ICCJ. Decizia nr. 4000/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURIE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4000/2011
Dosar nr. 128/1371/2010
Şedinţa publică de la 7 decembrie 2011
Asupra cererilor de recurs de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2323 din 11 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Comercial Mureş, s-a admis acţiunea reclamantului D.O., pârâta SC C.A. SA a fost obligată să plătească reclamantului suma de 89.732 lei cu titlu de despăgubiri, precum şi penalităţile de întârziere aferente în cuantum de 15.082 lei calculate până la data de 22 decembrie 2009 şi în continuare la plata penalităţilor de întârziere în procent de 0,2% pe zi de întârziere până la achitarea integrală a despăgubirilor. Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2731 lei cu titlu de diferenţă de indemnizaţie aferentă perioadei 01.012009-7 aprilie 2009, precum şi la plata penalităţilor de întârziere aferente în cuantum de 1.273 lei calculate până la data de 22 decembrie 2009 şi în continuare la plata penalităţilor de întârziere în procent de 0,2% pe zi de întârziere până la achitarea integrală a diferenţei de indemnizaţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă că, pârâta a procedat la revocarea unilaterală a contractului de mandat încheiat între părţi, Iară a invoca vreun motiv de încetare a contractului prevăzut de art. 14, motiv pentru care reclamantul are dreptul să solicite despăgubirea prevăzută de art. 14 alin. (3) din contract, acţiunea acestuia în raport de dispoziţiile art. 969, 970 C. civ. fiind întemeiată.
Referitor la capătul de cerere privind plata diferenţei de indemnizaţie salarială, instanţa a reţinut că, cuantumul drepturilor salariale cuvenite reclamantului au fost stabilite prin contractul de mandat la suma de 8.562 lei, contractul referindu-se la dispoziţiile Legii nr. 31/1990 şi la dispoziţiile O.U.G. nr. 79/2008. La data revocării din funcţie a reclamantului, dispoziţiile legale invocate nu erau în vigoare ca efect al respingerii O.U.G. nr. 222/2008, modificare O.U.G. nr. 79/2008 realizându-se doar prin Legea nr. 203/2009. In atare condiţii, revocarea contractului încheiat cu reclamantul realizându-se la data de 7 aprilie 2009 acesta era îndreptăţit să solicite remuneraţia cuvenită în conformitate cu dispoziţiile contractuale şi legale în vigoare până la data respectivă.
Sub aspectul cuantumului remuneraţiei cuvenite, s-a reţinut că pârâta este obligată să respecte prevederile contractuale la care s-a obligat, legea nouă neputându-se aplica contractelor în curs de execuţie, întrucât aceasta ar echivala cu aplicarea în mod retroactiv a unor dispoziţii legale, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Referitor la penalităţile de întârziere, instanţa de fond a apreciat că reclamantul are dreptul la plata penalităţilor de întârziere conform prevederilor art. 12 din contract, cât şi la despăgubirile stipulate la art. 14 alin. (3) din contractul încheiat între părţi. întrucât acestea au înţeles să stabilească prin contract atât cuantumul daunelor interese, dar şi cuantumul penalităţilor de întârziere pentru neexecutarea obligaţiilor stipulate în sarcina pârâtei.
Prin Decizia nr. 30/A din 9 mai 2011, Curtea de Apel Tărgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul pârâtei SC C.A. SA, a schimbat în parte sentinţa nr. 2323 din 11 iunie 2010 a Tribunalului Comercial Mureş, în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantului D.O., a obligat pârâta să-i plătească reclamantului suma de 74.012 lei cu titlu de despăgubiri, precum şi penalităţile de întârziere aferente în cuantum de 12.476 lei calculate până la data de 22 decembrie 2009 şi în continuare la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2 %/zi de întârziere la achitarea integrală a despăgubirilor. A respins celelalte pretenţii ale reclamantului. A menţinut celelalte dispoziţii din sentinţa apelată.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că, situaţia de fapt necontestată de părţi este aceea că între acestea s-a încheiat, la data de 24 iunie 2008, un Contract de mandat, prin care reclamantului, în calitate de mandatar, i s-a încredinţat conducerea, organizarea şi gestionarea activităţii societăţii C.A. SA, în schimbul plăţii unei indemnizaţii lunare brute în cuantum de 8.562 lei, la care se adaugă 1.000 lei net/lună cu titlu de indemnizaţie de preşedinte al C.A. Termenul pentru care s-a încheiat acest contract a fost 24 februarie 2010. urmând ca acesta să fie revizuit anual în termen de 30 de zile de la data aprobării bugetului de venituri şi cheltuieli al pârâtei.
