ICCJ. Decizia nr. 4120/2011. Civil. Actiune în daune contractuale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4120/2011
Dosar nr. 11147/3/2009
Şedinţa publică de la 14 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 19 martie 2009 reclamanta SC O.M.V. R. M. SRL, în prezent, SC O.M.V. P.M. SRL Bucureşti, le-a chemat în judecată pe pârâtele SC B.C.S. SRL Suceava şi SC A. SRL Suceava, solicitând tribunalului ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 86.368,19 lei, reprezentând contravaloare produse O.M.V. utilizate de pârâte şi neachitate, a sumei de 98.977,94 lei, reprezentând penalităţi de întârziere în perioada 16 august 2007 - 11 martie 2009 şi cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC B.C.S. SRL Suceava, a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat-o pe pârâta SC A. SRL Suceava să plătească acesteia suma de 86.368,19 lei, reprezentând contravaloare produse O.M.V., 98.977,94 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere şi suma de 132.006,74 lei, reprezentând cheltuieli de judecată; a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta SC B.C.S. SRL Suceava ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a obligat-o pe reclamantă să~i plătească acesteia cheltuielile de judecată în sumă de 33.218,35 lei, aşa cum rezultă din sentinţa comercială nr. 6672 din 1 iunie 2010.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că societatea reclamantă a încheiat cu pârâta SC B.C.S. SRL Suceava contractul cârd O.M.V. cu funcţie R. înregistrat din 23 aprilie 2003 şi cu pârâta SC A. SRL Suceava contractul cârd O.M.V. cu funcţie R. înregistrat din 23 aprilie 2003 şi că ulterior Ţ.E., persoana de contact nominalizată în ambele contracte, a solicitat eliberarea a două cârduri de rezervă şi a două cârduri de alimentare R. pentru autocamioane ale SC A. SRL Suceava; că din eroare au fost emise cârdurile solicitate pe numele SC B.C.S. SRL Suceava şi, fiind sesizată greşeala, a solicitat reprezentantului comun ale celor două societăţi blocarea cârdurilor, acesta răspunzându-i că SC B.C.S. SRL Suceava va efectua plata, astfel că reclamanta a emis facturi pentru suma de 86.370,53 lei, care a fost achitata de această pârâtă şi că, ulterior, acelaşi reprezentant i-a cerut să storneze factura şi să refactureze suma de 86.370,53 lei către pârâta SC A. SRL Suceava, reclamanta procedând în consecinţă.
Invocând răspunderea contractuală a pârâtei SC A. SRL Suceava, izvorâtă dintr-un raport juridic convenţional, tribunalul a apreciat, faţă de împrejurarea că autovehiculele alimentate se află în proprietatea sa, că această pârâtă a beneficiat de produsele care au făcut obiectul cârdurilor emise şi că nu sunt probate susţinerile sale în sensul că persoanele care au condus autovehiculele alimentate în baza cârdurilor ar fi prestat servicii în numele SC B.C.S. SRL Suceava, motiv pentru care a constatat, conform art. 969 C. civ., că pârâta SC A. SRL Suceava este cea care datorează reclamantei suma de 86.370,53 lei, reprezentând contravaloare produse O.M.V.
Tribunalul a reţinut că pârâta SC A. SRL Suceava datorează reclamantei şi penalităţi de întârziere în cuantum de 98.977,94 lei aferente perioadei 16 august 2007 - 11 martie 2009, în temeiul art. 969, art. 1066 C. civ. şi art. 43 C. com., raportate la clauza penală prevăzută de art. 11 din Anexa nr. 5 a contractului din 23 aprilie 2003.
În acest context, tribunalul a constatat că pârâta SC B.C.S. SRL Suceava nu beneficiază de legitimare procesuală pasivă, întrucât raportul juridic care a generat obligaţia de plată s-a desfăşurat între reclamantă şi pârâta SC A. SRL Suceava şi ca nu există identitate între pârâta SC B.C.S. SRL Suceava şi subiectul pasiv din cadrul raportului juridic obligaţional dedus judecaţii, acesteia neputându-i-se conferi calitate procesuală pasivă, nici în raport de temeiul delictual al răspunderii, în măsura în care obligaţia de plată revenea altei societăţi, reclamanta invocându-şi propria culpă în contextul în care aceasta a emis în mod greşit cârdurile către SC B.C.S. SRL Suceava, a acceptat să storneze facturile în baza cărora SC B.C.S. SRL Suceava a efectuat plata şi a restituit acestei societăţi sumele plătite, astfel că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC B.C.S. SRL Suceava.
Împotriva acestei decizii au formulat apel, atât reclamanta, cât şi pârâta SC A. SRL Suceava.
