ICCJ. Decizia nr. 3840/2011. Civil. Excludere asociat. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3840/2011
Dosar nr. 1967/86/2009
Şedinţa publică de la 24 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC T. SRL Rădăuţi prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava a solicitat excluderea pârâtei F.(fostă B.) S. din cadrul societăţii.
Prin sentinţa nr. 4052 din 29 octombrie 2010, Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, cererea având ca obiect „excludere asociat”, formulată de reclamanta SC T. SRL Rădăuţi, în contradictoriu cu pârâta F.(fostă B.)S..
În motivarea soluţiei, prima instanţă a reţinut că art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990 prevede: „Poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administraţie ori contravine dispoziţiilor art. 80 şi art. 82 din prezenta lege”.
Tribunalul a considerat că în speţă nu sunt date motivele prevăzute de textul de lege amintit şi că prezenta acţiune are ca motivaţie deteriorarea relaţiilor de căsătorie existente până la un moment dat între cei doi asociaţi, căsătorie care s-a desfăcut cel mai probabil în cursul anilor 2007 – 2008.
De asemenea, actele pe care se bazează expertizele efectuate în cauză emană, în marea lor majoritate, doar de la reclamantă, fiind semnate de fostul soţ al pârâtei. Totodată, însăşi reclamanta (SC T. SRL) recunoaşte că în perioada anilor 2007 şi 2008 nu a obţinut profit, situaţie ce a impus neplata unor taxe şi impozite, organele fiscale emiţând titluri executorii. Or, activitatea financiar contabilă a reclamantei are în vedere situaţia tuturor celor 4 puncte de lucru şi nu numai a Restaurantului C.
În acelaşi sens instanţa a reţinut că neplata ratelor la imobilul menţionat nu îi incumbă pârâtei, în nume personal, ci însăşi reclamantei, a cărei conducere o avea doar B.V., în calitatea sa de administrator unic.
Apelul declarat de reclamanta SC T. SRL împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 41 din 13 mai 2011, reţinând, în esenţă, că textul de lege invocat, art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, se referă la excluderea asociatului cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administraţie, ori contravine dispoziţiilor art. 80 din art. 82 din lege.
Asociaţii care răspund nelimitat pentru obligaţiile societăţii sunt definiţi de legiuitor în art. 3 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi privesc asociaţii în societatea în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi în societatea în comandită simplă sau în comandită pe acţiuni, iar în art. 3 alin. (3) din lege se arată că acţionarii, asociaţii comanditari, precum şi asociaţii în societatea cu răspundere limitată răspuns numai până la concurenţa capitalului social subscris.
Astfel, instanţa de apel a apreciat că asociaţii din societatea cu răspundere limitată nu sunt consideraţi de legiuitor ca asociaţi cu răspundere nelimitată şi, pe cale de consecinţă nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, acest text reglementând excluderea din societate a asociaţilor cu răspundere nelimitată.
Mai mult, susţine instanţa de apel, art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990 face trimitere şi la dispoziţiile art. 80 şi art. 82 din aceeaşi lege, texte situate în Titlul III, Capitolul 2 al legii şi în care sunt cuprinse reglementări referitoare la asociaţii din societăţile în nume colectiv.
În aceste circumstanţe instanţa de apel apreciază că apare cu îndestulătoare evidenţă faptul că legiuitorul a înţeles să reglementeze prin dispoziţiile art. 222 lit. c) din Legea 31/1990 excluderea asociaţilor cu răspundere nelimitată şi nu şi a altor categorii de asociaţi, cum ar fi asociaţii în societatea cu răspundere limitată.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la despăgubiri, instanţa de apel l-a găsit, de asemenea nefondat, în condiţiile în care nu s-au probat elementele răspunderii civile delictuale referitoare la fapta ilicită, prejudiciu, culpă şi legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
Astfel, referitor la prejudiciu, s-a constatat că sumele precizate de reclamantă sunt pur ipotetice şi se referă la pierderi generate de neschimbarea tipului de activitate de la punctul de lucru Restaurant C. din municipiul Rădăuţi; în acelaşi sens este întocmit şi raportul de expertiză depus la dosar – concluziile acestuia fiind eronate faţă de premisele greşite cuprinse în obiectivele stabilite pentru expert.
De asemenea, s-a apreciat că nu s-a probat fapta ilicită a pârâtei privind întrebuinţarea capitalului, a bunurilor şi a creditului societăţii în folosul personal în condiţiile în care asociatul B.V. este administratorul societăţii, acestuia aparţinându-i dreptul de administrare, pasivitatea acestuia neputând constitui temei al pretenţiilor îndreptate împotriva pârâtei.