Prin Hotărârea nr. 10/2009 Consiliul de administraţie al pârâtei a aprobat remuneraţia directorului general al societăţii la suma de 5.941 lei şi o indemnizaţie de 1% din remuneraţia directorului general pentru funcţia de preşedinte al C.A.. Ca urmare a acestei hotărâri, s-a întocmit Actul adiţional la Contractul de mandat, semnat cu obiecţiuni de reclamant, prin care s-a stipulat nivelul indemnizaţiei lunare brute în favoarea reclamantului la suma de 5941 lei, precum şi nivelul indemnizaţiei de membru al C.A. de 1% din indemnizaţia lunară.
Prin Hotărârea nr. 6 din 7 aprilie 2009 a A.G.A. SC.A. SA s-a aprobat revocarea din funcţia de administratori ai SC C.A. SA, între alţii şi a reclamantului-intimat D.O. şi implicit şi acea de preşedinte al C.A.
Curtea nu a primit susţinerea pârâtei, conform căreia Hotărârea C.A. nr. 30 din 07 aprilie 2009 nu reprezintă un act de revocare a mandatului, ci o încetare de drept a mandatului reclamantului.
Potrivit art. 14 alin. (4) alin. (3) din Contractul de mandat, în cazul în care mandatarul este revocat, chiar dacă acesta şi-a îndeplinit obiectivele, criteriile şi indicatorii de performanţă din anexă, acesta urmează a fi despăgubit cu o valoare echivalentă cu dublul remuneraţiei lunare cuvenite, până la perioada terminării mandatului respectiv până la data de 24 februarie 2010.
Instanţa de apel a constatat că, nu s-a susţinut şi dovedit de către pârâtă faptul că mandatarul nu şi-ar fi îndeplinit obiectivele şi criteriile de performanţă, ci dimpotrivă, din Hotărârile A.G.A. nr. 4 din 07 aprilie 2009 şi nr. 9 din 11 mai 2009 rezultă că Adunarea Generală a constatat realizarea criteriilor de performanţă.
Prin urmare, în condiţiile în care mandatul intimatului a încetat intempestiv, Iară să fie aplicabil vreunul dintre cazurile de încetare a contractului prevăzute de cap. XI din Contractul de mandat, devin incidente prevederile art. 14 alin. (3) din Contract, în sensul că pârâta datorează intimatului dublul indemnizaţiei cuvenite până la expirarea perioadei pentru care contractul a fost încheiat.
Cu privire la cuantumul indemnizaţiei cuvenite intimatului, instanţa de apel a reţinut că nu poate ignora considerentele Deciziei nr. 5394 din 03 decembrie 2010 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, prin care fost interpretate şi aplicate prevederile art. 31 alin. (1) lit. a), b), c) din O.U.G. nr. 79/2008 modificată prin O.U.G. nr. 222/2008, stabilindu-se că nivelul remuneraţiei acordate conducătorului operatorului economic SC C.A. SA Tg.Mureş se stabileşte în raport cu rangul central, judeţean sau local al autorităţii publice în a cărei coordonare sau subordonare se află operatorul economic, adică remuneraţia acestuia trebuie să se situeze la nivelul indemnizaţiei lunare acordate prin lege pentru funcţia de viceprimar.
Instanţa de apel, a mai apreciat că, doar prevederile contractuale ce reprezintă dispoziţiile legale constituie „legea părţilor" iar, în ceea ce priveşte dispoziţia contractuală privind cuantumul remuneraţiei intimatului, aceasta nu este în concordanţă cu prevederile legale incidente în cauză, respectiv, cele ale O.U.G. nr. 79/2008.
În aceste condiţii, calculând conform art. 14 alin. (3) din Contractul de mandat cuantumul despăgubirilor cuvenite intimatului pentru revocarea intempestivă a mandatului având în vedere o remuneraţie de 4.948 lei şi nu de 5.941 lei + 1% indemnizaţie C.A., totalul despăgubirilor este de 74.012 lei pentru perioada 08 aprilie 2009 până la 24 februarie 2010, conform calculului efectuat de apelantă (filele 65-66 dosar).
