ICCJ. Decizia nr. 3682/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3682/2011
Dosar nr. 2880/1/2011
Şedinţa publică de la 17 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 3838 din 22 aprilie 2008 a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată de reclamant şi susţinută de pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul D.A. în contradictoriu cu pârâta SC F.D.F.E.E.E.M.S. SA, având ca obiect pretenţii în cuantum de 553.528 lei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, având în vedere că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 8174 din 4 iulie 2008 a admis acţiunea precizată formulată de reclamantul D.A. în contradictoriu cu pârâta SC F.D.F.E.E.E.M.S. SA Bucureşti în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 530.528 lei contravaloarea lipsei folosinţei.
A mai fost obligată pârâta şi la plata sumei de 18.730 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul D.A. este proprietar al imobilului situat în Bucureşti, sector 6, compus din teren în suprafaţă de 3000 mp, în baza contractelor de vânzare nr. 780 din 11 iulie 1996 (suprafaţa de teren de 1000 mp, identificată prin tarlaua 33 parcela 16) şi nr. 1392 din 23 iulie 1997 (suprafaţă de teren de 2000 mp identificată prin tarlaua 33 parcela 17).
Având în vedere că pe parcela 17 este amplasat un stâlp de tensiune de 110 KV şi ambele parcele sunt traversate pe diagonală de liniile electrice aeriene, reclamantul s-a considerat prejudiciat solicitând despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru acest teren.
Prin art. 16 din Legea nr. 13/2007 asupra terenurilor şi bunurilor proprietate publică sau privată a altor persoane fizice ori juridice şi asupra activităţilor desfăşurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacităţii energetice, titularii autorizaţiilor de înfiinţare şi titularii licenţelor beneficiază, în condiţiile legii, pe durata lucrărilor de realizare şi retehnologizare, respectiv de funcţionare a capacităţii energetice, de următoarele drepturi: dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării sau retehnologizării capacităţii energetice, obiect al autorizaţiei; dreptul de uz pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii, obiect al autorizaţiei de înfiinţare, pentru reviziile, reparaţiile şi intervenţiile necesare; servitutea de trecere subterană, de suprafaţă sau aeriană pentru instalarea de reţele electrice sau alte echipamente aferente capacităţii energetice şi pentru acces la locul de amplasare a acestora, în condiţiile legii; dreptul de a obţine restrângerea sau încetarea unor activităţi care ar putea pune în pericol persoane şi bunuri; dreptul de acces la utilităţile publice. Drepturile de uz şi de servitute au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal şi se exercită pe toată durata existenţei capacităţii energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacităţi în funcţiune, reparaţie, reviziei, lucrărilor de intervenţie în caz de avarie. Exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale afectate de capacităţile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora. Exercitarea drepturilor de uz şi de servitute asupra proprietăţilor private afectate de capacităţile energetice, care se vor realiza după intrarea în vigoare a prezentei legi, se face în conformitate cu regulile procedurale privind condiţiile şi termenii referitori la durata, conţinutul şi limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o convenţie-cadru, precum şi pentru determinarea cuantumului indemnizaţiilor şi a despăgubirilor şi a modului de plată a acestora, care se aprobă, împreună cu convenţia-cadru, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Proprietarii terenurilor şi titularii activităţilor prevăzute la alin. (2) vor fi despăgubiţi pentru prejudiciile cauzate acestora. La calculul despăgubirilor vor fi avute în vedere următoarele criterii: - suprafaţa de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor; - tipurile de culturi şi plantaţii, precum şi amenajările afectate de lucrări; - activităţile restrânse cu ocazia lucrărilor. Cuantumul despăgubirilor se stabileşte prin acordul părţilor sau, în cazul în care părţile nu se înţeleg, prin hotărâre judecătorească.
Dreptul de uz şi de servitute asupra terenurilor proprietate privată, restrângerea sau încetarea unor activităţi prevăzute la alin. (2) se stabileşte şi se exercită cu respectarea principiului echităţii, a dreptului de proprietate şi a minimei afectări a acestora.
Din concluziile raportului de expertiză tehnică şi ale completării lui rezultă că în porţiunile de teren neafectate de traseul instalaţiei electrice şi care reprezintă 15% din suprafaţa terenului, nu pot fi edificate construcţii deoarece nu se pot respecta retragerile impuse prin PUZ –ul coordonator sector 6.
Valoarea lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 3000 mp în perioada 19 martie 2004 – 4 martie 2008 este de 530.528 lei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 103/A din 22 februarie 2011 a respins ca nefondat apelul pârâtei SC E.D.M. SA Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 8174 din 4 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, stabilind în esenţă că în raport de destinaţia terenului deţinut de către reclamant ca proprietar, acesta cunoaşte o limitare a dreptului său de proprietate, prin aceea că pârâtei îi este recunoscut de lege dreptul său de a traversa permanent terenul în litigiu, şi în caz de nevoie de a folosi acest teren pentru orice chestiune legală de investirea, repararea şi retehnologizarea întregii instalaţii, reclamantului nefiindu-i permisă construirea.
