ICCJ. Decizia nr. 3695/2011. Civil. Acţiune în constatare. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3695/2011
Dosar nr. 2425/1/2011
Şedinţa publică de la 17 noiembrie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi – secţia comercială şi de contencios administrativ sub nr. 3638/101/2007 din 16 februarie 2007, reclamantul G.M. a chemat în judecată pe pârâţii SC S. SRL, F.M. şi F.B. solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să se constate că are calitatea de asociat la SC S. SRL, cu o cotă de 50% din părţile sociale ale acesteia.
Pârâţii au formulat cerere reconvenţională solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să se constate nulitatea absolută parţială a înscrisului intitulat act adiţional la actul constitutiv al SC S. SRL, înregistrat sub nr. 2094 din 1 iulie 1999 la B.N.P. I.M. în ceea ce priveşte contractul de cesiune al părţilor sociale încheiat între F.M. în calitate de asociat cedent şi numiţii F.B. şi G.M. în calitate de asociaţi cesionari, precum şi a contractului de societate din 1 iulie 1999 la B.N.P. I.M., ca act juridic subsecvent actului adiţional din 1 iulie 1999.
În subsidiar a solicitat rezoluţiunea contractului de cesiune de părţi sociale, cuprins în înscrisul intitulat act adiţional la actul constitutiv al SC S. SRL.
Prin sentinţa comercială nr. 794/COM din 23 noiembrie 2007 a fost admisă acţiunea formulată de reclamant, a fost constatată calitatea de asociat a reclamantului la SC S. SRL cu o cotă de 50% din părţile sociale, a fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâţi.
Totodată, la data de 8 iunie 2007, s-a depus în dosarul nr. 3638/101/2007 al Tribunalului Mehedinţi cererea reconvenţională formulată de reclamanţii SC S. SRL, F.M. şi F.B., în contradictoriu cu pârâtul G.M., prin care s-a solicitat revocarea actului adiţional din 1 iulie 1999 la B.N.P. I.M., precum şi să se constate că părţile, prin acordul lor tacit, au fost de acord ca G.M. şi F.B. să nu mai fie cooptaţi în SC S. SRL şi să se revoce retragerea lui F.M. din societate.
Prin încheierea de şedinţă din 14 septembrie 2007 s-a dispus disjungerea acestei cereri, cauza fiind înregistrată sub nr. 8366/101/2007.
Prin sentinţa comercială nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007 a Tribunalului Mehedinţi – secţia comercială şi de contencios administrativ a fost respinsă acţiunea.
Împotriva acestei din urmă sentinţe au declarat apel reclamanţii SC S. SRL, F.M. şi F.B.
Totodată, aceiaşi pârâţi-reclamanţi, SC S. SRL, F.M. şi F.B. au declarat apel şi împotriva sentinţei comerciale nr. 794/COM din 23 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 3638/101/2007.
Prin încheierea din 26 martie 2008 a Curţii de Apel Craiova – secţia comercială pronunţată în dosarul nr. 8366/101/2007 s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. 3638/101/2007 al aceleiaşi instanţe cu termen la 23 aprilie 2008.
Prin decizia nr. 126 din 30 aprilie 2008 a Curţii de Apel Craiova – secţia comercială pronunţată în dosarul nr. 3638/101/2007 au fost admise apelurile declarate de pârâţii SC S. SRL, F.M. şi F.B. au fost schimbate sentinţele nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007 a Tribunalului Mehedinţi pronunţată în dosarul nr. 8366/101/2007 şi sentinţa nr. 974/COM din 23 noiembrie 2007 pronunţată în dosarul nr. 3638/101/2007 al aceleiaşi instanţe, în sensul că a fost respinsă acţiunea, a fost admisă cererea reconvenţională, s-a dispus rezoluţiunea contractului de cesiune de părţi sociale cuprins în înscrisul intitulat act adiţional la actul constitutiv al SC S. SRL Drobeta Turnu–Severin înregistrat sub nr. 2094 din 11 iulie 1999 la B.N.P. I.M.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul-pârât G.M. cât şi pârâţii-reclamanţi SC S. SRL, F.M. şi F.B.
Prin decizia nr. 1602 din 25 mai 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia comercială în dosarul nr. 3638/101/2007, au fost admise recursurile, a fost casată decizia nr. 126 din 30 aprilie 2008 a Curţii de Apel Craiova şi a fost trimisă cauza spre rejudecarea apelurilor formulate de pârâţii-reclamanţi împotriva sentinţei nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007 şi respectiv a sentinţei nr. 794/COM din 23 noiembrie 2007 ale Tribunalului Mehedinţi.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut că motivarea soluţiei instanţei de apel, în ce priveşte acţiunea principală vine în contradicţie cu soluţia pronunţată în dispozitiv şi echivalează cu o nepronunţare.
