ICCJ. Decizia nr. 4442/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4442/2011
Dosar nr.4048/104/2009
Şedinţa publică din 26 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin notificarea nr. 404 din 09 noiembrie 2001, contestatoarea S.T.E. a solicitat Primăriei mun. Slatina, restituirea în natură a imobilului situat în mun. Slatina, jud. Olt.
Prin dispoziţia nr. 1721/2003 a Primăriei Slatina s-a respins notificarea contestatoarei.
Prin Decizia civilă nr. 107 din 12 martie 2008 a Curţii de Apel Craiova, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a dispus anularea dispoziţiei iniţiale de respingere a notificării de restituire în natură, dispunându-se pe cale de consecinţă restituirea în natură a imobilului, fără a fi obligată contestatoarea la plata vreunei sume de bani.
Prin dispoziţia nr. 6404 din 25 noiembrie 2009 pârâta a completat dispoziţia nr. 3715 din 13 noiembrie 2008, privind restituirea imobilului, ce fusese emisă în raport de Decizia Curţii de Apel Craiova, în sensul că la art. 2 se introduce un nou alineat în care se prevede că punerea în posesie asupra imobilului restituit se face pe bază de proces-verbal de punere în posesie şi este condiţionată de restituirea sumei de 40.675 ROL, acordată de stat cu titlu de despăgubire la data preluării imobilului, actualizată în condiţiile legii.
Prin cererea înregistrată la nr. 4048/104/2009 pe rolul Tribunalului Olt, reclamanta S.T.E. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 6404 din 25 noiembrie 2009, emisă de Primarul mun. Slatina, solicitând anularea parţială a conţinutului dispoziţiei, respectiv a menţiunii potrivit căreia punerea în posesie asupra imobilului restituit este condiţionată de restituirea sumei de 40.675 ROL, acordată de stat cu titlu de despăgubire la data preluării imobilului, actualizată, susţinând că această prevedere este contrară dispoziţiilor deciziei nr. 107 din 12 martie 2008 a Curţii de Apel Craiova definitivă şi irevocabilă.
Prin sentinţa civilă nr. 264 din 16 martie 2010, Tribunalul Olt a admis contestaţia formulată de reclamantă şi a înlăturat menţiunea din art. 2 al dispoziţiei privind condiţionarea punerii în posesie a reclamantei asupra imobilului de restituirea sumei de bani.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pentru punerea în aplicare a deciziei nr. 107/2008, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Primarul mun. Slatina a emis dispoziţia nr. 3715/2008 privind restituirea în natură a imobilului, iar, ulterior, constatând că nu s-a precizat întinderea imobilului, acesta a emis dispoziţia nr. 6404/2009, de completare a dispoziţiei nr. 3715/2008 în sensul precizării întinderii imobilului restituit în natură, şi în sensul că punerea în posesie asupra imobilului se va face condiţionat de restituirea sumei de 40.675 ROL acordată de stat cu titlu de despăgubire la data preluării imobilului actualizată în condiţiile legii.
Pe baza probatoriului administrat în cauză şi a probelor din dosarul ataşat cauzei s-a motivat că nu rezultă încasarea despăgubirilor de către reclamantă, astfel că menţiunea privind condiţionarea punerii în posesie de restituirea sumei de bani, s-a constatat a fi nelegală.
Referindu-se la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dar şi la art. 11.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, instanţa a concluzionat că, în situaţia dată, pârâta are posibilitatea oferită de aceste dispoziţii legale, de a solicita persoanei îndreptăţite prezentarea unei declaraţii pe proprie răspundere, din care să rezulte că aceasta nu a primit despăgubiri.
Împotriva sentinţei a declarat apel, pârâta, susţinând că dispoziţia nr. 6404/2009 este conformă dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/20012 care prevăd că în cazul în care persoana îndreptăţită a primit o despăgubire, restituirea în natură a imobilului este condiţionată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislaţiei în vigoare.
A susţinut că există un început de dovadă privitor la achitarea sumei reprezentând despăgubiri pentru imobil, către reclamantă, şi anume Decizia nr. 136 din 27 mai 1989 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al judeţului Olt, prin care se constată că preluarea imobilului s-a făcut în baza Decretului nr. 223/1974 al Consiliului de Stat al R.S.R. - cu plata unei despăgubiri în cuantum de 40.675 ROL - şi reclamanta nu a făcut dovada că nu a încasat suma.
Apelanta a criticat sentinţa şi pentru că instanţa nu a obligat reclamanta să dea declaraţia prevăzută de art. 11.2 din Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 259/2007.
Prin Decizia civilă nr. 202 din 23 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă, instanţa reţinând că menţiunea referitoare la condiţionarea restituirii în natură a bunului, de rambursarea unei sume pe care reclamanta ar fi primit-o cu titlu de despăgubiri, la data preluării imobilului de către stat, în dispoziţia nr. 6404 din 25 noiembrie 2009 a Primarului mun. Slatina, nu a fost însă stabilită prin hotărârea judecătorească irevocabilă, în baza căreia s-a emis dispoziţia iniţială a Primarului privind restituirea imobilului. În Decizia civilă nr. 107 din 12 martie 2008 a Curţii de Apel Craiova, s-a reţinut, în mod expres, că nu se dispune restituirea sumei de 40.675 ROL, întrucât nu s-a făcut dovada încasării acestei sume de către reclamantă.
