ICCJ. Decizia nr. 4437/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4437/2011
Dosar nr. 6431/85/2006
Şedinţa publică din 26 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1254 din 19 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia civilă, a fost admisă în parte contestaţia formulată de contestatoarea M.F.M., prin mandatar S.V., în contradictoriu cu intimata SC O. SA Sibiu, şi, în consecinţă, a anulat în parte Decizia nr. 505/2006 emisă de SC O. SA şi a obligat-o să emită decizie de restituire în natură a imobilelor construcţii identificate în schiţa de la suplimentul de expertiză efectuat de expert O.V., denumită „Plan de situaţie SC O. SA", construcţii vechi şi noi, ce fac parte din această sentinţă, şi a terenului aferent, asupra căruia intimata să păstreze o servitute de trecere. Clădirile sunt identificate cu nr. 1 – ţesătorie; 2 – ateliere; 3 – trafo; 5 – filatură (fostă ţesătorie), 6 – pavilion administrativ.
Pentru cealaltă parte de teren ocupată de construcţiile noi, s-a păstrat propunerea de despăgubiri, la fel şi pentru construcţiile şi utilajele care nu se mai găsesc în materialitatea lor.
A fost obligată intimata să emită decizie de restituire în natură şi pentru utilajele identificate prin expertiza efectuată de expert B.P., respectiv: sortiment cu două cadre, dispozitiv de ascuţit garnituri (2 bucăţi), maşină de urzit benzi, maşină de ţesut neantamată, (9 bucăţi), maşină de scămoşat, basculă zecimală, dulap vitrină, casă de bani (2 bucăţi), dulap vitrină.
Intimata a fost obligată să plătească daune cominatorii de 1 milion pe zi pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărâri şi până la emiterea noii decizii.
A fost respinsă, ca nedovedită, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de contestatoare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că imobilul din litigiu a fost proprietatea antecesorului reclamantei, F.G., fiind preluat de stat în baza Legii nr. 119/1948, intabularea în cartea funciară fiind făcută în anul 1973 pentru aplicarea Decretelor nr. 218/1960 şi nr. 712/1966. Prin procesul-verbal de predare-primire a imobilului fabrica de postav, încheiat la 12 iunie 1948, rezultă preluarea a 11.800 m.p. teren şi clădiri, şi 3.492 m.p. suprafaţă construită, compusă din clădiri: cameră control, portar, sală de mese de 133 m.p., apretură, spălătorie, uscătorie, vopsitorie, birou, torcătorie, în suprafaţă de 968 m.p., casa maşinilor, locuinţă la etaj în suprafaţă de 361 m.p., ţesătoria în suprafaţă de 690 m.p., filatura nouă de 440 m.p., magazie de postav cu locuinţă la etaj de 120 m.p., şi alte construcţii: barăci, closet, magazie de lemn, grajd, care nu se mai regăsesc.
În raport de expertiza tehnică, prima instanţă a ajuns la concluzia că se impune restituirea terenului şi a construcţiilor în starea în care se găsesc cu terenul aferent.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel contestatoarea şi intimata SC O. SA Sibiu.
Prin apelul declarat contestatoare M.F.M. a criticat sentinţa ca nelegală şi netemeinică, rezultat al interpretării greşite a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât prima instanţă nu a putut determina suprafaţa desfăşurată adăugată, respectiv existenţa unor construcţii reprezentând corpuri suplimentare de sine stătătoare şi nici terenul aferent acestor construcţii.
A mai susţinut că instanţa nu a făcut dovada cu acte pertinente a faptului că pretinsele investiţii ar fi fost realizate prin efort bugetar în perioada 1948-1989.
În mod greşit a fost respinsă ca nedovedită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în condiţiile în care a existat la dosar dovada plăţii onorariului de avocat.
Intimata SC O. SA Sibiu a criticat hotărârea în sensul de a restrânge restituirea doar pentru clădirea nr. 6 – pavilion administrativ şi clădirea nr. 3 – post trafo, propuse spre a fi restituite în natură şi de propunere pentru măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 9.093 m.p.