În ce priveşte cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi s-a apreciat că nu a fost motivată soluţia pronunţată, raportat la cererea de constatare a nulităţii actelor juridice şi a cererii de revocare, dându-se indicaţia de a se verifica cu prioritate calitatea procesuală activă a pârâţilor-reclamanţi de a solicita rezoluţiunea convenţiei, ţinând cont de faptul că pârâtul-reclamat F.B. este cesionar alături de reclamantul-pârât G.M. iar pârâta-reclamantă SC S. SRL este terţ faţă de convenţie.
De asemenea, s-a indicat să se analizeze obligaţia în raport de conţinutul convenţiei şi nu prin raportare la o altă convenţie.
Cauza a fot reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. 2169/54/2009.
Prin decizia nr. 25 din 10 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova – secţia comercială au fost respinse apelurile declarate de pârâţii-reclamanţi SC S. SRL, F.M. şi F.B. împotriva sentinţelor comerciale nr. 794/COM din 23 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi – secţia comercială şi de contencios administrativ în dosarul nr. 3638/101/2007 şi respectiv nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007 pronunţată de aceiaşi instanţă în dosarul nr. 8366/101/2007.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii –reclamanţi SC S. SRL, F.M. şi F.B. aducându-i următoarele critici:
I. Hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că instanţa de apel nu a motivat soluţia în raport de toate motivele de apel formulate de pârâţii-reclamanţi.
II. 1.Hotărârea instanţei de apel cuprinde motive străine de natura pricinii, prin aceea că se face trimitere la o convenţie încheiată între G.M. şi F.B. din care ar rezulta că suma ce reprezintă preţul cesiunii ar fi fost plătită de G.M. lui F.B., or, actul juridic dedus judecăţii priveşte cesiunea părţilor sociale de la F.M. la F.B. şi la G.M.
2. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 948 pct. 3 şi 4, art. 966 C. civ., art. 43 C. com., art. 315 alin. (1) C. proc. civ., art. 111 C. proc. civ., în sensul că:
a) condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii în ce priveşte obiectul determinat şi cauza licită, au fost interpretate eronat de către instanţa de apel, raportat la starea de fapt dovedită în cauză, mai ales în ce priveşte lipsa preţului în contractul de cesiune de părţi sociale.
b) instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile privind restricţiile de probă prevăzute de art. 1191 C. civ., în ce priveşte încheierea unui act juridic comercial, apreciind că la data încheierii actului respectiv se impunea forma autentică pentru actul constitutiv al societăţii comerciale şi implicit pentru orice act adiţional modificator al acestuia.
c) au fost încălcate dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel nu a respectat indicaţia dată de instanţa de recurs, cu privire la interpretarea clauzelor deduse judecăţii, respectiv prin raportare la această convenţie şi nu prin raportare la o altă convenţie.
d) au fost încălcate dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., deoarece reclamantul-pârât avea posibilitatea unei acţiuni în realizarea dreptului şi nu a unei acţiuni în constatare.
III. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 969 alin. (2) C. civ., a art. 22 din Legea nr. 26/1990, a art. 1200 pct. 4 coroborat cu art. 1202 alin. (2) C. civ., a art. 47 (2) din Legea nr. 31/1990, a art. 111 C. proc. civ., în sensul că:
a) în mod greşit a aplicat instanţa de apel dispoziţiile art. 969 alin. (2) C. civ. atunci când a reţinut că în cauza de faţă, convenţia nu poate fi revocată prin consimţământul mutual al părţilor, în fapt, existând o convenţie tacită de revocare a actului adiţional la actul constitutiv al SC S. SRL.
b) instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 26/1990, potrivit cărora înregistrarea la O.R.C. a menţiunilor privind modificarea actului constitutiv se poate cere în 15 zile de la data îndeplinirii actelor şi faptelor supuse obligaţiei de înregistrare, de către persoanele implicate, sau în termen de 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării, de către orice persoană interesată, or, în speţa de faţă, cererea de înregistrare s-a făcut după circa 7 ani de la încheierea actului, motiv pentru care instanţa trebuia să constate revocarea acestuia prin consimţământ mutual al părţilor.