În privinţa valorii de 1% din indemnizaţia lunară cuvenită intimatului conform art. 3 alin. (3) din Contractul de mandat, aşa cum a fost modificat prin Actul adiţional din 24 iunie 2008, pentru cumulul calităţii de director general cu cea de preşedinte al C.A., instanţa de apel a apreciat că aceasta nu se poate acorda, întrucât prin Hotărârea nr. 3 din 07 aprilie 2009 s-a aprobat modificarea Actului Constitutiv al SC C.A. SA, iar una dintre prevederile nou introduse este cea de la alin. 22 de la capitolul Atribuţiile generale ale administratorilor din Titlul VIII, conducerea şi administrarea societăţii, care prevede că: „C.A. va delega conducerea societăţii unui director general. Directorul general va fi numit numai din afara C.A."
Astfel, după data de 07 aprilie 2009, când a intrat în vigoare Actul constitutiv al SC C.A. SA modificat, intimatul nu mai cumula indemnizaţia de director general cu cea aferentă calităţii de preşedinte al C.A.
Referitor la penalităţile de întârziere aferente sumei de 74.012 lei, s-a apreciat că acestea sunt în cuantum de 12.476 lei, conform calcului depus de apelantă (fila 67 dosar).
Sub acest aspect, instanţa de apel a apreciat că, contrar susţinerilor apelantei. aceasta datorează penalităţi de întârziere în virtutea prevederilor art. 12 din Contractul de mandat, conform cărora „în cazul în care societatea nu achită mandatarului indemnizaţiile cuvenite acestuia conform prezentului contract, se obligă să plătească o penalizare de 0,2% pe zi de întârziere, aplicată la valoarea datorată".
Instanţa de apel a apreciat că, art. 12 din contract nu face distincţie după cum este vorba de indemnizaţia lunară sau cea cuvenită ca urmare a revocării intempestive a contractului, şi nici nu este necesar, întrucât dublul remuneraţiei datorată pentru revocarea mandatului se calculează pe baza indemnizaţiei lunare cuvenite.
Rezultă, astfel că, apelanta datorează nu numai dublul indemnizaţiei lunare cuvenite, dar şi penalităţi de întârziere stabilite convenţional de către părţi Ia încheierea contractului, în cuantum de 12.476 lei, calculate până la data de 22 decembrie 2009 şi în continuare în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere până la achitarea integrală a despăgubirilor. Calcularea penalităţilor urmează să se facă raportat la valoarea debitului de 74.012 lei.
În privinţa diferenţei de indemnizaţie, aceasta nu este datorată de apelantă întrucât, potrivit legii, intimatul avea dreptul la o remuneraţie lunară la nivelul indemnizaţiei lunare de viceprimar. chiar dacă prin contract s-a prevăzut o remunerare calculată la nivelul indemnizaţiei lunare pentru funcţia de vicepreşedinte consiliu judeţean, această clauză nu este în concordanţă cu prevederile legale şi nu poate avea putere de lege între părţi. Prin urmare, nici penalităţile de întârziere aferente acestor sume nu vor fi acordate.
Privitor la cheltuielile de judecată acordate în primă instanţă, s-a reţinut că pârâta nu poate fi exonerată de plata cheltuielilor de judecată, deoarece dispoziţiile C. proc. civ. sunt foarte clare în acest sens, astfel că partea care cade în pretenţii va fi obligată să suporte aceste cheltuieli.
Împotriva aceste decizii, atât reclamantul D.O. cât şi pârâta SC C.A. SA Târgu Mureş au declarat recurs.
1 .Recursul reclamantului D.O., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa de apel a interpretat greşit Contractul de mandat, schimbând clauzele acestuia.
Astfel, deşi prevederile contractuale sunt clare şi neîndoielnice cu privire la valoarea indemnizaţiei, instanţa cu încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ. a calculat despăgubirea ce i se cuvine nu la valoarea de 5.941 lei, stabilită prin contract, ci la o altă valoare, cea de 4.948 lei.
Se mai arată că, în stabilirea acestei valori, instanţa a trebuit să ţină cont de soluţia pronunţată într-un alt litigiu, având ca obiect contestarea unui proces verbal de control încheiat de D.G.F.P. Mureş şi în care reclamantul nu a avut vreo calitate.
