ICCJ. Decizia nr. 1534/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.1534/2012
Dosar nr. 94/105/2010
Şedinţa publică din 6 martie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarel.
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 94/105/2010 la Tribunalul Prahova, reclamanta B.C. a chemat în judecată pe intimaţii M.P., prin P., P.M.P., prin P. şi P.M.P. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei nr. 9183 din 3 decembrie 2009, obligarea primarului să soluţioneze notificarea nr. 310 din 11 februarie 2002 înregistrată sub nr. 5300 din 15 februarie 2002 la Primăria Ploieşti, în sensul admiterii pretenţiilor menţionate în notificare, respectiv să restituie în natură imobilul, dacă acest lucru este posibil sau să acorde măsuri reparatorii prin echivalent şi să constate calitatea contestatoarei de persoană îndreptăţită la a formula notificare în condiţiile Legii nr. 10/2001.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că împreună cu mătuşa sa au formulat notificarea nr. 310/2002, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a imobilului din Ploieşti, str. Rubinelor, iar prin dispoziţia nr. 9183/2009 s-a dispus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent doar mătuşii sale, pe motiv că persoana îndreptăţită nu era B.C., ci defunctul său tată, care a decedat după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel că, dreptul de a formula notificarea aparţinea numai acestuia.
A învederat că soluţia de respingere a notificării sale contravine dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care a fost ataşat la notificare şi certificatul de moştenitor nr. 121/2001 prin care făcea dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită, fiind respectate dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Reclamanta a susţinut că au fost respectate şi dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, înăuntrul căruia se putea formula notificarea de către persoana fizica îndreptăţită sau de moştenitorii acesteia, situaţie în care se impune admiterea cererii sale.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 954 pronunţată la 29 iulie 2010, a respins contestaţia, ca neîntemeiată, reţinând că imobilul revendicat în baza Legii nr. 10/2001 a aparţinut numitei V.S.F., care a lăsat ca moştenitori legali pe R.G., fiică şi pe C.D., fiu, autorul reclamantei din prezenta cauză, astfel cum a rezultat din cuprinsul certificatului de moştenitor aflat la dosar.
S-a stabilit având în vedere certificatul de moştenitor nr. 121 din 27 iunie2001, că după autorul reclamantei, decedat la data de 6 aprilie 2001, au rămas ca moştenitori: C.C.M. soţie supravieţuitoare şi C.B.R. fiică.
Verificând cuprinsul acestui înscris instanţa a constatat că D.C. a decedat ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, aşa încât dreptul de a depune notificare s-a născut în patrimoniul acestuia, în calitatea sa de succesibil al defunctei V.S.F., mama sa.
Pe cale de consecinţă, instanţa a conchis că persoana îndreptăţită să solicite restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului situat în Ploieşti, str. Rubinelor, judeţ Prahova, era autorului reclamantei, aceasta putând continua procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nefiind incidente în speţa de faţă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta B.C., care a arătat că hotărârea este dată cu încălcarea prevederilor imperative ale Legii nr. 10/2001.
A susţinut că din interpretarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 rezultă că cererea de acordare a măsurilor reparatorii se poate formula şi de către moştenitorii persoanei fizice îndreptăţite, nefăcându-se distincţie între moştenitorii autorilor decedaţi înainte de intrarea în vigoare a legii şi cei decedaţi ulterior.
A precizat că a formulat notificarea la data de 11 februarie 2001, în termenul de 6 luni prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost prelungit prin OUG nr. 109/29001 şi OUG nr. 145/2001.
De asemenea, a învederat că atât timp cât legea nu face nicio distincţie, din coroborarea art. 22 din Legea nr. 10/2001 cu art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din acelaşi act normativ, rezultă că prin „persoana îndreptăţită" se înţelege, atât persoana fizică îndreptăţită, cât şi moştenitorii acesteia, iar termenul de 6 luni se aplică în ambele situaţii.
Astfel, nu poate fi luată în considerare interpretarea dată prin dispoziţia primarului nr. 9183/2009, în sensul că dreptul de a depune notificarea s-a născut în patrimoniul defunctului şi nu poate fi transmis la moştenitori, întrucât s-ar ajunge în situaţia în care, dacă persoana îndreptăţită ar deceda după intrarea în vigoare a legii, dar înainte de trecerea termenului înlăuntrul căruia se poate face notificarea, moştenitorii să nu poată să-şi exercite drepturile.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 3 din 12 ianuarie 2011, a admis apelul formulat de contestatoarea B.C., a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a admis contestaţia în parte, a constatat calitatea contestatoarei de persoană îndreptăţită de a formula notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001.
