ICCJ. Decizia nr. 8666/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8666/2011
Dosar nr.1969/1/2011
Şedinţa publică din 9 decembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 894 din 25 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Neamţ, a fost admisă, în parte, contestaţia formulată de N.M. şi D.V., în contradictoriu cu Primarul municipiului Piatra Neamţ, precum şi cererea de intervenţie în nume propriu formulată de intervenientul Ş.P.M., în contradictoriu cu Primarul municipiului Piatra Neamţ, Prefectura Neamţ şi contestatorii N.M. şi D.V.
În consecinţă, a fost anulată, în parte, dispoziţia nr. 1700 din 15 decembrie 2003 şi s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 256,5 mp teren intravilan în municipiul Piatra Neamţ, situat pe Aleea Margaretelor.
A fost menţinută dispoziţia contestată sub aspectul restituirii în natură a diferenţei de teren în suprafaţă de 212,5 mp, delimitată de expert, precum şi pentru imobilul construcţie care a fost demolat total.
Intimatul a fost obligat ca, în temeiul art. 16 alin. (2) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, să înainteze întreaga documentaţie privind cererea contestatorilor pentru imobilele a căror restituire în natură nu este posibilă, respectiv 212,5 mp teren şi construcţia demolată, Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că D.M. şi D.A. au avut în proprietate terenul în suprafaţă de 469 mp, situat în Piatra Neamţ, str. Margaretelor, fostă Adamescu şi respectiv Gh. Coşbuc, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare. Pe teren au edificat o construcţie în suprafaţă utilă de 66,49 mp, iar în urma exproprierii imobilului prin Decretul nr. 142/1985, clădirile au fost demolate, acordându-se despăgubiri de 31.445 lei.
Moştenitorii foştilor proprietari, D.V. şi N.M., au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, prin care au solicitat restituirea în natură a terenului şi acordarea de despăgubiri pentru construcţiile demolate, iar prin dispoziţia din 15 decembrie 2003, contestată în cauză, a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului şi s-a stabilit că valoarea imobilului imposibil de restituit în natură este de 118.417.709 lei.
Prima instanţă a mai reţinut că, potrivit expertizei D., terenul în litigiu în suprafaţă de 469 mp este compus din 115,5 mp (suprafaţă inclusă în titlul de proprietate), 97 mp pe care se află amplasat un post T. şi un garaj şi 256 mp suprafaţă betonată.
Experţii A. şi D. au arătat că terenul este afectat doar de reţele de distribuţie a curentului electric prin postul T. şi reţeaua subterană aferentă, iar în partea dreaptă a postului T. există un stâlp de reţea electrică care nu asigură iluminatul public.
Terenul în suprafaţă de 256,5 mp a fost identificat ca platformă betonată, iar susţinerea privind existenţa parcării amenajate nu este întemeiată, deoarece experţii au arătat că destinaţia acestei suprafeţe de teren este de platformă betonată şi nu de parcare.
În privinţa terenului în suprafaţă de 115,5 mp, s-a reţinut că intervenientul Ş.P.M. a obţinut hotărâre judecătorească favorabilă, fiind respinsă acţiunea reclamanţilor (contestatori în prezenta cauză) pentru anularea titlului de proprietate emis în beneficiul intervenientului.
Reclamanţii au cerut să li se restituie în natură terenul în suprafaţă de 97 mp pe care se află postul T. şi garajul, însă postul de transformare este edificat cu respectarea detaliului de sistematizare pentru ansamblu de locuinţe din zona gării, construit conform decretului de expropriere, extrasul de sistematizare. Pentru această suprafaţă de teren sunt incidente prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care obligă la restituire doar pentru terenurile pe care se află edificate ilegal construcţii, indiferent de destinaţia acestora, construcţii uşoare sau demontabile.
Or, postul T. nu a fost amplasat ilegal şi nu este construcţie uşoară sau demontabilă.
Prima instanţă a reţinut că, potrivit planşelor topografice şi lămuririlor date de către părţi în şedinţa publică a dezbaterilor în fond, această suprafaţă nu afectează accesul nici la proprietatea intervenientului şi nici la blocurile de locuit din zonă.
Prin Decizia civilă nr. 33 din 27 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de contestatori şi de pârâtul Primarul municipiului Piatra Neamţ, totodată, a fost respins ca lipsit de interes apelul declarat de intervenientul Ş.P.M.
Prin Decizia civilă nr. 6315 din 04 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a admis cererea de intervenţie formulată de intervenienta SC B.P.S. SA în interesul recurentului-pârât şi al recurentului-intervenient, precum şi recursurile declarate de reclamanţii D.V. şi N.M., pârâtul Primarul Municipiului Piatra Neamţ şi intervenientul Ş.P.M. împotriva deciziei menţionate, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că, în mod greşit, a fost respins apelul declarat de intervenientul Ş.P.M. ca fiind lipsit de interes, fără să fie cercetate motivele de apel invocate de acest apelant.
Faţă de susţinerile apelantului-intervenient, în sensul că şi imobilul proprietatea sa este racordat la conductele care traversează, în subteran, terenul restituit în natură prin sentinţa apelată, acesta justifică un interes legitim pentru a declara apel şi se impunea să fie analizate criticile formulate de apelantul-intervenient.