Prin Decizia civilă nr. 115 A din 12 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, au fost respinse apelurile formulate de contestatoare şi intimata SC O. SA Sibiu.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatoarea M.F.M. şi intimata SC O. SA Sibiu.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 2004 din 23 februarie 2009 a admis recursurile, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa supremă a reţinut că instanţa de apel, prin probatoriul administrat nu a stabilit suprafaţa desfăşurată adăugată astfel încât să poată determina existenţa unor construcţii reprezentând corpuri suplimentare de sine stătătoare şi nici terenul aferent acestora.
Nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt, pentru a putea face aplicarea art. 19 alin. (1) sau (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Administrarea probelor era necesară deoarece din răspunsurile expertului O.V. rezultă că parte din clădirile vechi, ţesătorii, ateliere, filatură, care cuprind şi partea de construcţii noi, există incertitudine şi paternitatea lor trebuie dovedită.
Acelaşi expert a mai arătat că, asupra modului de calcul pentru propunerea de raport construcţii noi/construcţii vechi, greutatea la stabilirea acestui procent constă în găsirea atributului care să compare suprafaţa construită desfăşurată, volumul construcţiei, valoarea investiţiei, utilitatea şi modul cum se ţine cont de deprecierea fizică, morală, asupra ultimelor două atribute neavând date certe.
S-a reţinut că există incertitudine şi asupra terenului ocupat de construcţii vechi şi noi, cât şi acelea desfăşurate iniţial şi în prezent, dacă investiţiile au fost majore, la un procent de 100%.
Nu a fost stabilită pe deplin situaţia de fapt nici în cazul clădirilor cu nr. 2 (ateliere), 5 (filatură), cât şi a utilajelor.
În rejudecare, instanţa de fond a dispus efectuarea de expertiză topografică şi în construcţii.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 85/A din 20 mai 2010 a admis apelul declarat de pârâta SC O. SA Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 1254/2007 pronunţată de Tribunalul Sibiu, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că respinge în întregime acţiunea formulată de reclamantă pentru anularea dispoziţiei nr. 502/2002 emisă de intimată.
A respins apelul declarat de reclamanta M.F.M.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Din expertizele dispuse în cauză şi efectuate de experţii V.L.V. şi B.C.V. rezultă că suprafaţa ocupată în prezent de construcţii în arealul existent la data naţionalizării, este de 5.661 m.p., construcţiile vechi ocupând o suprafaţă construită de 2.371 m.p.
Cu privire la modificările suferite de construcţiile vechi, s-a constatat că, la corpul A, respectiv clădirile 1 şi 2, modificările efectuate reprezintă 39,1%, două construcţii, la corpul B şi C, respectiv clădirile vechi 4 şi 5, s-au efectuat adaosuri şi extinderi, modificările reprezentând 14%, iar la corpul D şi G, clădiri vechi 3, totalul modificărilor reprezintă 22%.
Locuinţa nu a suferit modificări - clădirea veche 6, majoritatea construcţiilor fiind din lemn, au fost complet demolate şi au fost edificate construcţii noi.
Experţii au stabilit că suprafaţa de teren ocupată de construcţii la data naţionalizării, 11 iunie 1948, era de 33.492 m.p., iar în prezent fiind de 5.573 m.p.
Nu există corpuri suplimentare de sine stătătoare care să fie amplasate în totalitate pe terenul existent la data naţionalizării.
Corpurile noi, independente, au fost edificate parţial pe terenul vechii incinte, dar şi pe terenul extinderii ulterioare a incintei.
Este adevărat că, în anexa 25 la procesul-verbal de predare-primire încheiat la 12 iunie 1948 s-a menţionat suprafaţa de 12.800 m.p., teren, şi 3.492 m.p., construcţii, însă potrivit constatărilor, suprafaţa de teren ocupată de construcţii vechi s-a redus la 2.371 m.p., datorită degradărilor produse.
