ICCJ. Decizia nr. 6483/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6483/2011
Dosar nr. 5873/97/2009
Şedinţa publică din 27 septembrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
1. Instanţa de fond
Reclamantul S.M. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin acţiunea introdusă la 2 decembrie 2009 pe rolul Tribunalului Hunedoara. Reclamantul a solicitat constatarea că cele două condamnări suferite de el pentru infracţiunea de uneltire prevăzute de art. 209 C. pen., la 2 ani închisoare şi respectiv 15 ani muncă silnică, pronunţate prin sentinţele penale nr. 449/1949 a fostului Tribunal Militar Sibiu şi respectiv nr. 325/1959 a fostului Tribunal Militar Braşov, constituie de drept condamnări, cu un caracter politic conform art. 1 din Legea nr. 221/2009.
Pentru perioada de timp petrecută în detenţie - în executarea pedepsei penale - de 7 ani, 10 luni şi 10 zile a solicitat despăgubiri morale de 1.400.000 euro.
Tribunalul Hunedoara prin sentinţa aulă nr. 156 din 26 mai 2010 a admis acţiunea civilă şi a obligat pe pârât la plata sumei de 50.000 euro sau contravaloarea în lei la data plăţii cu titlu de daune morale, către reclamant precum şi la 500 lei cheltuieli de judecată.
In motivarea acestei soluţii Tribunalul a reţinut că în materia daunelor morale jurisprudenţa şi doctrina au stabilit câteva criterii în raport de care se stabilesc despăgubirile.
Pe de o parte s-a observat necesitatea ca despăgubirea să fie totală astfel încât să acopere atât prejudiciul efectiv - dominum emergens - cât şi folosul nerealizat - lucrum cessans.
Pe de altă parte s-a reţinut că stabilirea cuantumului trebuie să se facă pe baza unor criterii care să asigure o reparaţie echitabilă în raport de datele concrete de fapt astfel încât să nu se ajungă pe această cale la o îmbogăţire fără justă cauză.
Pornind de la aceste criterii, şi având în vedere situaţia de fapt şi de drept dedusă judecăţii s-a apreciat că reclamantul a suferit condamnări pentru infracţiunea prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) şi b) C. pen., considerate de Legea nr. 221/2009 prin art. 1 de drept condamnări cu caracter politic.
S-a reţinut că pe parcursul executării pedepselor reclamantul a suferit un regim drastic de detenţie pe parcursul căruia a fost supus la tratamente brutale asimilate torturii (bătaie, înjosire, umilire).
Având în vedere circumstanţele speciale ale cazului s-a concluzionat că efectele condamnării politice suferite de reclamant au fost cu atât mai dramatice într-o epocă politică puternic agresivă, când regimul comunist la putere tindea la eradicarea exemplară şi definitivă a tot ce era proprietate privată, intelectualitate, opoziţie, rezistenţă şi creştinism iar în arsenalul metodelor de reeducare a deţinuţilor politici se evidenţiau brutalitatea extremă, şantajul şi frica.
S-a constatat că prin condamnarea reclamantului i-au fost atinse nu numai drepturile fundamentale la libertate, sănătate, integritate fizică şi psihică, dar şi reputaţia şi prestigiul pentru el şi pentru familie, evoluţia socială a acesteia având din plin de suferit.
S-a reţinut în concluzie că reclamantul este îndreptăţit la repararea daunelor morale ce i-au fost cauzate ca urmare a condamnărilor.
Raportat la valorile specifice umane ce i-au fost lezate, la natura dreptului patrimonial încălcat la intensitatea emoţiilor şi suferinţelor, la vârsta şi statutul social la momentul condamnării s-a apreciat că suma de 50.000 euro este îndestulătoare pentru acoperirea integrală şi echilibrată a tuturor prejudiciilor suferite de acesta.