Prin Decizia comercială nr. 116 din 2 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a anulat ca netimbrat apelul reclamantei şi a respins ca nefondat apelul pârâtei SC A. SRL Suceava.
Instanţa de apel a constatat că reclamanta nu a timbrat apelul şi în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 a anulat apelul acesteia ca netimbrat.
În ceea ce priveşte apelul pârâtei SC A. SRL Suceava, instanţa a analizat cu prioritate excepţia inadmisibilităţii acţiunii principale invocată de aceasta în apel, reţinând că prevederile art. 7201 C. proc. civ. privind efectuarea concilierii prealabile sunt obligatorii în litigiile comerciale evaluabile în bani, în schimb termenele, condiţiile, locul, mijloacele şi modalităţile de manifestare a voinţei părţilor, cât şi conţinutul concret al înscrisurilor sunt recomandate începând cu alin. (2) al art. menţionat şi nu reprezintă condiţii cerute imperios de lege, astfel că nerespectarea unora dintre acestea nu atrage automat nulitatea concilierii prealabile ci, numai dacă partea dovedeşte o vătămare, şi constatând că apelanta pârâtă nu a făcut dovada vătămării, a respins ca neîntemeiată această excepţie.
Referitor la greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC B.C.S. SRL Suceava instanţa a reţinut temeinicia aprecierilor instanţei de fond, subliniind că între cele trei părţi au existat raporturi comerciale distincte, că cele două pârâte au avut acelaşi reprezentant în relaţia cu reclamanta, astfel că eroarea rezultată din această împrejurare face pe deplin aplicabilă teoria mandatului aparent şi nu a reţinut criticile referitoare la imposibilitatea invocării propriei culpe şi nici pe cele referitoare la lipsa mandatului reprezentantului apelantei de a solicita stornarea facturilor emise de reclamantă către pârâta SC B.C.S. SRL Suceava, apreciind nefondată şi susţinerea nedatorării sumei de bani de către apelantă, întrucât s-a făcut dovada că aceasta este cea care a consumat produsele şi serviciile facturate, neputând fi reţinută voinţa certă şi neechivocă a pârâtei SC B.C.S. SRL Suceava de a achita contravaloarea bunurilor şi serviciilor achiziţionate de apelanta SC A. SRL Suceava.
Instanţa de apel a apreciat, de asemenea, că în mod corect instanţa de fond a obligat-o pe pârâta SC A. SRL Suceava la plata integrală a onorariului de expertiză efectuat în cauză, precum şi la plata onorariului de avocat, reţinând că prin prisma probatoriilor necesar a fi administrate în cauză şi faţă de poziţia procesuală a apelantei, suma reprezentând onorariul de avocat nu este vădit disproporţionată faţă de munca îndeplinită de acesta şi valoarea pricinii.
Critica apelantei privind penalităţile de întârziere a fost analizată şi soluţionată de instanţa de apel în sensul că prima instanţă a limitat penalităţile acordate la valoarea debitului, obligând-o pe apelantă la plata penalităţilor actualizate cu indicele de inflaţie.
La data de 3 mai 2011 pârâta SC A. SRL Suceava a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., prin care a solicitat modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului şi respingerii acţiunii introductive.
Prin primul motiv de recurs recurenta a invocat nelegalitatea hotărârii susţinând că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi a raportat susţinerile sale cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. , arătând, pe de-o parte, că instanţa s-a limitat în a reda fapte, fără a argumenta în drept raţionamentul care a dus la soluţia pronunţată şi implicit la înlăturarea apărărilor sale, situaţie în care nu se poate aprecia dacă temeiul juridic aplicat de judecători este corect şi, pe de altă parte, a apreciat că motivarea deciziei este sumară, insuficientă şi lapidară, cu referire la soluţionarea criticii din apel referitoare la cheltuielile de judecată.
In ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, vizând toate ipotezele prevăzute de textul de lege precitat.
Lipsa de temei legal a hotărârii atacate este apreciată în raport de art. 261 C. proc. civ., în sensul că situaţia de fapt reţinuta în considerente este insuficientă pentru a se statua în drept, considerentele neavând claritatea şi precizia necesare pentru a permite instanţei de recurs să verifice dacă legea a fost aplicată corect sau nu, atât cu referire la art. 997 şi urm. C. civ. cât şi cu privire la art. 1093 C. civ., în situaţia în care celelalte părţi din proces recunosc ca au agreat iniţial ca plata facturilor emise de O.M.V. pentru datorii ale SC A. SRL Suceava sa fie efectuate de către SC B.C.S. SRL Suceava, acest aspect reprezentând chintesenţa înţelegerii de fapt reale şi aplicarea corelativă a legii.
