ICCJ. Decizia nr. 8638/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8638/2011
Dosar nr.1389/2/2010
Şedinţa publică din 7 decembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 5678/3/2007, contestatorul B.I. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Bucureşti, anularea dispoziţiei din 28 noiembrie 2006, emisă de pârât în baza Legii nr. 10/2001, cu consecinţa restituirii în natură a imobilului situat în Bucureşti, şos. Berceni, în suprafaţa de 630 mp sau, în subsidiar, atribuirea unei alte suprafeţe de teren în echivalent.
Prin sentinţa civilă nr. 280/ F din 08 februarie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, contestaţia.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că, prin dispoziţia nr. 6976 din 28 noiembrie 2006, s-a respins cererea contestatorului de restituire în natură a imobilului, cu motivarea că terenul este afectat de elemente de sistematizare şi reţele edilitare, iar construcţiile sunt demolate. De asemenea, s-a mai dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 630,00 mp.
A apreciat tribunalul că nu se poate restitui terenul în natură, fiind incidente dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât, potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, întregul teren a fost identificat ca având o suprafaţă de 669,00 mp, din care suprafaţa de 420 mp, situată pe str. Berceni, şi suprafaţa de 249,00 mp, situată în str. Tomeşti. O parte din acest teren, în suprafaţă totală de 216,00 mp, este ocupat de carosabilul şi trotuarul aferent Şoselei Berceni. De asemenea, terenul este afectat de reţele edilitare subterane, respectiv, apă, termoficare, electricitate, pe latura de nord-est, către Şos. Berceni, precum şi în alte porţiuni, după cum rezultă din nota de reconstituire din 04 noiembrie 2005, întocmită de D.E.I.C. – S.C.E.I.
Totodată, instanţa a mai reţinut că terenul este parţial îngrădit şi ocupat de U.S.H., care a susţinut că deţine terenul în baza contractului de vânzare – cumpărare, autentificat la 05 noiembrie 1998, de către B.N.P. V.R.G., act adiţional la contractul de vânzare – cumpărare, autentificat sub acelaşi număr, precum şi certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 15 noiembrie 1999, titluri a căror valabilitate nu poate fi analizată în prezenta cauză.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel contestatorul.
Prin motivele de apel, s-a susţinut, în esenţă, că, în mod greşit, s-a respins cererea de restituire în natură, întrucât expertul D.Z. a identificat suprafaţa totală de teren de 669 mp, arătând că o parte din acest teren, în suprafaţă de 212 mp, este ocupată de carosabilul şi trotuarul aferent Şoselei Berceni, aceasta suprafaţă nemaiputând fi restituită, dar diferenţa de teren, în suprafaţă de 513 mp, poate fi restituită în natură, terenul fiind afectat de reţele edilitare subterane doar pe latura de Nord - Est, către Şos. Berceni şi doar pe adâncimea de 8 m de la stradă, restul proprietăţii, în adâncime de 18 m, nefiind afectat de reţele subterane.
Faţă de această împrejurare, terenul de 513 mp, ce poate fi restituit, urmează a avea anumite restricţii pe latura de est, pe o adâncime de 8 m, către Şos. Berceni, prin retrocedarea acestuia, nefiind afectate căile de acces, trotuarele şi carosabilul din zona adiacentă.
Apelantul a susţinut că aceste concluzii au fost confirmate atât de expertiza tehnică judiciară dispusă de instanţă şi întocmită de expertul V.C., cât şi de istoricul de rol fiscal al imobilului în litigiu şi relaţiile privind regimul juridic al acestuia, din care rezultă că există o suprafaţă de teren de peste 500 mp liberă, neafectată de construcţii.
Prin Decizia civilă nr. 777/ A din 29 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă a dispus respingerea apelului, ca nefondat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că, din raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul V.C., a rezultat că o suprafaţă de teren de 519,00 mp este liberă şi poate fi restituită în natură, dar acelaşi expert a menţionat că „terenul este afectat de reţele edilitare (apă, termoficare, electricitate) doar pe latura de nord – est către Şoseaua Berceni, pe o adâncime de 8,00 m de la stradă" şi că „terenul se prezintă parţial îngrădit şi este ocupat de U.S.H.".
La dosarul instanţei de fond, au fost depuse, de către intimată, acte din care rezultă că U.S.H. a dobândit, prin cumpărare, de la fostul I.M.G.B. SA Bucureşti, un teren în suprafaţă de 17027 mp, situat în şos. Berceni.