c) s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1200 pct. 4 C. civ., şi ale art. 1202 alin. (2) C. civ., în sensul că nu s-a reţinut puterea de lucru judecat a deciziei nr. 1790 din 15 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 13320/54/2006, decizie în care s-a reţinut că, pentru faptul că actul adiţional nu a fost înregistrat în termenul prevăzut de lege, concluzia care se desprinde este aceea că părţile au renunţat la convenţie, în condiţiile în care toate înregistrările ulterioare încheierii actului adiţional au fost făcute de către F.M.
d) s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care erau incidente în cauză şi care prevăd că în situaţia în care înmatricularea nu s-a efectuat în termenul prevăzut de lege, asociaţii sunt eliberaţi de obligaţiile ce decurg din subscripţiile lor, după trecerea a trei luni de la data autentificării actului constitutiv, recurenţii susţinând că aceste dispoziţii legale sunt aplicabile şi în cazul modificării actului constitutiv.
e) s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., deoarece recurentul-pârât avea posibilitatea formulării unei acţiunii în realizarea dreptului, astfel încât acţiunea în constatare apare ca inadmisibilă.
IV. Hotărârea instanţei de apel este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1020 – 1021 C. civ., şi a art. 111 C. proc. civ., în sensul că:
a) instanţa de apel deşi a reţinut că ar exista un preţ al cesiunii şi că acesta nu a fost plătit, nu a dispus şi rezoluţiunea actului juridic.
b) reclamantul-pârât avea posibilitatea formulării unei acţiuni prin care să ceară realizarea dreptului, situaţia în care o acţiune în constatarea existenţei sau neexitenţei unui drept nu trebuia primită.
c) instanţa de apel nu a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 204 din Legea nr. 31/1990, în sensul că nu a ţinut cont de faptul că procedura de modificare a unui act constitutiv parcurge mai multe faze, părţile neparcurgând decât prima fază, respectiv întocmirea actului adiţional, ne-mai parcurgând şi etapele de înregistrare şi de publicarea modificării, astfel încât actul constitutiv al societăţii nu este legal modificat.
Prin decizia nr. 331 din 26 ianuarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2169/54/2009, a fost respins recursul declarat de pârâtele-reclamante SC S. SRL, F.M. şi F.B. împotriva deciziei nr. 25 din 10 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Critica formulată de recurenţii-pârâţi prin invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin care se susţine, pe de-o parte, că instanţa de apel nu şi-a motivat soluţia în raport de toate motivele de apel formulate de apelanţi, iar pe de altă parte, că decizia curţii de apel cuprinde motive străine de natura pricinii, nu a fost găsită fondată.
S-a constatat astfel, sub acest aspect, că hotărârea curţii de apel cuprinde motivele pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, precum şi pe cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, instanţa nefiind ţinută (obligată) să răspundă fiecărui argument invocat de părţi, putând să sistematizeze susţinerile părţilor, mai ales dacă ele nu au făcut-o, şi chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părţi, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluţii clare şi convingătoare impune acest lucru şi cât nu sunt încălcate exigenţele dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Nu s-a găsit întemeiată nici susţinerea recurenţilor potrivit căreia decizia curţii de apel ar conţine motive străine de natura pricinii, de vreme ce motivarea dată deciziei curţii de apel cuprinde considerentele reţinute în soluţionarea problemelor de drept deduse judecăţii, prin raportare la argumentele invocate de părţi în acţiune, la apărările părţilor şi la probatoriul administrat şi, de asemenea, ţinând cont de dispoziţiile legale aplicabile în cauză.
Referitor la criticile subsumate de recurenţii-pârâţi dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-au constatat următoarele:
Recurenţii-pârâţi susţin că au fost interpretate eronat de către curtea de apel dispoziţiile art. 948 pct. 3 şi pct. 4 C. civ., raportate la starea de fapt dovedită, atunci când s-a apreciat ca fiind valabil contractul de cesiune de părţi sociale încorporat în înscrisul intitulat de părţi act adiţional la actul constitutiv al SC S. SRL, înregistrat sub numărul 2094 din 1 iulie 1999 la B.N.P. I.M., considerându-se că are obiect şi cauză, întrucât, în fapt, acestea lipsesc şi sancţiunea aplicabilă era nulitatea absolută.
Această susţinere nu s-a găsit întemeiată.