Prin urmare, s-a reţinut că chestiunea privind condiţionarea restituirii imobilului de rambursarea sumei încasată de proprietar la data preluării imobilului, a făcut obiectul unui litigiu anterior, această situaţie fiind tranşată irevocabil.
Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs pârâta, pe care l-a încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului şi schimbării sentinţei apelate, sub aspectul respingerii contestaţiei.
Se susţine că, în mod greşit instanţa de apel a constatat că, prin Decizia civilă nr. 107 din 12 martie 2008 a Curţii de Apel Craiova s-ar fi reţinut că nu se impune restituirea sumei primite cu titlu de despăgubire şi ca acest aspect a fost tranşat irevocabil în litigiul anterior. Consideră că atâta timp cât în dispozitivul acestei decizii irevocabile nu a fost menţionat faptul că nu se impune nerestituirea sumei de bani, acea hotărâre judecătorească nu este intrată în puterea lucrului judecat.
Al doilea motiv de recurs vizează faptul că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 11.2 din HG nr. 250/2007. Astfel, se susţine că persoana îndreptăţită avea obligaţia de a declara pe proprie răspundere că nu a primit acea sumă cu titlu de despăgubiri, iar instanţa, în virtutea rolului activ, trebuia să facă demersuri pentru a obţine probe în sprijinul soluţionării cauzei. Se arată că instanţa a respins cererea de amânare a cauzei, cerere ce a avut ca scop tocmai procurarea şi depunerea dovezilor în sprijinul teoriei că reclamanta ar fi primit despăgubiri pentru imobilul preluat de stat.
Analizând recursul, din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:
Într-un litigiu anterior, finalizat prin Decizia civilă nr. 107 din 12 martie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 10088/54/2006, s-a admis contestaţia reclamantei împotriva dispoziţiei nr. 1721/2003 a Primăriei mun. Slatina şi s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Slatina. În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că nu s-a făcut dovada încasării de către reclamantă a sumei de 40.675 ROL, reprezentând preţul imobilului, astfel că nu s-a dispus asupra restituirii acestei sume.
Prin această hotărâre judecătorească obţinută de reclamantă, i-a fost consacrat acesteia dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, precum şi problematica referitoare la restituirea sumei ce reprezenta despăgubiri pentru imobilul preluat de către stat.
Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală (conform art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.) şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi [conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.].
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătoreşti.
Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relaţia dintre părţi, această prezumţie are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior. Astfel, în speţa de faţă, instanţa nu putea repune în discuţie, sau contrazice, chestiunea restituirii despăgubirii, tranşată prin hotărârea judecătorească sus-menţionată.
Prin urmare, în mod just instanţa de apel a ţinut cont de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi de modalitatea în care, în litigiul anterior, s-a tranşat asupra nerestituirii sumei de 40.675 ROL, întrucât nu s-a făcut dovada încasării acestei sume de către reclamantă.
În ce priveşte critica privind interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi a art. 11.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, se constată că aceasta nu poate fi primită.
Potrivit art. 11.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în cazul în care persoana îndreptăţită susţine că nu s-au încasat despăgubiri pentru imobilul expropriat şi nici unitatea deţinătoare nu poate dovedi plata acestora, se va solicita persoanei îndreptăţite prezentarea unei declaraţii autentificate prin care aceasta declară pe propria răspundere că pentru imobilul respectiv nu s-au încasat despăgubiri şi totodată îşi asumă obligaţia rambursării acestora în cazul în care, ulterior acordării beneficiului legii, se constată şi se dovedeşte că totuşi s-au acordat despăgubiri.
În speţa de faţă, se constată că reclamanta a depus actul autentificat în 28 august 2010 de către B.N.P. B. şi D., prin care aceasta a declarat pe proprie răspundere că nu a primit niciun fel de despăgubire pentru imobilul în litigiu.
Reclamanta nu putea proba un fapt negativ, cum susţine recurenta, iar dovada încasării despăgubirilor pentru situaţia în care s-ar fi pretins aplicabilitatea art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (restituirea în natură condiţionată de rambursarea sumei reprezentând valoarea despăgubirii primite), incumba părţii care a făcut afirmaţia, respectiv pârâtei (probatio incumbit ei qui dicit, non ei qui negai). Cum, de-a lungul a peste 5 ani, de-a lungul litigiilor dintre părţi, pârâta nu a reuşit să facă dovada că reclamanta ar fi încasat suma menţionată, se constată că nu poate fi primită nici susţinerea referitoare la lipsa de rol activ a instanţei în obţinerea probelor.
În consecinţă, urmează să se constate că aspectele de nelegalitate invocate nu subzistă în cauză, instanţele realizând o corectă aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, raportat la situaţia juridică a imobilului.
Faţă de cele redate mai sus, şi care vin în complinirea deciziei atacate, Înalta Curte, in temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de pârâtă.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „partea care cade în pretenţii, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", iar potrivit art. 275 C. proc. civ., „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată."
Faţă de aceste prevederi legale, Înalta Curte va obliga pârâta Primăria mun. Slatina la plata a 1.000 RON către reclamanta S.T.E., cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta Primăria mun. Slatina împotriva deciziei civile nr. 202 din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta la plata a 1.000 RON către reclamanta S.T.E., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4445/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4440/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