Prin Decizia civilă nr. 5488 din 13 mai 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia civilă, a fost admis recursul declarat de reclamant împotriva deciziei nr. 777/ A din 29 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a dispus casarea acestei decizii şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a reţinut că situaţia de fapt nu a fost lămurita de instanţa de apel, care putea şi trebuia să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării de noi probe sau completarea celor existente, care să lămurească fără echivoc delimitarea terenului solicitat a fi restituit în natură, în raport de situaţia juridică a acestuia, dacă terenul este sau nu ocupat, configuraţia lucrărilor edilitare, de utilităţi publice.
Prin Decizia civilă nr. 102/ A din 3 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - reclamant B.I.
Verificând sentinţa apelată, prin prisma criticilor invocate, şi potrivit celor impuse prin Decizia nr. 5488 din 13 mai 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia civilă, obligatorie, conform art. 315 C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte criticile referitoare la modul de soluţionare al cererii reclamantului, în sensul aprecierii eronate că, în cauză, se impunea restituirea în natură a terenului în suprafaţa de 513 mp, Curtea a reţinut că, în apel, a fost administrată proba cu o noua expertiză tehnică în specialitatea topografie, de către expertul T.V. Potrivit acestui raport de expertiză, suprafaţa de teren ce face obiectul notificării este de 630 mp.
S-a constatat că, din aceasta suprafaţă totală, o porţiune de 512,63 mp se află în incinta U.S.H., având destinaţia de spaţiu verde, că, iniţial, aceasta suprafaţă a fost proprietatea I.M.G.B., iar, ulterior, a fost transmisă în proprietatea U.S.H.; că, pe aceasta suprafaţă de teren, nu sunt edificate construcţii, nu sunt prezente reţele edilitare, detalii de sistematizare şi nici nu există un eventual PUZ sau PUD, fiind folosită ca spaţiu verde de către U.S.H.
Curtea a precizat că această constatare a fost efectuată şi prin raportare la planurile cadastrale şi documentaţia depusă de această U.S.H., la dosarul administrativ, inclusiv actul de vânzare – cumpărare, autentificat de B.N.P. V.R.G. şi actul adiţional la acest contract.
De asemenea, a fost identificată şi suprafaţa de 117,37 mp, spaţiu ocupat de Primăria Sector 4 Bucureşti, parte componentă a terenului de 630 mp, iar, în ceea ce priveşte aceasta suprafaţă, s-a constatat că este ocupată, în prezent, de trotuare, căi de rulare şi alte amenajări de utilitate publică (parcare).
În raport de aceste constatări ale expertului, necontestate de părţile în litigiu, Curtea a apreciat ca fiind nefondate criticile apelantului referitoare la greşita apreciere a situaţiei de fapt, sub aspectul statuării că porţiunea din acest teren, de 513 mp, poate fi restituită în natură.
În acest sens, Curtea a reţinut că, potrivit constatărilor din expertiza administrată în această fază procesuală şi care se impune a fi omologată (având în vedere că celelalte expertize nu s-au raportat la întregul material probator administrat în cauză), nu este deţinută de Primăria Municipiului Bucureşti, ci de U.S.H., care exercită şi posesia asupra bunului ce se solicită a fi retrocedat, acte de posesie concretizate în îngrădirea respectivului teren, invocând deţinerea unui titlu de proprietate asupra acestuia.
Aşadar, Curtea a constat că, în prezent, terenul ce face obiectul criticii, nu este deţinut de pârâtul chemat în judecată, ci de către un terţ, care nu are calitate de parte în prezentul litigiu şi care susţine că l-a dobândit, în temeiul unui contract de vânzare – cumpărare, de la SC K. I.M.G.B. SA.
Potrivit situaţiei de fapt stabilite în prima instanţa, terenul ce face obiectul litigiului a fost expropriat, în baza Decretului nr. 298/1982 şi a Decretului nr. 88/1984.
În raport de prevederile înscrise în art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, imobilele terenuri expropriate se vor restitui în natură persoanelor îndreptăţite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Aşadar, aceste dispoziţii condiţionează restituirea în natură, stabilind că nu pot fi restituite acele terenuri care au fost înstrăinate cu respectarea prevederilor legale.
Sub acest aspect, Curtea a reţinut că reclamantul a promovat o acţiune prin care, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001, să se constate nelegalitatea deciziei nr. 6976/2006, emisă de Primarul General, prin care s-a respins cererea de restituire în natura a terenului şi să se dispună obligarea pârâtului la restituirea în natură a suprafeţei de 513 mp (512,63 mp, conform expertizei). Or, din probele administrate, rezultă că nu pârâtul, împotriva căruia s-au îndreptat pretenţiile reclamantului, exercită posesia asupra terenului în litigiu, ci o terţă persoană, care nu a fost atrasă în proces.