2. Instanţa de apel
Curtea de Apel Alba Mia prin Decizia civilă nr. 139/ A din 1 octombrie 2010 a admis apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că a diminuat cuantumul despăgubirilor acordate la suma de 6.000 euro sau contravaloarea în lei la data plăţii.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
In motivarea acestei decizii Curtea de Apel a reţinut că Legea nr. 221/2009 pe care s-a întemeiat acţiunea a suferit modificări prin OUG nr. 62/2010, act normativ care se aplică şi proceselor şi cererilor pentru a căror soluţionare nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă până la intrarea lui în vigoare.
Ca urmare, reţinându-se că art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 s-a modificat în sensul că s-a stabilit o limită maximă de 10.000 euro pentru daunele morale care pot fi acordate în temeiul acestei legi, s-a apreciat că suma acordată de instanţa de fond, de 50.000 euro, nu-şi mai găseşte justificarea.
S-au găsit aşadar întemeiate criticile formulate de pârâţi în legătură cu cuantumul despăgubirilor şi observând că situaţia de fapt nu este contestată, având în vedere şi noile reglementări, s-a apreciat că reclamantul este îndreptăţit la plata sumei de 6.000 euro.
3. Recursurile
împotriva deciziei Curţii de Apel Alba Iulia au declarat recurs atât reclamantul cât şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Hunedoara.
Recursul condamnatului a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9. În fapt criticile au vizat împrejurarea că prin Decizia civilă nr. 1354 din 20 octombrie 2010 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate constatându-se că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 1 din OUG nr. 62/2010 prin care se plafonează despăgubirea prevăzută de art. 5 al. 1 din Legea nr. 221/2009.
S-a mai arătat că prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional textul art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâia din Legea nr. 211/2009.
Recurentul reclamanta a susţinut că în cauză primează dispoziţiile de drept comunitar, principiu consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituţie şi sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale şi anume dreptul reclamantului la un proces echitabil, într-un termen rezonabil şi principiul securităţii raporturilor juridice.
Reclamantul recurent a invocat faptul că situaţia sa dedusă judecăţii îndeplineşte condiţiile impuse de Legea nr. 221/2009 de acordare a despăgubirilor morale pentru prejudiciul ce i-a fost creat prin condamnarea sa, despre care legea prevede expres că are caracter politic. I s-a recunoscut calitatea de deţinut politic, fiindu-i acordate drepturile băneşti prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, precum şi calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă în condiţiile OUG nr. 214/1999.
Recursul pârâtului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a referit la caracterul nelegal al deciziei Curţii de Apel în raport de declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în raport de care obligarea Statului Român la plata unor despăgubiri morale nu îşi mai regăseşte temeiul de drept.
In subsidiar s-a solicitat diminuarea cuantumului acordat.
Criticile în fapt au vizat împrejurarea că prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 Curtea Constituţională a declarat neconstituţional textul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 iar în conformitate cu dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie acest text îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei în M. Of., iar pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate a fi neconstituţionale sunt suspendate de drept.
In raport de această situaţie s-a arătat că obligaţia de plată nu mai poate fi îndeplinită câtă vreme norma în temeiul căreia a fost instituită este lipsită de efectul ei juridic.
Subsidiarul - referitor la necesitatea diminuării sumei stabilite în sarcina statului - a fost motivat de împrejurarea că la stabilirea despăgubirilor datorate reclamantului este necesar să se observe, după examinarea circumstanţelor cauzei, că reparaţia obţinută prin efectul Decretului-lege nr. 118/1990 şi OUG nr. 247/1999, nu este suficientă sau dacă drepturile prevăzute de aceste acte normative nu au fost acordate.
Or, în cauză s-a criticat faptul că instanţa nu a făcut o asemenea analiză, care ar fi impus constatarea că s-au acordat deja o serie de drepturi şi deci se impune reducerea cuantumului stabilit.
4. Analiza instanţei de recurs
Examinând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs formulate se constată întemeiate criticile formulate de reclamant şi respectiv nefondate criticile formulate de pârât astfel că s-a admis recursul reclamantului şi s-a respins recursul pârâtului pentru considerentele ce urmează:
Curtea de Apel a dispus reducerea cuantumului despăgubirilor morale acordate reclamantului, în raport de intervenţia OUG nr. 62/2010 (în vigoare la 1 iulie 2010) prin care s-au plafonat sumele ce se pot acorda potrivit Legii nr. 221/2009 art. 5 lit. a) persoanelor a căror situaţie se înscrie în condiţiile acestei reglementări, având în vedere dispoziţiile exprese tranzitorii ale OUG nr. 62/2010 (art. II).