Astfel, instanţa de apel a reţinut corect că din actul adiţional la statutul societăţii pârâte rezultă calitatea intimatului-reclamant G.M. de asociat al societăţii SC S. SRL, act ce a fost încheiat în formă autentică sub nr. 2094 la B.N.P. I.M., iar din probatoriul administrat s-a apreciat corect că a existat un preţ al cesiunii de părţi sociale, ceea ce a determinat o contraprestaţie din partea reclamantului.
Pârâţii F.B. şi F.M. au recunoscut la interogatoriu că, în realitate, cesiunea s-a făcut cu titlu oneros, iar din declaraţiile martorilor P.V. şi C.L.P. a rezultat că intimatul-reclamant G.M. a achitat suma de 15.000 dolari, reprezentând contraprestaţia pentru părţile sociale cesionate anterior încheierii actului adiţional.
Prin urmare, nu s-a făcut dovada alterării consimţământului dat la încheierea actului, cauza a existat, scopul urmărit la încheierea actului, respectiv transmiterea părţilor sociale s-a realizat, iar operaţiunea efectuată de părţi nu s-a dovedit a avea o cauză ilicită, împrejurare în care, în mod corect, instanţa de apel a apreciat că, în speţă, contractul de cesiune părţi sociale îndeplineşte toate condiţiile necesare pentru valabilitatea convenţiei, astfel cum sunt prevăzute de art. 948-968 C. proc. civ. şi nu există nicio justificare legală pentru constatarea nulităţii absolute a contractului.
În ce priveşte susţinerea recurenţilor-pârâţi în conformitate cu care dispoziţiile art. 46 C. com. au fost aplicate greşit în cauză, s-a constatat că, de asemenea, aceasta este neîntemeiată, întrucât în materie comercială, potrivit art. 46 C. com. este admisibilă proba testimonială, chiar şi în cazurile prevăzute de art. 1191 C. proc. civ.
Nici susţinerea conform căreia, au fost ignorate dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la dispoziţiile deciziei nr. 1602 din 25 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia comercială ce se impunea a fi respectate, având caracter obligatoriu, nu este întemeiată, deoarece, instanţa de apel, în ce priveşte rezoluţiunea actului juridic a pus în aplicare dispoziţiile Înaltei Curţi, analizând justificarea calităţii procesuale a pârâţilor-reclamanţi în formularea acestui capăt de cerere, apreciind că doar pârâta F.M. justifică această calitate, în timp ce SC S. SRL şi F.B. nu au legitimare procesuală activă în formularea acestui capăt de cerere.
Judicios au reţinut ambele instanţe că acţiunea reclamantului, prin care acesta a solicitat să se constate că are calitatea de asociat al SC S. SRL, deţinând 50% din părţile sociale ale societăţii a fost întemeiată corect pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., fiind o acţiune în constatare, declaratorie, admisibilă în condiţiile în care partea, respectiv reclamantul, nu mai poate solicita realizarea dreptului şi anume, înregistrarea actului adiţional la registrul comerţului.
Referitor la interpretarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 26/1990, s-a constatat că o astfel de susţinere nu poate fi primită atât timp cât s-a reţinut, corect, că reclamantul nu mai poate solicita înscrierea actului adiţional la registrul comerţului, nefiindu-i recunoscută calitatea de asociat din punct de vedere al procedurilor instituite.
În ce priveşte dispoziţiile art. 969 alin. (2) C. proc. civ. invocate de recurenţii-pârâţi, în sensul că în mod eronat s-a reţinut că acestea nu ar fi aplicabile în cauză se constată că cele reţinute de instanţă sub acest aspect sunt corecte, de vreme ce nu s-a făcut dovada existenţei unui acord al părţilor, iar revocarea unilaterală a actului juridic nu este posibilă .
S-a mai constatat că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 1200 pct. 4 C. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 1202 alin. (2) C. civ. în soluţionarea cauzei, aşa cum greşit afirmă recurenţii-pârâţi şi nici ale art. 1204-1206 C. civ., dacă se au în vedere prevederile art. 46 C. com. referitoare la posibilitatea conferită de lege de probare a obligaţiilor comerciale „prin orice mijloc de probă admise de legea civilă";.
S-a mai reţinut că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 1020-1021 C. civ., în sensul susţinerilor recurenţilor-pârâţi, iar reproşul făcut instanţei de apel privind neaplicarea sau încălcarea dispoziţiilor art. 47 alin. (2) şi art. 204 din Legea nr. 31/1990, având în vedere dezlegarea dată speţei deduse judecăţii, s-a constatat a fi neîntemeiat.