A anulat în parte dispoziţia nr. 9183 din 3 decembrie 2009 emisă de P.M. Ploieşti, în sensul că a constatat dreptul contestatoarei de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Ploieşti, str. Rubinelor, compus din teren în suprafaţă de 325 m.p. şi construcţie în suprafaţă de 111,13 m.p. (în prezent demolată), menţinând restul prevederilor dispoziţiei. Totodată, a respins capetele de cerere din acţiune privind restituirea în natură a imobilului şi obligarea pârâtului P.M. Ploieşti să soluţioneze notificarea nr. 310/2002.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că prin dispoziţia nr. 9183 din 3 decembrie 2009 emisă de P.M. Ploieşti s-a respins cererea formulată de către B.C., prin care solicita măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Ploieşti, str. Rubinelor, compus din teren în suprafaţă de 325 m.p. şi construcţia de 111,13 m.p. aflată pe teren, motivat de faptul că aceasta îl moşteneşte pe D.C., persoana care a decedat după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar dreptul de a depune notificarea s-a născut în patrimoniul defunctului.
În baza aceleiaşi dispoziţii s-a propus în favoarea numitei R.G. acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri pentru imobilul menţionat anterior, fiind respinsă solicitarea acesteia de restituire a bunului în natură, întrucât pe terenul revendicat s-a realizat utilitatea publică, fiind ocupat în prezent de o arteră de circulaţie rutieră şi pietonală, de blocuri de locuinţe şi amenajările aferente, iar construcţia a fost demolată.
Conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată, sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
Pe de altă parte, art. 4 alin. (2) din acelaşi act normativ, stipulează că de prevederile acestei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanei fizice îndreptăţite.
Din interpretarea coroborată a acestor două texte, rezultă că au calitatea de persoane îndreptăţite în temeiul Legii nr. 10/2001, atât persoana fizică proprietară a imobiluluila momentul preluării sale abuzive, cât şi moştenitorii legali sau testamentari ai acesteia, în ipoteza în care ea a decedat.
Prin urmare, obligaţia ce incumbă persoanei care formulează notificarea pentru a putea succede, este aceea de a dovedi calitatea de moştenitor legal sau testamentar, deoarece prin aceasta probează aptitudinea de a succede şi vocaţia succesorală.
În speţa dedusă judecăţii, imobilul în litigiu, compus din teren în suprafaţă de 325 m.p. şi construcţia aflată pe acesta, situat în Ploieşti, str. Rubinelor, a fost dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4498 din 26 iulie 1967 de V.F. Ulterior, imobilul a fost expropriat, astfel cum rezultă din anexa la Decretul Consiliului de Stat nr. 171/5 mai 1979, iar prin declaraţia autentificată sub nr. 1688 din 10 septembrie 2007 de B.N.P. P.M.T. şi P.A. contestatoarea a precizat că pentru acest bun nu s-au încasat despăgubiri, C.J. Prahova învederând totodată prin adresa nr. 5300 din 6 noiembrie 2009 că nu există documente în arhiva sa care să ateste dacă pentru acest bun s-au primit sau nu despăgubiri.
Din declaraţia autentificată sub nr. 559 din 18 aprilie 2003 de B.N.P. P.I. şi din alte înscrisuri depuse la dosar, rezultă că numita V.F. a fost cunoscută şi sub numele de S.F., iar urmare a renumerotării, imobilul în litigiu, care se afla la nr. x pe str. Rubinelor, în prezent, este identificat la nr. z.
Instanţa de apel a stabilit că de pe urma defunctei S.F., proprietara imobilului preluat abuziv, au rămas ca moştenitori la decesul acesteia, intervenit în anul 1995, R.G. şi C.D., în calitate de descendenţi de gradul I, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 31 din 24 aprilie 2003 emis de B.N.P. P.I.
Ulterior, respectiv la data de 14 aprilie 2001, a decedat şi numitul C.D., având ca moştenitori pe contestatoarea C.C. (în prezent B., ca urmare a căsătoriei), în calitate de fiică şi C.C.M., în calitate de soţie supravieţuitoare, conform certificatului de moştenitor nr. 121 din 27 iunie 2001 eliberat de B.N.P. T.M.