Recurenta susţine că instanţa de apel nu a indicat în ce constă aprecierea în sensul că eroarea poate fi cauză a mandatului aparent, ce natură are această eroare şi nici temeiul juridic care să permită instanţei să dea efect juridic acestei erori, instanţa evitând în a tranşa chestiunea de fapt a acestei erori, esenţială în justificarea dispozitivului hotărârii, opinia sa fiind aceea că nu a existat nicio eroare, pârâta SC B.C.S. SRL Suceava angajându-se că va achita facturile emise, respectiv preţul ce încorporează debitul produs din utilizarea cârdurilor emise, iar O.M.V. a achiesat la aceasta.
A apreciat că hotărârea este nelegală şi faţă de dispoziţiile art. 1093 C. civ., conform căruia orice persoană poate face plata unor datorii ale unui terţ, iar prin acceptarea plăţii de către debitor, plata este considerată perfect valabilă, rezultând că obligaţia de plată către O.M.V. a fost achitată, iar raportul juridic privind acest debit a fost stins.
În ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei inadmisibilăţii acţiunii principale, recurenta critică hotărârea atacată apreciind că aceasta a fost dată cu aplicarea greşită a art. 7201 alin. (3) C. proc. civ. referitor la considerarea termenului de 15 zile ca fiind facultativ.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ. decizia atacată se poate modifica dacă nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii.
Recurenta a avut în vedere în declararea recursului prima ipoteză a art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care vizează situaţiile când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că acestea lipsesc sau există o motivare insuficientă, susţinând că hotărârea atacată redă fapte însă nu argumentează în drept raţionamentul care a determinat soluţia şi înlăturarea apărărilor sale, dar nu face referire concretă la o situaţie din multitudinea problemelor luate în discuţie analizate şi motivate de instanţă.
Este de reţinut că instanţa de control judiciar nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor invocate de parte, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a recurentei nu deschide calea recursului pentru motivele prevăzute de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ.
În contextul în care critica deciziei privind nemotivarea acesteia nu vizează o situaţie concretă Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în ansamblul ei şi din perspectiva art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constată ca instanţa de apel a analizat, motivat şi soluţionat atât excepţia inadmisibilităţii acţiunii principale în raport de art. 7201 C. proc. civ. cât şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC B.C.S. SRL Suceava, motivarea excepţiilor având corespondent în dispozitivul hotărârii şi că modul de soluţionare şi motivare a criticilor privind lipsa mandatului reprezentantului apelantei, a imposibilităţii invocării propriei culpe, eroarea rezultată din falsa reprezentare a realităţii determinată de existenţa unui singur reprezentant pentru cele două pârâte şi care face aplicabilă teoria mandatului aparent, precum şi susţinerile apelantei cu privire la angajamentul de plată al cârdurilor emise eronat pentru SC B.C.S. SRL Suceava, răspunde cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de apel analizând criticile şi apărările din apel şi argumentându-şi soluţia, considerentele deciziei susţinând pe deplin dispozitivul.
Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea poate fi modificată dacă este lipsită de temei legal ori a fost dară cu încălcarea sau aplicarea greşita a legi.
Recurenta critică hotărârea instanţei de apel din perspectiva primei ipoteze, respectiv lipsa de temei legal, care vizează situaţiile când considerentele hotărârii nu permit identificarea normelor juridice care susţin rezolvarea dată litigiului sau când hotărârea nu este motivata în drept, solicitând instanţei de control judiciar, ca în raport de art. 261 C. proc. civ., să aprecieze asupra corectitudinii aplicării legii raportului juridic dedus judecăţii, dar să şi verifice dacă art. 977 şi urm. precum şi art. 1093 C. civ. au fost corect aplicate în analiza raporturilor dintre reclamantă şi pârâte.
În ceea ce priveşte verificarea, în speţă, a soluţiei în raport de art. 977 şi urm. C. civ. şi art. 1093 C. civ., Înalta Curte constată inexistenţa stipulaţiei pentru altul, textele legale precitate neconstituind fundament juridic al hotărârii pronunţate şi reţine următoarele:
Art. 977 C. civ. prevede ca interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor, nu după sensul literal al termenilor.
Această regulă de interpretare constituie consecinţa directă a principiului prevăzut de art. 969 C. civ., conform căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Stipulaţia pentru altul, numită şi contractul în favoarea altuia, constă în acel contract bilateral prin care stipulantul convine cu promitentul, ca acesta din urmă să execute o prestaţie în favoarea unei terţe persoane numită terţ beneficiar, care nu ia parte la încheierea actului.