Sub acest aspect, recurentul consideră că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că dispoziţia contractuală privind cuantumul remuneraţiei trebuie privită prin prisma O.U.G. nr. 79/2008 şi a modificărilor ulterioare.
Recurentul mai susţine că, instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, reţinând că doar prevederile contractuale ce reprezintă dispoziţiile legale constituie legea părţilor, renumeraţia recurentului nefiind în concordanţă cu dispoziţia legală.
Totodată, se consideră că în mod greşit s-a apreciat de instanţa de apel că soluţia pronunţată în soluţionarea acţiunii în contencios administrativ are înrâurire în prezentul litigiu.
Interpretarea greşită a înţelesului clar şi neîndoielnic al clauzelor contractului de mandat de către instanţa de apel este şi dat de faptul că nu ţinut seama de dispoziţiile art. 3 alin. (2) din contract.
O altă ignorare a principiului pacta sunt servanda reiese din diminuarea sumei acordate cu titlu de despăgubiri de instanţa de fond prin eliminarea valorii indemnizaţiei lunare de 1% reprezentând indemnizaţia C.A. al societăţii.
Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurentul arată că prin memoriul de apel pârâta nu a criticat acordarea de către instanţa de fond şi a dublului indemnizaţiei de 1 %, instanţa depăşind limitele cu care a fost investită.
Recurentul mai critică decizia instanţei de apel, şi prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că instanţa de apel a aplicat greşit legea, întrucât nu putea ignora prevederile contractului şi nu putea să nu acorde indemnizaţia de 1% pentru C.A., având în vedere dispoziţiile art. 14 alin. (3) din contract.
2. Recursul pârâtei SC C.A. SA Tg.Mures. întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, pârâta arată că decizia instanţei de apel este netemeinică şi insuficient argumentată, motivat de faptul că instanţa de fond s-a prevalat doar de susţinerile reclamantului, ignorând argumentele sale.
Se mai susţine că, instanţa de fond şi cea de apel au trecut peste argumentele pe care le-a invocat, generalizând aplicarea penalităţilor pentru neplata indemnizaţiei/remuneraţie şi asupra despăgubirii convenite de părţi în cuantumul anticipat şi înserat la art. 14 alin. (3) din contractul de mandat.
Recurenta arată că, penalităţile solicitate conform art. 12 din contract nu se pot cumula cu despăgubirile prevăzute de art. 14 alin. (3) pentru simplul fapt că părţile au stabilit ca sancţiune pentru revocarea contractului înainte de termen acordarea unor despăgubiri reprezentând în cuantum dublul remuneraţiei.
În consecinţă, penalitatea prevăzută la art. 12 se referă doar la indemnizaţia prevăzută la art. 3 alin. (1) din contract şi, nicidecum la despăgubirile stabilite la art. 14 alin. (3) din contract care, în practica judiciară se susţine că au aceeaşi natură juridică, ambele reprezentând daune-interese moratorii şi de aceea cumulul acestora este inadmisibil.
Prin urmare, acordarea penalităţilor peste suma ce reprezintă o despăgubire stabilită de părţile contractuale, încalcă principiul de drept comun „contractul este legea părţilor", aplicându-se o dublă sancţiune nejustificată şi neprevăzută în contract.
Cea de a doua critică vizează cheltuielile de judecată, prin care recurenta arată că datorită achitării taxei de timbru şi a cheltuielilor cu onorariu avocaţial de către A.R.A. Bucureşti, persoană juridică rară calitate în prezenta cauză. obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către reclamant ar duce la primirea de foloase necuvenite.
Recurenta consideră că, în conformitate cu prevederile art. 276 C. proc. civ. în urma admiterii apelului şi modificării în parte a sumelor solicitate de reclamant, instanţa de apel trebuia să aprecieze în ce măsură subscrisa mai putea fi obligată în totalitate la plata acestor cheltuieli de judecată.
În consecinţă, menţinerea în sarcina sa a obligaţiei de plată a sumei de 14.892,36 lei cu titlu de cheltuieli de judecată este total nelegală.