Împotriva acestei decizii au formulat contestaţie în anulare pârâţii-reclamanţi SC S. SRL, F.M. şi F.B., aducându-i următoarele critici:
Decizia contestată este nelegală, raportat la dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., întrucât instanţa de recurs a omis să cerceteze următoarele motive de recurs:
1. La pct. II 2 lit. c) din cererea de recurs, a fost criticat faptul că instanţa de apel, în rejudecare, a încălcat dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că deşi instanţa de recurs, în primul ciclu procesual, dispusese ca interpretarea clauzelor contractului de cesiune de părţi sociale încorporat în înscrisul intitulat act adiţional la actul constitutiv al SC S. SRL, să se facă în raport de convenţia dedusă judecăţii şi nu prin raportare la altă convenţie, instanţa de apel a analizat convenţia dedusă judecăţii tot prin raportare la conţinutul convenţiei încheiate între G.M. şi F.B., încălcând astfel indicaţiile instanţei de recurs, însă instanţa de recurs, în al doilea ciclu procesual, nu a analizat acest motiv de recurs.
2. De asemenea, la pct. III lit. a) din cererea de recurs s-a susţinut că hotărârea instanţei de apel este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 969 alin. (2) C. civ., potrivit cărora convenţiile se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege, contestatoarea recurentă susţinând că din comportamentul părţilor a rezultat că acestea au revenit asupra actului adiţional la actul constitutiv al SC S. SRL, în ceea ce priveşte contractul de cesiune al părţilor sociale, cât timp pe o perioadă de circa 7 ani de la data încheierii actului juridic, reclamantul nu a înţeles să-l valorifice, nici în ceea ce priveşte conţinutul faţă de celelalte părţi, nici în ceea ce priveşte publicitatea lui faţă de terţi, instanţa de recurs omiţând să analizeze şi acest motiv.
3. În motivul de recurs prevăzut la pct. III lit. c) s-a susţinut că au fost încălcate de către instanţa de apel dispoziţiile art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) C. civ., prin aceea că nu s-a ţinut cont de puterea de lucru judecat a deciziei nr. 1790 din 15 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Craiova pronunţată în dosarul nr. 13320/54/2006, decizie definitivă şi irevocabilă, prin care s-a reţinut că părţile au renunţat la actul adiţional la actul constitutiv al SC S. SRL, înregistrat sub nr. 2094 din 1 iulie 1999 la B.N.P. I.M. şi contractul de societate autentificat sub nr. 2095 din 1 iulie 1999 la acelaşi notar public, însă instanţa de recurs nu a cercetat decizia recurată şi sub acest aspect.
4. În ce priveşte motivul de recurs prevăzut la pct. III lit. d) din cererea de recurs, în care s-a susţinut că dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 31/1990 sunt aplicabile nu doar în cazul înmatriculării şi înfiinţării societăţii comerciale, ci şi în cazul modificării actului constitutiv, şi prin urmare, nerespectarea termenelor prevăzute de art. 22 din Legea nr. 26/1990 are drept consecinţă eliberarea asociaţiilor de obligaţiile asumate prin actul neînregistrat, instanţa de recurs a apreciat că respectiva critică este neîntemeiată, neargumentând însă în fapt sau în drept, de ce a ajuns la această concluzie, această situaţie echivalând cu neanalizarea acestei critici.
5. Referitor la motivul de recurs prevăzut la pct. IV lit. c) din cererea de recurs, contestatoarea recurentă a susţinut că dispoziţiile art. 204 din Legea nr. 31/1990 au fost încălcate de către instanţa de apel, deoarece, aceasta trebuia să constate că procedura de modificare a actului constitutiv al SC S. SRL nu a fost parcursă complet, părţile efectuând doar prima fază, respectiv întocmirea actului adiţional, fără a mai parcurge etapele de înregistrare şi de publicare a modificării actului constitutiv, însă nici această critică nu a fost analizată de către instanţa de recurs, contestatoarea susţinând că simpla afirmaţie, în sensul că reproşurile formulate de către recurenţi sunt neîntemeiate, urmată de reluarea motivării primei instanţe şi a instanţei de apel, nu reprezintă o analiză a acestei critici.