Potrivit art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 22 ca urmare a republicării actului normativ, persoanele îndreptăţite să ceară restituirea imobilelor preluate abuziv de stat trebuie să notifice unitatea deţinătoare, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, termen prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001.
Prin urmare, termenul de notificare, prelungit succesiv, a fost de 12 luni şi s-a calculat de la data de 14 februarie 2001, când legea a intrat în vigoare, expirând la 14 februarie 2002.
Curtea a reţinut că, în cauză, unul dintre moştenitorii fostei proprietare a imobilului, respectiv D.G., a decedat la 6 aprilie 2001, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, dar înainte de expirarea termenului pentru depunerea notificării. în condiţiile în care contestatoarea din prezenţa speţă, în calitate de fiică a defunctului a acceptat succesiunea autorului său la data de 16 iunie 2001 şi în termenul legal a formulat notificarea la data de 11 februarie 2002, pentru acordarea de măsuri reparatorii vizând imobilul în litigiu, alături de R.G. (celălalt moştenitor al proprietarei S.F.), este evident că ea este persoană îndreptăţită, în sensul Legii nr. 10/2001, să beneficieze de dispoziţiile acestui act normativ, soluţia pronunţată de prima instanţă sub acest aspect făcându-se cu aplicarea greşită a prevederilor legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.
În ceea ce priveşte modalitatea de restituire, deşi Legea nr. 10/2001, prin dispoziţiile art. 2 şi 7, instituie ca regulă acordarea bunului în natură, cu titlu de excepţie prevede măsuri reparatorii prin echivalent, atunci când există imposibilitatea obiectivă de restituire a imobilului în natură.
Instanţa de apel a statuat că întrucât, în speţă, pe terenul în litigiu s-a realizat utilitatea publică (aşa cum reiese din dispoziţia nr. 9183 din 3 decembrie 2009), în sensul că este ocupat de o arteră de circulaţie rutieră şi pietonală, blocuri de locuinţe şi amenajări aferente, iar construcţia amplasată pe teren a fost demolată, restituirea în natură a acestuia nu este posibilă, motiv pentru care urmează a se stabili dreptul contestatoarei la măsuri reparatorii prin echivalent, alături de R.G. pentru imobilul solicitat.
Curtea a apreciat că în virtutea plenitudinii sale de competenţă s-a pronunţat asupra tuturor solicitărilor contestatoarei vizând notificarea pe care a formulat-o în baza Legii nr. 10/2001, astfel încât nu se mai impune respingerea cererii acesteia de obligare a P.M. Ploieşti să soluţioneze notificarea nr. 310/2002 cu atât mai mult cu cât acesta şi-a expus punctul de vedere asupra acestei notificări prin dispoziţia atacată.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâţii P.M. Ploieşti, P.M. Ploieşti, prin P. şi M. Ploieşti criticând-o în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Au arătat că au calitatea de persoane îndreptăţite în temeiul Legii nr. 10/2001 persoana fizică proprietară a imobilului în momentul preluării abuzive sau moştenitorii acesteia, în ipoteza în care ea a decedat.
În speţă, imobilul a fost preluat de stat de la proprietara S.F. aceasta figurând la poziţia 14 din decretul de expropriere nr. 171/1979 şi, prin urmare această persoană era îndreptăţită la restituire.
Întrucât la data intrării în vigoare a legii speciale de reparaţie această persoană era decedată, dreptul de a formula notificarea s-a transmis moştenitorilor acesteia R.G. şi C.D., tatăl contestatoarei B.C.
Autorul contestatoarei nu a formulat notificare, astfel încât contestatoarea nu avea dreptul de a depune notificare.
Analizând recursul în limita criticilor formulate, Înalta Curte, exercitând controlul judiciar din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele argumente:
Reclamanta a notificat P.M. Ploieşti împreună cu mătuşa sa, solicitând prin notificarea nr. 310/2002 restituirea în natură a imobilului din Ploieşti, str. Rubinelor, în temeiul Legii nr. 10/2001.
În procedura de restituire iniţiată de reclamantă prin notificare, calitatea de persoane îndreptăţite o au, potrivit art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, persoanele fizice sau persoanele juridice care au avut calitatea de proprietari ai bunului imobil la data preluării (art. 3) precum şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite [(art. 4 alin. (2)].
