ICCJ. Decizia nr. 8482/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8482/2011
Dosar nr.1615/115/2010
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin sub nr. sub nr. 1615/115 din 13 aprilie 2010, reclamanţii R.B. şi L.C. (născută R.) au chemat în judecată Statul Român, prin M.F.P., şi au solicitat constatarea caracterului politic al măsurii administrative de strămutare în U.R.S.S. a bunicilor lor şi obligarea pârâtului la 650.000 euro, despăgubiri pentru prejudiciul moral.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că la 16 ianuarie 1945 bunicii lor au fost ridicaţi cu forţa de armatele română şi rusească şi au fost strămutaţi în U.R.S.S. la "munca de reconstrucţie" . Până în 1949 au locuit în lagărul din Celeabinsc şi au lucrat în mină în condiţii vitrege, inumane, care le-au cauzat suferinţe fizice şi psihice.
Prin Sentinţa civilă nr. 1097 din 14 iunie 2010, Tribunalul Caraş-Severin a respins acţiunea formulată de reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că bunicii reclamanţilor au fost deportaţi pe motive etnice în U.R.S.S. în luna ianuarie 1945, conform unui ordin al M.A.I.
Reclamanţii, în calitate de succesori, şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
După cum rezultă din chiar titlul legii, aceasta vizează perioada cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Constatând că legea invocată are scopul de a repara prejudiciile morale şi materiale produse de regimul totalitar instituit la 6 martie 1945 persoanelor condamnate din motive politice sau supuse unor măsuri administrative cu caracter politic, instanţa a concluzionat că acest act normativ nu se aplică şi persoanelor supuse unor măsuri administrative pe consideraţii de apartenenţă la o anumită etnie, anterioare datei de 6 martie 1945.
Împotriva Sentinţei civile nr. 1097 din 14 iunie 2010 au declarat apel reclamanţii.
Apelanţii-reclamanţi au susţinut că în cauză sunt incidente prevederile art. 4 alin. (2) şi următoarele din Legea nr. 221/2009, întrucât starea de deportaţi a existat mult după data de 06 martie 1945, respectiv până în anul 1949.
Din oficiu, ca motiv de ordine publică, în baza art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a invocat inexistenţa temeiului juridic al acţiunii în raport de Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Prin Decizia civilă nr. 51 din 19 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul declarat de reclamanţi, ca nefondat.
S-a reţinut în considerentele deciziei, că în mod corect tribunalul a reţinut că problematica despăgubirii persoanelor deportate pentru muncă forţată în U.R.S.S. nu face obiectul Legii nr. 221/2009.
Aceasta, întrucât măsura deportării nu a fost luată de fosta miliţie ori securitate în timpul regimului comunist instaurat în România după 6 martie 1945.
În realitate, măsura deportării şi punerea ei în aplicare s-au realizat de către trupele de ocupaţie sovietice, care se aflau pe teritoriul României.
S-a constatat totodată, că şi în situaţia în care măsura deportării în U.R.S.S. ar fi făcut obiectul măsurilor reparatorii ale Legii nr. 221/2009, după constatarea ca fiind neconstituţional a art. 5 alin. (1) lit. a) prin Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, nu mai există temeiul juridic pentru acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral.
Curtea Constituţională a reţinut că reglementarea cuprinsă în art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu a fost temeinic fundamentată şi încalcă normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000, determinând incoerenţă şi instabilitate legislativă.
Din această cauză s-a ajuns la existenţa unor reglementări paralele şi care au aceeaşi finalitate în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă. Curtea Constituţională a ajuns la această concluzie având în vedere faptul că art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 are scop identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, diferenţa constând doar în modalitatea de plată a despăgubirilor morale, adică prestaţii lunare, până la sfârşitul vieţii, în cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 şi o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
De asemenea, organul de jurisdicţie constituţională a statuat că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 contravin prevederilor art. 1 alin. 3 şi 5 din Constituţie.
Instanţa de apel a reţinut şi incidenţa art. 147 alin. (1) din Constituţie şi a art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora dispoziţiile legale constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
Totodată, s-a constatat că potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, de la data publicării, deciziile prin care se constată neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale sunt general obligatorii şi au putere de lege numai pentru viitor.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamante, care au susţinut că soluţia este nelegală pentru următoarele considerente:
- A fost invocat în acţiunea introductivă art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, temei juridic neanalizat de instanţă.
