ICCJ. Decizia nr. 3684/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3684/2011
Dosar nr. 4695/2/2009
Şedinţa publică din 5 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2501 din 25 noiembrie 2003, Tribunalul Călăraşi a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei şi, în consecinţă, a respins, ca tardivă, contestaţia.
Prin Decizia nr. 867 din 13 mai 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul contestatorului, a anulat sentinţa, reţinând cauza pentru judecare în fond.
Prin Decizia nr. 6360 din 05 septembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibil, recursul pârâtei Prefectura Judeţului Călăraşi.
Prin Decizia civilă nr. 717 din 02 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondată, contestaţia reclamantului, reţinând, în esenţă, că Primăria comunei V. a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, restituind în natură partea de teren liberă din imobilul ce a aparţinut autorului reclamantului.
Prin Decizia nr. 4507 din 3 aprilie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul reclamantului, a casat Decizia şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Instanţa supremă a reţinut că, aşa cum a rezultat din expertiza efectuată în faza apelului de ing. B.M., terenul situat în tarlaua AA, pe vechiul amplasament al proprietăţii defunctului R.C., a fost preluat de Primăria comunei V. de la A.D.S. pentru aplicarea legilor proprietăţii. Această concluzie se coroborează cu răspunsul formulat prin întâmpinare de către Primăria comunei V. A reţinut totodată că Protocolul încheiat între A.D.S. şi Primarul comunei V. se referă la o suprafaţă totală agricolă şi neagricolă de 250,62 ha. (teren arabil).
Expertiza efectuată ulterior de ing. P.C., având ca obiectiv stabilit prin încheierea din 26 iunie 2008, deducerea din valoarea de 1.200.000.000 ROL, stabilită ca măsură reparatorie prin acordarea de titluri de valoare nominală, a valorii terenului care este solicitat în natură, concluzionează că valoarea terenului de 0,8478 ha. nu trebuie scăzută din suma menţionată, calculată pentru construcţii demolate şi suprafaţa de teren de 1,1522 ha. ca diferenţă până la 2 ha. Prin această expertiză se stabileşte că valoarea actualizată a sumei de 1.200.000.000 ROL este de 227.968,6 RON, dar nu se evaluează decât ipotetic imobilul.
Instanţa supremă a stabilit că se impune completarea probatoriului, pentru a se stabili dacă există terenuri ce ar putea fi atribuite în compensare, având în vedere concluziile expertizelor efectuate în cauză cu referire la terenul în suprafaţă de 1,15 ha., evaluat doar ipotetic, împrejmuit cu gard de beton şi deţinut de SC P. SRL, cu destinaţia crescătorie de porci.
În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 423A din 14 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis contestaţia, a anulat dispoziţia din 15 mai 2003 emisă de Primarul comunei V. şi a obligat pârâta să acorde contestatorului măsuri reparatorii constând în teren în compensare în suprafaţă de 2 ha. în tarla BB/1, parcela XX şi suma de 1.268.228 RON, reprezentând valoarea construcţiilor existente pe teren la data preluării.
S-a reţinut că, în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantul a formulat notificare solicitând restituirea în natură a terenului ce reprezenta moşia "T.R.", precum şi acordarea de despăgubiri pentru construcţiile ce au fost situate pe raza comunei V., preluate de stat de la autorul reclamantului, defunctul R.C.
Prin dispoziţia din 15 mai 2003 emisă de Primarul comunei V., s-a dispus restituirea în natură a terenului situat în comuna V., satul V., judeţul Călăraşi, în suprafaţă totală de 0,8478 ha., situat pe vechiul amplasament (conform anexei la această dispoziţie) şi s-a stabilit ca măsura reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în cuantum de 1.200.000.000 ROL, pentru construcţiile ce au fost demolate, precum şi pentru suprafaţa de teren, curte, de 1,1522 ha., ca diferenţa până la 2,0000 ha.
Reţinând principiul prevalentei restituirii în natură care rezultă din prevederile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, prin Decizia de casare, obligatorie conform art. 315 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a stabilit că se impune completarea probatoriului, pentru a se stabili dacă există terenuri ce ar putea fi atribuite în compensare.
Având în vedere ierarhia în acordarea măsurilor reparatorii, Înalta Curte a reţinut că numai în cazul în care măsura restituirii în natură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare se procedează la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege, respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau propunerea acordării de despăgubiri, în cazul în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
În acest context, în rejudecare pe fond, după Decizia intermediară de admitere a apelului şi Decizia de casare, a fost administrată proba cu expertiza topografică, pentru a se stabili dacă există terenuri care ar putea fi atribuite în compensare, expertul L.G. concluzionând, în raport şi de poziţia exprimată de unitatea deţinătoare, că se poate acorda întreaga suprafaţă de 20.000 m.p. în tarlaua BB/1, parcela XX, care se învecinează, conform schiţei anexate, cu restul parcelei XX la nord, la sud cu terenul şcolii, la vest cu canalul RR, iar la est cu TT.
Cu această soluţie propusă de primar a fost de acord şi reclamantul.
În ceea ce priveşte construcţiile aflate pe terenul în litigiu la data preluării acestuia de stat, şi anume, construcţie P+M - conac, cu remiză de maşini agricole, atelier, grajd pentru animale, magazie de cereale, coteţele pentru păsări, un pătul, un fânar şi şopron, acestea au fost evaluate prin expertiza întocmită de M.N., la suma de 1.268.228 RON. La efectuarea expertizei a participat atât contestatorul cât şi intimata Primăria comunei V., prin specialist cadastru.
Conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, măsuri constând în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Având în vedere această prevedere legală, precum şi dispoziţiile deciziei de casare, Curtea a acordat măsurile reparatorii în modalităţile prevăzute de lege, şi anume, teren în compensare, reţinându-se în acest sens acordul intimatei, cât şi faptul că reclamantul a fost de acord cu această măsură.
De asemenea, în ceea ce priveşte construcţiile demolate, faţă de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii au fost stabilite prin echivalent.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 26 iulie 2010, pârâta Primăria comunei V. prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
Dispoziţia din 15 mai 2003 prin care a fost soluţionată notificarea nr. GG/2001, a fost comunicată notificatorului R.V.P., iar aceasta nu a contestat-o în termenul legal, ceea ce înseamnă că a fost de acord cu măsurile dispuse.
Primăria comunei V. nu poate fi obligată la acordarea despăgubirilor şi a măsurilor reparatorii, acestea făcându-se de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, înfiinţată tocmai în acest scop.
Recursul este întemeiat numai pentru considerentele ce urmează:
Prima critică a recurentei-pârâte nu poate fi primită, întrucât prin efectul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, Decizia civilă nr. 867 din 13 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care a admis apelul contestatorului, a anulat sentinţa şi a reţinut cauza pentru judecare în fond, s-a tranşat chestiunea referitoare la pretinsa tardivitate a contestaţiei formulate în cauză.
Decizia va fi modificată pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât dispoziţia legală de drept substanţial incidentă în cauză, art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, prescrie în mod expres că măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se propun a fi acordate prin Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată a entităţii învestite potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica în parte Decizia, în sensul că va obliga Primăria comunei V. să propună acordarea de măsuri reparatorii în sumă de 1.268.228 RON, reprezentând valoarea construcţiilor demolate, în condiţiile legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, menţinându-se totodată restul dispoziţiilor deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Primăria comunei V. împotriva deciziei nr. 423A din 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o modifică în parte, în sensul că obligă Primăria comunei V. să propună acordarea de măsuri reparatorii în sumă de 1.268.228 RON, reprezentând valoarea construcţiilor demolate, în condiţiile legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3685/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3683/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
