ICCJ. Decizia nr. 3842/2011. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3842/2011
Dosar nr. 29844/3/2009
Şedinţa publică de la 24 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 10573 din 10 noiembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. 29844/3/2009, judecătorul din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC X.Q.S.W. SRL în contradictoriu cu pârâta SC R.C.G. SRL, a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare cumpărare nr. 2560 din 14 august 2006 şi a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 33.498,5 Euro; a respins capătul 3 de cerere ca neîntemeiat.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut între părţi s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare nr. 2560/2006 prin care pârâta şi-a asumat obligaţia de a transmite reclamantei dreptul de proprietate asupra unui apartament din cadrul ansamblului imobiliar ce urma a fi edificat, preţul de 112.600 Euro, urmând a fi achitat de reclamantă cu avans de 28.150 Euro plus TVA, la data semnării antecontractului, restul de 84.450 Euro plus TVA la data semnării contractului de vânzare cumpărare. Pârâta şi-a asumat obligaţia de a finaliza construcţia în termen de 24 de luni de la semnarea antecontractului, termen ce putea fi depăşit cu maximum 30 de zile, fără obligarea la plata penalităţilor. De asemenea, s-a reţinut că părţile au stabilit ca până la data de 15 noiembrie 2006 pârâta să prezinte reclamantei planul de situaţie al condominiului, iar în cazul în care reclamanta nu ar fi fost de acord cu acest plan, pârâta să restituie avansul primit în cel mult 15 zile de la data notificării, antecontractul urmând a fi desfiinţat. Judecătorul a apreciat caracterul esenţial al clauzei de prezentare a planului de situaţie, raportat la modul de redactare al acesteia şi la sancţiunea prevăzută.
Judecătorul a mai reţinut că pârâta nu a finalizat în termenul contractual apartamentul. Ulterior datei stabilită pentru finalizarea construcţiei, reclamanta a solicitat prezentarea planului de situaţie, pârâta răspunzând că acest plan a fost prezentat la o întâlnire anterioară, în luna decembrie 2008. Ulterior, pârâta a notificat reclamanta să se prezinte la notariat în vedere semnării contractului de vânzare cumpărare, reclamanta solicitând, prin concilierea avută, renegocierea preţului construcţiei, arătând că este de acord cu încheierea contractului sub această condiţie.
Raportat la caracterul esenţial al clauzei de prezentare a planului de situaţie, coroborat cu sancţiunea stabilită pentru cazul neprezentării, judecătorul a apreciat temeinicia cererii reclamantei vizând rezilierea antecontractului. A precizat că deşi clauza stabilea obligaţia de prezentare a acestui plan, în baza principiului exercitării cu bună credinţă a drepturilor şi obligaţiilor, pârâta trebuia ca, la solicitarea reclamantei, să îi comunice acesteia planul de situaţie semnat de reprezentanţii săi, reţinând că la întâlnirea invocată de pârâtă din decembrie 2008 nu s-a dovedit prezentarea completă a acestui plan.
Judecătorul a reţinut temeinicia cererii reclamantei de restituire a avansului achitat, la care se adaugă TVA, motivat de principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară rezoluţiunii.
A apreciat caracterul netemeinic al cererii reclamantei vizând plata sumei de 4.400 Euro, reţinând că clauza contractuală pe care se bazează această pretenţie nu este incidentă în cauză, ea referindu-se la acoperirea daunelor suferite de reclamantă ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei de finalizare a apartamentului; în condiţiile în care reclamanta a optat pentru desfiinţarea contractului ea nu are dreptul la aceste daune moratorii, putând solicita doar daune compensatorii.
Sentinţa de fond a fost apelată de pârâta SC R.C.G. SRL, care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea hotărârii în sensul respingerii în totalitate a cererii reclamantei, criticile sale vizând caracterul nul al clauzei în baza căreia judecătorul a pronunţat rezoluţiunea contractului, inadmisibilitatea capătului de cerere vizând pretenţiile pentru neîndeplinirea procedurii de conciliere (concilierea fiind efectuată pentru o sumă inferioară) şi cuantumul exorbitant al cheltuielilor de judecată acordate.
