ICCJ. Decizia nr. 1510/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1510/2012
Dosar nr. 1544/102/2010
Şedinţa publică din 5 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1784 din 11 noiembrie 2010, Tribunalul Mureş a admis excepţia inadmisibilităţii cererii pentru pretenţiile aferente perioadei 15 ianuarie 1945 – 06 martie 1945, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii pentru pretenţiile aferente perioadei 06 martie 1945 – 30 noiembrie 1949, a admis în parte cererea formulată de reclamanta T.W.K. în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P., reprezentat în cauză de D.G.F.P. Mureş, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a echivalentului în lei a sumei de 40.000 euro la momentul plăţii, cu titlu de daune morale şi a respins în rest pretenţiile solicitate.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că reclamanta a fost deportată în fosta U.R.S.S., la munca de reconstrucţie, în perioada ianuarie 1945 - noiembrie1949. A apreciat această măsură ca fiind o măsură administrativă cu caracter politic, care justifică acordarea unei reparaţii morale. S-a mai arătat că realităţile istorice din perioada 1944 - 1950 cu privire la persoanele de etnie germană nu pot fi ignorate, fiind cunoscute condiţiile de deportare precum şi condiţiile efective de care au dispus persoanele deportate: regim zilnic de muncă grea, fără hrană suficientă, fără condiţii de locuit, izolare, marginalizare, rupere a relaţiilor cu familia.
S-au avut în vedere încălcările aduse valorilor fundamentale ale fiinţei umane, ocrotite prin art. 22 din Constituţia României. Reclamantei i s-a încălcat însuşi dreptul la onoare, la libertate fizică şi psihică, aceste încălcări justificând şi în temeiul art. 998 şi 999 C. civ., o reparaţie morală.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat apel reclamanta şi pârâtul, iar prin Decizia civilă nr. 30 din 8 februarie 2001 a Curţii de Apel Târgu Mureş s-a respins apelul reţinându-se următoarele considerente:
Prin prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în forma de la data adoptării legii, se prevedea posibilitatea acordării unor astfel de despăgubiri în favoarea persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
În urma modificărilor prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin OUG nr. 62/2010, s-a plafonat cuantumul despăgubirilor ce puteau fi acordate persoanelor îndreptăţite pentru repararea prejudiciului moral, prevăzându-se că pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic se puteau acorda astfel de despăgubiri în cuantum de până la 10.000 de euro.
Dispoziţiile art. I pct. 1 din OUG nr. 62/2010, care au modificat prevederile art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1354/2010 a Curţii Constituţionale.
Totodată, prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi 1360/2010 (M. Of. nr. 761/15.11.2010), au fost declarate neconstituţionale şi prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza l din Legea nr. 221/2009.
Sub acest aspect, trebuie avut în vedere că potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României şi art. 31 alin. (3 )din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile constituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
În speţă, cererea formulată de reclamantă cu privire la despăgubiri pentru prejudiciul moral, ar trebui analizată prin prisma prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, însă trebuie menţionat că în intervalul de 45 de zile la care s-a făcut referire mai sus nu a fost adoptat nici un act normativ prin care prevederile declarate neconstituţionale să fie puse în acord cu Constituţia.
În acest context termenul de 45 de zile fiind împlinit în conformitate cu dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţia României şi art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, prevederile art. 5 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 221/2009 ce au fost declarate neconstituţionale în prezent şi-au încetat efectele.
S-a mai reţinut că faţă de obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale, prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot constitui în prezent temei juridic pentru acordarea despăgubirii pentru prejudiciul moral, ca măsuri reparatorii în favoarea persoanelor ce au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta T.W.K. solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat si a respingerii apelului pârâtului.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel, se susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii în condiţiile în care prin respingerea acţiunii a suferit o gravă discriminare.
Ca atare, recurenta învederează că avându-se în vedere consecinţele negative suferite pe plan fizic, psihic, importanţa valorilor morale lezate, şi intensitatea cu care au fost percepute, se impune acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte.
Recurenta susţine că prin respingerea acţiunii i s-a cauzat o gravă discriminare, şi că instanţa sesizată cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuia să încerce să stabilească o sumă necesară pentru a-i procura satisfacţii de ordin moral, susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.
În această idee, recurenta susţine că faţă de consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic şi importanţa valorilor morale lezate şi intensitatea cu care au fost percepute, se impune acordarea despăgubirilor în cuantumul solicitat.
În şedinţa publică de azi instanţa din oficiu a supus dezbaterii neîncadrarea motivelor de recurs în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă excepţia nulităţii recursului.
Astfel, recursul este nul în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit art. 3021 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.; per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
În speţă, nu numai că recurentul nu s-a conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate din art. 304 C. proc. civ., pe care îşi întemeiază recursul, dar nu a formulat nici critici, care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificările prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.
Când în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei, care face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia formulată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia, iar succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nefiind structurată din punct de vedere juridic în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
Or, succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic în aşa fel încât să se poată reţine măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurentă nu se circumscriu acestui cadru legal, urmează a se constata nulitatea recursului conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta T.W.K. împotriva deciziei nr. 30/ A din 8 februarie 2011 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1514/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1502/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
