ICCJ. Decizia nr. 3998/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3998/2011
Dosar nr. 5325/99/2009
Şedinţa publică de la 7 decembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1301/Com din 3 decembrie 2010, Tribunalul laşi, secţia comercială şi contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia autorităţii de lucru judecat invocate de pârâta SC C.T. SRL. A admis excepţia prematurităţii formulării cererii principale de chemare în judecată ridicată de pârâtă şi a respins cererea principală de chemare în judecată formulată de reclamanta SC R.I. SRL, ca prematur formulată. A respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta SC C.T. SRL. A respins ca lipsită de interes cererea de chemare în garanţie formulată de SC C.T. SRL în contradictoriu cu chematele în garanţie G.B.E.M. şi C.F. A respins ca neîntemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de cele 2 persoane chemate în garanţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei s-a constatat că aceasta este vădit neîntemeiată, întrucât reclamanta a făcut dovada cesiunii de creanţă dintre SC R.P. SRL şi SC R.I. SRL. Contractul de cesiune creanţă din 03 octombrie 2008, justificând calitatea procesuală a reclamantei, lipsa notificării cesiunii de creanţă debitorului cedat nefiind de natură a pune la îndoială calitatea procesuală activă a reclamantei.
În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa a respins-o ca neîntemeiată. întrucât Ordonanţa nr. 75 din 22 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 1253/99/2009, în procedura sumară a somaţiei de plată, nu atrage existenţa autorităţii de lucru judecat, având în vedere prevederile art. 7 din O.G. nr. 5/2001, reclamanta având deschisă calea dreptului comun, cum de altfel a şi investit instanţa de judecată.
Referitor la excepţia prematurităţii formulării cererii de chemare în judecată s-a constatat că este întemeiată deoarece, având în vedere natura comercială a raportului substanţial care se pretinde că stă la baza creanţei solicitate, reclamanta avea obligaţia urmării procedurii concilierii directe cu pârâta, raportat la prevederile art. 7201 C. proc. civ. Dovada realizării procedurii concilierii directe nu a fost făcută în cauză de către reclamantă, iar apărarea acesteia referitoare la faptul că litigiul avut de părţi în procedura urgentă a somaţiei de plată echivalează cu urmarea procedurii concilierii directe nu poate 11 reţinută, având în vedere condiţiile de realizare a acestei proceduri prealabile.
Cât priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie, instanţa de fond a constatat că este neîntemeiată, întrucât pârâta-debitoare are posibilitatea legală a chemării în garanţie a celor 2 persoane nominalizate, eventuala netemeinicie a cererii de chemare în garanţie neputând atrage inadmisibilitatea acesteia.
Raportat la soluţia pronunţată în cazul cererii principale de chemare în judecată, ce nu implică cercetarea fondului, s-a respins cererea de chemare în garanţie ca lipsită de interes.
De asemenea, a fost respinsă şi cererea chematelor în garanţie de acordare a cheltuielilor de judecată întrucât nu s-a făcut dovada angajării a unor astfel de cheltuieli.
Prin Decizia nr. 33 de la 11 mai 2011, Curtea de Apel laşi, secţia comercială, a respins excepţia lipsei de interes în promovarea apelului de către SC C.T. SRL formulată de SC R.I. SRL. A respins apelurile formulate de SC R.I. SRL şi SC C.T. SRL.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond în mod corect a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, deoarece aceasta a dovedit cesionarea creanţei iar pentru validitatea cesiunii de creanţă nu este necesar consimţământul debitorului cedent.
Cu privire la excepţia lipsei de interes în promovarea apelului de către SC C.T. SRL formulată de SC R.I. SRL, instanţa de apel a constatat că este neîntemeiată, deoarece pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei la instanţa de fond, iar în condiţiile respingerii, aceasta are interes în promovarea apelului chiar dacă acţiunea a fost respinsă ca prematură.
Referitor la apelul reclamantei SC R.I. SRL, s-a reţinut că este neîntemeiat, având în vedere că procedura prealabilă obligatorie a concilierii directe, se îndeplineşte conform art. 7201 C. proc. civ., în modalităţile şi la termene strict prevăzute de textul de lege, astfel încât procedura somaţiei de plată nu echivalează cu urmarea procedurii concilierii directe.
