ICCJ. Decizia nr. 124/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.124/2012
Dosar nr. 6488/62/2010
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 28 mai 2008, reclamantul P.C. a contestat în instanţă dispoziţia nr. 635 din 24 aprilie 2008 emisă de pârâta SC R. SRL Braşov, solicitând obligarea pârâtei: să individualizeze, în mod corespunzător şi compatibil cu Legea nr. 7/1996, apartamentele şi partea din imobilul situat în Braşov, cu privire la care prin art. 1 din dispoziţie s-a dispus restituirea în natură, prin numere cadastrale distincte, numărul apartamentului, scară, etaj, suprafaţă şi cote corespunzătoare din părţile comune şi din terenul aferent acestora; să elimine din conţinutul dispoziţiei menţiunea cu privire la preluarea imobilului de către stat, prin naţionalizare „cu titlu valabil"; să constate că pârâta nu avea competenţa de a soluţiona problemele referitoare la părţile din imobil vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 cu consecinţa nulităţii art. 2 şi 3 din aceeaşi dispoziţie; introducerea în cauză a Municipiului Braşov, prin primar pentru ca acesta să dispună acordarea de măsuri reparatorii pentru apartamentele care nu pot fi restituite în natură; obligarea pârâtei SC R. SRL Braşov la plata de despăgubiri (egale chiriei încasate cu începere de la 17 septembrie 2001, data înregistrării notificării), pentru cele 3 apartamente restituite, plus dobânda legală aferentă.
Tribunalul Braşov, secţia civilă, prin încheierea din 9 octombrie 2008, a luat act de renunţarea reclamantului la petitul referitor la despăgubiri pentru întârzierea nejustificată în soluţionarea notificării şi apoi, prin sentinţa nr. 311 din 23 octombrie 2008, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC R. SRL Braşov, dar a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Braşov şi, drept consecinţă, a respins acţiunea faţă de acesta din urmă.
Totodată, tribunalul a admis în parte acţiunea faţă de pârâta SC R. SRL Braşov, a obligat-o pe aceasta să completeze Decizia contestată cu individualizarea exactă administrativă, cadastrală şi în regim de carte funciară a părţii din imobil care se restituie în natură reclamantului, a înlăturat menţiunea referitoare la preluarea imobilului de către stat cu titlu valabil şi a respins restul pretenţiilor.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 58 din 30 aprilie 2009, a admis apelurile declarate de reclamant şi de pârâta SC R. SRL Braşov şi a desfiinţat sentinţa apelată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la prima instanţă, reţinând că Decizia contestată se referă şi la apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, astfel că, potrivit art. 20 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001, Municipiul Braşov (reprezentat de primar) are calitate procesuală pasivă iar admiterea excepţiei referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a acestui pârât a determinat ne cercetarea fondului în contradictoriu cu acesta.
Recursul declarat de reclamant împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 10120 din 17 decembrie 2009.
În rejudecare, Tribunalul Braşov, prin sentinţa civilă nr. 241 din 16 septembrie 2010, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Braşov, prin primar şi SC R. SRL şi a admis în parte cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu aceşti pârâţi.
A obligat pe pârâta SC R. SRL să completeze dispoziţia nr. 635/2008 cu o individualizare exactă administrativă, cadastrală şi în regim de carte funciară a părţii din imobilul situat în Braşov, care se restituie în natură reclamantului în baza art. 1 din dispoziţia contestată şi a înlăturat din conţinutul dispoziţiei contestate menţiunea referitoare la preluarea imobilului în litigiu, de către stat, cu titlu valabil, respingând celelalte pretenţii ale reclamantului.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că atât pârâtul Municipiul Braşov, prin primar cât şi pârâta SC R. SRL Braşov au calitate procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce priveşte fondul litigiului, tribunalul a constatat că, prin dispoziţia contestată, la art. 1, s-a decis restituirea în natură a apartamentelor, cu terenul aferent, situate în imobilul din Braşov, aflate în administrarea SC R. SRL şi închiriate numitelor S.E. şi N.M.
