ICCJ. Decizia nr. 4158/2011. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4158/2011
Dosar nr.7653/3/2008
Şedinţa publică din 18 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 30 octombrie 2007, a fost înregistrată, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 37631/3/2007, cererea prin care reclamanta G.F. i-a chemat în judecată pe pârâţii C.N.A.D.N.R. şi Ministerul Transporturilor din România, solicitând ca instanţa să stabilească cuantumul despăgubirilor ce i se cuvin, prin raportare la echivalentul valorii de circulaţie a terenului expropriat, pe baza raportului dintre cerere şi ofertă pe piaţa imobiliară şi a expertizei ce se va efectua, potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, să dispună obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor rezultate din expropriere, la nivelul cuantumului stabilit prin expertiză, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul Ministerul Transporturilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei sale de calitate procesuală pasivă, arătând că, în cauză, are calitatea de expropriator C.N.A.D.N.R., care are personalitate juridică şi reprezintă Statul Român în litigiile cu privire la cuantumul despăgubirilor.
Prin sentinţa civilă nr. 174 din 29 ianuarie 2008, Tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Transporturilor, a respins cererea formulată de reclamanta G.F. împotriva acestui pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a disjuns judecarea cererii formulate împotriva C.N.A.D.N.R., pentru judecarea cererii disjunse formându-se prezentul dosar.
Prin sentinţa civilă nr. 1167 din 17 iunie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta G.F., în contradictoriu cu C.N.A.D.N.R.
Pentru a adopta această soluţie, Tribunalul a constatat că reclamanta nu a făcut nicio dovadă a celor susţinute cu privire la împrejurarea că despăgubirea propusă de expropriator nu ar fi justă, deşi îi revenea această obligaţie, în temeiul art. 1169 C. civ.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel reclamanta G.F.
Prin Decizia civilă nr. 413 din 30 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă G.F., a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pârâtul la plata sumei de 11.450 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru terenul expropriat.
Curtea a constatat că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Este întemeiată critica apelantei referitoare la necesitatea administrării probei cu expertiză tehnică pentru o corectă soluţionare a cauzei, probă pe care apelanta a solicitat-o prin chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată şi asupra căreia instanţa de fond ar fi trebuit să se pronunţe.
Curtea a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză de comisia formată din trei experţi, apreciind că valoarea de 7,94 euro/m.p. corespunde unei despăgubiri reale pentru terenul expropriat.
S-a reţinut că, deşi s-a solicitat experţilor ca, la stabilirea valorii despăgubirilor cuvenite, să se aibă în vedere şi să se aplice metoda comparaţiei directe, atât în raportul de expertiză iniţial, cât şi în răspunsul la obiecţiuni, experţii au arătat că, întrucât dinamica pieţei imobiliare este extrem de scăzută, această metodă nu poate fi practic aplicată, arătând, în răspunsul întocmit la data de 25 mai 2010, că valorile reale de tranzacţionare sunt extrem de puţine şi nerelevante, astfel că au fost analizate chiar plăţile efectuate de expropriator pentru terenuri asemănătoare.
În raport de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, Curtea a avut în vedere valoarea stabilită prin raportare la metoda comparaţiei prin bonitate, la data efectuării raportului de expertiză - 7,94 euro/m.p., neluând în considerare valoarea stabilită prin răspunsul comunicat la data de 25 mai 2010, prin raportare la preţurile plătite de expropriator, întrucât dispoziţiile legale impun raportarea la valorile reale de tranzacţionare, în măsura în care acest lucru este posibil.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., pentru motivele de nelegalitate şi netemeinicie, reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 9, solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei atacate şi menţinerea hotărârii primei instanţe, ca temeinică şi legală.
În dezvoltarea criticilor, s-a arătat că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea legii. Astfel, instanţa de apel, în mod greşit, a omologat un raport de expertiză, întocmit cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar, având în vedere caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 26, fundamentarea hotărârii recurate pe un raport de expertiză care nu respectă criteriul legal de întocmire nu este o problemă de apreciere a probelor, ci o problemă de legalitate a hotărârii însăşi.
În acest sens, s-a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, întrucât comisia de experţi nu a calculat valoarea terenului, conform criteriului legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 (comparaţia vânzărilor), ci a înţeles sa folosească un criteriu (comparaţia prin bonitate), care, deşi recunoscut de standardele internaţionale, în litigii având ca obiect expropriere, apare ca fiind nelegal, deoarece valoarea imobilelor expropriate se stabileşte prin raportare la preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Or, câtă vreme legea stabileşte, în mod concret, care este criteriul legal pe care trebuie să îl urmărească experţii, pentru determinarea valorilor despăgubirilor, o expertiză care nu respectă acest criteriu este inadmisibilă, raportul fiind nul.
Cu toate că instanţa de apel a admis obiecţiunile formulate, experţii nu au respectat criteriul legal instituit de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi au răspuns la obiecţiuni folosind două criterii diferite: un criteriu care a fost anterior invalidat de instanţa de apel, respectiv comparaţia prin bonitate; au calculat valoarea imobilului şi prin raportare la valoarea despăgubirilor acordate de C.N.A.D.N.R., pentru imobilele expropriate în comuna Gruiu, în perioada 2007-2009.
Recurentul a arătat că instanţa, observând că experţii au avut în vedere, la realizarea raportului de expertiză, alt criteriu legal, în virtutea rolului său activ, trebuia să se adreseze Camerei Notarilor Publici Ilfov, Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov, Primăriei Gruiu - Direcţia taxe şi impozite, pentru ca aceştia să îi furnizeze informaţiile suplimentare necesare soluţionării în mod corect a pricinii sau să pună în vedere apelantei-reclamante să administreze ea însăşi probe suplimentare, care sa facă dovada susţinerilor sale, întrucât, pe toată durata litigiului, aceasta nu a făcut dovada pretenţiilor sale, ci doar a achiesat la un raport de expertiză, pe care ea însăşi l-a contestat, ca nerespectând „criteriile şi metodele de evaluare".
Recurentul a criticat şi faptul că instanţa a stabilit în mod greşit suma acordată cu titlu de despăgubiri, în euro, obligând Statul Român la plata echivalentului în RON de la data plaţii, şi nu la cursul B.N.R. din data de 14 ianuarie 2010, data efectuării raportului de expertiză.
În acest sens, au fost invocate dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, coroborate cu dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevăd că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor tine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritoriala, la data întocmirii raportului de expertiză.
Având în vedere textele legale enunţate, obligarea pârâtei la plata sumei de 11.450 euro, în echivalent RON la data plaţii efective, este nelegală, întrucât valoarea despăgubirilor se stabileşte prin raportare la preturile de tranzacţionare de la momentul efectuării expertizei, în speţă, 14 ianuarie 2010, şi nu există nicio dispoziţie legală care să prevadă o altă dată certă, care să facă referire la valoarea despăgubirilor decât cea de la momentul efectuării expertizei, data de referinţă în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirii.
Recurentul a expus şi motivele pentru care consideră hotărârea primei instanţe, ca temeinică şi legală.
Examinând motivele de recurs, prin raportare la dispozitiile legale relevante în această materie, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:
Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată expropriatului se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului, instanţa fiind ţinută să aibă în vedere preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare dovezile prezentate de aceştia.
Sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele" de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială are semnificaţia de preţ plătit efectiv şi consemnat în contracte autentice de vânzare-cumpărare, acesta neputând fi raportat la ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunţurile de mică publicitate sau de pe internet.
Din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate, care constituie sediul materiei în domeniul exproprierii, se observă că nu se instituie obligativitatea reţinerii de către instanţă a valorii despăgubirilor, stabilită prin raportul tehnic de expertiză întocmit de expropriator, la momentul exproprierii, ci, dimpotrivă, se autorizează instanţa să constituie o comisie de experţi, care să calculeze despăgubirile, conform criteriilor legale.