Raportat la considerentele expuse, Curtea a apreciat că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar în aplicarea art. 296 teza I C. proc. civ. a respins apelurile formulate de SC R.I. SRL şi SC C.T. SRL împotriva sentinţei instanţei de fond, pe care a păstrat-o.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs atât reclamanta SC R.I. SRL prin administrator judiciar B. & Asociaţii Sprl Buzău, cât şi pârâta SC C.T. SRL Iaşi.
1. Recursul reclamantei SC R.I. SRL prin administrator judiciar B. & Asociaţii Sprl Buzău. întemeiat pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Recurenta susţine că instanţa de apel i-a respins argumentele în lipsa unei analize temeinice, limitându-se să reţină că procedura somaţiei de plată nu echivalează cu urmarea procedurii directe. în opinia sa, o atare concluzie este eronată. întrucât prealabil formulării acţiunii în pretenţii ce face obiectul prezentului dosar, a promovat un litigiu având ca obiect emiterea unei ordonanţe conţinând somaţia de plată împotriva pârâtei. Deşi cererea i-a fost respinsă, acest demers litigios a avut semnificaţia îndeplinirii procedurii concilierii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., pârâta luând cunoştinţă de pretenţiile sale, precum şi de temeiul juridic al acestora.
Se mai arată că, poziţia pârâtei exprimată în cursul prezentului litigiu impune concluzia că soluţionarea amiabilă a litigiului nu reprezintă o soluţie posibilă.
2. Recursul declarat de pârâta SC C.T. SRL Iaşi, întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată că decizia instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât prin ridicarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei nu a pus în discuţie efectele contractului de cesiune de creanţe între părţi, ci efectele lui faţă de terţi.
Recurenta solicită să se constate că încheierea contractului de cesiune de creanţă poate justifica, desigur, calitatea contractuală a reclamantei aceea de cesionar, însă, în lipsa îndeplinirii procedurii de notificare prevăzută de art. 1393 alin. (1) şi (2) C. civ., nu-şi poate justifica în niciun fel calitatea procesuală activă, aceasta neputând opune dreptul său terţilor, inclusiv debitorului cedat.
Prin urmare, reclamanta, pentru i putea opune pârâtei dreptul său izvorât din contractul de cesiune de creanţă, trebuia să probeze faptul că a notificat cesiunea conform prevederilor art. 1393 C. civ. şi art. 109 C. proc. civ.
Pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei ca tardiv declarat şi, în subsidiar, ca nefondat.
Înalta Curte, conform dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. a luat în examinare excepţia tardivităţii recursului reclamantei SC R.I. SRL prin administrator judiciar B. & Asociaţii Sprl Buzău invocată de recurenta pârâtă SC C.T. SRL Iaşi, urmând sa o respingă pentru următoarele motive:
Astfel, termenul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 301 C. proc. civ. este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune astfel.
Acest termen procedural se calculează pe zile libere, potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ., aşa încât nu vor fi luate în calcul ziua în care începe să curgă şi ziua în care se împlineşte. Termenul care se împlineşte într-o zi de sărbătoare legală, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare, fiind astfel în prezenţa unui caz de prorogare legală.
Termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac este unul imperativ, astfel că nerespectarea acestuia atrage decăderea părţii din dreptul de a mai declara recurs cu consecinţa respingerii recursului ca tardiv declarat.
În speţă, Decizia nr. 33 din 11 mai 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, a fost comunicată recurentei reclamante la data de 17 iunie 2011 (fila 75 dosar apel), iar recursul promovat de reclamantă a fost expediat prin poştă la data de 4 iulie 2011 (fila 5 dosar recurs).
Astfel, calculându-se termenul de recurs cu observarea dispoziţiilor legale arătate, se constată că acesta a început să curgă la data de 20 iunie 2011, neluându-se în calcul data de 18 şi 19 iunie 2011 (sâmbătă şi duminică), motiv pentru care recursul reclamantei, depus la poştă la data de 4 iulie 2011, este formulat cu respectarea termenului imperativ de 15 zile.
Înalta Curte, analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, constată că recursul reclamantei este fondat, iar recursul pârâtei este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Recursul reclamantei SC R.I. SRL prin administrator judiciar B. & Asociaţii Sprl Buzău.
Se constată că atât instanţa de apel cât şi cea de fond în mod greşit au apreciat că procedura somaţiei de plată în condiţiile O.G. nr. 5/2001 nu răspunde finalităţii pentru care au fost edictate dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., având în vedere că, în speţă, anterior introducerii cererii în procedura de drept comun a fost soluţionată, cu citarea şi participarea debitoarei-pârâte, o cerere privind emiterea unei somaţiei de plată. ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1253/99/2009 al Tribunalului Iaşi.
