ICCJ. Decizia nr. 1324/2012. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1324/2012
Dosar nr.3539/1/2011
Şedinţa publică din 24 februarie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Reclamantul Z.G.I. a chemat în judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 998-1003 C. civ., pe pârâţii M.A.I., M.E.F. şi M.A., solicitând obligarea acestora la plata despăgubirilor materiale în sumă de 32.000 euro şi la plata sumei de 368.000 euro cu titlu de despăgubiri morale.
Prima instanţă i-a pus în vedere reclamantului să timbreze cererea sa în raport de valoarea pretenţiilor iar împotriva acestei măsuri acesta a formulat cerere de reexaminare, respinsă prin încheierea din 14 octombrie 2009.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Iaşi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1559 din 14 octombrie 2009 a anulat ca netimbrată acţiunea în pretenţii formulată de reclamant, în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 şi de valoarea obiectului litigiului.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 59 din 14 aprilie 2010 a admis apelul formulat de reclamant împotriva acestei hotărâri, pe care a desfiinţat-o în totalitate şi a trimis cauza spre rejudecare.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Statul Român prin M.F.P.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin Decizia nr. 1531 din 21 februarie 2011 a admis recursul pârâtului, a casat Decizia atacată şi a menţinut sentinţa pronunţată în primă instanţă.
S-a reţinut că cererea de reexaminare formulată de reclamant împotriva modului de stabilire a taxei de timbru a fost soluţionată printr-o încheiere cu caracter irevocabil, astfel încât Curtea de Apel stabilind că reclamantul nu datorează taxe de timbru a pronunţat o soluţie nelegală, prin încălcarea autorităţii de lucru judecat a acestei chestiuni dezlegate anterior.
Împotriva deciziei pronunţate în recurs, reclamantul Z.G.I. (numit în continuare contestator), a formulat contestaţie în anulare întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 317 alin. (2) şi art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
În motivarea căii de atac a arătat că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât instanţa a respins la termenul de judecată din data de 21 februarie 2011 cererea sa de amânare a cauzei pentru imposibilitatea de prezentare.
O altă critică vizează faptul că instanţa de recurs nu a cercetat fondul cauzei, rezumându-se doar la a analiza aspectul timbrării cererii, nelegal soluţionat întrucât în temeiul dispoziţiilor art. 15 lit. t) din Legea nr. 146/1997 şi art. 6 din Decretul - Lege nr. 118/1990 nu datorează taxe de timbru.
Ultima critică priveşte chestiuni de fapt, referitoare la calitatea sa de luptător în rezistenţa anticomunistă, de persecutat politic în vechiul regim.
La termenul de judecată din data de 24 februarie 2012 Înalta Curte a pus în discuţie inadmisibilitatea contestaţiei în anulare în raport de dispoziţiile art. 317 alin. (1) şi art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., o găseşte incidentă speţei pentru următoarele considerente:
Căile de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) şi ale art. 318 C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanţei de recurs).
Cazurile în care poate fi promovată contestaţia în anulare obişnuită sunt două: când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Contestaţia în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale şi când instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Textul are în vedere greşelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Intră în această categorie şi neobservarea de către instanţă a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată şi care a determinat soluţia pronunţată. Când, însă, instanţa a cunoscut existenţa şi conţinutul actului şi a făcut asupra lui o apreciere, nu mai poate fi vorba despre o greşeală materială în sensul art. 318 C. proc. civ., ci despre o eventuală greşeală de judecată, care nu intră sub incidenţa art. 318 de judecată, neputând fi valorificată în calea de retractare a contestaţiei în anulare.
Prin urmare, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanţă fondului raportului juridic dedus judecăţii.
Or, în speţă, criticile formulate de contestator nu vizează niciuna din neregulile procedurale prevăzute expres şi limitativ de art. 317 şi 318 C. proc. civ., ci sunt, în esenţă, aceleaşi critici din cererea de recurs, ceea ce echivalează cu declararea recursului la recurs, iar declararea recursului împotriva unei decizii irevocabile pronunţate în recurs este inadmisibilă pentru neîndeplinirea cerinţei prevăzută de art. 299 C. proc. civ.
În consecinţă, faţă de cele dezvoltate de contestatorul Z.G.I. cu titlu de motive ale căii extraordinare de atac, se constată că acestea nu pot fi încadrate în dispoziţiile legale anterior enumerate, astfel că Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul Z.G.I. împotriva deciziei nr. 1531 din 21 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1332/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1322/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
