ICCJ. Decizia nr. 3838/2011. Civil. Actiune în daune contractuale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 3838/2011
Dosar nr. 6212/3/2008
Şedinţa publică de la 24 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC I.B.M. România SRL prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în contradictoriu cu pârâta SC A.T.N.W. România SRL, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.968.905,82 RON din care suma de 2.029.898,54 RON reprezentând diferenţă din contravaloarea facturilor neachitate în parte de pârâtă, la care se adaugă penalităţile de întârziere în cuantum de 939.007,28 RON, calculate până la data de 2 octombrie 2007; obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere calculate de la data de 2 octombrie 2007 şi până la achitarea efectivă a debitelor către reclamantă; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 2202 din 1 martie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială, a admis cererea precizată formulată de reclamanta IMB România SRL, a obligat pârâta la plata sumei de 2.029.898,54 Ron diferenţă facturi neachitate, a sumei de 1.083.061,03 Ron reprezentând penalităţi calculate până la 15.02.2008 şi în continuare penalităţi de 0,15% pe zi de întârziere de la data de 15 februarie 2008 până la achitarea efectivă a debitului şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 39.143 lei şi a dat în debit reclamanta cu suma de 3.000 lei contravaloare onorariu expert.
Apelul declarat de pârâta S.C. A.T.N.W. România S.R.L. Oradea prin administrator judiciar G.M.R. IPURL Oradea împotriva acestei sentinţe, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 112 din 10 martie 2011.
Împotriva acestei decizii pârâta S.C. A.T.N.W. România S.R.L. Oradea prin administrator judiciar G.M.R. IPURL Oradea a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta, cu invocarea dispoziţiilor art. 969, art. 970, art. 977 şi art. 948 C. civ., a susţinut că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au reţinut în mod greşit că nu poate fi vorba de o neexecutare parţială a obligaţiilor din partea I.B.M. pe considerentul că părţile nu au convenit prin contract cu privire la performanţele echipamentelor şi cu privire la parametrii ceruţi.
Totodată, susţine recurenta, instanţa de apel a reţinut eronat că A.T.C. a fost lipsită de diligenţă, întrucât nu a stabilit o clauză contractuală referitoare la exigenţele de performanţă a echipamentului contractat.
Prezentând în continuare aspecte ale situaţiei de fapt, respectiv corespondenţa purtată între părţi privind propunerile I.B.M. a configuraţiilor la un anumit preţ, constatările raportului de expertiză privind lipsa unui program software, solicitările efectuate pentru furnizarea de echipamente care să realizeze anumite servicii, recurenta consideră că instanţa trebuia să pornească de la voinţa reală a părţilor şi nu să se limiteze doar la cele prevăzute textual în cele două contracte, susţinând că voinţa reală a părţilor a fost aceea ca I.B.M. să le furnizeze echipamente care realizează efectiv anumite servicii, iar nu echipamente apte din punct de vedere tehnic să realizeze aceste servicii.
Înalta Curte în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 3021 lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepţia nulităţii recursului.
Este de observat că deşi recurenta a invocat în susţinerea recursului său motivul prevăzut de art. 304 punctul 9 C. proc. civ., aceasta nu a structurat şi dezvoltat motivul invocat, conform cerinţelor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., ci s-a limitat doar la a-şi exprima nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a analizat probele administrate.
Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanţei nu-i revine obligaţia să examineze legalitatea si temeinicia deciziei atacate, dacă motivele nu au fost invocate si argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea.
Prin criticile invocate în cererea de recurs pârâta, şi-a exprimat nemulţumirea privind modul de interpretare al probelor administrate, dezvoltarea acestora nepermiţând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ. şi analizarea lor în consecinţă, motiv pentru care nu pot fi reţinute de către instanţă ca şi critici de nelegalitate.
Indicarea de către recurentă a unor dispoziţii legale, nu atrage automat cerinţa motivării recursului în conformitate cu dispoziţiile aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerinţe de formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerinţe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac.
Nu în ultimul rând trebuie reţinut faptul că instanţa nu se poate substitui părţii pentru a imagina eventualele motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părţile sunt cele care au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile stabilite de lege.
În alţi termeni faţa de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează a constata nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta S.C. A.T.N.W. România S.R.L. prin administrator judiciar G.M.R. IPURL împotriva deciziei comerciale nr. 112 din 10 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3839/2011. Civil. Excludere asociat. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3837/2011. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
