ICCJ. Decizia nr. 4073/2011. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4073/2011
Dosar nr. 9480/296/2008
Şedinţa publică din 13 decembrie 2011
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 372/LC din 28 iunie 2010, Tribunalul Satu Mare a respins excepţia netimbrării acţiunii formulate de pârâta SC I.I. SRL şi a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul D.V., împotriva pârâţilor SC G.C. SRL prin administrator judiciar C.L.J. Sprl, SC I.I. SRL, T.I., T.M. şi B.S.F., şi în consecinţă:
A constatat că între reclamantul D.V. şi pârâţii SC G.C. SRL prin reprezentant legal B.S.F. pe de o parte şi B.S.F. personal a intervenit contractul de împrumut din 5 octombrie 2010 autentificat la B.N.P., B. şi contractul de împrumut sub semnătură privată cu data certă din 9 octombrie 2006, încheiat la Cabinet individual de avocatură A.I. privind împrumutul sumei de 55.000 euro.
A dispus obligarea în solidar a celor doi pârâţi la restituirea sumei împrumutate, respectiv 55.000 euro echivalent cu dobânzile aferente la data plăţii şi s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 17 octombrie 2008, privind imobilul înscris în C.F., nedef. Micula, curte, construcţii suprafaţă 1.000 mp şi C.F., nedef. Micula, curţi şi construcţii în suprafaţă de 1.000 mp.
Prin aceeaşi hotărâre, s-a dispus anularea încheierilor din C.F. şi restabilirea situaţiei anterioare vânzării, în cartea funciară.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâţii anularea contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul casă şi teren înscris în C.F., Micula şi obligarea în solidar a pârâţilor la restituirea sumei de 55.000 euro, sumă împrumutată potrivit contractului de împrumut încheiat la data de 5 octombrie 2006, respectiv 9 octombrie 2006.
S-a reţinut că, deşi prezenta acţiune nu este întemeiată pe dispoziţiile art. 79, 80 din Legea nr. 85/2006, scopul urmărit de pârâtul B.S.F. este acelaşi ca şi cel prevăzut de textul legal menţionat, respectiv intenţia de fraudare a creditorilor şi a creditorului persoană fizică, tară intenţia de restituire a împrumutului.
În continuare, s-a reţinut că pârâtul a urmărit insistent fraudarea reclamantului care l-a împrumutat cu o sumă foarte mare de bani, iar ulterior a căutat să devină insolvabil prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare, actul de împrumut cu reclamantul fiind ascuns de acesta.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel SC I.I. SRL prin administratori T.Z.I. şi T.M., iar prin Decizia nr. 10/2011/A/C din 1 februarie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor apelanţi şi a admis apelul, a modificat în parte sentinţa primei instanţe, în sensul respingerii cererii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 17 octombrie 2008. Prin aceeaşi decizie, a fost respinsă cererea de anulare a încheierilor de C.F. din 2008, precum şi cererea referitoare la restabilirea situaţiei anterioare vânzării în cartea funciară. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei şi au fost obligaţi intimaţii să plătească suma de 6.200 lei cheltuieli de judecată în favoarea apelanţilor.
Analizând hotărârea primei instanţe, ca urmare a efectului devolutiv al acestei căi de atac, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor apelanţi, instanţa de apel a reţinut că. este neîntemeiată, cu motivarea că pârâţii apelanţi sunt cumpărători ai imobilului a cărui vânzare-cumpărare s-a atacat, fiind părţi contractante în contractul de vânzare cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat a se constata. Pentru acest capăt de cerere vizând desfiinţarea pe calea acţiunii pauliene a vânzării efectuate de debitorul reclamantului, pârâţii cumpărători ai imobilului au calitate procesual pasivă, fiind subiecţi pasivi ai raportului juridic dedus judecăţii.
Cu privire la fondul cauzei deduse judecăţii, în limitele cererii de apel formulate, instanţa de apel a reţinut că motivele de apel privitoare la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru admiterea acţiunii pauliene formulate sunt fondate.
