ICCJ. Decizia nr. 4208/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4208/2011
Dosar nr. 4438/99/2009
Şedinţa publică din 19 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr. 4438/99/2009 la Tribunalul Iaşi, reclamantul S.D. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin reprezentanţi legali, pentru a fi obligat să-i plătească suma de 5.000.000 euro reprezentând daune morale, ca urmare a suferinţelor cauzate de abuzurile săvârşite de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi de către Preşedintele Judecătoriei Iaşi.
Prin sentinţa civilă nr. 386 din 01 martie 2010 a Tribunalului Iaşi, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Finanţelor, prin D.G.F.P. Iaşi.
S-a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul S.D., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Iaşi.
Tribunal a constatat că reclamantul nu a făcut dovada că a suferit un prejudiciu care să-i cauzeze suferinţe fizice şi morale, ci dimpotrivă, că acesta a comis fapte care încalcă prevederile legale, adresând ameninţări şi injurii, situaţie în care instanţa şi parchetul au fost nevoite să ia măsuri, existând indicii că reclamantul ar fi autorul unor infracţiuni.
Împotriva sentinţei civile nr. 386 din 01 martie 2010 a Tribunalului Iaşi au formulat apel Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Iaşi, şi S.D.
În apelul formulat, Statul Român a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, poate fi chemat în judecată, în calitate de pârât, numai în cazul erorilor judiciare săvârşite de magistraţi care au ca temei juridic dispoziţiile art. 504-507 C. proc. pen. coroborate cu cele prevăzute de art. 998-999 C. civ.
În cauză nu s-a pronunţat nicio hotărâre, aşa încât nu se poate vorbi de o eroare judiciară, iar acţiunea de faţă are un alt temei juridic.
Prin apelul formulat, S.D. critică sentinţa Tribunalului, arătând că nu preşedintele judecătoriei era competent să emită autorizaţia de interceptare a convorbirilor telefonice, ci, potrivit Legii nr. 293/2004, „competenţa de judecată a agenţilor de penitenciare (în speţă a reclamantului) revenea Tribunalului".
Sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 998 C. civ. referitoare la operarea răspunderii civile delictuale şi art. 1000 alin. (1) C. civ., statul răspunzând pentru angajaţii săi.
Prin fapta sa, preşedintele judecătoriei i-a încălcat dreptul la secretul convorbirilor telefonice şi solicită despăgubiri sub forma daunelor morale.
Prin Decizia nr. 112/2010, Curtea de Apel Iaşi a respins apelurile.
În motivarea deciziei s-a reţinut că pentru a exista o răspundere civilă delictuală este necesară întrunirea următoarelor condiţii: un prejudiciu cauzat altei persoane, să se fi săvârşit o faptă cu caracter ilicit, între fapta ilicită şi prejudiciul cauzat altei persoane să existe o legătură directă de cauzalitate, autorul faptei cauzatoare de prejudiciu să fi fost în culpă; acesta din urmă, adică autorul să fi avut capacitate delictuală în momentul săvârşirii faptei.
Reclamantul S.D. a solicitat daune morale ca urmare a încălcării dreptului la secretul corespondenţei de către autorităţile statului în persoana preşedintelui judecătoriei şi procurori.
În litigiu, prin ordonanţa procurorului nr. 0023/2008 s-a dispus interceptarea convorbirilor telefonice şi mesajelor de tip SMS a posturilor telefonice ale petentului.
Prin încheierea din 06 octombrie 2008, preşedintele Judecătoriei Iaşi, în baza art. 911 C. proc. pen. a dispus autorizarea interceptării şi înregistrării pe bandă magnetică a convorbirilor şi mesajelor tip SMS prin intermediul telefonului, pentru o perioadă de 30 de zile. Prin încheierea respectivă s-a reţinut că S.D. ar fi autorul unor ameninţări prin intermediul mai multor telefoane identificate împotriva numitei F.G., fostă B.
Aceste acte enumerate mai sus au fost emise de autorităţile statului în anumite condiţii speciale prevăzute de C. proc. pen.
Nu se justifică acordarea de daune morale pârâtului reclamant, deoarece petentul nu a suferit o atingere a aspectelor vieţii sale private, iar încălcarea secretului corespondenţei nu a fost de natură, în condiţiile speciale în care au fost emise autorizaţiile, să-i producă un prejudiciu moral care să presupună o reparaţie corespunzătoare.
Totodată, invocarea de către apelant a necompetenţei preşedintelui judecătoriei de a emite autorizaţia respectivă care, în opinia petentului, ar fi trebuit emisă de Tribunal, având în vedere că este agent de penitenciar (Legea nr. 293/2004) nu poate fi examinată în cadrul prezentului litigiu, reclamantul având deschise căi de atac împotriva actelor respective pe calea altor proceduri prevăzute de lege.
Ca atare, cum apelantul nu a făcut dovada în prezenta cauză a unui prejudiciu şi având în vedere şi noţiunea de „prejudiciu" din art. 999 C. civ., în mod legal Tribunalul Iaşi a respins cererea reclamantului S.D. de acordare a daunelor morale.
În ce priveşte apelul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, s-a apreciat că acesta are calitate procesuală pasivă, întrucât actele invocate ca nelegale au fost emise de procuror şi preşedintele instanţei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantul S.D. şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P.
Statul Român a criticat Decizia sub aspectul greşitei soluţionări a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocate prin motivele de apel. S-a susţinut că Statul Român are calitate procesuală numai în cazul acţiunilor întemeiate pe dispoziţiile art. 504-507 C. proc. pen., coroborate cu dispoziţiile art. 998-999 C. civ., iar în cauză acţiunea reclamantului nu are un astfel de temei juridic.
Recurentul reclamant S.D., a criticat hotărârea din perspectiva greşitei interpretări şi aplicări a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a susţinut de către reclamant că a făcut dovada încălcării dreptului garantat de dispoziţiile art. 28 din Constituţia României, de către procurorul şi respectiv magistratul judecător, care au acţionat în calitate de reprezentanţi ai statului. S-a arătat, de asemenea, că a făcut dovada existenţei unui prejudiciu moral, cauzat prin activitatea ilicită a organelor de cercetare penală.
Recursurile nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul declarat de Statul Român, se constată că în mod fondat instanţele au reţinut că acesta are calitate procesuală pasivă întrucât acţiunea reclamantului a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C. civ. care prevede răspunderea comitentului pentru fapta prepusului în funcţiile care li s-au încredinţat.
Criticile formulate de reclamant, care vizează greşita interpretare şi aplicare a legii sunt nefondate.
În conformitate cu prevederile art. 1000 alin. (3), comitentul răspunde de prejudiciul cauzei de prepusă său, în funcţia ce i s-a încredinţat, numai dacă în persoana prepusul sunt întrunite condiţiile răspunderii pentru fapta proprie prevăzută de art. 998 şi art. 999 C. civ., victima trebuind să facă dovada existenţei prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu (elemente obiective ale răspunderii) precum şi a vinei prepusului în comiterea faptei ilicite.
Reţinerea instanţelor privind inexistenţa prejudiciului, constituie o chestiune de fapt, ce se bazează pe aprecierea probelor administrate şi nu mai poate constitui motiv de cenzură al instanţei la recurs, după abrogarea expresă a pct. 10 şi 11 din vechea reglementare a art. 304 C. proc. civ.
Constatând inexistenţa unui prejudiciu, instanţele au făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor privind răspunderea civilă delictuală.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul S.D. şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Iaşi împotriva deciziei nr. 112 din 14 iulie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4210/2011. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 4206/2011. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
