ICCJ. Decizia nr. 3837/2011. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3837/2011

Dosar nr. 5211/1/2007

Şedinţa publică din 10 mai 2011

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 5095 din 13 iunie 2005, pronunţată de Judecătoria Iaşi a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia de proprietari PT 10 Dacia şi a fost obligată pârâta M.E. să-i plătească pârâtei sumele de 21.374.860 lei, reprezentând cheltuieli de întreţinere aferente perioadei februarie 2003 – martie 2004 şi de 27.840.737 lei cu titlu de penalizări aferente perioadei martie 2002 – decembrie 2004.

Recursul declarat de pârâtă împotriva sentinţei judecătoriei a fost respins, prin Decizia civilă nr. 1315 din 25 noiembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Iaşi.

Prin Decizia nr. 432 din 17 mai 2006, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a fost respins recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei tribunalului.

Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta, iar prin Decizia nr. 3481 din 30 aprilie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, recursul a fost respins, ca inadmisibil.

Împotriva acestei ultime decizii a formulat cerere de revizuire pârâta, fără a indica temeiul juridic şi fără a o motiva.

Cererea de revizuire este inadmisibilă.

Conform art. 322 alin. (1) C. proc. civ. poate fi solicitată revizuirea unei hotărâri pronunţată de o instanţă de recurs, numai atunci când a fost evocat fondul.

Or, prin Decizia nr. 3481 din 30 aprilie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a fost respins recursul, ca inadmisibil, deci nu a fost evocat fondul.

În consecinţă, cererea de revizuire urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta M.E. împotriva deciziei nr. 3481 din 30 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 10 mai 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3837/2011. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs