ICCJ. Decizia nr. 6484/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6484/2011
Dosar nr. 7793/101/2009
Şedinţa publică din 27 septembrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 3 noiembrie 2009, reclamantul I.I.D. a chemat în judecată pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Finanţelor Publice Mehedinţi, pentru a se constata caracterul politic al deportării sale şi a părinţilor săi în perioada 1951-1956, să fie obligaţi pârâţii să plătească daune morale în cuantum de 50.00 lei şi materiale în cuantum de 130.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă 338 din 28 iunie 2010 a Tribunalului Mehedinţi s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P. Mehedinţi şi s-a respins acţiunea faţă de aceasta.
S-a admis în parte acţiunea şi s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva reclamantului şi părinţilor acestuia în perioada 18 iunie 1951 - 01 martie 1956.
S-au respins cererile privitoare la obligarea pârâtului la plata daunelor materiale şi morale.
Tribunalul a constatat că, faţă de dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, este întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P. Mehedinţi, pârâta neavând legitimitate procesuală pasivă în astfel de acţiuni, împrejurarea că în art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ este stipulat că hotărârile pronunţate în astfel de cauze sunt puse în executare de Ministerul Finanţelor Publice prin direcţiile sale din fiecare judeţ neconferind calitate procesuală acestor direcţii.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că din probele administrate, respectiv hotărârile nr. 390 din 12 februarie 1991, nr. 993 din 3 decembrie 1991 emise de Comisia Judeţeană Caraş Severin de aplicare a Decretul-lege nr. 118/1990 nu rezultă că reclamantul şi autorii săi au suferit în perioada stabilită de lege o condamnare cu caracter politic pentru a putea beneficia în temeiul Legii nr. 221/2009 de acordarea de despăgubiri morale. Părinţii reclamantului au fost supuşi măsurii administrative a strămutării, respectiv a stabilirii domiciliului obligatoriu, în perioada 18 iunie 1951 - 01 martie 1956 fiind strămutaţi în localitatea Dropia, jud. Călăraşi, iar în acea localitate s-a născut reclamantul.
Din înscrisurile depuse de reclamant în cauză, nu a rezultat temeiul de drept în baza căruia s-a luat măsura administrativă în contra părinţilor reclamantului, însă în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 normativ s-a constatat că în baza de date a C.N.S.A.S. a figurat tatăl reclamantului (adresa din 04 mai 2010 a C.N.S.A.S.), măsura aplicată având caracter politic.
Deşi s-a reţinut că această măsură luată de regimul comunist faţă de reclamant şi părinţii săi a avut un impact psihologic şi emoţional negativ de natură să fi produs traume serioase acestora, s-a apreciat că prin actul normativ invocat de reclamant în susţinerea cererii de chemare în judecată s-a făcut o diferenţiere clară între persoanele care au suportat aplicarea unei măsuri administrative cu caracter politic şi cele care au suferit o condamnare politică. Instanţa a concluzionat că reclamantul nu este îndreptăţit a primi despăgubiri morale în temeiul Legii nr. 221/2009, ci doar eventuale despăgubiri reprezentând echivalentul eventualelor bunuri confiscate ca efect al măsurii administrative (art. 5 alin. (1) lit. b)) însă nu s-a făcut dovada că bunurile enumerate în acţiunea dedusă judecăţii ar fi fost confiscate de autorităţi ca urmare a aplicării măsurii administrativ politice.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul şi Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 373 din 4 noiembrie 2010 a admis apelurile declarate de reclamantul I.I.D. şi de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice pentru Statul Român, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi; a desfiinţat sentinţa civilă nr. nr. 338 de la 28 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Mehedinţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Legea nr. 221/2009 are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au făcut obiectul unor condamnări cu caracter politic ori al unor măsuri administrative asimilate acestora. Anterior acestei legi, au fost adoptate Decretul-lege nr. 118/1990 şi OUG nr. 214/1999 pentru repararea prejudiciilor morale şi materiale suferite în timpul regimul politic anterior de categorii de persoane expres prevăzute în actele normative.
Legea din 2009 are caracter de complinire, nu înlătură drepturile deja stabilite prin legile anterioare, având ca scop înlăturarea consecinţelor penale ale condamnărilor cu caracter politic pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, repunerea în drepturi a persoanelor pentru care s-a dispus, prin aceste condamnări, decăderea din drepturi sau degradarea militară; acordarea de despăgubiri morale, dacă reparaţiile obţinute prin efectul Decretul-lege nr. 118/1990 şi OUG nr. 214/1999, nu sunt suficiente; repararea prejudiciului material produs prin confiscarea unor bunuri prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile nu au fost restituite sau nu s-au obţinut despăgubiri în echivalent.
Prin art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 221/2009, se definesc două categorii de măsuri abuzive luate de regimul politic comunist şi care pot fi reparate, şi anume condamnările cu caracter politic, definite prin enumerare şi trimitere expresă la infracţiunile în baza cărora a fost pronunţată condamnarea şi măsurile administrative cu caracter politic. Acestea din urmă care sunt definite ca măsuri administrative având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate de legiuitor, pe de o parte, iar pe de alta parte, alte măsuri administrative, dacă scopul acestora a fost tot unul cu caracter politic cu aplicarea concordantă a dispoziţiile art. 2 din OUG nr. 214/1999.
Reclamantul a invocat că se află în ultima dintre aceste situaţii, în sensul că părinţii săi au fost strămutaţi în scop politic, acţiunea fiind promovată în temeiul art. 4 alin. (2) din legea specială.
Împrejurarea că măsura luată faţă de autorii reclamantului nu a fost expres prevăzută într-un act administrativ întemeiat pe unul din actele normative enumerate de art. 3 lit. a)-f) din lege nu exclude caracterul politic al acesteia, cât timp scopul a fost acela al dislocării din localitatea de domiciliu pentru a sancţiona comportamentul autorului reclamantului, considerat periculos pentru regimul comunist. Aceste aspecte rezultă din actele aflate în arhiva C.N.S.A.S., depuse atât în prima instanţă, cât şi în apel.
Stabilind corect că părinţii reclamantului au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, tribunalul a soluţionat greşit cererea de acordare a despăgubirilor morale.
Astfel, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 stabileşte că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, se poate adresa instanţei de judecată. Litera a) din acest alineat prevede posibilitatea de a cere obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare iar litera b) stabileşte acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă a obţinut reparaţia în condiţiile legilor anterioare.
Cadrul general de reglementare a drepturilor patrimoniale recunoscute de lege, rezultat din interpretarea logică şi teleologică a prevederilor art. 5, priveşte toate persoanele, atât cele condamnate politic, cât şi cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative politice în perioada de referinţă, care beneficiază de dreptul la despăgubiri morale şi/sau materiale.
Atât condamnările, cât şi măsurile administrative au avut un caracter politic, sunt măsuri abuzive ale regimului comunist, vizează persoanele care s-au împotrivit sub diverse forme regimului comunist totalitar şi care au suferit prejudicii materiale şi morale. A distinge între cele două categorii, sub aspectul daunelor materiale şi morale, ar însemna negarea raţiunii adoptării actului normativ şi crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoanele aflate în situaţii similare.