Analizând decizia atacată, în raport de criticile şi temeiul de drept invocate. Înalta Curte, urmează să respingă recursurile pentru următoarele considerente:
1. Recursul reclamantului D.O.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Acest motiv de nelelgalitate vizează acea situaţie în care judecătorii fondului procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecăţii, deşi nu aveau acest drept, clauzele stipulate fiind clare şi precise, situaţie care, de altfel, nu se regăseşte în prezenta cauză, instanţa de apel pronunţându-se asupra contractului de mandat din 24 iunie 2008, în raport de îndatoririle şi obligaţiile la care părţile s-au obligat, cu respectarea cadrului legal şi limitelor procesuale.
Criticile recurentului vizând încălcarea dispoziţiilor art. 969 C. civ., prin reducerea despăgubirilor acordate de prima instanţă, sunt neîntemeiate.
În speţă, se constată că, prin semnarea contractului de mandat, mandatarul -reclamant D.O. - a acceptat în mod expres mandatul dat de C.A., la art. 18 din contract statuându-se că acesta se completează cu dispoziţiile Codului comercial şi ale C. civ., aplicabile, cu cele ale Legii nr. 31/1990 şi ale O.U.G. nr. 79/2008.
Prin Actul adiţional nr. 1 la Contractul de mandat, urmare a modificărilor aduse O.U.G. nr. 79/2008 prin O.U.G. nr. 135/2008 şi O.U.G. nr. 222/2008, valoarea indemnizaţiei lunare brute a fost stabilită la suma 5.941 lei, iar indemnizaţia pentru funcţia de preşedinte al C.A. a fost stabilită la valoarea de 1% din indemnizaţia lunară.
Prin Decizia nr. 5394/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a interpretat şi aplicat prevederile art. 31 alin. (1) lit. a), b), c) din O.U.G. nr. 79/2008 modificată prin O.U.G. nr. 222/2008, stabilindu-se că remuneraţia acordată directorului general SC C.A. SA Tg.Mureş se stabileşte în raport cu rangul central, judeţean sau local al autorităţii publice în a cărei coordonare sau subordonare se află operatorul economic.
În sensul că aceasta nu poate depăşi indemnizaţia lunară acordată prin lege pentru funcţia de viceprimar.
Contrar argumentelor reclamantului cu privire la faptul că Decizia nr. 5394/2010 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu are înrâurire asupra prezentei speţe, se constată că această hotărâre irevocabilă prezintă autoritate de lucru judecat, efectele acesteia neputând fi ignorate, tocmai din nevoia de ordine şi stabilitate juridică pentru a se evita contrazicerile între considerentele hotărârii judecătoreşti, totodată fiind interzisă readucerea în faţa instanţei a unor chestiuni litigioase ce au fost deja rezolvate.
În consecinţă, sprijinindu-şi judecata pe efectul hotărârii irevocabile care a tranşat aspectul legat de remuneraţia acordată directorului general al SC C.A. SA, instanţa de apel a tăcut o corectă interpretare a clauzelor contractului de mandat privind cuantumul remuneraţiei în raport de prevederile legale incidente speţei - O.U.G. nr. 79/2008, în sensul că valoarea acesteia este de 4.948 lei şi nu de 5.941 lei, în raport de care se calculează despăgubirile ce i se cuvin reclamantului, conform dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din contract.
Cât priveşte celelalte susţineri care vizează atât dispoziţiile art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 79/2008 cât şi fondul litigiului soluţionat prin Decizia nr. 5394/2010 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia contencios administrativ, şi care, în opinia recurentului, conduc la concluzia că indemnizaţia directorului general al societăţii pârâte este Ia nivelul indemnizaţiei vicepreşedintelui consiliului judeţean şi nu de viceprimar, Înalta Curte, nu le va avea în vedere, întrucât aceste chestiuni litigioase au fost dezlegate anterior, prin hotărâre irevocabilă.
În ceea ce priveşte presupusa ignorare a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din contract, se constată că susţinerile recurentului sub acest aspect sunt lipsite de relevanţă, întrucât premisa de la care porneşte acesta este eronată, datorită faptului că îndatorirea instanţelor judecătoreşti este aceea de a interpreta contractele nu după sensul literal al cuvintelor întrebuinţate, astfel cum sugerează recurentul, ci după intenţia comună a părţilor avută la momentul încheierii lui.
Referitor la susţinerile recurentului, conform cărora i se cuvenea şi dublul indemnizaţiei lunare de 1% reprezentând indemnizaţia de preşedinte al C.A., se observă că acestea sunt aspecte ce ţin de temeinicia hotărârii şi care nu mai pot fi supuse analizei de către instanţa de recurs.
Nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., prin prisma căruia recurentul a susţinut că instanţa de apel s-a pronunţat asupra unui lucru care nu a fost cerut, în sensul că pârâta nu a criticat acordarea dublului indemnizaţiei de 1 %, nu este incident în cauză.
Astfel, se constată că, instanţa de apel cu aplicarea principiului disponibilităţii, a analizat în mod temeinic şi legal motivele de apel cu care a fost investită, însă faptul că recurentului nu i s-a acordat valoarea de 1% din indemnizaţia lunară pentru cumulul calităţii de director general cu cea de preşedinte al C.A., urmare a modificării actului constitutiv al societăţii parate, nu conduce la concluzia că s-au încălcat prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Cât priveşte argumentele subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de recurent se constată, că sub pretextul aplicării greşite a legii, acesta reia succint susţinerile dezvoltate la primul motiv de recurs - art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - prin care îşi exprimă nemulţumirea cu privire la sumele ce i-au fost acordate, în sensul că acestea trebuiau acordate într-un cuantum mai mare, fără însă a arăta concret textele de lege pretins încălcate sau aplicate greşit de instanţa de apel.
În consecinţă, în condiţiile în care nu s-a demonstrat că instanţa de apel a acordat mai mult decât a cerut, că a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii schimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia şi nici încălcarea sau aplicarea greşită a legii, criticile întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ., vor fi respinse.
2. Recursul pârâtei SC C.A. SA Târeu Mureş.
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Prin prisma acestui motiv de nelegalitate, recurenta critică decizia instanţei de apel sub aspectul încălcării legii părţilor, ca urmare a obligării sale la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2%, susţinând că este inadmisibil cumulul despăgubirilor cu cel al penalităţilor, critică ce nu poate fi reţinută.
Astfel, se constată că, prin menţinerea obligaţiei în sarcina pârâtei de a acorda reclamantului penalităţi, instanţa de apel a avut în vedere clauzele contractului de mandat, la care părţile s-au obligat, art. 12 din contract stabilind în sarcina societăţii pârâte obligaţia de a-i plăti directorului general - reclamantul - o penalizare de 0,2% pe zi de întârziere din valoarea datorată, în situaţia în care nu-i achită indemnizaţiile cuvenite conform contractului.
Prin urmare, în speţă, nu se poale susţine că instanţa de apel a încălcat legea părţilor prin acordarea penalităţilor, întrucât în mod corect s-a reţinut că art. 12 din contract nu face distincţie între indemnizaţia lunară sau cea cuvenită ca urmare a revocării intempestive a contractului.
Totodată, din analiza hotărârii recurate, rezultă că aceasta este motivată atât în fapt cât şi în drept, fiind lipsită de orice critică în acest sens, instanţa de apel reţinând în mod corect că pârâta datorează reclamantului atât despăgubirile cuvenite conform art. 14 alin. (3) din contract, cât şi penalităţile pentru neplata indemnizaţiei conform art. 12 din contract.
Nici critica vizând menţinerea în sarcina recurentei a obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată nu poate fi reţinută, având în vedere că pârâta este partea care a căzut în pretenţii, motiv pentru care este obligată să suporte cheltuielile avansate de reclamant cu ocazia promovării prezentei acţiuni.
Cât priveşte invocarea dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ., acestea nu prezintă relevanţă în cauză, întrucât dispoziţiile legale evocate vizează ipoteza compensării cheltuielilor de judecată în cazul admiterii parţiale a pretenţiilor formulate de părţile cu interese contrare, respectiv atunci când în cauză există atât o acţiune a reclamantului, cât şi o cerere reconvenţională a pârâtei ori o cerere de intervenţie în interes propriu, situaţie care, de altfel, în prezenta cauză nu se regăseşte.
În consecinţă. în condiţiile în care recurenta pârâtă nu a demonstrat că instanţa de apel a încălcat sau aplicat greşit legea, criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vor fi respinse.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul D.O. şi de pârâta SC C.A. SA Târgu Mureş împotriva Deciziei nr. 30/A din 09 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul D.O. şi de pârâta SC C.A. SA Târgu Mureş împotriva Deciziei nr. 30/A din 09 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3998/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4073/2011. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