Împotriva deciziei comerciale nr. 103/A din 22 februarie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs pârâta SC E.D.M. SA Bucureşti care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei atacate cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat, în principal, că printr-o motivare contradictorie, instanţa de apel greşit a găsit aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 16 alin. (9) din Legea nr. 13/2007, ignorând principiul de drept „regit tempus actum” şi în egală măsură art. 1 C. civ. potrivit căruia legea produce efecte numai pentru viitor şi nu ea are caracter retroactiv.
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au absolutizat dreptul de proprietate, ignorând dispoziţiile art. 480 C. civ. care în partea sa finală permite legiuitorului să aducă anumite restrângeri dreptului de proprietate, ceea ce a şi făcut prin acte normative anterioare punerii în posesie.
Intimatul-reclamant a dobândit prin cumpărare în anul 1994, respectiv în anul 1995 dreptul de proprietate asupra terenului, pe care se găseşte din anul 1929 un stâlp de înaltă tensiune cu liniile aferente, bunuri ce fac parte din reţelele electrice de distribuţie, situaţie pe care beneficiarul dreptului de proprietate o cunoştea şi a acceptat-o.
Intimatul-reclamant D.A. a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurenta-pârâtă SC E.D.M.SA constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că reclamantul D.A. a făcut pe deplin dovada dreptului de proprietate asupra terenului intravilan în suprafaţă totală de 3000 mp, situat în Bucureşti sector 6, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 780 din 11 iulie 1996 la Biroul Notarului Public E.G. şi contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1392 din 23 iulie 1997 la Biroul Notarului Public M.T.
Aşa cum precizează pârâta în întâmpinarea depusă la data de 7 iunie 2007, linia electrică (LEA 110 KV Chitila – Crângaşi) care traversează terenul în discuţie, a fost pusă în funcţiune în anul 1929, cu respectarea legislaţiei în vigoare la acel moment, ulterior situaţia reţelelor electrice fiind reglementată prin Decretul nr. 76/1950, O.U.G. nr. 63/1998, Legea nr. 318/2003 şi Legea nr. 13/2007 a energiei electrice în vigoare.
Constant, jurisprudenţa a evidenţiat că dispoziţiile art. 16 alin. (4) şi ale art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 sunt constituţionale. Chiar dacă, prin instituirea drepturilor de uz şi servitute, titularul dreptului de proprietate suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului său, această limitare este în acord cu prevederile art. 44 din Constituţie, potrivit căruia conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Dreptul de proprietate nu este un drept absolut, iar prin măsurile instituite de textele legale criticate se asigură valorificarea fondului energetic, bun public de interes naţional, astfel că nu contravin exigenţelor principiului garantării şi ocrotirii proprietăţii private.
Prin multiplele sale decizii, inclusiv decizia nr. 163 din 27 februarie 2007 Curtea Constituţională a arătat că exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice, cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora, deşi are ca efect lipsirea celor interesaţi de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce într-o expropriere formală şi nici într-o expropriere de fapt, ci duce la un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii private. Este ceea ce a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Mellacher şi alţii împotriva Austriei, 1989, o speţă referitoare la reglementarea folosirii bunurilor. De asemenea, în cauza Sporrong şi Lonnroth împotriva Suediei, 1982, aceeaşi Curte a arătat că, întrucât autorităţile nu au trecut la exproprierea imobilelor petiţionarilor, aceştia puteau să-şi folosească bunurile, să le vândă, să le lase moştenire, să le doneze sau să le ipotecheze.
Din această perspectivă, corect instanţele judecătoreşti anterioare au apreciat că reclamantul are un titlu valabil care îi conferă un drept de proprietate efectivă asupra terenului pe care se află amplasat un stâlp de tensiune de 110 kv şi liniile electrice aeriene traversează în diagonală acest teren, însă suportă o limitare a dreptului său atunci când este lipsit de jus utendi, datorită servituţii legale cu care este grevat. Concomitent cu restrângerea dreptului de proprietate al reclamantului, pârâta înregistrează un beneficiu care decurge din instituirea dreptului de superficie şi dreptului de uz pentru asigurarea funcţionării normale a reţelei electrice.
În acest context a fost dată eficienţă art. 16 alin. (9) din Legea nr. 13/2007, fiind acordate despăgubiri în concordanţă cu raportul de expertiză tehnică, constatându-se că pe terenul în litigiu nu se poate construi un imobil deoarece nu se pot respecta restrângerile impuse prin PUZ-ul coordonator sector 6.
Având în vedere că raportul juridic iniţial, generat în anul 1929 când a fost amplasată reţeaua electrică, îşi continua efectele sub imperiul mai multor legi, aşa cum s-a expus anterior, el va fi guvernat de efectele pe care le produce legea nouă, litigiul de natură comercială intrând sub incidenţa Legii nr. 13/2007.
În baza art. 274 C. proc. civ. urmează a obliga recurenta-pârâtă SC E.D.M. SA Bucureşti la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatului reclamant D.A.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E.D.M. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 103/A din 22 februarie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E.D.M.SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 103 A din 22 februarie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă recurenta-pârâtă SC E.D.M. SA Bucureşti la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatului-reclamant D.A.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3684/2011. Civil. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3679/2011. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