Prin decizia comercială nr. 171/2011 din 13 aprilie 2011, completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul pârâtei şi a schimbat în parte sentinţa de fond în sensul diminuării cheltuielilor de judecată la care fusese obligată pârâta.
Judecătorii apelului au apreciat corecta interpretare de către judecătorul fondului a clauzei care a stat la baza rezoluţiunii antecontractului de vânzare cumpărare. În raport de prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., judecătorii au apreciat ca o cerere nouă invocarea de către pârâtă a nulităţii clauzei de rezoluţiune.
În ceea ce priveşte prezentarea planului de situaţie, s-a reţinut că potrivit contractului, orice comunicări între părţi urmau a fi realizate prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prin curier, prin fax sau email. S-a apreciat că prezentarea unei lucrări de anvergura planului de situaţie nu se putea realiza verbal, aşa cum a susţinut pârâta.
Judecătorii au înlăturat şi susţinerea privind inadmisibilitatea cererii în pretenţii, reţinând că reclamanta a realizat procedura de concilierea pentru suma achitată cu titlu de avans, la care s-a adăugat TVA.
În ce priveşte cheltuielile de judecată, completul de apel a constatat cuantumul disproporţionat al acestora, stabilind că suma la care trebuia să fie obligată pârâta cu acest titlu era de 7.795 lei.
Decizia de apel a fost recurată de pârâta SC R.C.G. SRL, care a solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii apelului şi schimbării sentinţei de fond cu consecinţa respingerii în totalitate a cererii reclamantei.
Pârâta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., criticând decizia de apel sub următoarele aspecte:
- nemotivarea criticilor formulate la punctul 2 al cererii de apel, sub aspectul neanalizării obligaţiilor principale - de construire şi predare, ci doar prin reţinerea caracterului esenţial al clauzei de predare a planului de situaţie;
- contrarietatea considerentelor, motivat de faptul că iniţial judecătorii apelului au apreciat caracterul esenţial la obligaţiei de prezentare a planului de situaţie, pentru ca ulterior să precizeze că este eronată susţinerea apelantei în sensul că sancţiunea în caz de neprezentare al planului de situaţie este desfiinţarea antecontractului;
- greşita aplicare a dispoziţiilor art. 294 alin. C. proc. civ., prin reţinerea caracterului de cerere nouă a solicitării de constatare a nulităţii clauzei de rezoluţiune, această solicitare fiind invocată doar ca mijloc de apărare faţă de pretenţiile reclamantei; mai susţine pârâta că acea clauză conţine o condiţie pur potestativă, pentru că prevedea ca o condiţie rezolutorie la îndemâna exclusivă a reclamantei, care putea desfiinţa contractul şi dacă i s-ar fi prezentat acel plan; de asemenea, s-a apreciat că acea clauză nu are un caracter esenţial, cauza contractului fiind aceea a achiziţionării apartamentului, iar nu facilităţile obligatorii care ar fi trebuit prevăzute în condominiu;
- greşita acordare a sumei de 33.498,5 Euro, în condiţiile în care concilierea s-a realizat doar pentru o sumă inferioară.
Reclamanta a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca fiind legală decizie pronunţată de judecătorii apelului.
Nu au fost administrate înscrisuri noi în recurs.
Analizându-se legalitatea deciziei de apel, în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Nu poate fi reţinută critica pârâtei în sensul neanalizării tuturor motivelor de apel. Se constată că judecătorii apelului au analizat obligaţiile principale rezultate din antecontractul de vânzare cumpărare, această analiză rezultând chiar din reţinerea caracterului esenţial al clauzei de rezoluţiune, care a constituit şi motivul principal al acţiunii promovate de reclamantă. Nu era necesară o analiză punctuală a obligaţiilor considerate principale de către pârâtă - de construire şi predare a apartamentului, în condiţiile în care motivul principal al formulării acţiunii în justiţie îl constituia clauza de rezoluţiune invocată de reclamantă în cererea de chemare în judecată. Esenţial în speţa dedusă judecăţii era acest aspect al clauzei de rezoluţiune, iar nu aspectele ulterioare acesteia, respectiv construirea, finalizarea şi predarea apartamentului. Aceste etape erau ulterioare motivului de rezoluţiune invocat de reclamantă şi nu influenţau hotărâtor soluţia ce urma a fi dată. Nu se poate reţine nici caracterul principal al obligaţiei de construire şi predare a apartamentului, câtă vreme părţile au înţeles să instituie şi alte obligaţii, apreciate ca esenţiale şi care se situează temporal, anterior momentului de finalizare şi predare a construcţiei.