În ceea ce priveşte pe recurenţii-reclamanţi, solicitarea de restituirea în natură a suprafeţei de teren libere, din totalul de 469 mp, urmare a demolării integrale a construcţiilor, se stabileşte în raport de prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 or, prin Decizia atacată a fost păstrată sentinţa apelată, prin care s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 256,5 mp teren, deşi împrejurările de fapt în raport de care să se constate care este porţiunea de teren rămasă liberă nu au fost pe deplin stabilite. Astfel, pe schiţa anexă la raportul de expertiză pe care s-a întemeiat soluţia este evidenţiată suprafaţa de 97 mp ocupată de garaj, post transformare şi zonă protecţie, fără să se arate în detaliu ce suprafaţă de teren ocupă fiecare construcţie şi care este zona de protecţie.
În privinţa terenului ocupat de garaj, expertul nu arată cui aparţine garajul, când a fost construit, dacă este demontabil şi dacă s-a construit cu autorizaţie, iar aceste împrejurări nu au fost stabilite nici prin administrarea altor probe, deşi, faţă de prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care se referă la construcţii noi autorizate şi cele înscrise în art. 9 din lege care se referă la starea imobilului la data cererii de restituire, era esenţial să fie stabilite.
În privinţa terenului în suprafaţă de 256,5 mp, nu s-a stabilit care este destinaţia lui raportat la planul de sistematizare, dacă asigură accesul la clădirile din zona unde este situat terenul, dacă există amenajări de utilitate publică şi când au fost efectuate aceste amenajări.
În raportul întocmit de un alt expert, se arată că din acest teren folosit ca parcare se asigură accesul spre unele societăţi, accesul spre căminele de vizitare pentru canalul menajer, pluvial şi termic, că în parcare sunt amplasate containerele pentru gunoi menajer care aparţin SC S. SA şi că prin parcare se asigură accesul pentru maşinile pompierilor, jandarmeriei sau ambulanţei, tară ca expertul să precizeze dacă este posibil accesul numai pe acest teren, în timp ce expertul pe a cărui lucrare s-a întemeiat soluţia arată că „lucrările edilitare, telefonie, canalizare menajară şi pluvială nu afectează suprafaţa solicitată de către contestatori" şi că „pe terenul solicitat traversează două cabluri electrice", fără să facă referiri la căile de acces către imobilele învecinate.
Instanţa de casare a conchis că se impune efectuarea unei noi expertize tehnice, urmând ca expertul, pe baza decretului de expropriere, a detaliului de sistematizare, a înscrisurilor depuse la dosar privitoare la lucrările supra şi subterane efectuate în zonă şi în raport de prevederile menţionate, să stabilească partea de teren neafectată de construcţii noi autorizate, servituţi legale şi amenajări de interes public la data formulării cererii de restituire.
În rejudecarea cauzei, prin Decizia civilă nr. 9 din 2 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorii N.M. şi D.V. împotriva sentinţei civile nr. 894 din 25 octombrie 2007 şi au fost admis apelurile declarate de pârâtul Primarul Municipiului Piatra Neamţ şi intervenientul în interes propriu Ş.P.M. împotriva aceleiaşi sentinţe; a schimbat în parte sentinţa, a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind restituirea în natură a suprafeţei de 256,5 mp teren suprafaţă betonată, teren situat în mun. Piatra Neamţ, Aleea Margaretelor; a obligat pârâtul Primarul Municipiului Piatra Neamţ ca, în temeiul art. 16 alin. (2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, să înainteze întreaga documentaţie privind cererea contestatorilor de restituire a imobilelor a căror restituire în natură nu este posibilă respectiv 469 mp teren şi construcţia demolată, Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor; a înlăturat din dispozitiv „menţinerea dispoziţiei contestate sub aspectul respingerii cererii de restituire în natură a diferenţei de teren în suprafaţă de 212,5 mp, precum şi pentru imobilul construcţie care a fost demolat total"; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate; cu cheltuieli de judecată către intervenientul în nume propriu Ş.P.M.
A luat act că apelantul Primarul Municipiului Piatra Neamţ nu a solicitat cheltuieli de judecată şi a dispus plata de către Biroul Local pentru expertize tehnice judiciare de pe lângă Tribunalul Bacău a sumei de 2.000 lei către expert M.M.C., reprezentând onorariu definitiv expertiză.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, pe baza expertizei administrate în faza rejudecării, în temeiul art. 315 C. proc. civ., că pe amplasamentul terenului ce a aparţinut autorilor apelanţilor-contestatori se află următoarele reţele: cablu telefonic ce traversează terenul la o distanţă de 2,2 cm; linie electrică subterană de joasă tensiune şi linie electrică subterană de medie tensiune, pe care expertul le-a identificat pe baza răspunsurilor instituţiilor de profil la adresele înaintate de către instanţă, respectiv C.J.A. SA, adresa din 08 aprilie 2010, E.M.D. SA Piatra Neamţ, adresa din 06 aprilie 2010 şi planul de situaţie cu instalaţiile electrice existente în zonă.
În schiţele la raportul de expertiză au fost reprezentate toate construcţiile din imediata apropiere a terenului în litigiu, respectiv locuinţa Ş.P.M., Postul T., garajul SC E.P. SA, precum şi accesul în clădire (scări de acces, trotuar pietonal). S-au identificat de asemenea spaţiul de siguranţă de 0,5 m faţă de reţeaua de telefonie existentă în zonă, distanţa faţă de clădirea SC E.P. SA şi accesul către curtea interioară (6,93 m, 6 m şi 7,80 m) şi calea de acces la T. şi garajul aparţinând SC E.P. SA.