Această interpretare rezultă şi din modul în care au fost redactate prev. art. 1 alin. alin. (2) lit. a)-j) şi art. 3 lit. a)-f), care trimit, prin enumerare, la raţiunile politice care au stat la baza reglementărilor anumitor infracţiuni sau fapte fără caracter penal, condamnate sau sancţionate de regimul comunist, dar şi din dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (2), care fac trimitere în egală măsură la dispoziţiile art. 2 din OUG nr. 214/1999, ca sistem de referinţă pentru tribunal în procedura de constatare a caracterului politic al condamnării penale sau al măsurii administrative. În aceste situaţii legea nu distinge, astfel că în spiritul unei consecvenţe legislative trebuie să se facă o asimilare nu numai la nivel declarativ, ci şi la nivelul aplicării practice. Un argument în plus este acela că legile cu caracter reparatoriu anterioare, de care instanţa trebuie să ţină seama la stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii, acoperă întreaga paletă a măsurilor cu caracter abuziv - condamnări politice sau măsuri administrative asimilate acestora - iar legea actuală are un evident caracter de complinire, caz în care trebuie să fie aplicate aceleaşi reguli de raţionament juridic.
Dacă legiuitorul ar fi intenţionat să excludă în mod categoric de la despăgubiri pentru prejudiciul moral persoanele care au făcut obiectul unor măsuri politice administrative, ar fi folosit ca tehnică legislativă, acelaşi procedeu utilizat la redactarea art. 5 alin. (1) lit. b) din lege, potrivit cu care se acordă despăgubiri materiale pentru bunuri confiscate, dacă nu au fost restituite sau nu s-au obţinut anterior despăgubiri în echivalent, în scopul evitării unei duble reparaţii. Aşadar, ar fi trebuit să se prevadă expres că un astfel de prejudiciu moral a fost deja acoperit prin aplicarea Decretul-lege nr. 118/1990, ori, dimpotrivă, în cuprinsul Legii nr. 221/2009 se arată că măsurile stabilite prin decretul anterior nu sunt afectate.
Concluzia este aceea că sunt îndreptăţite la repararea prejudiciului moral şi persoanele care au fost victima unor măsuri administrative cu caracter politic, care nu a fost satisfăcut adecvat prin legea veche.
Cum reclamantul a făcut dovada că autorii săi au fost supuşi unei măsuri administrative cu caracter politic, fiind dislocaţi în judeţul Călăraşi, timp de 5 ani, în temeiul art. 5 acesta poate solicita obligarea statului la acordarea unor despăgubiri morale.
Mai mult, prin OUG nr. 62/2010 s-au modificat dispoziţiile Legii nr. 221/2009, stabilindu-se că despăgubiri morale se cuvin atât persoanelor condamnate politic, cât şi celor ce au fost supuşi unei măsuri administrative cu caracter politic.
Prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, soluţionând litigiul fără a intra în cercetarea fondului, ceea ce face aplicabile dispoz. art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul cărora se va admite apelul reclamantului, se va desfiinţa sentinţa şi se va trimite cauza spre rejudecare la tribunal.
Deoarece dispoziţiile art. 97 alin. (1) C. proc. civ. nu dau posibilitatea unei desfiinţări parţiale a sentinţei primei instanţe, chiar dacă aceasta a soluţionat corect unele capete de cerere, instanţa de apel nu poate respinge apelul pârâtului pentru că ar duce la menţinerea în parte a sentinţei.
Pentru a da posibilitatea pronunţării unitare asupra întregii acţiuni, din considerente de ordin procedural, se va admite şi apelul pârâtului, care va urma acelaşi regim juridic cu apelul reclamantului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi.
Instanţa de apel în mod greşit a considerat că prima instanţă a soluţionat cauza fără o cercetare pe fond, când de fapt, aşa cum se observă din sentinţa apelată, Tribunalul Mehedinţi a analizat şi pe fond cauza dedusă judecăţii şi a motivat de asemenea, pe fondul cauzei, respingând acţiunea ca neîntemeiată.
Ca atare, în mod greşit instanţa de apel şi-a bazat hotărârea pe dispoziţiile art. 297 C. proc. civ.
Întrucât calea de atac a apelului este devolutivă, instanţa de fond avea obligaţia ca în cazul desfiinţării hotărârii instanţei de fond, să reţină spre rejudecare prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi împotriva deciziei nr. 373 din 4 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6485/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 6483/2011. Civil → |
|---|
