ICCJ. Decizia nr. 3839/2011. Civil. Excludere asociat. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3839/2011
Dosar nr. 36/90/2009
Şedinţa publică de la 24 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia comercială şi contencios administrativ, completată ulterior, reclamantul D.E. în contradictoriu cu pârâţii S.M. şi SC E.R.T SRL şi a solicitat excluderea acestuia din SC R. SRL Drăgăşani şi obligarea în solidar a ambilor pârâţi la plata sumei de 5.000 lei despăgubiri civile, reprezentând prejudiciu material cauzat SC R. SRL prin săvârşirea unor acte de concurenţă neloială, invocând ca temei juridic art. 222 lit. c) şi d) din Legea nr. 31/1990.
De asemenea, a solicita revocarea pârâtului din funcţia de administrator şi obligarea la plata daunelor cauzate SC R. SRL, urmarea desfăşurării activităţii de administrator într-o societate concurentă, în temeiul art. 197 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi art. 28 din Actul constitutiv, plus 5.000 lei daune morale.
Pârâtul S.M. prin cererea reconvenţională formulată, a solicitat în principal conform art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, excluderea reclamantului din SC R. SRL, revocarea din funcţia de administrator şi obligarea la reîntregirea patrimoniului societăţii în măsura în care se va dovedi folosirea bunurilor în interes propriu. În subsidiar a solicitat, potrivit art. 227 lit. b) şi e) din Legea nr. 31/1990 dizolvarea societăţii şi numirea unui lichidator.
Pe parcursul judecăţii, în temeiul art. 165 C. proc. civ., raportat la art. 1551 C. proc. civ., instanţa a dispus disjungerea acţiunii principale şi suspendarea soluţionării sale, având în vedere obligaţia impusă reclamantului-pârât de a achita suma de 1.425 lei onorariu expert, pe care nu a îndeplinit-o.
Judecând cererea reconvenţională, Tribunalul Vâlcea, secţia comercială şi contencios administrativ fiscal, prin sentinţa nr. 271 din 2 februarie 2011, a luat act de renunţarea la judecată în privinţa capetelor de cerere având ca obiect obligarea la despăgubiri şi dizolvarea SC R. SRL şi a respins cererea reconvenţională.
Apelul declarat de pârâtul S.M. împotriva acestei sentinţe, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 21/A-C din 2 februarie 2011.
Împotriva acestei decizii pârâtul S.M. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 299-316 C. proc. civ.
În motivarea recursului, după o prezentare detaliată a situaţiei de fapt şi a considerentelor sentinţei instanţei de fond recurentul a susţinut că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au reţinut o situaţie străină de natura pricinii interpretând greşit atât actele deduse judecăţii cât şi concluziile expertizei contabile întocmite în cauză dar şi ale interogatoriilor luate, declaraţiilor martorilor şi nu în ultimul rând au aplicat greşit dispoziţiile legale aplicabile în această speţă.
Totodată, susţine recurentul, reţinerile instanţei de apel potrivit căreia acesta nu a încasat exclusiv sumele de bani pentru societate ci şi pârâtul nu poate fi primită în condiţiile în care expertiza întocmită în cauză cât şi interogatoriul luat intimatului reclamant arată o cu totul altă situaţie în sensul că sumele au fost folosite discreţionar şi arbitral doar în folosul său şi nu al societăţii căreia îi aparţineau.
Recurentul apreciază că dispoziţiile art. 222 din Legea nr. 31/1990 au caracter enunţiativ, în condiţiile în care excluderea este sancţiunea firească pentru refuzul conlucrării dintre asociaţi, refuz demonstrat evident în speţă.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, şi implicit a cererii reconvenţionale, cu consecinţa excluderii asociatului.
Înalta Curte în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 3021 lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepţia nulităţii recursului.
Recurentul nu a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., cerinţă impusă de art. 3021 lit. c) raportată la art. 304 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de punctele 1-9 .
Din rezumarea motivelor de recurs rezultă cu evidenţă că s-au formulat critici pe aspecte de netemeinicie, critici ce nu pot fi analizate în această cale de atac extraordinară.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs dedusă judecăţii, nu se regăsesc critici propriu-zise asupra deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.
Succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic în aşa fel încât să poată fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. în limita căreia se poate exercita controlul judiciar în recurs.
Prin criticile invocate în cererea de recurs pârâtul, şi-a exprimat nemulţumirea privind modul de interpretare al probelor administrate, dezvoltarea acestora nepermiţând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ. şi analizarea lor în consecinţă, motiv pentru care nu pot fi reţinute de către instanţă ca şi critici de nelegalitate.
Indicarea de către recurent a unor dispoziţii legale, nu atrage automat cerinţa motivării recursului în conformitate cu dispoziţiile aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerinţe de formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerinţe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac.
Nu în ultimul rând trebuie reţinut faptul că instanţa nu se poate substitui părţii pentru a imagina eventualele motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părţile sunt cele care au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile stabilite de lege.
În alţi termeni faţa de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează a constata nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâtul S.M. împotriva deciziei nr. 21/A-C din 13 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3840/2011. Civil. Excludere asociat. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3838/2011. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
