ICCJ. Decizia nr. 4164/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4164/2011

Dosar nr. 7315/100/2009

Şedinţa publică din 18 mai 2011

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 664 din 23 aprilie 2010 Tribunalul Maramureş, secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamantul M.I.D. şi a obligat pârâta SC C.T. SRL să-i plătească drepturile salariale neachitate pentru perioada 01 decembrie 2006-29 februarie 2008.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate.

La data de 18 iulie 2010, conform art. 300 alin. (3) C. proc. civ., recurenta a formulat şi o cerere de suspendare a executării sentinţei nr. 664/2010 care a fost respinsă de Curtea de Apel Cluj prin încheierea nr. 13R din 11 august 2010. În considerentele încheierii s-a reţinut că, faţă de circumstanţele particulare ale cauzei, nu se justifică suspendarea executării sentinţei.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta SC C.T. SRL în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:

În urma verificării programului de evidenţă informatizată a instanţelor, s-a constatat că recursul împotriva sentinţei 664/2010 a Tribunalului Maramureş a fost respins la data de 10 noiembrie 2010.

Cererea de suspendare a executării acestei sentinţe viza o suspendare provizorie ce urma a fi dispusă până la soluţionarea recursului, conform art. 300 alin. (3) C. proc. civ.

Or, în cauză, recursul formulat împotriva încheierii de respingere a suspendării nu mai are obiect din moment ce recursul împotriva sentinţei a fost respins.

Faţă de aceste considerente, recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta SC C.T. SRL împotriva încheierii nr. 13R din 11 august 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4164/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs