ICCJ. Decizia nr. 4169/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4169/2011
Dosar nr. 2201/90/2009
Şedinţa publică de la 15 decembrie 2011
Asupra cererilor de recurs de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 25 iunie 2009, reclamanta SC C.C. SA a chemat în judecată pe pârâta SC S. SRL pentru a fi obligată la plata sumei de 179.106 RON, cu titlu de despăgubiri pentru perioada 1 iulie 2006 - 31 martie 2009, despăgubiri ce reprezintă lipsa de folosinţă a terenului în suprafaţă de 7.573,19 mp.
Tribunalul Vâlcea, prin Sentinţa civilă nr. 2415/2010, a admis acţiunea aşa cum a fost precizată şi a obligat pârâta la plata sumei de 215.126,73 RON, cu titlu de despăgubiri, şi 5.919,32 RON, cheltuieli de judecată, iar, prin încheierea din 4 februarie 2011, aceeaşi instanţă a dispus, în baza art. 281 alin. (1) C. proc. civ., îndreptarea erorii materiale în sensul obligării pârâtei către reclamantă la plata sumei de 208.464,73 RON, cu titlu de despăgubiri în loc de 215.126,73 RON, reţinând că, deşi durata contractului de leasing a expirat la data de 2 aprilie 2004, pârâta a folosit în continuare terenul aferent construcţiei H.C. fără a avea vreun drept, astfel încât reclamanta proprietar era îndreptăţită să pretindă contravaloarea folosinţei terenului de la posesorul neproprietar.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 17/A-C de la 6 aprilie 2011, a admis apelul declarat de pârâta SC S. SRL, a schimbat sentinţa apelată şi încheierea de îndreptare a erorii materiale şi a obligat pârâtă să plătească reclamantei echivalentul în RON al sumei de 8.990 dolari SUA, la data plăţii, cu motivarea că lipsa de folosinţă ce se cuvine reclamantei pe metru pătrat este cea pretinsă de aceasta de 2 dolari SUA anual, neputând fi comparată situaţia imobilului în litigiu cu cea a unor terenuri de 5 - 10 mp, care se concesionează de către autoritatea locală, iar, în ceea ce priveşte întinderea terenului, pentru care se datorează aceasta este de 1634,46 mp, faţă de faptul că despăgubirile calculate de expert şi la care s-a oprit instanţa de fond privesc numai această suprafaţă, reclamanta nedeclarând apel.
Împotriva acestei decizii, atât reclamanta SC C.C. SA, cât şi pârâta SC S. SRL au declarat recurs.
Reclamanta SC C.C. SA a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii apelului, iar, în subsidiar, modificarea în parte în sensul obligării intimatei-pârâte la plata sumei de 131.951 RON, invocând drept motive de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că decizia instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, modificând criteriile la care s-a raportat pentru stabilirea valorii prejudiciului şi încalcă principiul statuat de art. 296 C. proc. civ. potrivit căruia reclamantei nu i se poate înrăutăţi situaţia în propria-i cale de atac, precum şi principiul autorităţii de lucru judecat, deoarece determinarea prejudiciului încalcă unul din criteriile avute în vedere prin hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv suprafaţa terenului.
Pârâta SC S. SRL a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi, pe fond, respingerea acţiunii introductive, invocând drept motive de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, pârâta SC S. SRL a învederat că reclamanta este în culpă şi a acţionat cu rea-credinţă, refuzând executarea obligaţiilor asumate prin contract, iar, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale potrivit art. 998 şi urm. C. civ.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
1. Recursul declarat de reclamanta SC C.C. SA este nefondat.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. cu referire la ";motivele contradictorii"; nu va fi reţinut, întrucât considerentele expuse de instanţa de apel conduc către soluţia din dispozitiv. Astfel, determinarea prejudiciului s-a făcut pe aceleaşi criterii ca şi Decizia nr. 309/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, suprafaţa de teren ocupată putând fi stabilită de instanţa de apel, în baza caracterului devolutiv a căii de atac a apelului pe baza probatoriului administrativ în cauză. Decizia Înaltei Curţi a stabilit natura răspunderii, precum şi faptul că prejudiciul reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă, determinarea acestuia fiind atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea apelului.
Nefondat este şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât ipoteza încălcării art. 296 C. proc. civ. şi a principiului autorităţii de lucru judecat invocată de recurenta-reclamantă nu poate fi primită în condiţiile în care SC C.C. SA nu a apelat încheierea de şedinţă de la 29 septembrie 2009 a Tribunalului Vâlcea prin care s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat (dosar fond) şi sentinţa Tribunalului Vâlcea, efectul devolutiv al apelului având consecinţe şi asupra probelor administrate în apel, Curtea de Apel Piteşti putând încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea altor probe, dacă le consideră necesare pentru soluţionarea cauzei.