Instanţa de apel, interpretând şi aplicând aceste prevederi legale speciale, şi în considerarea caracterului devolutiv al apelului, a apreciat, în mod just, că se impune efectuarea unei expertize evaluatorii, probă neadministrată în faţa primei instanţe, şi a dispus întocmirea unei lucrări de expertiză, de către o comisie de experţi, constituită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Ca urmare a administrării a acestei probe, instanţa de apel a concluzionat, în acord cu opiniile experţilor, că valoarea despăgubirilor ce trebuie luată în considerare este cea rezultată din metoda comparaţiei prin bonitate, iar nu metoda comparaţiei directe, întrucât, dinamica pieţei imobiliare fiind extrem de scăzută, această din urmă metodă nu poate fi aplicată, astfel încât nu poate fi decelată, în cauză, nicio aparenţă de arbitrar şi nici nu este incidentă nicio cauză de nulitate a raportului de expertiză.
În acelasi sens, potrivit regulii exprimate în adagiul „probatio incumbit ei qui dicit, non ei qui negat", recurenta are şi ea sarcina de a proba ceea ce afirmă, astfel că, în absenţa oricăror probe din care să rezulte că preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel este mai mic decât cel stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză, susţinerile sale privind o evaluare greşită a despăgubirilor acordate sunt nedovedite. În acest context, critica privind nerespectarea principiului rolului activ al instanţei, care nu ar fi solicitat date Camerei Notarilor Publici Ilfov, Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov, Primăriei Gruiu - Direcţia taxe şi impozite, pentru efectuarea raportului de expertiză nu poate fi primită, întrucât principiul rolului activ al instanţei nu poate constitui temeiul substituirii instanţei în poziţia procesuală a uneia dintre părţi, în cauză, partea interesată nesolicitând aceste probe.
Mai mult, nu se poate ignora faptul că, în apel, însuşi expertul propus de către expropriator şi-a însuşit, prin semnare, concluziile raportului de expertiză depus la dosar.
În consecinţă, cât timp legiuitorul a reglementat criterii de evaluare a despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor expropriate, iar Curtea de Apel Bucureşti a aplicat şi respectat aceste criterii, în cauza dedusă judecăţii, stabilind o despăgubire proporţională, ca urmare a măsurii exproprierii suportată de intimata-reclamantă I.M.V., hotărârea astfel pronuntată satisface, în opinia instanţei de recurs, exigenţele art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale legislaţiei interne şi nu poate reprezenta o încălcare a normelor naţionale sau convenţionale.
În ceea ce priveste critica conform căreia instanţa a stabilit, în mod greşit, suma acordată cu titlu de despăgubiri, în euro, obligând Statul Român la plata echivalentului în RON, la data plăţii, şi nu la cursul B.N.R., din data de 14 ianuarie 2010, data efectuării raportului de expertiză, Înalta Curte o consideră, de asemenea, nefondată, întrucât stabilirea despăgubirilor s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, coroborate cu cele ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, fiind luată în considerare, ca dată de referinţă, data efectuării raportului de expertiză; stabilirea plăţii echivalentului în RON a sumei cuantificate în monedă euro, la data plăţii efective, reprezentând expresia principiului reparării integrale a prejudiciului, în cazul privării de proprietate, prin măsura exproprierii.
Astfel, aşa cum rezultă din însăşi reglementarea legală a exproprierii, o condiţie necesară a acesteia este existenţa unei despăgubiri drepte şi prealabile, care să compenseze prejudiciul suferit de proprietar sau de ceilalţi titulari de drepturi reale cu privire la bunul expropriat.
Despăgubirea este dreaptă, atunci când este de natură să acopere întreaga pierdere cauzată persoanelor afectate de măsura exproprierii, şi este prealabilă, întrucât constituie o garanţie acordată persoanelor îndreptăţite, în ceea ce priveşte păstrarea aceleiaşi valori a obiectului patrimonial, prin care se înlocuieşte dreptul real pierdut în urma exproprierii, cu o sumă certă. În acest sens, numai în ipoteza în care plata echivalentului în RON a sumei stabilite în euro se face la data plăţii efective, sunt întrunite cerinţele legale ale despăgubirii ce trebuie să însoţească aplicarea măsurii exproprierii.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., împotriva deciziei civile nr. 413A din 30 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., împotriva deciziei nr. 413A din 30 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4157/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4155/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