Astfel, s-a reţinut că potrivit prevederilor art. 975 C. civ., pentru admisibilitatea unei acţiuni revocatorii formulate de creditor este necesar a se îndeplini mai multe condiţii, respectiv dovedirea existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile a creditorului împotriva debitorului ce încheie actul, a producerii unui prejudiciu creditorului prin încheierea actului, în sensul producerii sau măririi stării de insolvabilitate, a existenţei unei fraude a debitorului la încheierea actului în sensul provocării conştiente a insolvabilităţii, precum şi a unei complicităţi la fraudă a terţului cu care debitorul a încheiat actul cu titlu oneros, în sensul cunoaşterii de către terţ a faptului că debitorul prin încheierea actului îşi provoacă ori măreşte insolvenţa.
Reclamantul creditor D.V. a invocat existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile în cuantum de 55.000 euro împotriva pârâtei intimate SC G.C. SRL, consemnată în contractul de împrumut încheiat la data de 9 octombrie 2006. Prima instanţă a dispus obligarea acestei pârâte intimate în solidar cu pârâtul B.S. la restituirea sumei de 55.000 euro în favoarea creditorului reclamant, reţinând că acesta deţine atât împotriva societăţii vânzătoare a imobilului cât şi a pârâtului, fost reprezentant legal al acesteia, o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Având în vedere că aceste părţi obligate la plată prin hotărârea apelată, nu au declarat apel în cauză, constatarea primei instanţe sub acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat.
Cât priveşte îndeplinirea în cauză a condiţiilor referitoare la prejudiciul cauzat reclamantului prin vânzarea imobilului şi a fraudei comise de debitor la încheierea actului, s-a reţinut că acestea sunt îndeplinite în cauză, însă nu s-a tăcut dovada complicităţii terţilor cumpărători, respectiv pârâţilor apelanţi, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Astfel, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că societatea pârâtă vânzătoare SC G.C. SRL, prin vânzarea imobilului şi-a mărit starea de insolvenţă, reclamantul fiind în imposibilitate de a-şi recupera creanţa, atât de la societate cât şi de la reprezentantul ei legal.
În prezent, societatea vânzătoare se află în stare de insolvenţă, fiind supusă procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, reprezentantul legal al societăţii neprocedând la înregistrarea în evidenţa contabilă a vânzării imobilului şi a preţului obţinut din vânzare.
S-a mai reţinut că în înscrisul sub semnătură privată ce consemnează acordarea împrumutului de 55.000 euro către societatea vânzătoare, aceasta îşi asumă obligaţia ca în cazul vânzării imobilului din litigiu, din preţul vânzării să restituie împrumutul luat, dar după vânzarea efectuată nu s-a procedat în sensul celor convenite.
S-a apreciat însă că această atitudine a reprezentantului legal al societăţii vânzătoare nu poate fi imputată pârâţilor, cumpărători ai imobilului deoarece aceştia nu răspund pentru faptele personale ale altor persoane.
S-a mai reţinut că la data perfectării acordului de voinţă dintre societatea debitoare vânzătoare şi apelanţii pârâţi cumpărători, în evidenţele de carte funciară nu existau înscrieri cu privire la sarcini ale imobilului obiect al contractului de vânzare-cumpărare şi nici la registrul comerţului nu s-a tăcut dovada că anterior, ori la momentul încheierii contractului, ar fi existat înscrieri care dacă ar fi fost cunoscute de cumpărători, ar fi denotat o complicitate la fraudă.
Pârâţii au demarat negocierile cu reprezentantul societăţii vânzătoare în urma anunţului de vânzare a imobilului prin publicitate efectuat de vânzătoare, procedând anterior încheierii contractului la efectuarea diligentelor pe care oricare cumpărător de bună credinţă le face atunci când intenţionează să cumpere un imobil, respectiv consultarea evidenţelor de carte funciară privitoare la imobil şi a celor de la registrul comerţului privind pe societatea cumpărătoare, evidenţe din care nu a rezultat existenţa unor impedimente la cumpărarea imobilului.