Totodată, având în vedere prevederile înscrise în art. 129 alin. (6) şi art. 294 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a apreciat că, date fiind limitele în care a fost învestită, nu poate proceda la analiza legalităţii sau întinderii titlului invocat de acest terţ asupra imobilului revendicat, un asemenea procedeu neputând avea, oricum, nici o eficienţă în cauză, deoarece condiţia necesară ar fi aceea a reintrării efective a bunului în detenţia pârâtului chemat în judecată.
Or, chiar dacă s-ar ajunge, pe cale incidentală, la concluzia că terţul care invocă un drept de proprietate asupra acestei suprafeţe de teren şi care exercită în fapt prerogativele acestui drept asupra respectivei porţiuni de teren nu ar deţine un titlu valid asupra imobilului, în sensul prevederilor legale anterior citate, este evident că, prin hotărârea pronunţată, nu s-ar putea produce o repunere a pârâtului în situaţia anterioară pierderii detenţiei asupra bunului, întrucât efectul substanţial al hotărârii conduce la o modificare a situaţiei juridice numai între părţi.
De asemenea, la constatarea pe cale incidentală a acestor aspecte se opune un principiu de drept procesual civil cu forţă juridică superioară, respectiv principiul contradictorialităţii şi al garantării dreptului la apărare, garanţie a oricărei proces echitabil, în temeiul căruia terţul trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la aspectele invocate de către reclamant, or, procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, instanţa neavând posibilitatea modificării cadrului procesual în calea de atac a apelului, cu a cărui analiză a fost învestită.
În plus, Curtea a avut în vedere faptul că prezenta acţiune este în fapt o cale de atac pusă la dispoziţia reclamantului de prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001, lege specială şi că, într-o astfel de procedură, reclamantului nu i s-ar putea înrăutăţi situaţia.
Or, o atare împrejurare reprezintă un alt argument în susţinerea considerentelor anterior prezentate, întrucât, dat fiind cadrul procesual stabilit de reclamant, în prima instanţă, orice analiză a legalităţii titlului, invocat de U.S.H., asupra terenului nu îi poate fi acestui terţ opozabilă, pentru considerentele expuse, astfel că o atare împrejurare ar determina o îngreunare a situaţiei reclamantului, care ar fi nevoit să demareze alte proceduri judiciare, în contradictoriu cu terţul, al căror rezultat nu poate fi anticipat.
În raport de toate aceste considerente, Curtea a concluzionat că, în cauză, în mod corect, a apreciat instanţa de fond că nu este posibilă restituirea în natură a suprafeţei de 512,63 mp, identificată prin raportul de expertiza tehnica topografică, întocmit de către expertul T.V., ce face obiectul notificării.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul B.I., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului si, pe fondul cauzei, să se dispună anularea dispoziţiei din 28 noiembrie 2006, emisă de către intimată si restituirea în natură a imobilului teren situat in Bucureşti, Şos. Berceni, identificat, conform notei de reconstituire, ca fiind Str. Tomeşti, în suprafaţa de 630 mp.
În dezvoltarea criticilor, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 11 C. proc. civ., recurentul-reclamant, după reiterarea soluţiilor pronunţate în cauză, a arătat următoarele:
Curtea de apel a constatat că suprafaţa de teren în litigiu nu este deţinută de Primăria Municipiului Bucureşti, ci de U.S.H., care exercita si posesia bunului ce se solicită a fi retrocedat, invocând deţinerea unui titlu de proprietate asupra acestuia.
Or, prin dispoziţia nr. 6976 din 28 noiembrie 2006, emisă de Primăria municipiului Bucureşti, s-a constatat imposibilitatea restituirii în natură a terenului, din cauză că este afectat de elemente de sistematizare, carosabil, trotuar pietonal, platforma betonata-parcaj, spaţiu verde, trotuar pietonal. Niciodată, pe parcursul judecării prezentei cauze, intimata Primăria Municipiului Bucureşti nu a arătat că nu ar mai deţine terenul in litigiu.
Pe de altă parte, din relaţiile solicitate cu privire la situaţia juridică a imobilului, nu rezultă că proprietar al terenului ar fi U.S.H., ci doar că acesta a trecut în proprietatea statului, conform Decretului de expropriere, deţinut de autorii săi.
În acest sens, s-a susţinut că terenul solicitat a fi restituit în natură este situat în Bucureşti, Sos. Berceni, actuala Str. Tomeşti, iar terenul deţinut de U.S.H., în suprafaţă de 17027 mp, este situat în Sos. Berceni.
Mai mult, expertiza dispusă si efectuată, în calea de atac a apelului, de către expert T.V., a concluzionat că întreaga suprafaţa revendicată de 512,63 mp poate fi restituită în natură, prin diminuarea si reconfigurarea incintei U.S.H., fără ca aceasta sa fie afectată.