Din terenul solicitat, expertul a concluzionat că 34 mp este ocupat de Postul T., parte din garajul SC E.P. SA şi terenul dintre acestea şi 144 mp teren este ocupat de Ş.P.M., din care numai 134 mp aflaţi în proprietatea acestuia conform titlului de proprietate.
De menţionat că expertiza efectuată în cauză nu putea releva decât situaţia existentă la faţa locului, expertul neavând competenţă a se pronunţa asupra noţiunii de „utilitate publică".
Cu adresa din 27 octombrie 2005, C.J.A. SA Neamţ a înaintat un plan de situaţie la scara 1:200 cu reprezentarea reţelelor, precum şi zona interzisă pentru construcţii, plan din care rezultă că terenul solicitat este „zonă interzisă pentru construcţii".
La dosarul de fond se află depusă Decizia civilă nr. 954 din 30 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 1538/2008, prin care s-a respins, irevocabil, ca neîntemeiată, cererea de constatare a nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate din 8 octombrie 1997 emis pe numele lui Ş.P.M. pentru suprafaţa de 115,5 mp teren, cerere formulată de reclamanţii N.M. şi D.V.
S-a reţinut, cu autoritate de lucru judecat, în motivarea hotărârii că „imobilul deţinut de recurentul Ş.P.M. edificat în 1898, figurează în lista monumentelor istorice din judeţul Neamţ, cu denumirea C.H.E.M.B. şi că în conformitate cu prevederile Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice pe o rază de 100 m de la limita de proprietate a unui astfel de imobil este instituită zona acesteia de protecţie, zonă în care orice intervenţie se poate efectua numai cu avizul Ministerului Culturii şi cultelor sau al serviciilor descentralizate ale acestuia".
Faţă de materialul probator al cauzei, instanţa de apel a conchis că terenul solicitat, de 469 mp, nu poate fi restituit în natură, întrucât nu este liber, în sensul art. 1, art. 7 şi art. 9 din lege.
În acelaşi timp, a constatat că, fiind vorba de amenajări publice, aşa cum acestea sunt definite prin art. 10 pct. 3 din HG nr. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, nu se poate dispune restituirea în natură a terenului, persoana îndreptăţită urmând să primească măsuri reparatorii prin echivalent, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din lege.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor revenea, însă, la data emiterii dispoziţiei contestate, 15 decembrie 2003, Prefecturii Judeţului Neamţ, conform dispoziţiilor în vigoare la acea dată ale art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, aşa cum recunoaşte chiar apelantul Primarul Municipiului Piatra Neamţ, prin adresa din 30 ianuarie 2004. Ca atare, a fost înlăturat motivul de apel al Primarului Municipiului Piatra Neamţ, vizând obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în primă instanţă, reţinându-se nelegalitatea art. 2 din Dispoziţia nr. 1700 din 15 decembrie 2003.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termen legal reclamanţii D.V. şi N.M., criticând-o pentru nelegalitate şi susţinând că sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a unei suprafeţe de 444 mp, conform raportului de expertiză întocmit de expert M.C., după cum urmează:
În dezvoltarea criticilor formulate, reclamantul D.V. a arătat că instanţa de apel a fost părtinitoare în analiza probatoriilor, înlăturând toate probele administrate de către reclamanţi şi reţinându-le doar pe cele prezentate de intervenientul Ş.P.M.
Astfel, nu s-au luat în considerare următoarele împrejurări:
- terenul a fost expropriat pentru construcţii de locuinţe şi nu este identificat în planul de sistematizare ca parcare betonată pentru locatarii blocului, parcarea pentru acest bloc de locuinţe fiind proiectată şi construită în curtea interioară. Din adresele emise de SC P. (societate pe acţiuni care are ca acţionar majoritar Consiliul Local Piatra Neamţ), rezultă că aceasta nu administrează nicio parcare de reşedinţă pe terenul situat în Piatra Neamţ, str. Margaretelor;
- suprafaţa de teren solicitată în cauză a fost betonată parţial în timpul lucrărilor de şantier din zonă unde au fost amplasate pe acest teren utilajele necesare în construcţii. Această suprafaţă are în prezent o uzură de 100%;
- pe teren se mai află şi un garaj construit fără autorizaţie de construcţie, la dosar fiind depusă documentaţia cadastrală de la adresa Bd. Republicii, care nu are nicio legătură cu terenul din str. Margaretelor, documentaţie depusă tot de Ş.P.M. Această construcţie nu a fost prevăzută în planul de sistematizare pentru care s-a făcut exproprierea, fiind incidente dispoziţiile art. 10.4 din HG nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001;
- sub terenul în litigiu, se găsesc două cabluri de joasă şi medie tensiune, cabluri ce nu se încadrează în categoria cabluri de mare calibru şi nu pot împiedica retrocedarea terenului în care sunt montate, conform raportului de expertiză întocmit de expertul specialitatea electricitate, ing. F.M.;
- postul T. nu necesită zonă de protecţie conform Ordinului nr. 49 din 29 noiembrie 2007, emis de A.N.R.D.E.;
