ICCJ. Decizia nr. 1000/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1000/2012
Dosar nr. 20614/3/2008
Şedinţa publică din 16 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 28 mai 2008, reclamantele U.I. şi P.T. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Transporturilor - C.N.A.D.N.R. SA, Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 şi Consiliul Local sector 1 Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor din 21 aprilie 2008 şi a hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 22 aprilie 2008 şi să fie obligat pârâtul la majorarea cuantumului despăgubirilor.
În motivarea acţiunii, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, reclamantele au arătat că prin procesul-verbal şi hotărârea menţionată emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-au stabilit despăgubiri pentru o suprafaţă de 139 m.p., dintr-un total de 344 m.p., teren plus construcţii, situat în Bucureşti, Şos. O., la preţul de 100 euro/m.p., care nu corespunde preţului de piaţă al zonei, de 350 euro/m.p.
S-a solicitat de către reclamanţi exproprierea întregii proprietăţi în suprafaţă de 344 m.p. plus construcţiile aferente, arătând că nu vor mai putea locui în acel imobil din cauza zgomotului şi a trepidaţiilor, şoseaua de centură trecând foarte aproape de locuinţă, la aproximativ 2 m, iar suprafaţa rămasă după expropriere, de 208 m.p., este foarte mică. S-a solicitat ca sumele alocate drept despăgubiri să acopere achiziţia unui alt imobil cu destinaţie de locuinţă, în Municipiul Bucureşti.
Prin cererea din 15 septembrie 2008, reclamantele au precizat cadrul procesual pasiv, arătând că înţeleg să se judece cu Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 21.172/2008, reclamantul U.V. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi C.N.A.D.N.R., solicitând anularea procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor din 21 aprilie 2008 şi a Hotărârii nr. 2 din 21 aprilie 2008.
În motivarea acestei acţiuni, reclamantul a arătat că, în mod eronat, a fost stabilită calitatea persoanelor îndreptăţite la despăgubire, a fost ignorat refuzul explicit al reclamantului cu privire la oferta de despăgubire şi nu a fost avută în vedere nici valoarea de piaţă reală a terenului expropriat şi nici întinderea reală a pagubei produse prin expropriere.
Prin încheierea de la 30 iunie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus, având în vedere dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 şi dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, scoaterea cauzei de pe rolul acestei secţii şi înaintarea dosarului conducerii tribunalului, în vederea repartizării uneia dintre secţiile civile.
Cauza a fost repartizată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 29676/3/2008.
Prin încheierea de la 10 noiembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a dispus conexarea celor două cauze la Dosarul cu nr. mai vechi - 20614/2008.
Prin precizarea de la 14 octombrie 2009, reclamantele au renunţat la capătul de cerere privind exproprierea totală.
Prin Sentinţa civilă nr. 1451 din 14 decembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte cererea principală şi cererea conexă şi a stabilit despăgubirea datorată pentru termenul expropriat, situat în Bucureşti, sectorul 1, Şos. O., în suprafaţă de 139 m.p., având numărul cadastral 24143, ca fiind de 38.939 euro (echivalent în lei la data plăţii efective, la cursul B.N.R. din ziua plăţii). S-au respins celelalte capete ale cererii conexe şi cererii principale ca neîntemeiate, s-a luat act de renunţarea reclamanţilor la capătul de cerere privind exproprierea totală şi a fost obligată pârâta la 1.000 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 cu modificările ulterioare, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite şi au stabilit cuantumul acesteia conform art. 27 din lege, raportându-se la valoarea de circulaţie determinată pe bază de cerere şi ofertă şi ţinând seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile similare, la momentul întocmirii raportului de expertiză.
Prin urmare, solicitarea reclamanţilor de stabilire a unei despăgubiri constând în contravaloarea imobilului la data exproprierii a fost respinsă, întrucât contravine dispoziţiilor exprese ale legii.
