ICCJ. Decizia nr. 3388/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3388/2011
Dosar nr. 4054/115/2009
Şedinţa publică din 12 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Reclamanta A.E. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Caraş-Severin, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, în temeiul Legii nr. 221/2009, să fie obligat să-i plătească despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, urmare a strămutării soţului său, A.M., decedat în anul 1975, pentru perioada 18 iunie 1951 – 20 decembrie 1955, în Bărăgan.
Prin sentinţa civilă nr. 235 din 18 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin a fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei contravaloarea în lei a sumei de 5.000 euro.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că soţul reclamantei a fost strămutat din localitatea F., în localitatea D.N. din Câmpia Bărăganului, în perioada 18 iunie 1951 - 10 decembrie 1955; că reclamanta beneficiază, în temeiul Decretului nr. 118/1990 de o indemnizaţie lunară de 10.000 RON; că măsura administrativă, prin condiţiile concrete în care s-a desfăşurat a avut echivalentul unei condamnări privative de libertate şi că efectele măsurii s-au prelungit şi după încetarea acesteia.
Apelul declarat de reclamantă a fost admis, prin Decizia nr. 220/A din 16 iunie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a fost schimbată în parte sentinţa Tribunalului, în sensul că a fost stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 20.000 euro, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a fost respins apelul declarat de pârât.
Schimbând parţial sentinţa Tribunalului, Curtea de Apel a reţinut că reclamanta este îndreptăţită a primi despăgubiri, conform art. 3 lit. e) şi art. 5 din Legea nr. 221/2009 şi că suma de 20.000 euro reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că reclamanta nu este îndreptăţită a primi despăgubiri, conform art. 5 din Legea nr. 221/2009, deoarece soţul acesteia nu a suferit o condamnare, ci a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, că i-au fost acordate măsuri reparatorii în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 şi că suma stabilită de instanţa de apel este exagerat de mare raportat la principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată şi la criteriul echităţii, prin aceasta realizându-se o îmbogăţire fără just temei.
Recursul este parţial fondat, pentru considerentele ce vor urma.
Dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 cuprind o enumerare a măsurilor reparatorii reglementate de lege, măsuri ce pot fi solicitate de orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi după decesul acesteia, de soţul sau descendenţii până la gradul II inclusiv.
Prin urmare, măsurile reparatorii enumerate în art. 5 din Legea nr. 221/2009, se acordă ambelor categorii de persoane, această interpretare fiind impusă de titlul actului normativ, cât şi de întregul conţinut al acestuia.
Asimilarea măsurilor administrative cu caracter politic condamnărilor cu acelaşi caracter presupune identitatea de tratament în acordarea formelor de despăgubire, finalitatea legii fiind aceea de a despăgubi material şi moral persoanele persecutate politic, într-o formă sau alta, în perioada 1945 - 1989.
Conform art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, această lege se aplică şi persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990.
Pentru aceste considerente sunt nefondate primele două critici formulate de recurent.
Fondat este însă ultimul motiv de recurs ce vizează cuantumul despăgubirilor stabilit de instanţa de apel.
Într-adevăr, legiuitorul nu a stabilit criterii legale pentru determinarea prejudiciului moral.
Doctrina şi jurisprudenţa au consacrat însă anumite criterii pentru cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral, cum este echitatea, criterii ce decurg din principiul reparării integrale a prejudiciului.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor implică o doză de aproximare, instanţa fiind nevoită să stabilească un echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje de natură a atenua suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.
În termenii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în acelaşi timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.
Curtea va constata că suma de 5.000 euro, stabilită de instanţa de fond reflectă menţinerea echilibrului în raport cu prejudiciul moral, având în vedere că nu reclamanta a făcut obiectul măsurii administrative cu caracter politic, ci soţul acesteia, căsătoria fiind încheiată la data de 12 martie 1961, deci după mai mult de 5 ani de la data de 20 decembrie 1955, când măsura administrativă a încetat.
În consecinţă, recursul urmează a fi admis, conform art. 314 C. proc. civ., a fi modificată în parte Decizia Curţii de Apel, în sensul respingerii, ca nefondat a apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei Tribunalului şi a fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Caraş-Severin împotriva deciziei nr. 220/A din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Modifică în parte Decizia atacată, în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.E. împotriva sentinţei nr. 235 din 18 februarie 2010 a Tribunalului Caraş-Severin, secţia civilă.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3403/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3386/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