- canalul menajer indicat ca aflându-se sub terenul în litigiu prin adresa din 27 octombrie 2005 a C.A. adresată intervenientului Ş.P.M. nu este de folosinţă publică, ci ar fi trebuit să deservească locuinţa Ş.P.M., însă conducta nu este funcţională şi nu se găseşte în baza de date a companiei, după cum a constatat chiar o comisie a C.A. şi s-a consemnat în procesul verbal de constatare semnat şi de Ş.P.M. De altfel, schiţa anexă la adresa din 27 octombrie 2005 este executată de intervenientul Ş.P.M., obţinând semnături de la apropiaţii lui, din fosta conducere a C.A. Piatra Neamţ;
- traseul reţelelor termice este în afara terenului în litigiu, astfel cum rezultă din adresa Primăriei Piatra Neamţ din 25 septembrie 2005, cu documentaţia anexă, ignorată de instanţă;
- în ceea ce priveşte terenul deţinut de intervenientul Ş.P.M., prin sentinţa civilă nr. 1614 din 19 aprilie 2006 li s-a dat reclamanţilor câştig de cauză asupra terenului ce le-a fost luat de către intervenient, instanţa concluzionând că, dacă terenul litigios ar fi fost afectat de utilităţi publice, acesta ar fi dobândit caracterul de bun aparţinând domeniului public şi nu putea fi atribuit unei persoane fizice;
- locuinţa Ş. nu este monument istoric, este o casă horticolă şi nu datează din anul 1898, când fondatorul B. avea 3 ani, ci a fost construită după anul 1929, deoarece din planul topografic al oraşului Piatra Neamţ la nivelul anului 1929, la adresa str. Margaretelor, fosta strada Adamescu, figura teren liber. În adresa din 09 mai 2007 a Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu se face precizarea că situaţia juridică a locuinţei nu împiedică restituirea terenului către proprietarul de drept. Or, terenul a fost ocupat de Ş.P.M. din vara anului 1989 când şi-a construit un gard nou şi nu doar a refăcut gardul, aşa cum prevede autorizaţia;
- prin retrocedare nu se închid căile de acces, astfel cum expertul răspunde la punctul 7 din obiectivele expertizei. Accesul către curtea interioară a blocului se face pe o lăţime de 6 - 6,93 - 7,80 m, ceea ce permite accesul pentru maşina de pompieri, ambulanţă, cât şi maşinile care deservesc SC B.P.S. SA. În raport se menţionează că imobilul are acces la calea publică pe laturile de est.
În dezvoltarea criticilor de recurs formulate, reclamanta N.M. a susţinut că, în mod greşit, nu s-a dispus în cauză restituirea în natură a suprafeţei de 444 mp, cu toate că restituirea în natură era nu numai necesară, faţă de dispoziţiile art. 1, 7 şi 9 din Legea nr. 10/2001, dar şi posibilă, terenul nefiind ocupat de utilităţi publice.
Referitor la suprafaţa de 115,5 mp pe care i-a obţinut intervenientul Ş.P.M. prin Decizia nr. 954/2006, instanţa nu a avut în vedere că intervenientul a obţinut această suprafaţă din terenul reclamanţilor folosindu-se de falsuri stabilite de Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Piatra Neamţ, dovezile fiind depuse la dosar, respectiv expertiza tehnico-ştiinţifico grafică care confirmă falsul; declaraţiile persoanelor în numele cărora a executat şi semnat în fals schiţe pe baza cărora a obţinut titlul de proprietate pe terenul reclamanţilor; procesele verbale, concluziile organelor de cercetare penală a I.J.P. Neamţ.
Afirmaţia că imobilul trebuie protejat pe o rază de 100 m este lipsită de sens, deoarece se ţine cont de această protejare a imobilului în momentul când se construieşte pe teren, pentru a nu se afecta structura construcţiei.
Motivele invocate de către intervenient, în sensul că, prin restituire, s-ar afecta accesul la terenul său, sunt nefondate, întrucât locuinţa sa are o deschidere la str. Margaretelor de 30-40 m, iar din planşa expertiză teren se poate constata acest aspect.
Expertiza depusă la dosar la data de 15 decembrie 2010, omologată de instanţă şi acceptată de Primăria Piatra Neamţ, a concluzionat că terenul nu este afectat decât de postul T., însă suprafaţa acestuia a fost scăzută de expert din suprafaţa totală, nefăcându-se alte investiţii de utilitate publică.
La dosar se află şi sentinţa civilă nr. 71/COM Tribunalul Neamţ având ca anexă planşe cu terenul, din care se poate constata că pe teren nu sunt stâlpi şi nici stelaje sunt prezentate în planşele foto depuse de intervenient.
Recurenta – reclamantă a mai susţinut că, în mod greşit, a fost obligată la plata expertizei către expertul M., în condiţiile în care raportul de expertiză al acestuia nici nu a fost luat în consideraţie în motivarea deciziei recurate.
De asemenea, cu toate că instanţa de apel a solicitat expertului desemnat în cauză identificarea în teren a utilităţilor şi stabilirea dacă acestea sunt sau nu funcţionale, în mod greşit au fost înlăturate constatările expertului, cu motivarea că acesta nu are competenţa de a se pronunţa asupra noţiunii de „utilitate publică".
În cursul judecării recursurilor, la data de 21 noiembrie 2011, reclamanţii au formulat precizări la motivele de recurs, arătând că acestea se circumscriu cazurilor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., după cum urmează:
Instanţa de apel nu a motivat soluţia de admitere a apelurilor pârâtului Primarul Municipiului Piatra Neamţ şi al intervenientului în interes propriu, în sensul că nu a făcut referire la motivele de apel formulate, ceea ce atestă şi existenţa unor motive contradictorii în ceea ce priveşte motivarea soluţiei de respingere a apelului reclamanţilor.