Examinând raporturile juridice dintre părţi se constată că, în ceea ce priveşte plata datoriei pârâtei SC A. SRL Suceava către reclamantă, nu există nicio convenţie încheiată între părţi, în sensul obligării pârâte SC B.C.S. SRL Suceava la achitarea obligaţiilor de plată ale SC A. SRL Suceava către reclamanta SC O.M.V. P.M. SRL şi, neexistând dovada unui contract încheiat între părţi în acest sens, art. 977 C. civ. nu-şi găseşte aplicare în speţă, dispoziţiile acestui articol referindu-se expres la convenţiile legal făcute. Susţinerea recurentei cum că „celelalte părţi din proces recunosc că au agreat iniţial ca plata facturilor emise de către O.M.V. pentru datorii ale SC A. SRL Suceava să fie efectuată de către SC B.C.S. SRL Suceava" nu este dovedită de probe, aşa cum corect a reţinut instanţa care a judecat apelul.
În ceea ce priveşte aplicarea art. 1093 C. civ., referitor la plată, se constată că în reglementarea acestuia „obligaţia poate fi achitată de orice persoană interesată, precum de un coobligat sau de un fidejusor" şi chiar de o persoană neinteresată, în acest ultim caz persoana trebuind însă să „lucreze în numele şi pentru achitarea debitorului, sau de lucrează în nume propriu, să nu se subroge în drepturile creditorului".
Într-adevăr potrivit art. 1093 C. civ. obligaţia de plată poate fi achitată de orice persoană interesată şi chiar de o persoană neinteresată, manifestarea de voinţă a celui care plăteşte exteriorizându-se prin însăşi efectuarea plăţii.
Or, în speţă, pârâta SC B.C.S. SRL Suceava nu şi-a exprimat voinţa de a face plata pentru pârâta SC A. SRL Suceava, în condiţiile art. 1093 C. civ.
Faptul că această pârâtă a achitat factura emisă de O.M.V. anterior stomării acesteia de către reclamantă şi emiterii facturii către SC A. SRL Suceava, nu intră sub incidenţa textului de lege precitat, întrucât în discuţie este o operaţiune contabilă care corectează o eroare, iar, în speţă, cele două instanţe au reţinut corect eroarea în care s-a aflat reclamanta emiţând cele două cârduri la cererea unei persoane care reprezenta ambele societăţi în baza unor convenţii legal făcute cu acestea, având credinţa scuzabilă că mandatarul avea puteri de reprezentare şi pentru SC B.C.S. SRL Suceava.
Recurenta critică hotărârea atacată şi prin prisma celei de-a doua ipoteze a art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitoare la încălcarea sau aplicarea greşită a legii, susţinând încălcarea dispoziţiilor art. 7201 alin. (3) C. proc. civ.
Conform art. 7201 alin. (3) C. proc. civ. data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la primirea actelor comunicate potrivit alin. (1).
În speţă, pârâta SC A. SRL Suceava a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pe motiv că nu a fost îndeplinită procedura prevăzută de art. 7201 alin. (3) C. proc. civ., nemulţumirea acesteia fiind determinată de nerespectarea termenului de 15 zile.
Referitor la procedura concilierii directe este de reţinut că dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. sunt de ordine publică numai în ceea ce priveşte obligativitatea parcurgerii procedurii, nu şi în privinţa condiţiilor de formă privitoare la îndeplinirea acestora, a căror nerespectare nu atrage automat nulitatea concilierii ci numai dacă parte dovedeşte o vătămare.
Constatând că recurenta nu a invocat şi nu a dovedit o vătămare în condiţiile în care nemulţumirea sa este determinată de nerespectarea termenului de 15 zile, care este o condiţie de formă, se constată că nerespectarea prevederilor art. 7201 alin. (3) C. proc. civ. nu atrage automat nulitatea concilierii, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca nefondat.
Pornind de la dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. conform cărora partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, Înalta Curte constată că acordarea cheltuielilor de judecată presupune existenţa unor dovezi care să probeze efectuarea lor în strânsă legătură cu cauza, incluzând numai pe cele strict necesare pentru buna desfăşurare a litigiului.
Intimata pârâtă SC B.C.S. SRL Suceava a solicitat cheltuieli de judecată, depunand la dosar liste de cheltuieli şi de servicii, note de cost şi facturi.
Aceste înscrisuri nu justifică cheltuieli efectuate în litigiul de faţă şi nu fac dovada conexiunii lor cu acesta, context în care Înalta Curte va respinge cererea intimatei de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată pe care le-a efectuat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SRL Suceava împotriva Deciziei comerciale nr. 116 din 2 martie 2011, pronunţată de secţia a VI-a comercială, a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata SC B.C.S. SRL Suceava, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4073/2011. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8302/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
