimului de înălţime au fost înlăturate de instanţă faţă de dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 50/1991 – art. 6.
Concluzionând, instanţa de apel apreciază că soluţia primei instanţe nu este susceptibilă de critică.
3. Recursul. Motivele de recurs.
La data de 11 aprilie 2011, reclamanta SC E.C. SRL a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii apelului formulat şi schimbării în parte a sentinţei fondului cu consecinţa admiterii acţiunii introductive de instanţă.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate reglementate în art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Argumentele recurentei în dezvoltarea criticilor de nelegalitate au vizat , în esenţă, următoarele aspecte:
- Încălcarea dispoziţiilor art. 969 C. civ. urmare nerespectării de către instanţă a obligaţiilor stabilite în contractul de proiectare, în sarcina proiectantului de a preda documentaţia tehnică necesară obţinerii autorizaţiei de construcţie la termenul convenit în Anexa 3 pct. 1.
Susţine recurenta că deşi ambele instanţe au reţinut neîndeplinirea acelei obligaţii de către pârâtă, soluţia pronunţată nu reflectă această concluzie.
- Aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1020 – 1021 C. civ. în condiţiile în care, în calitate de creditor al obligaţiei asumate de pârât, a făcut dovada existenţei contractului şi a faptului neîndeplinirii lor.
- Aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 50/1991 cu referire la certificatul de urbanism emis de autorităţile administrative care nu aprobă un proiect aşa cum reţine instanţa, ci au un rol de informare a solicitantului asupra elementelor privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiei.
În acelaşi sens, recurenta arată că pornind de la datele din certificatul de urbanism şi rolul acestui document, concluzia instanţei cu privire la modificarea convenţiei iniţiale a părţilor este total eronată.
Sub un ultim aspect recurenta arată că motivarea hotărârii cuprinde argumente contradictorii şi străine de natura pricinii în măsura în care deşi se constată că intimata nu a predat documentaţia PAC – se respinge cererea privind constatarea rezoluţiunii contractului pe baza unui argument străin de natura pricinii şi care nu a fost invocat în apărare de către intimata referitor la încălcarea prevederilor Legii nr. 50/1991.
3. Asupra recursului.
Înalta Curte examinând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
3.1. Cu titlu preliminar Curtea aminteşte că rezoluţiunea sau rezilierea unui contract sinalagmatic reprezintă forme speciale ale răspunderii civile contractuale aplicabile în ipoteza neexecutării culpabile a obligaţiilor născute din contract şi dau dreptul creditorului să ceară desfiinţarea contractului cu daune sancţiune care îşi găseşte reglementarea în prevederile art. 1020 - 1021 C. civ.
Totodată, după art. 1082-1083 debitorul este eliberat de obligaţiile sale fiind exonerat de răspundere dacă neexecutarea provine dintr-o cauză străină, care nu-i poate fi imputabilă sau din caz fortuit şi forţă majoră.
Prin urmare, într-un contract sinalagmatic creditorul poate angaja răspunderea contractuală a debitorului său, solicitând aplicarea sancţiunii rezoluţiunii contractului dacă dovedeşte îndeplinirea unor condiţii de fond impuse de dispoziţiile legale menţionate respectiv o neexecutare culpabilă sau o violare a termenilor contractului şi o daună prin lipsire de prestaţia promisă.
3.2. În raport de aceste repere legale, în cauză, instanţele devolutive au stabilit în mod corect, fundamentat pe probele administrate existenţa unor fapte exoneratoare de răspundere pentru debitor, respectiv culpa creditorului şi un act de autoritate care au determinat întârzierea în predarea documentaţiei pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie.
Certificatul de urbanism definitiv a fost eliberat la data de 18 decembrie 2007, întârziere care nu poate fi imputată în niciun mod pârâtei.
Deşi potrivit art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 50/1991 certificatul de urbanism este numai un act de informare a solicitantului asupra elementelor privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor în conformitate cu planurile urbanistice, emitentul actului stabileşte şi cerinţele urbanistice ce urmează a fi respectate în zonă precum şi lista avizelor şi acordurilor legale necesare obţinerii autorizaţiei de construcţie.
Aşa fiind, respectarea cerinţelor urbanistice stabilite prin acest act administrativ este o obligaţie a proiectantului care întocmeşte documentaţia de autorizare a construcţiei, obligaţie pe care, pârâta şi-a asumat expres şi în contractul convenit cu reclamanta prin clauza de la art. 9.1.
În acelaşi sens, prin clauza de la art. 9.4 proiectantul s-a obligat să respecte în elaborarea lucrărilor prevederile actelor normative în vigoare şi să iniţieze modificarea proiectele urmare schimbărilor intervenite în actele normative.
Această obligaţie de respectare a legislaţiei în vigoare a fost asumată şi de reclamantă în calitate de beneficiar prin clauza de la art. 10.7 din contract, astfel că, instanţa de apel, examinând conţinutul contractului în interdependenţa obligaţiilor reciproce ale părţilor, a ajuns la concluzia corectă în sensul că refuzul reclamantei de a adapta contractul cerinţelor din certificatul de urbanism, este nejustificat.
Cu alte cuvinte, culpa reclamantei de a refuza modificarea contractului şi a termenelor în circumstanţele normative apărute după încheierea contractului, este de natură să exonereze pe executant pârâta din cauză de nerespectarea obligaţiei de predare a documentaţiei în termen de 40 zile de la încheierea contractului.
Pe de altă parte şi pârâta, în calitate de profesionist, care potrivit contractului avea iniţiativa modificării contractului în conformitate cu elementele tehnice noi apărute, nu a fost suficient de explicit cu privire la caracterul lor esenţial pentru îndeplinirea obligaţiei de rezultat asumată, respectiv întocmirea unui proiect cu respectarea legislaţiei în vigoare, ceea ce a dus la un blocaj în raporturile dintre părţi.
3.3. Deşi recurenta îşi întemeiază criticile aduse deciziei recurate pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi pct. 8, Curtea constată că această încadrare este pur formală, deoarece prin conţinutul lor concret recurenta pune în discuţie împrejurările de fapt reţinute de instanţă din examinarea înscrisurilor administrate în cauză în cadrul probatorilor încuviinţate, aspecte care constituie atributul exclusiv al instanţelor devolutive.
Instanţa de apel, procedând la rejudecarea fondului, în raport de criticile formulate, şi-a argumentat soluţia adoptată cu respectarea exigenţelor art. 261 C. proc. civ. astfel că şi sub acest aspect critica recurentei întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. – nu subzistă.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge prezentul recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC E.C. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 125 A din 8 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3388/2011. Civil. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 3386/2011. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