De asemenea, instanţa a încălcat dreptul de proprietate al reclamanţilor şi a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând înţelesul vădit al acestuia, în condiţiile în care nu a verificat actul de proprietate al reclamanţilor şi a făcut aprecieri asupra cererii de restituire în natură, respectiv prin echivalent.
S-a mai susţinut şi că instanţa de apel a încălcat prevederile Legii nr. 10/2001 în ceea ce priveşte existenţa unor amenajări de utilitate publică pe terenul în litigiu.
Examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Deşi reclamanţii au formulat cereri de recurs distincte, criticile concepute se referă, în esenţă, la aceleaşi aspecte de nelegalitate, urmând a fi analizate din perspectiva cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Este de menţionat că, prin cererile de recurs, nu a fost indicat temeiul juridic al motivelor formulate, acesta fiind precizat în cursul judecăţii, prin cererea depusă la dosar la data de 21 noiembrie 2011, ca fiind reprezentat de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin susţinerile din cererile de recurs nu s-a invocat nemotivarea deciziei de recurs ori existenţa unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii în cuprinsul hotărârii atacate, pentru a se reţine incidenţa cazului descris de art. 304 pct. 7.
Referiri la o pretinsă argumentare contradictorie a instanţei de apel s-au făcut doar prin precizarea ulterioară a motivelor de recurs, de la data de 21 noiembrie 2011. Acestea, însă, nu pot fi luate în considerare în analiza legalităţii deciziei atacate, reprezentând motive noi de recurs, formulate cu depăşirea termenului prevăzut, pentru motivarea căii de atac, de art. 303 coroborat cu art. 301 C. proc. civ., termen care a expirat la data de 3 martie 2011.
De altfel, chiar dacă ar fi luate în considerare, susţinerile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu ar permite verificarea legalităţii deciziei, atât timp cât se invocă o contrarietate între considerentele expuse în analiza recursurilor reclamanţilor, respectiv ale pârâtului şi intervenientului. Or, o asemenea greşeală este exclusă în speţă, dat fiind că recursurile părţilor au avut un obiect diferit, reclamanţii criticând dispoziţia primei instanţe de respingere a cererii de restituire în natură a unei suprafeţe de teren, în timp ce părţile adverse au avut în vedere dispoziţia din sentinţă de admitere a restituirii în natură a unei alte suprafeţe de teren.
Pe de altă parte, referirile recurenţilor – reclamanţi la titlul de proprietate asupra imobilului de care au fost deposedaţi abuziv de către stat au drept finalitate relevarea nu a unei interpretări greşite a acestuia de către instanţa de apel, pentru a fi incident cazul descris de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ci a îndreptăţirii reclamanţilor la restituirea în natură a terenului expropriat, pe amplasamentul indicat în titlul de proprietate.
Or, asemenea susţineri se circumscriu cazului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care se va analiza modul de aplicare, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, relevante pe aspectul restituirii în natură.
Examinând motivele de recurs ale ambilor reclamanţi, se constată că tind la restituirea în natură a unei suprafeţe de 444 mp din totalul de 469 mp teren, astfel încât urmează a fi analizate împreună, făcându-se referire atât la criticile comune, cât şi la cele individuale, verificându-se dacă este posibilă adoptarea unei astfel de soluţii reparatorii, în raport şi de dispoziţiile deciziei de casare din ciclul procesual anterior, în aplicarea art. 315 C. proc. civ.
În acest context, se reţine că prin Decizia nr. 6315 din 4 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-au admis recursurile declarate atât de către reclamanţi, cât şi de către pârâtul Primarul municipiului Piatra Neamţ şi intervenientul în interes propriu Ş.P.M., dispunându-se casarea deciziei prin care s-a confirmat hotărârea primei instanţe de restituire în natură către reclamanţi a unei suprafeţe de 256,5 mp teren situat în Municipiul Piatra Neamţ, str. Margaretelor şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea efectuării unei noi expertize tehnice pentru determinarea certă a situaţiei de fapt.
S-a dispus de către instanţa supremă a se identifica partea de teren neafectată de construcţii noi autorizate, servituţi legale şi amenajări de interes public, în aplicarea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Se constată că instanţa de rejudecare s-a conformat dispoziţiilor deciziei de casare, procedând la administrarea unei noi expertize topografice, prin care s-a relevat situaţia de fapt a terenului.
Contrar susţinerilor recurentei D.M., instanţa de apel s-a raportat la constatările expertului desemnat în cauză, M.C.M., astfel cum au fost inserate în ultimul raport întocmit, refăcut la solicitarea instanţei, ce au fost redate în cuprinsul deciziei.
Aprecierea posibilităţii restituirii în natură a terenului este, însă, la latitudinea instanţei de judecată, în aplicarea dispoziţiilor legale, nu a expertului, care este solicitat doar pentru constatarea situaţiei din teren.
Astfel, chiar dacă expertul judiciar a opinat că este posibilă restituirea în natură a unei suprafeţe de 395 mp sau chiar de 444 mp, îi revine instanţei de judecată sarcina determinării posibilităţii de restituire în natură, pe baza constatărilor specialistului.