S-a mai reţinut că din Dosarul executional nr. 192/2008 întocmit de executorul judecătoresc D.G.R., rezultă că în perioada negocierilor vânzării imobilului şi la momentul vânzării acestuia, era în curs executarea silită pornită de reclamant împotriva pârâtului B.S. şi nu împotriva societăţii vânzătoare SC G.C. SRL. în cadrul acestei executări silite, s-au scos la vânzare şi s-au indisponibilizat părţile sociale deţinute de persoana fizica B.S. în cadrul societăţii vânzătoare a imobilului şi nu bunurile societăţii comerciale, societatea având un patrimoniu distinct şi separat de patrimoniul personal al asociaţilor săi.
La registrul comerţului s-a efectuat înregistrarea procesului verbal de sechestru al acţiunilor deţinute de pârâtul B.S. întocmit la data de 23 septembrie 2008 prin încheierea judecătorului delegat din data de 22 octombrie 2008, dată ulterioară celei la care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, respectiv 17 octombrie 2008.
De asemenea, s-a reţinut că în cauză nu s-a făcut dovada existenţei unor legături de prietenie, afinitate ori rudenie între părţile contractante ale contractului de vânzare-cumpărare, ori a reprezentanţilor legali ai acestora, pentru a se putea prezuma cunoaşterea stării de fapt dintre reclamant şi debitorii săi, de către cumpărători şi a intenţiei de fraudă urmărită de societatea vânzătoare prin reprezentantul ei legal.
În ceea ce priveşte faptele personale ale reprezentantului legal al societăţii vânzătoare privitoare la neînregistrarea în contabilitate a operaţiunii de vânzare a imobilului, vânzarea lui fără a fi reevaluat ori sub valoarea contabilă, s-a reţinut că nu pot fi imputate pârâţilor cumpărători ai imobilului, care nu au vreo obligaţie legală de a verifica îndeplinirea obligaţiilor legale ale altor persoane fizice sau juridice.
Cât priveşte preţul vânzării imobilului din litigiu s-a reţinut că nu s-a dovedit că nu ar fi unul real şi serios, rezultat în urma negocierilor dintre părţi, iar existenţa unei diferenţe, între valoarea contabilă a imobilului de 259.966 lei şi preţul vânzării de 213.614 lei, poate fi justificată, deoarece preţul de vânzare al unui imobil este dat de nivelul preţurilor de piaţă existente la momentul vânzării şi de negocierile ce se poartă între părţi, negocieri în urma cărora se stabileşte de comun acord preţul vânzării.
În consecinţă, instanţa de apel a concluzionat că în cauză nu s-a dovedit că apelanţii pârâţi, cumpărători ai imobilului, au cunoscut la momentul încheierii contractului că prin încheierea actului, societatea vânzătoare devine insolvabilă şi că sunt complice la frauda urmărită de vânzător şi nefiind dovedită această complicitate la fraudă a cumpărătorilor imobilului, aceştia fiind de bună credinţă, nu se poate reţine îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de lege pentru admisibilitatea acţiunii formulate.
Împotriva deciziei sus menţionate, au declarat recurs reclamantul D.V. şi pârâta C.L.J. Sprl Satu Mare administrator judiciar al SC G.C. SRL Satu Mare.
Prin recursul său, reclamantul D.V. a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de SC I.I. SRL prin administratori T.Z.I. şi T.M. şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei primei instanţe.
În argumentarea motivului de nelegalitate invocat, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că soluţia este contrară probelor administrate în cauză din care rezultă că vânzarea imobilului s-a făcut cu rea-credinţă, în scopul sustragerii de la plata datoriei, deşi erau demarate formele de executare silită. A mai susţinut recurentul-reclamant că procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc D.G.R. a fost comunicat societăţii debitoare şi depus la O.R.C., din 8 octombrie 2008, iar încălcarea de către unicul asociat al societăţii a interdicţiei de a dispune de activele societăţii sechestrate atrage nulitatea actelor de dispoziţie.