Examinând Decizia recurată, prin prisma criticilor formulate în cauză si a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor succede:
Sub un prim aspect, Înalta Curte consideră necesar să sublinieze că, în actuala configurare a recursului, această cale de atac poate fi exercitată exclusiv pentru motivele de nelegalitate reglementate exhaustiv în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar nu pentru motive de netemeinicie si, în consecinţă, reanalizarea situaţiei de fapt, stabilită de instanţele de fond, în baza ansamblului probator administrat în cauză, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale, nu poate fi reapreciată de către instanţa de recurs.
În consecinţă, motivul de recurs întemeiat de recurent, asistat de apărător ales, pe dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. nu poate fi valorificat prin intermediul recursului, în actuala reglementare, întrucât acesta a fost abrogat prin dispoziţiile OUG nr. 138/2000.
Procedând, astfel, la analiza exclusivă a criticilor de nelegalitate, ce pot fi încadrate, în mod formal, în dispoziţiile punctului 9 al art. 304 C. proc. civ., instanţa va avea de examinat doar dacă dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 au fost corect interpretate si aplicate la cauza concretă dedusă judecăţii.
Potrivit acestor dispoziţii legale, imobilele terenuri expropriate se vor restitui în natură persoanelor îndreptăţite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Or, în speţă, s-a dovedit, în baza ansamblului probator administrat, care nu a fost răsturnat de recurentul reclamant si care nu poate fi reapreciat de instanţa de recurs, că imobilul în litigiu nu este deţinut de intimata pârâtă Primăria Municipiului Bucureşti, ci de un terţ, U.S.H., care exercită şi posesia asupra bunului ce se solicită a fi retrocedat, acte de posesie concretizate în îngrădirea respectivului teren, invocând deţinerea unui titlu de proprietate asupra acestuia, titlu care nu a fost contestat de reclamant, prin mijloace procesuale specifice.
Cum titlul de proprietate asupra imobilului în litigiu, exhibat de terţ, este valid, nefiind anulat, nu se poate ca, prin intermediul contestaţiei întemeiate pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, îndreptate împotriva dispoziţiei din 28 noiembrie 2006, emisă de intimata pârâtă Primăria Municipiului Bucureşti, prin primar general, să fie restituit în natură un imobil care nu este în posesia acestei pârâte, întrucât acesteia i s-ar impune o obligaţie imposibil de executat.
În consecinţă, instanţa de apel a făcut o corectă interpretare si aplicare a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.
În acest context, împrejurarea invocată, prin intermediul recursului, conform căreia, prin dispoziţia din 28 noiembrie 2006, emisă de Primăria municipiului Bucureşti, s-a constatat imposibilitatea restituirii în natură a terenului, din cauză că este afectat de elemente de sistematizare, carosabil, trotuar pietonal, platformă betonată, parcaj, spaţiu verde, trotuar pietonal si, niciodată, pe parcursul judecării prezentei cauze, intimata Primăria Municipiului Bucureşti nu a arătat că nu ar mai deţine terenul in litigiu nu este de natură să determine modificarea soluţiei pronunţate în cauză, întrucât, în cadrul procedurii judiciare declanşate prin exercitarea contestaţiei împotriva acestei decizii, instanţa de judecată, în virtutea plenitudinii de competentă de care dispune, conform normelor interne, dar si dispoziţiilor articolului 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul de acces la un tribunal, poate ajunge la o altă concluzie decât cea enunţată de organul administrativ cu atribuţii jurisdicţionale, care însă să conducă la acelaşi rezultat, cel al imposibilităţii restituirii în natură a imobilului în litigiu.
În ceea ce priveşte pretinsa absentă a identităţii celor două imobile, cel solicitat de reclamant si cel asupra căruia U.S.H. ar fi deţinătoarea unui titlu de proprietate, aceasta reprezintă, în opinia instanţei de recurs, de asemenea, un aspect de fapt, care a fost tranşat prin expertiza dispusă si administrată în fata instanţei de apel, în rejudecare, iar diminuarea si reconfigurarea incintei U.S.H., propusă prin acest raport de expertiză, nu ar putea fi dispusă, astfel cum corect a apreciat şi instanţa de apel, în cadrul unui litigiu, în care această persoană juridică nu a fost parte, fără a-i fi afectate acesteia dreptul la un proces echitabil si bunul, ca noţiune autonomă instituită prin art. 1 al Primului Protocol adiţional la Convenţie, de care a aceasta dispune, în temeiul unui act translativ de proprietate, valabil la epoca faptelor, titlu care, eventual, va putea fi comparat cu cel al reclamantului, într-o procedură distinctă.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva deciziei nr. 102/ A din 3 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.I., împotriva deciziei nr. 102/ A din 03 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8666/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8562/2011. Civil → |
|---|
