ICCJ. Decizia nr. 5789/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5789/2011
Dosar nr. 9666/1/2010
Şedinţa publică din 6 iulie 2011
A supra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţata la 14 octombrie 2010 în Dosar nr. 8583/3/2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de îndreptare eroare materială cu privire la decizia nr. 376/A din 17 iunie 2010 pronunţată de această instanţă, cerere formulate de apelantele-reclamante L.C., S.F.C. şi P.V. în contradictoriu cu intimatele SC E. SA Ploieşti şi cu A.V.A.S.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, potrivit cererii înregistrate la 21 septembrie 2010 reclamantele L.C., S.F.C. şi P.V. au solicitat îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei civile menţionate, în sensul că terenul deţinut de SC E. SA în str. V., Ploieşti şi care a mai rămas din suprafaţa de 15.000 m.p., iniţial deţinută de autorul reclamantelor, este de 10.247 m.p. şi nu de 3.247 m.p., aşa cum din eroare a reţinut instanţa de apel.
S-a făcut referire, în susţinerea cererii, la concluziile raportului de expertiză întocmit de expert D.Z., care ar fi avut în vedere însă, numai suprafaţa de teren de 8.000 m.p. ce făcea parte din întregul de
15.000 m.p. iniţiali şi doar din această suprafaţă de 8.000 m.p. au rămas 3.247 m.p.; cealaltă suprafaţă de 7000 m.p. a rămas tot în deţinerea SC E. SA urmând a fi avută în vedere la stabilirea celor 67% restituiţi petentelor, din imobil.
Instanţa a apreciat că cererea formulată pe temeiul art. 281 C. proc. civ. nu poate fi primită întrucât, verificându-se raportul de expertiză la care s-a făcut trimitere, a reieşit că statuările din cuprinsul deciziei nr. 376/A din 17 iunie 2010 sunt în deplină concordanţă cu statuările expertizei, care explicitează schiţele anexă şi în care se arată neechivoc faptul că în prezent se mai găseşte SC E. SA. doar suprafaţa de 3.247 m.p., o parte din suprafaţa de 16.000 m.p. aflându-se în proprietatea S.N., în proprietatea U.J.C.C. Prahova şi respectiv în posesia/folosinţa altor persoane fizice sau juridice pe care expertul nu le-a putut identifica.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs petenţii, care au susţinut nelegalitatea soluţiei din perspectivi motivam prev de art 304 pct 7 C. proc. civ., dezvoltând următoarele argumente:
Instanţa a reţinut într-o singură frază că, din schiţele anexate raportului de expertiză nu ar rezulta inadvertenţele indicate cu privire la suprafaţa de teren.
Or, din actele dosarului rezultă că suprafaţa totală iniţială a fost de 15.000 m.p., din care 7.000 m.p. au fost aferenţi morii iar 8.000 m.p. au avut destinaţia de grădină de zarzavat, din această din urmă suprafaţă rezultând că au mai rămas doar 3.247 m.p., restul fiind acaparaţi de diferite întreprinderi în timpul regimului comunist.
Curtea de Apel trebuia să compare schiţele anexă la raportul de expertiză iar din suprapunerea celor trei anexe rezulta cu uşurinţă că poziţia terenului este aceeaşi.
De asemenea, trebuia să se observe că raportul de expertiză a răspuns la două obiective - identificarea întregii suprafeţe, de 15.000 m.p. şi stabilirea destinaţiei actuale, de 8.000 m.p. - şi că referindu-se strict la cel de-al doilea obiectiv, expertul topo a stabilit că din cei 8.000 m.p. teren au mai rămas doar 3.247 m.p.
Cealaltă suprafaţă, de 7.000 m.p., a rămas tot în deţinerea SC E. SA., urmând a fi avută în vedere în stabilirea celor 67% restituiţi din întregul imobil.
Deşi instanţa de apel a ţinut seama de raportul de expertiză, totuşi, a comis o gravă eroare materială în ce priveşte suprafaţa terenului rămasă din cea iniţială, a autorului recurentelor.
Cu referire la dispoz. art. 312 alin. (4) C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a deciziei, pe aspectul vizând suprafaţa terenului restituit şi trimiterea cauzei spre rejudecare cu privire la dimensiunea suprafeţei în cauză.
Intimaţii nu au depus întâmpinare, SC E. SA., prin lichidator judiciar, solicitând prin concluziile scrise, respingerea recursului.
Analizând criticele deduse judecăţii prin intermediul recursului promovat, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potriiit următoarelor considerente:
Contrar susţinerii recurentelor care, invocând dispoz. art. 304 pct. 7 C. proc. civ., apreciază că încheierea atacată conţine motive insuficiente şi străine pricinii, în realitate, soluţia instanţei este argumentată în limitele unui cadru procesual fixat prin deducerea judecăţii a unei cereri de îndreptare eroare materială.
În acest sens, instanţa precizează expres că analiza pricinii se realizează în limitele înscrise în art. 281 C. proc. civ., text care a reprezentat fundamentul juridic al pretenţiei recurentelor.
În continuare, pentru că petentele şi-au întemeiat cererea pe concluziile raportului de expertiză din care ar fi rezultat o altă situaţie în legătură cu suprafaţa de teren ocupată de SC E. SA., instanţa face referire strict la această expertiză, trăgând o concluzie contrară susţinerii petentelor.
Această analiză punctuală a instanţei a fost determinată de împrejurarea că ceea ce se solicita, era îndreptarea unei erori materiale, iar aceasta nu permitea decât verificarea unor elemente pur formale (de exemplu, a unor cifre care ar fi fost greşit reţinute, din conţinutul raportului de expertiză) iar nu o devoluare a fondului în cadrul unei proceduri, menite să îndrepte doar inadvertenţele de ordin formal.
Or, prin aspectele deduse judecăţii, pretinzând instanţei să observe care au fost obiectivele raportului de expertiză, să coroboreze anexele la raport şi să tragă concluzii în legătură cu identificarea întregii suprafeţe, cu destinaţia unei părţi din aceasta şi cu întinderea terenului rămas în deţinerea unei societăţi, recurentele se îndepărtează de noţiunea de eroare materială aşa cum este ea dată de reglementarea art. 281 C. proc. civ.
În realitate, se tinde la o analiză a fondului raportului juridic din punct de vedere al întinderii dreptului (suprafaţa de teren care trebuie să intre în calculul cotei de 67% a cărei restituire s-a dispus), la obţinerea unei alte evaluări asupra unui mijloc de probă (raportul de expertiză) ceea ce nu se poate realiza însă, pe calea îndreptării de eroare materială.
Rezultă că, ceea ce se urmăreşte prin demersul reclamantelor nu se încadrează, pentru a fi astfel sancţionat, pe dispoziţiile art. 281 C. proc. civ. şi de aceea, soluţia instanţei anterioare, de respingere a cererii formulate în afara condiţiilor procedurale, este legală.
Pentru considerentele menţionate anterior este nejustificată şi solicitarea de desfiinţare a încheierii cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se suplimenta materialul probator în legătură cu dimensionarea suprafeţei de teren.
Formulând o astfel de solicitare, o dată în plus, recurentele-reclamante ignoră cadrul procesual pe care l-au determinat prin cererea de îndreptare eroare materială, a cărei soluţionare nu poate presupune administrare de probe necesare tranşării fondului raporturilor juridice întrucât prin intermediul acestei proceduri nu se pot regla erori de judecată.
Pentru toate aceste considerente, criticile deduse judecăţii au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele L.C., S.F.C. şi P.V. împotriva încheierii de şedinţă din 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5788/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5810/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