Tribunalul a apreciat ca nefondat capătul de cerere formulat de reclamantul U.V., referitor la anularea procesului-verbal şi a hotărârii de despăgubiri cu motivarea că instanţa stabileşte cuantumul despăgubirilor pe baza criticilor menţionate, contestarea acestora nefiind un motiv de nulitate a procesului-verbal sau a hotărârii menţionate.
S-a considerat, totodată, că în raporturile dintre reclamanţi urmează a-şi găsi aplicabilitatea dispoziţiile dreptului comun privind cotele părţi deţinute de acestea în calitate de moştenitori ai defuncţilor lor părinţi, U.T. şi U.D., nici acest aspect neputând fi reţinut ca motiv de nulitate a procesului-verbal şi a hotărârii de stabilire a despăgubirilor.
Astfel, s-a reţinut că urmează ca plata efectivă a despăgubirilor să se efectueze potrivit art. 5 din Legea nr. 198/2004, către persoanele care fac dovada calităţii de moştenitori ai titularilor dreptului real de proprietate asupra imobilului expropriat, în cauză niciunul dintre reclamanţi necontestând calitatea de succesori a celorlalţi.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel pârâta C.N.A.D.N.R., în calitate de reprezentantă a Statului Român.
În motivarea apelului, pârâta a arătat că instanţa a omologat în mod eronat raportul de expertiză, întrucât întocmirea acestuia s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale. S-a susţinut, totodată, că, în cauză, comisia de experţi a stabilit valoarea despăgubirilor prin raportare la valoarea de ofertare a unor imobile similare, fără să tină cont de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Chiar dacă la stabilirea valorii finale s-a făcut o corecţie a preţului de ofertare prin scăderea unui procent reprezentând marja de negociere, valoarea astfel obţinută este mult superioară valorii reale.
S-a învederat că, faţă de acestea, se impune efectuarea unei noi expertize care să reflecte valoarea despăgubirilor.
La termenul din 4 iunie 2010, instanţa de apel a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză pentru evaluarea suprafeţei de teren expropriate, de către o comisie din trei experţi, având în vedere motivele de apel şi dispoziţiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 216 A din 25 iulie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în majoritate, a admis apelul pârâtei şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a stabilit despăgubirea datorată pentru terenul expropriat la suma de 21.425 euro, echivalent în lei la data plăţii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, la data formulării acţiunii, cadrul legal în materia exproprierilor pentru cauza de utilitate publică era reglementat de Legea nr. 33/1994, care la art. 26 prevedea că la calculul cuantumului despăgubirilor experţii şi instanţele trebuie să ţină seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel, în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite.
S-a avut în vedere că, în sistemul Legii nr. 33/1994 legiuitorul a legat cele două momente, ale transferului dreptului din proprietatea privată a expropriatului în proprietatea publică a statului şi cel al plăţii despăgubirii efective, de momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti pronunţate cauza având ca obiect exproprierea, cu respectarea imperativului constituţional consacrat de art. 44 alin. (3) din Constituţie.
S-a arătat că, la acelaşi moment, legislaţia în domeniu cuprindea o normă de procedură, respectiv art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, care, în forma de la data introducerii acţiunii (anterioară modificării prin Legea nr. 184/2008, publicată în M. Of. nr. 740/31.10.2008) prevedea că expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, acţiunea soluţionându-se potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Aplicând în cauză dispoziţiile legale menţionate, Curtea de Apel a constatat ca întemeiată critica apelantei, fundamentată în drept pe dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, reţinând că experţii au utilizat în mod corect metoda comparaţiei directe, care respectă prevederile art. 26 şi 27, raportându-se pentru stabilirea valorii despăgubirii la momentul efectuării raportului de expertiză şi nu la cel al transferului dreptului de proprietate, acesta din urmă având în vedere art. 9 din Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004, care a fost ulterior abrogat prin art. IV pct. 3 din O.U.G. nr. 228/2008, publicată în M. Of. nr. 3 /5.01.2009.