Din dispoziţiile legale menţionate rezultă că, în privinţa calităţii de moştenitor, legea specială nu are dispoziţii derogatorii astfel că şi în această procedură se aplică normele de drept comun în materia succesiunii legale sau testamentare.
În speţă, potrivit certificatului de moştenitor nr. 121 din 27 iunie 2001 eliberat de B.N.P. T.M., la decesul defunctului C.D., acesta din urmă descendent de gradul I al fostei proprietare a imobilului S.F., succesiunea s-a transmis către reclamanta B.C. (fostă C.) în calitate de moştenitor legal, fiind fiica autorului său predecedat.
În această calitate de moştenitor legal a dobândit nu numai bunurile înscrise în certificatul de moştenitor anterior menţionat, dar şi vocaţia de a dobândi bunuri viitoare sau creanţe care ar fi aparţinut autorului său. În această ultimă categorie intră şi bunurile care fac obiectul Legii nr. 10/2001 şi în legătură cu care legiuitorul a prevăzut că succesibilii care după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii.
Cererea de restituire are deci valoarea de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestui act normativ, atât practica judiciară, cât şi doctrina statuând constant că vocaţia la restituire este restrânsă doar cu privire la persoanele ce au renunţat expres la moştenire, legea acoperind ipoteza celor care nu au făcut acte de acceptare a moştenirii.
Reclamanta, ca moştenitoare legală a tatălui său C.D., calitate atestată de certificatul de moştenitor depus la dosarul cauzei, a dobândit prin transmisiune succesorală nu numai bunurile înscrise în certificatul de moştenitor dar şi vocaţia la restituire pe care tatăl său o dobândise odată cu acceptarea succesiunii fostei proprietare, aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 31 din 24 aprilie 2003 eliberat de B.N.P. P.I. unde se menţionează că moştenitorii defunctei S.F. sunt tatăl reclamantei C.D. (fiu) şi mătuşa reclamantei R.G. (fiică).
Reclamanta B.C. şi-a valorificat această vocaţie de a succede în drepturi pe autorul său, odată cu depunerea notificării de restituire a imobilului, în data de 11 februarie 2002, cerere formulată în termenul legal stabilit de legea specială de reparaţie.
Reţinând în acelaşi timp, potrivit pct. 22.1 lit. b) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007, preeminenţa puterii doveditoare a certificatului de moştenitor precum şi art. 85 alin. (l) din Legea nr. 36/1995, republicată, până la anularea sa prin hotărâre judecătorească certificatul de moştenitor face dovada deplină în privinţa calităţii de moştenitor şi constatând că în speţă nu au fost înlăturate prin hotărâre judecătorească certificatele de moştenitor depuse de reclamantă, în mod corect s-a stabilit că aceasta are calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul care a aparţinut defunctei S.F. şi pentru care a formulat notificarea în nume propriu în termenul stabilit de dispoziţiile art. 21 alin. (l) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 22 după republicarea actului normativ.
Interpretarea dată de pârâţi prin motivele de recurs, în sensul că dreptul de a depune notificarea s-a născut în patrimoniul defunctului şi nu poate fi transmis la moştenitori, este contrară dispoziţiilor de ansamblu ale Legii nr. 10/2001 şi spiritului acesteia întrucât s-ar ajunge la situaţia în care, dacă persoana îndreptăţită a decedat după intrarea în vigoare a legii, dar înainte de trecerea termenului înlăuntrul căruia se poate face notificarea, moştenitorii săi acceptanţi să nu poată să-şi exercite drepturile şi să-şi valorifice vocaţia succesorală la restituirea imobilului.
Or, prin dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul acestei legi chiar şi succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea, deci cu atât mai mult legiuitorul nu a avut în vedere înlăturarea de la beneficiul legii a moştenitorilor acceptanţi, singura excepţie fiind în situaţia succesibililor care au renunţat expres la moştenire.
Prin urmare, reţinând că reclamanta are vocaţie la restituirea imobilului ce a aparţinut defunctei S.F. şi că a valorificat acest drept în termenul stabilit de lege, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel că nu poate fi reţinută incidenţa în cauză a motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul pârâţilor nu este fondat, urmând a-l respinge în consecinţă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii P.M. Ploieşti, P.M. Ploieşti, prin P. şi M. Ploieşti, prin P. împotriva deciziei nr. 3 din 12 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1540/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1514/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