Întrucât instanţa de rejudecare a valorificat constatările de fapt ale expertului, contrar susţinerilor recurentei, se constată că, în mod corect, partea a fost obligată la suportarea onorariului de expert.
În ceea ce priveşte situaţia de fapt din cauză, se reţine că recurenţii nu contestă considerentele pe acest aspect din Decizia recurată, criticile vizând calificarea instalaţiilor publice aflate, necontestat, pe teren drept amenajări de utilitate publică.
Acest aspect interesează modul de interpretare şi aplicare a legii de către instanţa de apel, făcându-se referire la elementele de fapt relevante, precum şi la susţinerile recurenţilor în context.
Expertul judiciar a constatat că terenul ce a aparţinut autorilor reclamanţilor este ocupat după cum urmează: 286 mp, teren liber de construcţii; 39 mp, teren ocupat de postul T., parte din garajul SC E. SA şi terenul dintre acestea; 124 mp, teren ocupat de intervenientul Ş.P.M., iar 11 mp, teren de acces către postul T. şi garaj, suprafeţe ce au fost configurate în schiţa anexă la raport.
Instanţa de apel a reţinut aceste constatări ale expertului, precum şi pe cele formulate pe baza informaţiilor furnizate de instituţiile de profil, solicitate de către instanţă pe parcursul întregii judecăţi, privind reţelele din zonă, configurate în schiţa anexată raportului de expertiză. S-a reţinut, astfel, că pe terenul solicitat de către reclamanţi se află atât un cablu telefonic, cât şi linii electrice subterane de joasă şi de medie tensiune.
Faţă de utilităţile reţinute de către instanţa de apel, sunt lipsite de relevanţă referirile recurenţilor la alte utilităţi, precum reţeaua de apă potabilă sau de canalizare menajeră, care, într-adevăr, au făcut obiectul cercetării judecătoreşti, în raport de susţinerile tuturor părţilor şi de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., însă prezenţa lor pe terenul solicitat spre restituire nu a fost confirmată.
Cât priveşte instalaţiile subterane de telefonie, acestea nu interesează în cauză, deoarece configuraţia terenului solicitat în final de către reclamanţi, pe baza schiţei întocmite de către expertul specialitatea topografie M.C.M., nu include şi suprafaţa afectată de respectivele instalaţii.
Cât priveşte, însă, liniile electrice subterane, din relaţiile succesiv comunicate (instanţa de apel a făcut referire la adresa din 6 aprilie 2010), se atestă existenţa de linii electrice subterane de medie tensiune de 20 kV şi a unei linii electrice subterane de joasă tensiune de 0,4 kV.
Pentru conturarea situaţiei de fapt în legătură cu aceste reţele, este relevant raportul de expertiză electroenergetică întocmit de expertul de specialitate F.M. la solicitarea reclamanţilor (aflat în setul de înscrisuri depus de către reclamanţi la termenul de judecată din 18 noiembrie 2009).
Chiar dacă este vorba despre o expertiză extrajudiciară şi la care instanţa de apel nu a făcut referire, constatările specialistului nu pot fi ignorate, cu atât mai mult cu cât acestea confirmă concluzia instanţei de apel privind imposibilitatea restituirii în natură a terenului, în considerarea şi a liniilor electrice în discuţie.
Specialistul în electroenergie a constatat că postul T., menţionat anterior, este încadrat într-o reţea electrică de 20 kV, iar la el sunt legate cablurile electrice care fac parte din reţeaua publică de alimentare cu energie electrică a zonei. Există, pe terenul în litigiu, două cabluri de 20 kV (de medie tensiune) şi două cabluri de 0,4 kV (de joasă tensiune).
Prin adresa din 30 ianuarie 2008, se confirmă că „abonaţii casnici şi abonaţii agenţi economici existenţi în zonă se alimentează din reţeaua electrică de distribuţie publică de joasă tensiune zonală, reţea care, la rândul ei, este alimentată din reţeaua electrică de medie tensiune de 20 kV existentă".
După cum s-a arătat în cazul expertizei topografice, şi în cazul expertizei electroenergetice, sunt utile exclusiv constatările de fapt ale specialistului, nu şi opinia acestuia dacă respectivele linii electrice împiedică sau nu restituirea în natură a terenului astfel afectat, interpretarea şi aplicarea legii fiind la latitudinea instanţei de judecată.
Art. 10.3 din HG nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 defineşte amenajările de utilitate publică, fiind acele amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, inclusiv cele subterane, precum „conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare şi altele asemenea".
Enumerarea este exemplificativă, dovadă sintagma finală, care permite încadrarea în categoria unor astfel de amenajări şi a altor elemente, în raport de situaţia concretă.
Ca atare, faptul că reţeaua electrică din cauză nu se încadrează în categoria de „electricitate de mare calibru", expres menţionată de legiuitor, nu înlătură posibilitatea ca aceasta să reprezinte o amenajare de utilitate publică.
Potrivit art. 3 pct. 53 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, reţeaua electrică la care sunt racordaţi cel puţin 2 utilizatori reprezintă o „reţea electrică de interes public".
Sintagma „de interes public" relevă afectarea bunului în discuţie unei utilităţi publice, semnificaţie confirmată de includerea reţelei în domeniul public al statului.
Astfel, în conformitate cu art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare din 25 ianuarie 2007, „Terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului".
Prevederi similare au existat şi în reglementarea anterioară, cea a Legii nr. 318/2003 (art. 37 alin. (4)).