- Chiar după pronunţarea şi publicarea deciziilor Curţii Constituţionale prin care a fost declarat neconstituţional art. 5 din Legea nr. 221/2009, principiile de drept care au stat la baza emiterii acestui act normativ, subzistă.
- Potrivit reglementărilor Uniunii Europene, la care România este parte, normele de drept comunitar au aplicabilitate prioritară faţă de normele interne.
- În lipsa unei reglementări coerente a reparării unor prejudicii morale, judecătorul are obligaţia să facă aplicaţia dispoziţiilor Convenţiei, având în vedere că până în prezent aceste încălcări nu au fost reparate, având caracter continuu şi neîntrerupt.
- Chiar simpla reglementare conţinută de art. 15 din Legea nr. 146/1997, existentă anterior Legii nr. 221/2009, concretizează posibilitatea persoanelor care au suferit condamnări de a solicita repararea prejudiciului moral.
Criticile formulate nu au fost încadrate în drept.
Analizând aspectele deduse judecăţii, Înalta Curte constată că acestea nu sunt încadrabile în motivele de nelegalitate strict reglementate prin dispoz. art. 304 C. proc. civ. pentru a face posibil controlul de legalitate specific căii de atac a recursului.
Astfel, instanţa de apel a avut în vedere două considerente principale pe temeiul cărora a confirmat soluţia tribunalului, de respingere a acţiunii în despăgubiri morale.
Pe de o parte, s-a avut în vedere că măsura dislocării şi stabilirii domiciliului obligatoriu s-a realizat pe criterii etnice şi a fost dispusă de trupele de ocupaţie sovietice, anterior datei de 6 martie 1945, nefiind o măsură a autorităţilor statului comunist român şi ca atare, situaţia prejudiciului moral pretins negăsindu-şi reglementarea în Legea nr. 221/2009.
Pe de altă parte, s-a constatat în mod subsidiar, că şi în ipoteza în care măsura deportării în U.R.S.S. ar fi făcut obiectul reparaţiei morale realizate prin normele Legii nr. 221/2009, declararea ca neconstituţional a textului art. 5 alin. (1) lit. a) din acest act normativ a lipsit acţiunea de temeiul ei juridic.
Fără să combată aceste argumente ale instanţei care au justificat soluţia adoptată, recurenţii aduc în dezbaterea judiciară din recurs aspecte străine de considerentele determinante ale deciziei recurate.
Astfel, aceştia pretind că au invocat în acţiunea introductivă şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, fără să arate însă, care ar fi sursa dreptului de care se prevalează prin invocarea protecţiei normei convenţionale şi în ce ar fi constat o eventuală greşeală de apreciere în acest sens a instanţei de apel, pentru ca astfel, să facă posibil controlul de legalitate.
Totodată, se susţine că şi după declararea neconstituţionalităţii textului de lege, care a constituit temeiul pretenţiilor ar rămâne în vigoare principii de drept care ar justifica soluţia de admitere a cererii, fără să indice însă, care ar fi acele principii de natură să justifice acţiunea.
În mod asemănător, de o manieră generică, recurenţii fac trimitere la "reglementări ale Uniunii Europene" şi la norme ale Convenţiei, fără să indice însă, ce texte a căror aplicare directă în dreptul intern a ignorat instanţa de apel.
Tot astfel, referirea pe care o fac reclamanţii la dispoz. art. 15 din Legea nr. 146/1997 (text care reglementează scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru) nu are nicio legătură cu considerentele deciziei şi soluţia adoptată în cauză, pentru a putea declanşa un control de legalitate pe calea recursului.
În consecinţă, se constată că aspectele deduse judecăţii nu se circumscriu unor critici de nelegalitate, exercitarea căii de atac realizându-se cu ignorarea exigenţelor procedurale specifice recursului şi impuse de reglementarea limitativă a motivelor de nelegalitate prin dispoz. art. 304 C. proc. civ.
Văzând dispoz. art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., conform cărora "cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor" şi ţinând seama de considerentele anterior expuse, Înalta Curte va constata incidentă sancţiunea menţionată şi va pronunţa nulitatea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanţii R.B. şi L.C. împotriva Deciziei nr. 51 din 19 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 8483/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 8480/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