În continuare, a susţinut recurentul-reclamant că din raportul de expertiză întocmit în cauză, rezultă caracterul fraudulos al înstrăinării, având în vedere neînregistrarea în contabilitatea debitoarei a contractului de împrumut, că vânzarea s-a făcut cu mult sub valoarea contabilă iar sumele realizate din vânzare nu au fost evidenţiate în contabilitate. În urma acestei vânzări frauduloase, s-a susţinut că societatea a intrat în incapacitate de plată, sens în care sunt incidente dispoziţiile art. 80 alin. l lit. c) din Legea nr. 85/2006.
Prin recursul formulat în cauză, pârâta C.L.J. Sprl Satu Mare administrator judiciar al SC G.C. SRL Satu Mare a solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere calitatea sa procesuală, de pârâtă, astfel că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
Recursul reclamantului D.V. este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are în vedere controlul de nelegalitate în ceea ce priveşte lipsa de temei legal a hotărârii recurate ori încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Din această perspectivă, se constată că deşi recurentul-reclamant a invocat motivul de nelegalitate sus menţionat, nu a argumentat în mod concret critici referitoare la dispoziţia legală pretins a fi fost încălcată sau aplicată greşit de către instanţă. Mai mult, se constată că susţinerile recurentului-reclamant privesc stabilirea situaţiei de fapt şi modalitatea de interpretare a probatoriilor administrate în cauză, aspecte ce nu mai pot face obiectul analizei în această fază procesuală, acestea vizând temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia.
Cu toate acestea, examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, se constată că dezlegarea dată este rezultatul interpretării şi aplicării corecte a dispoziţiilor legale incidente în cauză. Astfel, în mod corect s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 975 C. civ., creditorii pot ataca actele viclene tăcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor, însă pe lângă dovada unei creanţe certe, lichide şi exigibile şi a producerii unui prejudiciu creditorului în sensul producerii sau măririi stării de insolvabilitate, reclamantul trebuia totodată, să facă dovada fraudei debitorului şi a complicităţii la fraudă a terţului cu care debitorul a încheiat actul fraudulos. Or, din această perspectivă, soluţia recurată este temeinică şi legală, având în vedere că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, 17 octombrie 2008, în evidenţele de carte funciară sau ale O.R.C. nu existau înscrieri referitoare la sarcini ale imobilului sau menţiuni ce ar fi putut conduce la concluzia de complicitate la fraudă, astfel că, în mod corect a statuat instanţa de apel că nu sunt întrunite condiţiile cumulative prevăzute de lege pentru admisibilitatea acţiunii formulate.
Aşa fiind, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantului D.V. va fi respins ca nefondat.
Recursul pârâtei C.L.J. Sprl este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., partea căzută în pretenţii va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
În speţă, se constată că recurenta C.L.J. Sprl administrator judiciar al SC G.C. SRL a avut calitatea de pârâtă, împreună cu B.S.F. şi SC I.I. SRL, cea din urmă având calitatea de apelantă. Or, faţă de soluţia pronunţată în apel şi calitatea părţilor din dosar, se constată că în mod greşit a fost obligată recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată, nefiind în culpă procesuală.
Pentru aceste considerente, recursul pârâtei C.L.J. SPRL administrator judiciar al SC G.C. SRL va fi admis, cu consecinţa modificării în parte a deciziei recurate, în sensul înlăturării obligării acesteia la plata cheltuielilor de judecată în calea de atac a apelului.
În ceea ce priveşte cererea intimaţilor-pârâţi SC I.I. SRL Satu Mare, T.Z.I. şi T.M. de obligare a recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, va fi respinsă, cu motivarea că înscrisurile aflate la fila 45 din dosar (factura din 5 septembrie 2011 şi O.P nr. 1 din 09 septembrie 2011) nu fac dovada plăţii onorariului de avocat pentru prezenta cauză, având în vedere că se menţionează contractul de asistenţă juridică din 22 iulie 2011, iar împuternicirea avocaţială (fila 26) a fost eliberată în baza contractului de asistenţă juridică din 08 august 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D.V. împotriva Deciziei nr. 10/A/C din 1 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Admite recursul declarat de pârâta C.L.J. Sprl Satu Mare administrator judiciar al SCA G.C. SRL Satu Mare împotriva aceleiaşi decizii, pe care o modifică în parte, în sensul că înlătură obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4000/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4120/2011. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
