ICCJ. Decizia nr. 4199/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4199/2011
Dosar nr. 2742/117/2007
Şedinţa publică din 19 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 731 din 13 noiembrie 2009, Tribunalul Cluj a respins, ca inadmisibilă, acţiunea reclamantului D.G.A.O., împotriva pârâtei SC A. SA Cluj Napoca, având ca obiect revendicarea imobiliară.
S-a reţinut că reclamantul este moştenitorul proprietarului tabular al imobilului în litigiu, teren în suprafaţă de 4.067 m.p., evidenţiat în cartea funciară.
Prin Decizia civilă nr. 11/A/2006 a Curţii de Apel Cluj, irevocabilă, s-a stabilit că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi de plată a despăgubirilor, corespunzătoare valorii de piaţă a terenului, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Imobilul teren a fost inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 25 octombrie 1993 emis de Ministerul Industriei şi Resurselor. Cu privire la acest certificat, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate, iar prin sentinţa civilă nr. 670/2009 a Curţii de Apel Cluj, această excepţie a fost respinsă, recursul declarat împotriva acestei hotărâri fiind respins prin Decizia nr. 1741/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Susţinerile referitoare la incidenţa Deciziei nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale, după rămânerea irevocabilă a hotărârii prin care s-a soluţionat notificarea în baza Legii nr. 10/2001, nu au relevanţă în cauza, întrucât Decizia nu face decât să lămurească conţinutul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, situaţie care nu a creat o stare dezavantajoasă reclamantului, întrucât îndreptăţirea reclamantului la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 nu a fost contestată.
În raport de conţinutul deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, cererea reclamantului a fost apreciată ca fiind inadmisibilă, întrucât reclamantul a uzat de o cale specială, astfel încât nu mai poate beneficia de calea generală.
Raportat la temeiul de drept invocat în susţinerea cererii pendinte, s-a apreciat că în cauză nu există autoritate de lucru judecat, însă hotărârea judecătorească anterioară trebuie avută în vedere în considerarea principiului puterii de lucru judecat. De vreme ce prin aceasta s-a statuat asupra îndreptăţirii reclamantului la despăgubiri în baza legii speciale, cererea reclamantului referitoare la restituirea în natură nu mai poate fi pusă în discuţie, fără a se încălca efectul pozitiv al lucrului judecat.
S-a avut în vedere şi faptul că pârâta are un drept recunoscut asupra acestui imobil într-o procedură anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (respectiv prin Legea nr. 15/1990), procedură de care pârâta a beneficiat în condiţiile legii şi cu bună-credinţă.
Legalitatea titlului pârâtei a fost verificată de un tribunal în sensul Convenţiei, astfel încât aceasta, în acord cu prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenţie, are un bun, susceptibil de ocrotire.
A da eficienţă prevederilor de drept comun ale art. 480 C. civ., înseamnă a aduce atingere dreptului de proprietate constatat printr-un act administrativ, a cărui legalitate nu mai poate fi repusă în discuţie, şi implicit, principiului securităţii raporturilor juridice.
Prin Decizia civilă nr. 39/A din 19 februarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului.
S-a reţinut, în esenţă, că printr-o hotărâre irevocabilă - Decizia civilă nr. 721 din 26 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 11 din 05 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Cluj - s-a statuat în sensul constatării preluării imobilului fără titlu valabil în proprietate de stat, precum şi în sensul stabilirii că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor, corespunzător valorii de piaţă a terenului, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Excepţia autorităţii de lucru judecat nu este incidentă în cauză, întrucât litigiul anterior s-a judecat în temeiul Legii nr. 10/2001, cererea reclamantului având ca obiect stabilirea caracterului preluării imobilului şi îndreptăţirea sa la măsuri reparatorii.
Decizia nr. 830/2008 vizează neconstituţionalitatea abrogării din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil", în condiţiile în care la momentul pronunţării acestei decizii, reclamantul era deja posesorul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care s-a constatat că imobilul proprietatea antecesorului său a fost preluat fără titlu.
Admisibilitatea unei acţiuni în revendicare pe drept comun este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a două condiţii: existenţa unei neconcordanţe între Legea nr. 10/2001 şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - în speţă, o atare neconcordanţă nu există, întrucât printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă reclamantului i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale, acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii de piaţă a imobilului preluat fără titlu valabil constituie o măsură reparatorie din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Protocolului nr. 1 la aceasta; să nu se aducă atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice - în speţă, dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu aparţine pârâtei SC A. SA, conferit în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 25 octombrie 1993 emis de Ministerul Industriei şi Resurselor, certificat ce a făcut obiectul excepţiei de nelegalitate, prin sentinţa civilă nr. 670 din 21 octombrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, irevocabilă prin Decizia nr. 1741 din 26 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Legalitatea actului în baza căruia pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului a fost analizată de un tribunal în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, statuându-se că acesta a fost emis în conformitate cu cerinţele Legii nr. 15/1990 şi HG nr. 834/1991.