Analizând decizia contestată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că cererea contestatoarei este întemeiată, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când, respingând recursul, instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
1. Prin cererea de recurs formulată împotriva deciziei nr. 25 din 10 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, recurenţii, la pct. II 2 lit. c) din cererea de recurs, au susţinut că instanţa de apel, în rejudecare, a încălcat dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că deşi instanţa de recurs, în primul ciclu procesual, a dispus ca interpretarea clauzelor contractelor de cesiune de părţi sociale încorporat în înscrisul intitulat act adiţional la actul constitutiv al SC S. SRL, autentificat sub nr. 2094 din 1 iulie 1999 la B.N.P. I.M., să se facă în raport de convenţia dedusă judecăţii şi nu prin raportare la altă convenţie, instanţa de apel a făcut analiza convenţiei dedusă judecăţii tot prin raportare la conţinutul convenţiei încheiate între G.M. şi F.B., încălcând astfel indicaţiile instanţei de recurs.
Într-adevăr, analizând conţinutul motivelor de recurs din cuprinsul cereri de recurs se poate constata că la pag. 7 se regăseşte această critică, iar din analiza considerentelor deciziei nr. 331 din 26 ianuarie 2011 pronunţate în recurs, nu rezultă că instanţa de recurs ar fi analizat şi această critică.
2. Critica formulată la pct. 2 al cererii de contestaţie în anulare nu poate fi reţinută, deoarece instanţa de recurs a analizat motivul de recurs referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 969 alin. (2) C. civ., reţinând că nu s-a făcut dovada existenţei unui acord al părţilor cu privire la revocarea actului juridic, iar revocarea unilaterală a acestuia nu este posibilă.
Deşi analiza acestui motiv de recurs este succintă, nu se poate reţine că respectiva critică nu a fost analizată, instanţa de recurs justificându-şi respingerea acestei critici.
3. În ce priveşte motivul de recurs prevăzut la pct. 3 lit. c) din motivele de recurs, cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) C. civ., în ce priveşte puterea de lucru judecat a deciziei nr. 1790 din 15 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 13320/54/2006, prin care s-a reţinut că părţile au renunţat la actul adiţional la actul constitutiv al SC S. SRL, autentificat sub nr. 2094 din 1 iulie 1999 la B.N.P. I.M. şi contractul de societate din 1 iulie 1999 la acelaşi notar public, s-a constatat că instanţa de recurs nu a analizat această critică, reţinând doar că „se mai constată că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 1200 pct. 4 C. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 1202 alin. (2) C. civ., în soluţionarea cauzei, aşa cum greşit afirmă recurenţii-pârâţi”, fără a arăta, sub nicio formă, cum s-a ajuns la această concluzie, astfel că şi în ce priveşte acest motiv de contestaţie în anulare sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
4. Şi în ce priveşte criticile formulate la pct. III lit. d) din cererea de recurs şi respectiv pct. IV lit. c) din aceeaşi cerere, referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 47 şi 204 din Legea nr. 31/1990, prin raportare la prevederile art. 22 din Legea nr. 26/1990, din analiza considerentelor deciziei pronunţate în recurs, s-a constatat că instanţa de recurs nu le-a analizat, simpla referire la netemeinicia acestor critici, neputând echivala cu o analiză a lor, instanţa de recurs reţinând doar că „reproşul făcut instanţei de apel privind neaplicarea sau încălcarea dispoziţiilor art. 47 alin. (2) şi art. 204 din Legea nr. 31/1990, având în vedere dezlegarea dată speţei dedusă judecăţii, se constată a fi, de asemenea, neîntemeiată”.
Prin urmare, având în vedere cele arătate mai sus, s-a constatat că mai multe motive de recurs invocate de către recurenţi nu au fost analizate de către instanţa de recurs, încălcându-se astfel dreptul acestora la un proces echitabil, singurul remediu posibil fiind anularea deciziei contestate şi fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului.
În acest sens, este şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, care la Paragraful 30 din Hotărârea din 28 aprilie 2005 pronunţată în cauza Albina împotriva României, a reţinut că „dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 pct. 1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv, decât dacă aceste observaţii sunt un mod real ascultate, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa”.
Ca atare, Înalta Curte, a admis contestaţia în anularea deciziei nr. 331 din 26 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia comercială pronunţate în dosarul nr. 2169/54/2009, a anulat decizia atacată, şi a fixat termen pentru rejudecarea recursului la data de 23 februarie 2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestaţia în anularea deciziei nr. 331 din 26 ianuarie 2011 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia comercială în dosarul nr. 2169/54/2009, formulată de contestatorii SC S. SRL Drobeta Turnu-Severin, F.M. şi F.B.
Anulează decizia atacată.
Fixează termen pentru rejudecarea recursului la data de 23 februarie 2012.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3532/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3806/2011. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs → |
|---|