La data de 15 noiembrie 2010 a fost publicată în M. Of. nr. 761 Decizia nr. 1354/2010 a Curţii Constituţionale prin care s-au declarat neconstituţionale dispoziţiile art. I şi II ale OUG nr. 62/2010, împrejurare care, în raport de prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 impune cu caracter obligatoriu această decizie din momentul publicării în M. Of., cu consecinţele prevăzute de art. 31 alin. (3) din aceeaşi lege.
Cm la data judecării prezentului recurs, 27 septembrie 2011, dispoziţiile din OUG îşi încetaseră aplicabilitatea, se constată că soluţia primei instanţe este legală, pronunţată în conformitate cu dispoziţiile art. 5 lit. a) fără limitare valorică, în forma în vigoare la momentul soluţionării litigiului.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanţa a făcut aprecierea potrivit criteriilor generale în acest tip de despăgubiri precum şi particularităţilor bine individualizate în cazul dedus judecăţii.
Nu s-au primit criticile formulate de recurentul parat referitoare la declararea ulterioară a neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Decizia nr. 1358/2010 pronunţată de Curtea Constituţională la 21 octombrie 2010 nu se aplică cauzei întrucât, atât la momentul pronunţării deciziei Curţii Constituţionale cât şi la momentul publicării ei în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 fusese pronunţată în cauză o soluţie definitivă, la 1 octombrie 2010.
Se constată că nu sunt fondate nici criticile aduse deciziei în susţinerea diminuării cuantumului despăgubirilor.
Despăgubirile instituie în temeiul Legii nr. 221/2009 nu sunt condiţionate de caracterul îndestulător sau nu al despăgubirilor instituite prin Decretul-lege nr. 118/1990 şi prin OUG nr. 214/1999.
Legea nr. 221/2009 - privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 în art. 5 alin. (1) prevede în mod expres că: „la stabilirea cuantumului despăgubirilor prevăzute la alin. (1), instanţa judecătorească va lua în considerare, fura a se limita la acestea, durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare şi consecinţele negative produse în plan fizic, psihic şi social, precum şi masurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, cât i celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, şi al OUG nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare".
Ca urmare măsurile reparatorii deja acordate în temeiul celor două acte normative se înscriu printre criteriile de apreciere la îndemâna judecătorului, iar în cauză, din considerentele deciziei atacate rezultă criteriile avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale acordate. Sub acest aspect se observă că instanţa de apel a ţinut cont de faptul că petentul a primit reparaţii şi în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 şi respectiv deciziei nr. 214/1999.
Individualizarea masurilor reparatorii acordată sub imperiul acestor dispozitive nu este necesară în raport de condiţiile expres prevăzute de aceste acte normative, altele decât cele prevăzute de Legea nr. 221/2009.
Cum în recursul său recurentul pârât nu a evidenţiat un motiv de nelegalitate în sensul nerespectării dispoziţiilor legale aplicate sau greşite interpretări a acestora, se constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în critica mai sus enunţată nu este dovedit, astfel că s-a respins ca nefondat.
Pentru considerentele arătat ca urmare a primirii criticilor formulate în recursul reclamantului, se va modifica Decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de pârâtul Statul Român prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, împotriva sentinţei nr. 156 din 26 mai 2010 a Tribunalului Hunedoara, cu consecinţa păstrării acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul S.M. împotriva deciziei nr. 139/ A din 1 octombrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Modifică Decizia recurată, în sensul că, respinge apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Hunedoara împotriva sentinţei nr. 156 din 26 mai 2010 a Tribunalului Hunedoara, secţia civilă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Hunedoara împotriva deciziei nr. 139/ A din 1 octombrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6484/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 942/2011. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