Tribunalul a constatat că prin datele de carte funciară mai sus menţionate este identificat întreg imobilul, nu numai apartamentele restituite în natură.
Reţinând că dispoziţia contestată nu cuprinde elementele de identificare a apartamentelor restituite în natură, conform art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a constatat că, în calitate de unitate deţinătoare, pârâta SC R. SRL este obligată prin lege să analizeze notificarea ce i-a fost adresată şi să emită Decizia de soluţionare a acesteia cu respectarea cerinţelor legale, chiar dacă în cadrul său nu mai există un birou care să se ocupe de intabulări şi dacă operaţia de dezmembrare implică costuri suplimentare.
Tribunalul a reţinut că efectuarea dezmembrării trebuia făcută de la înstrăinarea apartamentelor în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru a se putea întocmi acte apte de înscriere în cartea funciară.
În ce priveşte al doilea petit din acţiune, prin care reclamantul a solicitat de a se înlătura din conţinutul deciziei contestate menţiunea referitoare la preluarea imobilului în litigiu, de către stat, cu titlu valabil, tribunalul a reţinut că naţionalizarea imobilului in baza Decretului nr. 92/1950 s-a făcut cu încălcarea prevederilor Constituţiei din 1948, conferind caracter abuziv măsurii de naţionalizare, astfel că titlul statului emis cu încălcarea legii nu poate fi considerat valabil.
În legătură cu cel de al treilea petit, prin care s-a solicitat a se constata că pârâta SC R. SRL nu avea competenţa de a soluţiona problemele referitoare la părţile din imobil vândute în baza Legii nr. 112/1995, cu consecinţa constatării nulităţii art. 2 şi 3 din decizie, tribunalul a reţinut că reclamantul a adresat notificare în baza Legii nr. 10/2001, pârâtei SC R. SRL, unitatea deţinătoare a imobilului, prin care a solicitat restituirea în natură a întregului imobil.
Pârâta SC R. SRL a dispus restituirea în natură a apartamentelor ce nu au fost înstrăinate, iar în art. 2 al dispoziţiei, a propus acordarea de despăgubiri pentru apartamentele înstrăinate, despăgubirile urmând a fi stabilite şi acordate în condiţiile legii speciale.
În susţinerea acestui petit, reclamantul a invocat prevederile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 conform cărora: în situaţia imobilelor prevăzute la alin. (2), măsurile reparatorii în echivalent se acordă sau, după caz, se propun prin dispoziţia motivată a primarului; iar alin. (2) prevede că în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare, persoana îndreptăţită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă corespunzătoare, stabilită conform standardelor internaţionale de evaluare.
Textul de lege invocat de reclamant se referă la situaţia în care întreg imobilul a fost înstrăinat şi nu se poate dispune restituirea în natură a acestuia.
Competenţa de soluţionare a notificării aparţine pârâtei SC R. SRL, ca persoană juridică deţinătoare a imobilului, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din lege în care se arată că în cazurile prevăzute la alin. (2) măsurile reparatorii prin echivalent constau în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit legii cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri, acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În Decizia contestată, unitatea deţinătoare a propus acordarea de despăgubiri, urmând ca acordarea şi stabilirea să se facă în conformitate cu prevederile din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În art. 3 al deciziei contestate s-a menţionat că Decizia constituie ofertă de restituire în natură a apartamentelor menţionate la art. 1 şi că persoana îndreptăţită are obligaţia să se prezinte la sediul SC R. SRL pentru a se întocmi protocolul de predare preluare.
În art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 se prevede că proprietarii cărora le-au fost restituite în natură imobilele solicitate, vor încheia cu deţinătorii actuali ai acestora un protocol de predare primire.
Tribunalul a reţinut că pârâta SC R. SRL are calitatea de deţinător actual al apartamentelor pentru care s-a admis restituirea, astfel că această pârâtă are calitatea de a întocmi protocolul de predare primire.
În ceea ce priveşte cel de al patrulea petit, prin care reclamantul a solicitat să fie obligat Municipiul Braşov să dispună acordarea măsurilor reparatorii la care este îndreptăţit, tribunalul a reţinut că această solicitare a reclamantului nu este întemeiată deoarece prin Decizia contestată, pârâta SC R. SRL a propus acordarea de despăgubiri, nu a dispus acordarea acestora, procedura administrativă de acordare a despăgubirilor fiind reglementată de capitolul V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul P.C. şi pârâta SC R. SRL.
Prin motivele de apel, reclamantul a susţinut că instanţa a omis să examineze legalitatea respingerii cererii de restituire în natură a celor 7 apartamente vândute de SC R. SRL în temeiul Legii nr. 112/1995, precum şi încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 şi ale HG nr. 20/1996.
Pârâta SC R. SRL Braşov a criticat sentinţa în partea referitoare la cele reţinute cu privire la individualiza apartamentele şi a părţii din imobil restituită în natură, invocând lipsa personalului de specialitate care să poată întocmi o lucrare de dezmembrare, ceea ce ar presupune efectuarea unor costuri suplimentare şi nejustificate.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 18/VAp din 17 decembrie 2010, a respins ca nefondate ambele apeluri.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că susţinerea reclamantului invocată în apel privind omisiunea soluţionării cererii de restituire în natură a celor 7 apartamente vândute de SC R. SRL şi a examinărilor contractelor de vânzare - cumpărare din perspectiva îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995 exced cadrului procesual suspus judecăţii, al cărui obiect se referă la constatarea nulităţii art. 2 şi 3 din Decizia atacată pe considerentul lipsei de competenţă a SC R. SRL de a soluţiona problema referitoare la părţile din imobil vândute în baza Legii nr. 112/1995.
În condiţiile în care efectul devolutiv al apelului vizează numai ceea s-a judecat în primă instanţă, fiind un mijloc procedural de continuare a procesului, el nu poate constitui un mijloc de dezvoltare a cadrului procesual prin care să se formuleze noi pretenţii, sub acest aspect constatând că soluţia tribunalului se circumscrie dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 invocate ca temei de drept în acţiune.
Având în vedere că titlurile de proprietate ale chiriaşilor cumpărători nu au fost anulate, instanţa nefiind sesizată cu o cerere în acest sens, curtea de apel a constatat că pentru partea din imobilul în litigiu ce a format obiectul material al acestor aceste translative de proprietate, sunt incidente dispoziţiile art. 18 lit. c) din lege.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut că legea specială cuprinde, în domeniul său de aplicare, atât imobilele preluate de stat cu titlu valabil cât şi cele preluate fără titlu (art. 2) şi se referă la relaţia dintre persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii şi la subdobânditorii cărora le permite să păstreze imobilele în anumite condiţii.
Instanţa de apel a mai reţinut că repunerea în discuţie a regimului juridic al imobilului în sensul nerespectării prevederilor Legii nr. 112/1995 este irelevantă pentru că acţiunea, astfel cum a fost formulată, nu vizează nici restituirea în natură, nici constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare - cumpărare.
Prin soluţia adoptată instanţa nu a cenzurat de fapt titlul statului de preluare a imobilului, în sensul de a constata nevalabilitatea lui, ci a înlăturat doar din conţinutul deciziei nr. 635/2008, emisă de intimata SC R. SRL, menţiunea referitoare la preluarea imobilului cu titlu, iar ipoteza constatării nevalabilităţii titlului statului asupra imobilului, nu are drept consecinţă anularea contractelor de vânzare - cumpărare încheiate de către chiriaşi.
Instanţa de apel a concluzionat că problema îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995 nu a fost tranşată prin procedura administrativă declanşată, întrucât potrivit competenţei stabilite prin lege, unitatea notificată, în calitate de deţinătoare a imobilului, a recunoscut de fapt dreptul de proprietate al contestatorului prin emiterea dispoziţiei, modalitatea de restituire a bunului fiind reprezentantă de despăgubirea prin echivalent pentru apartamentele vândute şi restituirea în natură pentru cele nevândute.
În ceea ce priveşte apelul pârâtei, instanţa de apel a reţinut că întrucât dispoziţia contestată, vizează restituirea în natură a apartamentelor situate în imobilul ce a făcut obiectul notificării, precum şi a terenului aferent, care nu a format obiectul material al unor acte de înstrăinare care au natura juridică a unui titlu de proprietate apt să stea la baza efectuării operaţiunilor de carte funciară, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, el trebuie să cuprindă elementele de identificare atât faptică, administrativă şi cadastrală, cât şi în regim de carte funciară, deoarece constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie.
Instanţa de apel a reţinut că în absenţa acestor elemente, Decizia de restituire în natură este lipsită de finalitate, întrucât, nu poate face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra unui bun neidentificat şi nici nu poate constitui un act în temeiul căruia persoana îndreptăţită să-şi înscrie în evidenţele de publicitate dreptul recunoscut.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul şi pârâta SC R. SRL Braşov.
Prin recursul formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul reclamant susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii în condiţiile în care vânzarea celor şapte apartamente, solicitate a fi restituite în natură, s-a efectuat cu încălcarea art. l din Legea nr. 112/1995 şi art. l alin. (4), (5) şi (6) din HG nr. 20/1996. Totodată, susţine că au fost încheiate contracte de vânzare cumpărare cu chiriaşii care nu aveau contracte de închiriere valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995. Recurentul reclamant mai susţine că imobilul în litigiu, compus din 9 apartamente, a fost preluat de stat fără titlu valabil şi, ca atare, în temeiul art. l din Legea nr. 112/1995, fac obiectul acestei legi numai imobilele preluate de Statul Român cu titlu. Solicită admiterea recursului şi restituirea în natură a celor 7 apartamente, vândute în baza Legii nr. 112/1995.
Pârâta SC R. SRL Braşov, prin recursul formulat, susţine că Decizia recurată este nelegală întrucât i-au fost respinse susţinerile din apel potrivit cărora este în imposibilitate obiectivă de a întocmi o lucrare de dezmembrare a imobilului în litigiu datorită faptului că, pe de o parte, în cadrul societăţii nu mai funcţionează un birou specializat în efectuarea unor lucrări de dezmembrare, iar pe de altă parte, datorită costurilor pe care le presupune angajarea unei firme specializate cu astfel de lucrări.
Analizând recursurile prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:
În ceea ce priveşte recursul pârâtei SC R. SA Braşov:
Faţă de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a pus în discuţie excepţia nulităţii recursului, pe care o consideră întemeiată pentru următoarele considerente:
Conform textului de lege menţionat, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se fundamentează calea de atac şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Deşi nu se prevede expres necesitatea ca motivele respective să vizeze soluţia instanţei de apel, o asemenea cerinţă este necesară întrucât, în absenţa unor susţineri care să se refere la Decizia recurată, astfel cum a fost argumentată de către instanţa de apel, nu se poate proceda la examinarea legalităţii hotărârii respective.
În speţă, se constată că, prin criticile formulate, recurenta pârâtă nu precizează ce dispoziţii legale au fost încălcate sau aplicate greşit de către instanţă, ea susţinând doar că instanţa de apel a fost lipsită de obiectivitate, întrucât nu a luat în considerare apărările privind imposibilitatea obiectivă de a întocmi o lucrare de dezmembrare a imobilului în litigiu.
Constatând că motivul de recurs invocat nu permite încadrarea acestuia în vreuna din ipotezele avute în vedere de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi că nu există nici motive de ordine publică, care să fie examinate de instanţă, din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de către pârâtă.
În ceea ce priveşte recursul reclamantului:
Sub aspectul încadrării în drept a recursului, este de observat că motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. au fost indicate numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică care să se circumscrie ipotezei pe care aceste motive o reglementează, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii şi, respectiv, interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii.
Criticile formulate aduc în discuţie problema pronunţării hotărârii recurate cu aplicarea greşită a legii în ce priveşte restituirea în natură a apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1005, astfel că, ele se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din perspectiva căruia se va face analiza recursului, potrivit celor ce se vor arata în continuare:
Instanţa de apel a analizat sentinţa tribunalului prin prisma principiului tantum devolutum quantum apellatum raportat la obiectul dedus judecăţii care viza legalitatea şi temeinicia dispoziţiei nr. 635 din 24 aprilie 2008 emisă de pârâta SC R. SRL Braşov.
Astfel, instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi celor din art. 25 alin. (4) din acelaşi act normativ, în condiţiile în care, prin Decizia sus menţionată, pârâta SC R. SRL Braşov a dispus restituirea în natură a apartamentelor care nu au fost înstrăinate, iar pentru apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995 s-a propus acordarea de despăgubiri în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În raportat de limitele învestirii, de care instanţa era ţinută conform regulii înscrise în art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în cauză, instanţa de apel nu putea dispune restituirea în natură a celor 7 apartamente înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 în absenţa constatării nulităţii actelor juridice de înstrăinare, aspect asupra căruia instanţa nu putea hotărî, nefiind învestită cu o cerere în acest sens.
Este de reţinut că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilelor preluate fără titlu valabil şi înstrăinate prin acte de dispoziţie este condiţionată de constatarea, pe cale judecătorească, a nulităţii actului de înstrăinare, în conformitate cu prevederile art. 45 din legea menţionată. Legiuitorul a impus această necesitate, deoarece numai printr-o hotărâre judecătorească se poate constata o sancţiune de drept civil, respectiv lipsirea actului juridic de efectele în vederea căruia a fost făcut.
Nulitatea actelor de înstrăinare trebuie solicitată expres de către partea interesată, nefiind permis instanţei de judecată, ca, din oficiu, să se pronunţe în afara limitelor cu care a fost învestită.
În speţă, recurentul reclamant solicită restituirea în natură a întregului imobil, însă nu a cerut şi anularea contractelor de vânzare cumpărare a apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/2005.
De altfel, la termenul din 13 ianuarie 2012, Înalta Curte a pus în discuţie măsura suspendării judecăţii recursului până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 2292/62/2010 aflat pe rolul înaltei Curţi având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare cumpărare, însă, recurentul reclamant s-a opus suspendării pe motiv că o altă cerere de constatare a nulităţii contractelor de vânzare cumpărare a fost soluţionată irevocabil în sensul constatării ca prescris a dreptului material la acţiune, ceea ce echivalează cu consolidarea efectelor acestor contracte de vânzare cumpărare.
Având în vedere că măsura restituirii în natură este condiţionată de Legea nr. 10/2001 de constatarea nulităţii actelor juridice de înstrăinare, fapt ce rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 18 lit. c), care exceptează de la restituirea în natură a imobilelor înstrăinate cu respectarea dispoziţiilor legale, coroborate cu cele ale art. 21 alin. (5) şi art. 45, care reglementează cazurile de nevalabilitate a actelor juridice de înstrăinare, sancţionate cu nulitatea absolută, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut că pentru cele 7 apartamente înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 reclamantul fiind îndreptăţit doar la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Ca atare, criticile recurentului reclamant privind aplicarea şi interpretarea greşită de către instanţa de apel a Legii nr. 112/1995, nu pot fi primite.
În concluzie, pentru considerentele prezentate mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului pârâtei şi, în aplicarea dispoziţiilor at. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâta SC R. SRL, împotriva deciziei nr. 187/ Ap din 17 decembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.C., împotriva aceleaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1319/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 121/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