Din examinarea raportului de expertiză efectuat în primă instanţă s-a observat, însă, că nu au fost respectate dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că experţii nu s-au raportat la preţurile de tranzacţionare ale unor imobile situate în aceeaşi rază teritorială cu cel supus exproprierii, ci la ofertele din „Anunţul telefonic";, pe lunile aprilie şi septembrie 2008.
În aceste condiţii, s-a apreciat că hotărârea apelată, ce s-a bazat pe un raport de expertiză ce nu respectă criteriul imperativ prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 30/1994, este nelegală, astfel că se impune omologarea raportului de expertiză efectuat în faza apelului.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanţii U.V., P.T. şi U. (S.) I., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamanţii au susţinut că instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile legii, ignorând principiul esenţial al Legii nr. 33/1994, deoarece indiferent de procedura prevăzută de Legea nr. 198/2004 sau de Legea nr. 255/2010, trimiterile pe care aceste legi le fac la Legea nr. 44/1994, trebuie interpretate în sensul realizării unor exproprieri cu o justă şi prealabilă despăgubire.
Astfel, s-a invocat faptul că art. 26 din Legea nr. 33/1994 trebuie interpretat în sensul în care legiuitorul se referă la expertiza de evaluare a terenului efectuată imediat înainte de data transferului de proprietate, deoarece la data edictării art. 26, scopul a fost acela de a acorda o justă şi prealabilă despăgubire, în condiţiile în care transferul dreptului de proprietate avea loc la data pronunţării hotărârii judecătoreşti.
Examinând criticile invocate de recurenţii reclamanţi, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Terenul în litigiu, în suprafaţă de 139 m.p. a făcut obiectul exproprierii prin Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, prin Hotărârea nr. 2 din 22 aprilie 2008 a Comisiei de aplicare a acestei legi din cadrul Consiliului Local al sectorului 1 Bucureşti, stabilindu-se cuantumul despăgubirii în conformitate cu art. 6, la suma de 15.170 euro, corespunzător valorii de 100 euro/m.p.
La momentul formulării celor două contestaţii conexate, cadrul legal în materia exproprierilor pentru cauză de utilitate publică era reglementat prin Legea nr. 33/1994, care în art. 26 alin. (2) stabilea drept criteriu legal ce trebuie avut în vedere de comisia de experţi numită de instanţă în conformitate cu art. 25 din lege, la calculul cuantumului despăgubirilor, preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
La acelaşi moment, art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 198/2004, în forma de la data introducerii acţiunii (anterioară modificării prin Legea nr. 184/2008) prevedea că „expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8 (..) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de (..). Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii";.
În consecinţă, norma de drept procesual ce reglementează modalitatea de soluţionare a acţiunii expropriatului făcea trimitere la norma de drept comun în materia procedurii de expropriere, respectiv art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
De altfel, trimiterea la dispoziţiile Legii nr. 33/1994 a fost menţinută şi de Legea nr. 255/2010, [art. 22 alin. (1) şi (3)], lege care a abrogat Legea nr. 198/2004.
Prin urmare, având în vedere contextul legal menţionat, Curtea va reţine că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, raportându-se în stabilirea valorii despăgubirii la momentul efectuării raportului de expertiză şi nu la momentul transferului dreptului de proprietate, acest din urmă criteriu fiind introdus prin art. 9 din Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 şi ulterior abrogat prin art. IV pct. 3 din O.U.G. nr. 228/2008.
Prin urmare, se va reţine că, faţă de cele expuse, s-a revenit la soluţia legislativă anterioară, de trimitere la dispoziţiile dreptului comun în materia exproprierii, cuprinse în art. 21 - 27 din Legea nr. 3371994, în ceea ce priveşte modalitatea de calcul menţionată.
Pentru aceste considerente, Curtea va constata că recursul reclamanţilor este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii P.T., U. (S.) I. şi U.V. împotriva Deciziei nr. 216A din 25 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 29/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1030/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