Statuându-se în mod irevocabil asupra legalităţii dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului de către pârâta SC A. SA, o eventuală recunoaştere a dreptului de proprietate asupra aceluiaşi teren în favoarea reclamantului, ar afecta atât dreptul de proprietate legal dobândit al pârâtei, cât şi stabilitatea raporturilor juridice.
În ceea ce priveşte motivul potrivit căruia modul în care A.C.M.M., antecesoarea pârâtei SC A. SA, a dobândit dreptul de administrare asupra terenului, nu este legal, iar instanţa de contencios administrativ cu ocazia analizării excepţiei de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 25 octombrie 1993 emis de Ministerul Industriei şi Resurselor, nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra modalităţii de dobândire a dreptului de administrare, nu este fondat.
Potrivit extrasului de carte funciară asupra imobilului teren în suprafaţă de 1.297 stjp, dreptul de proprietate aparţine statului, în administrarea operativă a A.C.M.M. Cluj.
Faţă de dispoziţiile explicite ale art. 30 din Legea nr. 7/1996, s-a reţinut ca fiind relevant faptul că, în speţă, o cerere de rectificare a cărţii funciare, întemeiată pe dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 7/1996, în sensul radierii dreptului de proprietate al SC A. SA, nu s-a formulat.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 23 martie 2010, reclamantul D.G.A.O., prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
Recurentul-reclamant a susţinut aplicarea greşită a prevederilor art. 480 şi art. 483 C. civ., pentru nerecunoaşterea dreptului său de proprietate asupra terenului în litigiu, dar şi a art. 329 C. proc. civ., pentru nerespectarea obligaţiei ce incumbă instanţelor judecătoreşti în ceea ce priveşte problemele de drept dezlegate prin Decizia nr. 33/2008 a instanţei supreme.
Nu s-a avut în vedere că există o mare diferenţă între eficienţa despăgubirii prin echivalent şi despăgubirea prin restituirea în natură a bunului.
În acţiunea introductivă de instanţă a invocat motivul că s-a încălcat Convenţia prin faptul că nu a avut dreptul la un proces echitabil. Inechitatea procesului a constat în următoarele: pe parcursul procesului pornit în baza Legii nr. 10/2001, s-a produs o modificare a art. 27, în sensul că s-a interzis restituirea în natură a bunurilor aflate în proprietatea societăţilor comerciale privatizate; dacă reclamantul pornea procesul în baza Legii nr. 10/2001 şi reuşea să-l termine până în iulie 2005, i s-ar fi restituit terenul în natură; dacă reclamantul pornea procesul şi acesta nu s-ar fi terminat până în anul 2008, adică până la pronunţarea Deciziei nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale, tot i s-ar fi restituit în natură terenul; a pierdut restituirea în natură pentru faptul că procesul său s-a terminat în perioada 2005-2008.
S-a reţinut greşit că s-ar aduce atingerea unui alt drept de proprietate ori securităţii juridice, întrucât este incontestabil faptul că pârâta nu a fost obligată să restituie terenul în natură, beneficiind de un text de lege - art. 27 din Legea nr. 10/2001 - declarat ulterior ca fiind neconstituţional.
Titlul pârâtei de proprietate s-a emis pe baza unei înregistrări nelegale a dreptului de administrare asupra terenului, instanţa de contencios administrativ neputându-se substitui instanţei de drept comun în soluţionarea litigiilor în baza art. 30 din Legea nr. 7/1996.
S-a susţinut şi că s-au administrat dovezi din care să rezulte că s-a promovat o acţiune de rectificare a cărţii funciare, înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, sub nr. 19490/211/2009, aflată în curs de soluţionare.
Recursul este nefondat.
În fapt, instanţele fondului au reţinut corect că, prin Decizia civilă nr. 11/A/2006 a Curţii de Apel Cluj, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 721 din 26 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat în sensul constatării preluării imobilului în litigiu fără titlu valabil în proprietatea statului, respectiv în sensul că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor, corespunzător valorii de piaţă a terenului, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001.
S-a stabilit totodată că imobilul în litigiu a fost inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 25 octombrie 1993 emis de Ministerul Industriei şi Resurselor, eliberat pe seama pârâtei. Cu privire la acest certificat, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate, iar prin sentinţa civilă nr. 670/2009 a Curţii de Apel Cluj, irevocabilă prin Decizia nr. 1741/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, această excepţie a fost respinsă.