Toate cele patru cabluri electrice de pe terenul în litigiu fac parte dintr-o reţea electrică de distribuţie, însă rezultă şi din prevederile art. 3 pct. 52 din Legea energiei, prin care o asemenea reţea este definită drept „reţea electrică cu tensiunea de linie nominală până la 110 kV inclusiv".
Împrejurarea că bunul aparţine, în virtutea legii, domeniului public al statului (ca obiect al dreptului de proprietate publică a acestuia) nu constituie, în sine, un impediment la restituirea în natură a terenului, date fiind dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.
Cu toate acestea, împrejurarea menţionată atestă caracterul de utilitate publică al bunului în discuţie, în condiţiile în care aparţin domeniului public bunurile de uz sau de interes public, prin natura lor sau prin declaraţia legii (conform art. 858 din Noul C. civ., care doar reia o definiţie consacrată în doctrină şi chiar în legi speciale, precum, de exemplu, art. 4 şi 5 din Legea nr. 18/1991).
În consecinţă, reţeaua electrică reprezintă o amenajare destinată „a deservi nevoile comunităţii", conform definiţiei din art. 10.3 din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv pentru folosul locuitorilor din zonă, reţeaua respectivă alimentând pe toţi abonaţii casnici şi abonaţii agenţi economici existenţi în zonă.
Considerente similare sunt de reţinut în privinţa postului T., care face parte din aceeaşi reţea electrică, fiind de necontestat caracterul său de amenajare de utilitate publică.
Din configurarea cablurilor electrice pe schiţa întocmită de către expertul specialitatea topografie M.C.M., rezultă că unul dintre ele, de joasă tensiune, se află aproximativ pe linia mediană a terenului propus de expert pentru restituirea în natură, iar celelalte, în partea dinspre proprietatea intervenientului Ş.P.M., pe aceeaşi linie cu postul T.
Ca atare, faţă de considerentele expuse anterior, întregul teren afectat de reţeaua electrică, inclusiv cel ocupat de postul T., nu poate fi restituit în natură, faţă de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi norma corespondentă din HG nr. 250/2007.
Între postul T. şi limita terenului în suprafaţa solicitată de către reclamanţi, configurat în schiţa expertului M.C.M., rămâne, în aceste condiţii, o fâşie de teren cu o lăţime de aproximativ 6 m, care se îngustează înspre postul T. la circa 1,5 m şi lungime variabilă între 7 şi 14 m, care, şi aceea, este traversată de cablurile electrice, formând parcele cu suprafeţe infime, lipsite de interes economic, ca atare, imposibil de restituit în natură, avându-se în vedere şi necesitatea evitării unei fărâmiţări excesive a terenului.
Întrucât o parte (jumătate) din garajul aparţinând SC E. SA se află în această fâşie, chiar pe linia terenului solicitat spre restituire, în imediata vecinătate a postului T., iar perimetrul în care este amplasat nu este restituibil în natură, este lipsită de relevanţă situaţia juridică a garajului ori dacă este demontabil.
Nici suprafaţa de teren ocupată de intervenientul Ş.P.M. nu poate fi restituită, pe aceasta aflându-se trei dintre cele patru cabluri menţionate.
Legalitatea ocupării acestui teren de către intervenient nu constituie obiectul învestirii instanţei de judecată nu au nicio relevanţă în cauză, iar faptul că un teren pe care se află amenajări de utilitate publică se află, totuşi, în posesia unei persoane fizice nu este un argument viabil pentru a recunoaşte reclamanţilor dreptul de proprietate asupra unui asemenea teren, întrucât restituirea în natură este condiţionată de întrunirea cerinţelor legale, şi nu de situaţia altor persoane.
De altfel, în ceea ce priveşte terenul deţinut de către intervenient, instanţa de apel a constatat că operează autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 954 din 30 octombrie 2006 pronunţate de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 1538/2008, irevocabilă, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamanţilor N.M. şi D.V. privind constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate din 8 octombrie 1997 emis pe numele lui Ş.P.M. pentru 115,5 mp teren, care reprezintă suprafaţa pentru care acesta din urmă a formulat cerere de intervenţie în interes propriu în prezenta cauză.
Faţă de aceste considerente ale instanţei de apel, sunt lipsite de suport motivele de recurs ale reclamanţilor privind nelegalitatea titlului de proprietate al intervenientului, aspect care nu ar putea fi reanalizat în prezenta cauză fără încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti irevocabile, ceea ce este inadmisibil.
Constatându-se, astfel, că terenul ocupat de către intervenient (de 115,5 mp, conform expertizei topografice din primul ciclu procesual, respectiv de 124 mp, conform expertului M.C.M. din faza rejudecării apelului) nu figurează în patrimoniul entităţii învestite cu soluţionarea notificării, ci este înscris în titlul de proprietate al unui terţ, în mod corect, s-a apreciat în cauză că nu poate fi restituit în natură.
Rămâne în discuţie, în aceste condiţii, suprafaţa de teren aflată între terenul afectat de liniile electrice subterane şi blocul, care este chiar mai mică decât cea restituită de către tribunal, de 256,5 mp, în condiţiile în care expertul D., desemnat în faza judecării în primă instanţă incluzând în terenul propus spre restituire atât suprafaţa afectată de instalaţiile telefonice subterane şi spaţiul de siguranţă faţă acestea, cât şi pe cea traversată de liniile electrice subterane.