Este înlăturată şi critica vizând pretinsa contrarietate din considerentele deciziei recurate. Se constată că pasajul evidenţiat de pârâtă ca fiind contrar reprezintă doar o greşeală de redactare, toate celelalte considerente expuse în decizie recurată fiind de natură a susţine hotărârea pronunţată de judecătorii apelului.
Se apreciază corecta aplicare de către completul de apel a prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., invocarea nulităţii clauzei de rezoluţiune neputând fi considerată doar un mijloc de apărare, câtă vreme pârâta a solicitat să se constate nulitatea acestei clauze, această solicitare rezultând explicit din motivele invocate în susţinerea nulităţii. Din acest considerent, judecătorii apelului au procedat în mod legal neanalizând apărările pârâtei pe aspectul nulităţii clauzei de rezoluţiune, apărări întemeiate pe caracterul pur potestativ al acesteia. Nu se poate aprecia că aceste aspecte sunt doar mijloace de apărare, în considerarea faptul că dacă ar fi procedat la analiza susţinerilor pârâtei cu privire la nulitatea clauzei de rezoluţiune şi dacă le-ar fi găsit întemeiate, soluţia ce se impune era aceea al anulării clauzei, pentru că doar în aceste condiţii era posibilă respingerea cererii reclamantei.
Se reţine corecta calificare a clauzei de rezoluţiune de către judecătorii apelului, raportat la faptul că reclamanta a solicitat introducerea acestei clauze în antecontract, fiind evident, astfel, că pentru această parte erau esenţiale şi facilităţile ce urmau a fi edificate în ansamblul rezidenţial, dacă nu ar fi avut un caracter esenţial, reclamanta ar fi solicitat să i se prezinte planul apartamentului; or, reclamanta, tocmai în considerarea facilităţilor ce urmau a fi executate a inserat clauze cu privire la planul de situaţie al condominiului, pentru a observa facilităţile preconizate a fi construite.
Nu este reţinută nici critica pârâtei referitoare la inadmisibilitatea cererii în pretenţii, prin raportare la efectuarea concilierii pentru o sumă inferioară. Doctrina şi practica sunt unanime în a aprecia scopul procedurii de conciliere prealabilă ca fiind acela al degrevării instanţelor de judecată de acele litigii care ar putea fi soluţionate prin înţelegerea părţilor, fără intervenţia judecătorului. Din acest considerent, procedura nu are un caracter absolut, ci numai acela de informare şi de exprimare a poziţiei părţilor implicate. În speţă, împrejurarea că reclamanta nu a indicat în notificarea de conciliere şi suma achitată cu titlu de TVA nu este de natură a atrage inadmisibilitatea cererii acesteia, în considerarea faptului că notificare a avut în vedere mai ale aspectul de rezoluţiune al contractului, cu restituirea sumelor achitate cu titlu de avans. Or, nu era necesar a i se aduce la cunoştinţă pârâtei în mod expres că alături de avans a încasat şi TVA, câtă vreme, în calitate de semnatar al contractului, cunoştea plata TVA alături de avans şi nu a fost pusă într-o situaţie necunoscută la momentul promovării acţiunii în justiţie.
Pentru considerentele reţinute, şi constatându-se legalitatea deciziei de apel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC R.C.G. SRL împotriva deciziei comerciale nr. 171/2011 din 13 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3766/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3846/2011. Civil. Acţiune în anulare a... → |
|---|