Principiul non reformatio in pejus are în vedere situaţia în care, prin admiterea apelului, nu se poate face părţii al cărei apel a fost admis o situaţie mai rea decât cea creată prin hotărârea primei instanţe care nu a fost atacată cu apel de partea adversă, ceea ce nu este cazul în speţa dedusă judecăţii. Cât timp apelul a fost declarat de pârâtă, nemulţumită de soluţia primei instanţe, nu se putea dispune în propria-i cale de atac examinarea unor pretenţii ale reclamantei. Totodată, dacă sentinţa a fost atacată cu apel numai de către pârâtă, reclamanta, nedeclarând apel şi achiesând astfel la soluţia primei instanţe, nu mai este în drept să o critice direct în recurs şi să solicite obligarea pârâtei la plata sumei de 131.951 RON reprezentând valoarea despăgubirilor calculate pentru suprafaţa de 7.573,19 mp la o valoare de 2 dolari SUA/mp astfel cum a fost stabilită în primul raport de expertiză.
În ceea ce priveşte încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte reţine că ceea ce interesează sub aspectul autorităţii de lucru judecat este cauza raportului juridic a dreptului pus în discuţie (causa debendi), iar nu cauza acţiunii civile în ansamblul său (causa petendi), or, cele două litigii existente între părţi având ca obiect contravaloare lipsă de folosinţă au avut temeiuri juridice distincte, respectiv, iniţial, răspundere civilă contractuală şi, ulterior, răspundere civilă delictuală, astfel încât nici acest motiv de recurs nu va reţinut.
Celelalte aspecte legate de interpretarea probelor nu vor fi luate spre analiză întrucât nu se înscriu în concret în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Recursul declarat de pârâta SC S. SRL este fondat.
Aşa cum s-a arătat anterior, prin acţiunea introductivă, reclamanta SC C.C. SA a solicitat obligarea pârâtei SC S. SRL la plata sumei de 179.106 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 1 iulie 2006 - 31 martie 2009 pentru suprafaţa de 7.573,19 mp situat în Călimăneşti.
Între cele două părţi, la nivelul anului 1999, s-a încheiat un contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare din 2 aprilie 1999 pentru o perioadă de 5 ani, ajungerea la termen a acestui contract având semnificaţia momentului de la care se naşte dreptul utilizatorului (în speţă, pârâta) de a cere încheierea contractului de vânzare-cumpărare prin eficientizarea clauzei irevocabile de vânzare.
Prin Sentinţa nr. 1349 de la 8 iunie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 567/90/2010, Tribunalul Vâlcea a admis cererea formulată de reclamanta SC S. SRL şi a pronunţat o hotărâre care ţine loc de contract autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafaţă de 7.543,19 mp ce face obiectul art. 2 alin. (2) din contractul de leasing imobiliar de la 2 aprilie 1999, reţinându-se că reclamanta din acea cauză (respectiv pârâta din speţa dedusă judecăţii) a achitat preţul imobilului teren astfel cum s-a stabilit irevocabil prin Sentinţa nr. 1835 din 21 decembrie 2009.
Faţă de caracterul declarativ al acestei sentinţe, Înalta Curte reţine că această hotărâre produce efecte retroactive, constatând drepturi preexistente, în speţă dobândirea dreptului de proprietate de la data de 2 aprilie 2004, conform art. 4 din contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare din 2 aprilie 1999.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei SC C.C. SA împotriva Deciziei nr. 17/A-C de la 6 aprilie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat şi, constatând că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile legale (art. 969, 998 - 999 C. civ.) va reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta SC S. SRL Călimăneşti împotriva aceleiaşi decizii, va modifica decizia recurată, va admite apelul pârâtei, va schimba în tot Sentinţa nr. 2415 de la 22 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Vâlcea şi, pe fond, va respinge acţiunea.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., va dispune obligarea reclamantei la plata sumei de 837,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată conform documentelor justificative depuse la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.C. SA Călimăneşti împotriva Deciziei nr. 17/A-C de la 6 aprilie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de pârâta SC S. SRL Călimăneşti împotriva aceleiaşi decizii, modifica decizia recurată, admite apelul pârâtei, schimbă în tot Sentinţa nr. 2415 de la 22 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Vâlcea şi, pe fond, respinge acţiunea.
Obligă reclamanta la plata sumei de 837,7 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 decembrie 2011.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 2929/2011. Civil. Suspendare provizorie a... | ICCJ. Decizia nr. 4168/2011. Civil. Alte cereri. Revizuire - Fond → |
|---|
