ICCJ. Decizia nr. 995/2011. Civil

Petenta S.I., prin cererea formulată la 19 aprilie 2010 a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. retractarea deciziei nr. 6520/R din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București - secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale cu motivarea că este potrivnică deciziei nr. 3764/2009 a Tribunalului București.

înalta Curte, față de dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. va constata tardivitatea cererii pentru argumentele ce succed.

Termenul de revizuire în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este de o lună de la comunicarea hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) (dispozițiile se aplică și în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs) de la pronunțarea ultimei hotărâri.

Fiind un termen de procedură termenul de o lună se calculează potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (3) din Cod, în sensul că se săvârșesc în ziua lunii corespunzătoare zilei de plecare.

Decizia ce se cere a fi retractată este o decizie irevocabilă, conform dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 5 cu referire și la dispozițiile art. 377 pct. 4 și 320 alin. (3) C. proc. civ., întrucât prin hotărâre a fost soluționată contestația în anulare formulată de S.I. împotriva unei decizii pronunțate în recurs.

Așadar, cum decizia a fost pronunțată la 12 noiembrie 2009, termenul de o lună s-a împlinit la 12 noiembrie 2009.

Cererea de revizuire a fost formulată la 19 aprilie 2010, cu încălcarea dispozițiilor art. 374 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru cele ce preced, cererea a fost respinsă ca tardiv formulată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 995/2011. Civil