În ceea ce priveşte limita terenului propus spre restituire, expertul din faza rejudecării apelului a arătat că, în configuraţia propusă, este respectată suprafaţa necesară accesului în clădire şi către curtea interioară a acesteia, arătând, de asemenea, că imobilul are acces la calea publică pe alte trei laturi.
Cu toate acestea, nu s-a contestat că accesul către curtea interioară se realizează exclusiv prin str. Margaretelor, observându-se că, în perimetrul de acces în clădire configurat de către expert, sunt amplasate, de o parte şi de alta a deschiderii către curtea interioară, containerele de gunoi menajer.
Astfel, accesul către curtea interioară este obturat de prezenţa acestora, fiind evident că nu este asigurat în mod corespunzător în spaţiul propus de către expert, cu atât mai mult cu cât este afectat şi accesul către ultima intrare din clădire, în partea ocupată de către intervenienta în interes propriu SC B.P.S. SA, a cărei cerere de intervenţie a fost admisă prin Decizia de casare din 4 iunie 2009.
Cât timp nu s-a solicitat de către reclamanţi restituirea şi a suprafeţei ocupate de containere, iar expertul a configurat un spaţiu de acces la acestea pentru utilajele de colectare a deşeurilor, nu se poate ignora prezenţa acestora, mai ales că, potrivit art. 41 alin. (4) lit. d) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, „membrii comunităţilor locale, persoane fizice sau juridice, au, în calitatea lor de utilizatori ai serviciilor de utilităţi publice, obligaţia să asigure accesul utilajelor de colectare a deşeurilor la punctele de colectare, al utilajelor de intervenţie pentru stingerea incendiilor…".
Se constată, aşadar, că accesul către curtea interioară şi către partea din clădire ocupată de către intervenienta SC B.P.S. SA, se poate asigura, în mod corespunzător, nu prin spaţiul delimitat de expert, ci doar prin terenul solicitat de către reclamanţi, care, de altfel, este utilizat în fapt în acest scop.
Se constată, în aceste condiţii, că nici ultima suprafaţă de teren analizată nu poate fi restituită în natură, reţinându-se, în acelaşi timp, că reclamanţii şi-au exprimat interesul pentru obţinerea unei suprafeţe de 444 mp, fiind nemulţumiţi chiar de hotărârea primei instanţe, prin care li se restituise o suprafaţă de 256,5 mp.
Pe de altă parte, nu se poate ignora că imobilul proprietatea reclamanţilor a fost preluat de către stat prin expropriere, în anul 1985, pentru construirea de blocuri de locuinţe, care au fost realizate.
Cu toate că art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 permite restituirea în natură a suprafeţelor de teren libere de construcţii şi pe care nu se află amenajări de utilitate publică, această posibilitate este înlăturată dacă lucrările ce au determinat exproprierea ocupă funcţional întregul teren expropriat, caz în care măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil, astfel cum prevede explicit art. 11 alin. (4), potrivit căruia, „În cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil".
Pe acest temei, chiar dacă există suprafeţe de teren libere de construcţii, acestea nu pot fi restituite în natură.
Ocuparea „funcţională" a terenului nu înseamnă numai amprenta la sol a blocurilor construite şi nici afectarea unor servituţi legale sau unor amenajări de utilitate publică, atât timp cât de această ultimă ipoteză menţionată se preocupă alin. (3) al art. 11.
Faptul că prin construcţia blocurilor de locuinţe nu a fost ocupată întreaga suprafaţă de teren expropriată nu înseamnă că terenul nu ar fi fost utilizat potrivit scopului pentru care a fost preluat, întrucât, în toate cazurile, blocurile de locuinţe se proiectează şi se construiesc cu păstrarea unor distanţe oarecare între ele (care variază conform proiectelor de sistematizare).
Suprafeţele rămase sunt susceptibile de a fi amenajate pentru a deservi nevoile locatarilor din zonă, ca spaţii verzi sau pentru diferite alte utilităţi publice (parcări, spaţii de joacă, alei de acces, etc.), chiar dacă nu sunt efectiv amenajate ca atare (dacă ar fi existat această destinaţie, imposibilitatea restituirii în natură s-ar fi întemeiat pe dispoziţiile art. 11 alin. (3), fără a fi necesară recurgerea la art. 11 alin. (4)).
O dovadă a posibilei destinaţii de utilitate publică este împrejurarea că cea din urmă suprafaţă analizată în cauză este, în fapt, amenajată ca parcare, folosită de către locatari, chiar dacă nu este autorizată în acest sens.
În plus, după cum s-a arătat, spaţiul în discuţie este folosit şi pentru accesul către ultima intrare din clădire, ceea ce atestă utilitatea sa pentru persoanele din blocurile construite ulterior exproprierii şi faptul că scopul exproprierii a fost atins, inclusiv prin realizarea unor amenajări de utilitate publică, precum cea din speţă, care deserveşte nevoile locuitorilor din zonă.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, astfel încât recursurile sunt nefondate şi urmează a fi respinse ca atare, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Întrucât intimatul-intervenient Ş.P.M. nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată solicitate în cauză, va fi respinsă, ca neîntemeiată, cererea privind plata acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii D.V. şi N.M. împotriva deciziei nr. 9 din 2 februarie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de intimatul-intervenient Ş.P.M. privind plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8667/2011. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8638/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