Astfel, în cazul în care creditorul introduce o cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun în materie comercială, după ce a epuizat procedura somaţiei de plată (mai precis când aceasta s-a desfăşurat cu prezenţa sau. cel puţin, legala citare a debitorului, iar, potrivit art. 7 din O.G. nr. 5/2001, cererea creditorului în somaţie de plată a fost respinsă sau admisă numai în parte) nu se mai impune să efectueze încercarea de conciliere directă prealabilă cu debitorul său, scopul acestei încercări fiind deja atins. Aceasta rezultă din interpretarea teleolO.G.ică a prevederilor art. 7201 C. proc. civ., având în vedere scopul de a degreva instanţele de judecată prin încercarea de soluţionare amiabilă a diferendelor dintre comercianţi anterior sesizării instanţei şi cel de a asigura celeritatea soluţionării litigiilor ce nu au putut fi evitate, prin cunoaşterea de către pârât, anterior sesizării instanţei, a pretenţiilor reclamantei, .temeiul lor legal şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea".
Mai mult, scopul urmărit de legiuitor, prin edictarea prevederilor art. 7201 C. proc. civ., este realizat, pe deplin, în procedura somaţiei de plată nu numai prin cunoaşterea pretenţiilor, a temeiului legal şi a actelor doveditoare, precum şi a poziţiei - exprese sau tacite - a debitorului faţă de acestea ci, chiar mai mult decât în încercarea de conciliere doar dintre părţi, prin stăruinţa judecătorului somaţiei de plată faţă de debitor în efectuarea plăţii sumei datorate de el ori pentru înţelegerea părţilor asupra modalităţilor de plată, aşa cum prevede art. 4 alin. (3) din O.G. nr. 5/2001.
Prin urmare, faţa de considerentele arătate, se constată că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale incidente cauzei, motiv pentru care, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 din acelaşi cod, va admite recursul reclamantei SC R.I. SRL prin administrator judiciar B. & Asociaţii Sprl Buzău formulat împotriva deciziei nr. 33 din 11 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, şi în consecinţă, va modifica în parte decizia instanţei de apel, în sensul că va admite apelul reclamantei formulat împotriva sentinţei nr. 1301 din 3 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia comercială şi contencios administrativ, pe care o va anula în parte, urmând a trimite cauza pentru continuarea judecăţii pe fond Tribunalului Iaşi. Vor fi păstrate în rest dispoziţiile sentinţei apelate privitoare la respingerea excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi a cea a autorităţii de lucru judecat invocate de pârâta SC C.T. SRL Iaşi. Vor fi menţinute în rest dispoziţiile deciziei recurate.
2. Recursul pârâtei SC C.T. SRL Iaşi.
Criticile recurentei subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei nu poate fi reţinută.
Sub acest aspect, al respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, se constată că hotărârea recurată este legală, în considerarea faptului că prin contractul de cesiune creanţă din 3 octombrie 2008. reclamanta a făcut dovada cesiunii de creanţă dintre ea şi SC R.P. SRL consimţământul debitorului cedent nefiind necesar pentru validitatea acesteia.
În condiţiile în care. recurenta pârâtă nu a demonstrat că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit legea, argumentele invocate în susţinerea motivului de recurs prevăzut art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vor fi respinse.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia tardivităţii recursului declarat de reclamanta SC R.I. SRL prin administrator judiciar B. & Asociaţii Sprl Buzău invocată de recurenta pârâtă SC C.T. SRL Iaşi.
Admite recursul declarat de reclamanta SC R.I. SRL prin administrator judiciar B. & Asociaţii Sprl Buzău împotriva Deciziei nr. 33 de la 11 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială.
Modifică în parte decizia recurată. în sensul că admite apelul formulat de reclamanta SC R.I. SRL prin administrator judiciar B. & Asociaţii Sprl Buzău împotriva sentinţei nr. 1301 din 3 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia comercială şi contencios administrativ. Anulează în parte sentinţa apelată şi trimite cauza pentru continuarea judecăţii pe fond, respectiv Tribunalului Iaşi.
Păstrează în rest dispoziţiile sentinţei apelate privitoare la respingerea excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi a cea a autorităţii de lucru judecat invocate de pârâta SC C.T. SRL Iaşi. Menţine în rest dispoziţiile deciziei recurate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C.T. SRL iaşi împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3994/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4000/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
