ICCJ. Decizia nr. 1540/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1540/2012
Dosar nr. 47110/3/2009
Şedinţa publică din 6 martie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
La data de 16 decembrie 2009, reclamantul T.N.D. a chemat în judecată pe pârâtul S.R. prin M.F.P. pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat pârâtul la plata sumei de 1.500.000 euro, reprezentând despăgubiri morale pentru cei cincisprezece ani de zile pe care tatăl său T.N. i-a petrecut în închisorile comuniste, condamnat pentru fapta de uneltire contra ordinii sociale.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1009 din 29 iunie 2010, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant şi a obligat pârâtul la plata sumei de 30.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, ca urmare a condamnării cu caracter politic suferite de autorul reclamantului.
Tribunalul a reţinut, ca situaţie de fapt, că prin sentinţa penală nr. 129/1950 Tribunalul Militar Bucureşti l-a condamnat pe tatăl reclamantului, T.N., la 15 ani temniţă grea şi 5 ani de degradare civică, pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, faptă prevăzută de art. 209 C. pen.
Prima instanţă a reţinut că sunt aplicabile în drept dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 fiind vorba de o condamnare cu caracter politic.
Tribunalul a apreciat, faţă de situaţia de fapt reţinută, că suma de 30.000 euro reprezintă o reparaţie echitabilă pentru nerespectarea drepturilor fundamentale ale reclamantului, în raport de criteriile stabilite de art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul, pârâtul S.R. prin M.F.P. şi M.P. - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Reclamantul a criticat sentinţa din punct de vedere al cuantumului acordat, considerat a fi prea mic în raport de întinderea prejudiciului.
Pârâtul, la rândul său, a criticat cuantumul despăgubirilor acordate, considerându-l nejustificat de mare în raport cu prejudiciul moral suferit şi de împrejurarea că reclamantul a beneficiat de dezdăunări în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990. A invocat în apel Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale vizând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009.
M.P. - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a solicitat admiterea apelului întrucât textul de lege în baza căruia instanţa de fond a acordat despăgubiri morale nu se mai aplică începând cu data de 15 noiembrie 2010, producând efecte juridice Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia nr. 384/ A din 7 aprilie 2011, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului, a admis apelurile pârâtului şi M.P. - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, ca motiv de ordine publică, incidenţa în cauză a declarării ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a din Legea nr. 221/2009.
Curtea a reţinut că, la data soluţionării apelului, Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale fusese deja publicată în M. Of. şi prin urmare, dat fiind efectul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, dispoziţiile declarate neconstituţionale nu mai pot constitui temei juridic pentru acordarea de despăgubiri pentru daune morale, Decizia nr. 1358 a Curţii Constituţionale fiind obligatorie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul T.N.D.
Principala critică a vizat faptul că instanţa de apel nu putea să aplice retroactiv Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010.
Recurentul a susţinut că aplicarea deciziei Curţii Constituţionale şi cauzelor introduse anterior pronunţării sale ar însemna crearea unor situaţii diferite pentru persoanele care sunt îndreptăţite la despăgubiri pentru condamnările politice, în funcţie de momentul la care instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre definitivă şi irevocabilă, în temeiul unei legi care era constituţională la data cererii introductive.
La termenul de judecată din data de 6 martie 2012, Înalta Curte a pus în discuţie efectele juridice pe care le produce în speţă Decizia nr. 12 din 9 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, privind Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1358 şi 1360.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Criticile privind stabilirea greşită de către instanţa de apel a efectelor, în cauză, ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu sunt fondate.
Aspectul, care interesează prioritar în speţă, este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluţionării, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 (M. Of. nr. 761/15.11.2010).
După cum a reţinut şi instanţa de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat, se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 (M. Of., nr. 789/7.11.2011), Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că, urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naştere unor raporturi juridice în conţinutul cărora intră drepturi de creanţă în favoarea anumitor categorii de persoane. Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanţă, hotărârea pronunţată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituţionalitate nu exista o astfel de statuare, cel puţin definitivă, din partea instanţei de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, efectele Deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curţii Constituţionale nu pot fi ignorate şi ele trebuie să îşi găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfăşurare.
În consecinţă, urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Potrivit art. 330 alin. (7) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluţionarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea 1.
Cum Decizia în interesul Legii nr. 12/2011 a fost publicată (M. Of., nr. 789/7.11.2011), în baza textului de lege menţionat anterior, ea a devenit obligatorie de la această dată şi urmează a fi avută în vedere în soluţionarea prezentului litigiu.
Înalta Curte constată că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, prin care instanţa de control constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a statuat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale (M. Of. nr. 761/15.11.2010).
La acea dată, în prezentul litigiu nu se pronunţase o hotărâre judecătorească definitivă.
Prin urmare, în speţă, nu există un drept definitiv câştigat, iar reclamanţii nu erau titularii unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O., câtă vreme, la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul lor la despăgubiri.
Astfel, în aplicarea deciziei în interesul Legii nr. 12/2011, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pe care reclamanţii şi-au întemeiat pretenţiile privind daunele morale, nu mai puteau constitui temei juridic pentru soluţionarea cauzei de faţă.
În concluzie, faţă de dezlegarea cuprinsă în Decizia în interesul Legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în timp al Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale şi de prevederile art. 330 alin. (7) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge susţinerile formulate prin motivele de recurs vizând nelegalitatea hotărârii recurate pentru neaplicarea legii în vigoare la momentul introducerii acţiunii şi pe cele prin care, întemeindu-se pe aceleaşi argumente, reclamantul invocă principiul neretroactivităţii legii.
De altfel, aplicarea dispoziţiilor art. 329 – art. 330 alin. (7) C. proc. civ., nu înseamnă încălcarea principiului egalităţii părţilor în faţa justiţiei deoarece, prin pronunţarea unei decizii în interesul legii, se asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti tocmai în scopul obţinerii unui tratament juridic egal al părţilor.
Prin urmare, în mod legal curtea de apel a făcut aplicarea, în cauză, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, criticile în acest sens nefiind fondate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte reţine că Decizia recurată a fost dată cu aplicarea corectă a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 astfel că, nefiind întrunite cerinţele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul T.N.D. împotriva deciziei nr. 384/ A din 7 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1544/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1534/2012. Civil → |
|---|