Împotriva acestei decizii reclamanta SC T. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 punctele 7 şi 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora, a susţinut, în esenţă, că deşi instanţa de apel consideră că art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990 reglementează numai excluderea asociaţilor cu răspundere nelimitată, din punctul său de vedere nu este exclusă posibilitatea ca această dispoziţie legală să fie aplicabilă şi celorlalţi asociaţi din orice alt tip de societate comercială, arătând totodată că instanţa a făcut trimitere la acest text pentru a se putea motiva decizia.
De asemenea, recurenta redând alin. (2) al art. 222 din Legea nr. 31/1990 consideră că acest alin. (2) nu poate fi pus în aplicare întrucât la lit. a), b,) c), d) nu este inserată sintagma „comandităţi în societatea în comandita pe acţiuni” cum nu este inserată „şi asociaţii cu răspundere limitată” şi că din punctul său de vedere eşafodul pe care este clădită respingerea recursului are o premisă falsă bazată pe o interpretare rigidă şi scolastică a dispoziţiilor legale.
Referitor la obligarea pârâtei la despăgubiri, recurenta susţine că instanţa de apel a respins acest capăt de cerere în condiţiile în care nu s-au probat elementele răspunderii civile delictuale, referitoare la fapta ilicită, prejudiciu, culpa şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
Recurenta arată că deşi la dosar sunt trei expertize contabile toate omologate de către instanţele de fond afirmaţia că”concluziile acestora sunt eronate întrucât premizele obiectivelor stabilite sunt greşite” este o dovadă a caracterului subiectiv al judecăţii care a avut ca unic obiectiv menţinerea cu orice preţ a hotărârii instanţei de fond.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului şi pe cale de consecinţă schimbarea întrutotul a deciziei recurate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului deoarece nu există motive asupra nelegalităţii şi netemeiniciei soluţiilor pronunţate în cauză.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., luând în examinare excepţia nulităţii recursului, o va respinge având în vedere că în argumentarea motivelor de recurs recurenta a indicat şi motive de nelegalitate nu numai de netemeinicie.
Motivul prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Acest motiv, vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ. pe care recurenta nu le-a citat şi nici nu a argumentat distinct criticile care ar putea fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat. Nicio ipoteză a motivului invocat nu se desprinde din argumentele invocate la pct.1 al recursului. Recursul nu este cale de atac devolutivă pentru ca instanţa sesizată să desprindă eventuale critici din susţinerile care au fost făcute în legătură cu acest motiv de nelegalitate.
Observând considerentele deciziei criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că a răspuns criticilor care au fost formulate de apelată în cadrul controlului de netemeinicie şi nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac şi nu există contradictorialitate între dispozitivul deciziei recurate şi considerentele acesteia, astfel încât acest motiv va fi respins ca nefondat.
Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greşită a legii.
Niciuna din cele două ipoteze nu a fost argumentată corect. Analiza sumară a probelor nu constituie argument suficient pentru a susţine lipsa de temei legal a deciziei criticate. Modul de redactare al deciziei şi reanalizarea probelor depuse la fond şi completate în apel demonstrează preocuparea instanţei de a stabili dacă soluţia este fundamentată pe probe şi pe dispoziţiile legale aplicabile speţei.
În ce priveşte a doua ipoteză, care vizează aplicarea greşită a legii se constată din expunerea rezumatului argumentelor aduse în sprijinul aplicării greşite a legii că singura critică ce poate fi reţinută priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990, care în opinia recurentei, reglementează nu numai excluderea asociaţilor cu răspundere nelimitată ci conform alin. (1) al aceluiaşi articol include posibilitatea excluderii şi a asociatului dintr-o societate cu răspundere limitată.
Critica recurentei este nefondată.
Astfel, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, dispoziţiile art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990 se referă la excluderea asociatului cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administraţie, ori contravine dispoziţiilor art. 80 şi art. 82 din lege, iar asociaţii din societatea cu răspundere limitată nu sunt consideraţi de legiuitor ca asociaţi cu răspundere nelimitată, astfel că nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990.
Textul de lege instituie expressis verbis această sancţiune asociatului cu răspundere nelimitată astfel încât excluderea poate să intervină în privinţa asociaţilor societăţii în nume colectiv şi asociaţilor comanditaţi de la societăţile în comandită.
Astfel, în lipsa unei dispoziţii exprese stipulate în actul constitutiv nu se poate dispune excluderea din societatea cu răspundere limitată a asociatului neadministrator, deoarece nici unul dintre cazurile de excludere prevăzute de lege nu îşi găseşte incidenţă în condiţiile în care cel prevăzut prin lit. a) nu mai are aplicabilitate în prezent, lit. b) şi c) se aplică doar asociatului cu răspundere nelimitată, iar lit. d) doar asociatului administrator.
Cu sublinierea că toate celelalte argumente vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei din apel, faţă de cele ce preced conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii cererii de recurs.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC T. SRL împotriva deciziei nr. 41 din 13 mai 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3841/2011. Civil. Actiune în daune... | ICCJ. Decizia nr. 3839/2011. Civil. Excludere asociat. Recurs → |
|---|