În acelaşi timp, s-a constatat că, suprafaţa ocupată de construcţii noi depăşeşte cu 100% suprafaţa ocupată de construcţiile vechi.
A mai reţinut instanţa de apel că în raport de dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, Decizia nr. 505/2002 emisă de Consiliul de Administraţie a SC O. SA Sibiu este legală, urmând a fi menţinută.
În ceea ce priveşte restituirea mijloacelor fixe naţionalizate şi identitatea acestora, motiv de apel invocat de contestatoare, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 pentru a fi restituit în natură.
Referitor la suprafaţa de teren pentru care s-a apreciat a fi acordate măsuri reparatorii, instanţa de apel a reţinut că aceasta este de 11.989 m.p. şi nu de 12.800 m.p. cum a pretins contestatoarea, dat fiind că prin sentinţa civilă nr. 208 din 08 mai 1996 a Judecătoriei Sălişte s-a stabilit că suprafaţa de teren ocupată de intimată este de 11.989 m.p.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs contestatoarea M.F.M. invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele critici de nelegalitate:
Decizia atacată apare ca nemotivată, întrucât instanţa de apel s-a comportat ca o instanţă de fond deoarece a omis să soluţioneze motivele de nelegalitate şi netemeinicie indicate în calea de atac.
Că probatoriul administrat în rejudecarea apelului nu a adus elemente radicale noi, încât să fie schimbat întregul cadru juridic, adus prin contestaţia formulată, şi nu a dat răspuns problemelor de drept legate de interpretarea corectă a legii.
Recurenta-contestatoare, în dezvoltarea acestor critici, a arătat modul în care a fost naţionalizată fabrica de postav în temeiul Legii nr. 119/1948, faptul că instanţa nu a reuşit să probeze realizarea unor investiţii de extindere, că actuala fabrică este identică cu cea din anul 1948, calculul matematic al investiţiilor la care a ajuns instanţa de apel, în contra probelor existente (omise în raportul de expertiză) şi concluzia greşită că nu există corpuri suplimentare de sine stătătoare.
Soluţia instanţei de apel, este nelegală şi pentru interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Dacă instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că termenul de referinţă care fundamentează cererea de restituire în natură este norma cuprinsă în dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanţa de rejudecare neagă incidenţa acestor norme.
În raport de cele expuse, contestatoarea-recurentă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi în rejudecare admiterea acţiunii, în sensul restituirii în natură a fabricii de postav, inclusiv a utilajelor şi instalaţiilor aferente.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Dispunând efectuarea în cauză a unei expertize de specialitate, instanţa de trimitere s-a conformat îndrumărilor cu caracter obligatoriu date prin hotărârea de casare.
Potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de experţii D.F. şi L.V., rezultă că modificările suferite de construcţiile vechi în procente sunt de: 39% la clădirile 1 şi 2; 141% la corpul B şi C (clădiri vechi 4 şi 5) şi 22% la clădirea veche nr. 3.
Corpul C care include clădirile 4 şi 5 a suferit extinderi în suprafaţă care reprezintă 141%. A mai reţinut instanţa de apel că suprafaţa ocupată de construcţiile vechi este de 2.371 m.p., iar a construcţiilor noi în incinta veche este de 320,2 m.p., ceea ce înseamnă o suprafaţă construită de peste 200%.
Evaluând expertiza efectuată, instanţa de apel a reţinut corect că, în speţă, bunul solicitat, respectiv fosta fabrică de postav, constituie un imobil nou şi, în raport de dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, nu poate fi restituită în natură.
Criticile încadrate de contestatoarea-recurentă în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 8 C. proc. civ. nu se circumscriu acestor motive, deoarece nu au fost arătate formele de procedură ce au fost încălcate şi actul juridic greşit interpretat de instanţă.
În consecinţă, în raport cu cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta M.F.M. împotriva deciziei civile nr. 85 A din 20 mai 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4440/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4430/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