În drept, potrivit celor statuate prin Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, - dezlegare obligatorie conform art. 3307 alin. (4) C. proc. civ. - concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice.
Considerentele de fapt redate anterior, analizate din perspectiva deciziei obligatorii sus-menţionate, îndreptăţesc aprecierea instanţelor anterioare referitoare la caracterul inadmisibil al cererii reclamantului (reclamantul a uzat de o cale specială, astfel încât nu mai poate beneficia de dispoziţiile de drept comun în materia reparaţiei civile pentru presupusele încălcări ale dreptului fundamental de proprietate - legea generală).
Cu privire la chestiunea punctuală a admisibilităţii acţiunii în revendicare pe drept comun promovată de reclamant, în condiţiile particulare ale cauzei pendinte, redate deja în paragrafele anterioare, sunt pertinente şi pe deplin incidente cauzei de faţă, consideraţiile instanţei de apel, după cum urmează: din perspectiva primei condiţii de admisibilitate - existenţa unei neconcordanţe între Legea nr. 10/2001 şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - s-a apreciat corect că, în speţă, o atare neconcordanţă nu există, întrucât printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, reclamantului, i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale, acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii de piaţă a imobilului preluat fără titlu valabil constituie o măsură reparatorie din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Protocolului nr. 1 la aceasta; din perspectiva celei de-a doua condiţii de admisibilitate - să nu se aducă atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice - s-a apreciat corect că, în speţă, dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu aparţine pârâtei SC A. SA, conferit în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 25 octombrie 1993 emis de Ministerul Industriei şi Resurselor, certificat ce a făcut obiectul excepţiei de nelegalitate, prin sentinţa civilă nr. 670 din 21 octombrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, irevocabilă prin Decizia nr. 1741 din 26 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Aşadar, prin puterea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, s-a stabilit că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor, corespunzător valorii de piaţă a terenului, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce o priveşte pe pârâtă, aceasta are un drept recunoscut asupra imobilului în litigiu într-o procedură anterioara intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 - prin valorificarea dispoziţiilor Legii nr. 15/1990 - procedură de care pârâta a beneficiat în condiţiile legii şi cu bună-credinţă. Mai mult, legalitatea titlului pârâtei a fost verificată de un tribunal în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - statuându-se că acesta a fost emis în conformitate cu cerinţele Legii nr. 15/1990 şi HG nr. 834/1991 - astfel încât aceasta, în acord cu prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenţie, are un bun, susceptibil de a fi ocrotit.
A da eficienţă procedurii şi dispoziţiilor de drept substanţial ale art. 480 C. civ. - dreptul comun în materia revendicării - înseamnă a aduce atingere dreptului de proprietate constatat printr-un act administrativ, a cărui legalitate nu mai poate fi repusă în discuţie, şi implicit, principiului securităţii raporturilor juridice.
Decizia nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale - care vizează, în esenţă, neconstituţionalitatea abrogării din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil" - nu mai poate influenţa cu nimic situaţia cauzei pendinte, întrucât la momentul pronunţării acesteia, reclamantul era deja posesorul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care s-a constatat că imobilul proprietatea antecesorului său a fost preluat fără titlu, cu toate consecinţele patrimoniale inerente situaţiei litigioase, redate în conţinutul acesteia.
În ceea ce priveşte critica conform căreia modul în care A.C.M.M. Cluj, antecesoarea pârâtei SC A. SA, a dobândit dreptul de administrare asupra terenului, nu este legal, iar instanţa de contencios administrativ cu ocazia analizării excepţiei de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 25 octombrie 1993 emis de Ministerul Industriei şi Resurselor, nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra modalităţii de dobândire a dreptului de administrare, aceasta nu este fondată.
S-a avut în vedere, pe de o parte, situaţia înregistrărilor din cartea funciară - potrivit extrasului de carte funciară asupra imobilului teren în suprafaţă de 1.297 stjp, dreptul de proprietate aparţine statului, în administrarea operativă a A.C.M.M. Cluj - respectiv dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 7/1996, în raport de care aprecierea instanţei de apel este de necontestat.
Împrejurarea că ulterior s-a înregistrat o acţiune de rectificare a cărţii funciare, sub nr. 19490/211/2009, aflată în curs de soluţionare, nu schimbă cu nimic situaţia cauzei pendinte, întrucât aspectele relevante ale raportului juridic litigios au fost dezlegate deja prin efectul unor hotărâri judecătoreşti irevocabile, imposibil de ignorat.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul reclamatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D.G.A.O. împotriva deciziei nr. 39/A din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4206/2011. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 4205/2011. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
