ICCJ. Decizia nr. 3966/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3966/2011
Dosar nr.36479/3/2009
Şedinţa publică din 12 mai 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia nr. 447/A din 22 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantele P.R. şi P.Q.R. împotriva sentinţei civile nr. 116 din 01 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 50 alin. (2), alin. (21) şi alin. (3) din Legea nr. 10/2001, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009 trebuie făcută distincţia între preţul actualizat şi preţul de piaţă al imobilului ce se cuvine persoanelor îndreptăţite. Această distincţie funcţionează în raport de modalitatea în care cumpărătorul unui imobil, în baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, a pierdut bunul imobil, fie prin desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare (prin anularea sau constatarea nulităţii lui), cum este cazul în care a fost încheiat cu rea-credinţă, fie prin admiterea unei acţiuni în revendicare, prin compararea titlurilor, ipoteză care presupune, prin definiţie, existenţa unor titluri valabile de proprietate.
Nu în toate cazurile în care chiriaşii cumpărători au fost evinşi, în sens larg, se impune acordarea valorii de piaţă a imobilelor ce au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în considerarea Legii nr. 112/1995, ci această valoare trebuie acordată în ipoteza în care, menţinându-se valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare chiriaşii au fost evinşi prin efectul admiterii acţiunii în revendicare, prin compararea titlurilor.
În speţă s-a stabilit în mod irevocabil că buna-credinţă a cumpărătorilor este exclusă, în condiţiile în care, cu minime diligente, puteau lua cunoştinţă de cererea de restituire a imobilului, înregistrată de moştenitorii fostului proprietar anterior încheierii actului de vânzare-cumpărare, astfel cum rezultă din Decizia civilă nr. 600 din 14 aprilie 2005. În această decizie s-a mai reţinut că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, astfel încât operează motivul de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare prevăzut de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care cumpărătorii nu se pot prevala de buna-credinţă. Aceste aspecte de drept, dezlegate în mod irevocabil printr-o hotărâre ce se bucură de prezumţia de validitate, nu mai pot fi repuse în discuţie.
2. Recursul
2.1. Motive
Reclamantele au declarat recurs, motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care au formulat următoarele critici:
Hotărârea instanţei de apel este nelegală, distincţia pe care o face instanţa în legătură cu dispoziţiile art. 50 alin. (2) şi art. 501 din Legea nr. 10/2001 nu are suport legal.
Dacă s-ar fi dorit ca preţul de piaţă să se acorde numai în situaţia contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea legii în general s-ar fi prevăzut în mod expres aceasta. Or, textul are în vedere numai respectarea Legii nr. 112/1995.
Reaua-credinţă a părţilor contractului de vânzare-cumpărare nu este prevăzută ca motiv de nulitate de Legea nr. 112/1995 ci de C. civ.
Există autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte motivul de nulitate care a stat la baza constatării nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, respectiv reaua-credinţă: pentru vânzător, faptul că există o cerere de restituire formulată de foştii proprietari; pentru cumpărător, faptul că nu a depus minime diligente înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Conform probelor administrate în cauză, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la data de 15 noiembrie 1996, după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 9 alin. (1) rap. la art. 14 din Legea nr. 112/1995. Contractul ar fi fost nul dacă ar fi fost încheiat înăuntrul termenului de 6 luni.
Dispoziţiile Legii nr. 112/1995 nu au fost încălcate la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
2.2. Analiza recursului
Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Prin Decizia civilă nr. 600 din 14 aprilie 2005 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 15 noiembrie 1996 încheiat între SC R.V. SA şi P.R. şi P.A.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că imobilul vândut a fost preluat de stat fără titlu valabil, iar cumpărătorii nu au fost de bună-credinţă la încheierea contractului. Cunoscând că locuinţa deţinută în calitate de chiriaş urma a se vinde, în condiţiile Legii nr. 112/1995, P.R. avea obligaţia să efectueze verificări dacă imobilul făcea obiectul unei cereri de restituire, verificare pe care cumpărătorul, în cadrul minimelor diligenţe, trebuia să le facă înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Această hotărâre are autoritate de lucru de judecat în ce priveşte nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanţii din prezentul proces, astfel încât nu mai poate fi repusă în discuţie analiza acestei chestiuni.
În aceste condiţii, instanţele de fond au făcut aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor legii materiale aplicabile în cauză, respectiv art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care reglementează restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, iar nu a prevederilor art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aşa cum pretind recurentele, care reglementează restituirea preţului de piaţă al imobilelor în cazul în care contractele de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Astfel, prin Decizia civilă nr. 600 din 14 aprilie 2005 s-a reţinut, cu autoritate de lucru judecat, că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil.
Drept urmare, faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, conform cu care foştii proprietari - persoane fizice - ai imobilelor cu destinaţia de locuinţe, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 06 martie 1945, cu titlu, şi care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de această lege şi dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 care arată că după expirarea termenului prevăzut la art. 14, chiriaşii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora pot opta pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a preţului, imobilul în litigiu nu putea fi vândut.
Vânzarea-cumpărarea fiind încheiată cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, foştii proprietari pot beneficia numai de prevederile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Având în vedere cele mai sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele P.R. şi P.Q.R. împotriva deciziei nr. 447/A din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3971/2011. Civil. Conflict de muncă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3965/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
