ICCJ. Decizia nr. 1565/2012. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1565/2012
Dosar nr. 49198/3/2011
Şedinţa Camerei de Consiliu din 20 martie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 7 februarie 2011, reclamantul P.I. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, solicitând instanţei anularea deciziei nr. 85721 din 20 decembrie 2010, privind recalcularea pensiei în baza Legii nr. 119/2010, cu cheltuieli de judecată, arătând că emiterea deciziei contestate s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la C.E.D.O., art. 14 din C.E.D.O., art. l7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 15 alin. (2) şi art. 44 din Constituţie.
Prin sentinţa civilă nr. 7475/2011 din 18 mai 2011, pronunţată în dosarul nr. 5954/63/2011, Tribunalul Dolj, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, pe care a invocat-o din oficiu în baza dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 119/2011 raportat la dispoziţiile art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000 şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele: Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 119/2010, "Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare."
Art. 156 din Legea nr. 19/2000, prevede că: "Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul."
Raportat la normele legale precitate, Tribunalul Dolj a apreciat că deşi, în principiu competenţa teritorială este relativă, în speţă sunt incidente dispoziţiile legii speciale (art. 156 din Legea nr. 19/2000), în cadrul cărora, legiuitorul a prevăzut norme derogatorii, tăcând distincţie între acţiunile introduse împotriva C.N.P.A.S./case teritoriale de pensii şi cele formulate împotriva altor pârâţi, în acest ultim caz, competenţa revenind în mod exclusiv, instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul pârâtul.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. 49198/3/2011, la data de 16 iunie 2011 şi a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 9643 din 3 noiembrie 2011, în sensul admiterii excepţiei necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, declinării competenţei în favoarea Tribunalului Dolj, constatării ivirii conflictului negativ de competenţă şi înaintării cauzei Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a reţinut următoarele:
Art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în vigoare la data sesizării Tribunalului Dolj, reglementează din punct de vedere teritorial competenţa de soluţionare a cererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, stabilind competenţa de soluţionare în favoarea instanţei în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau reşedinţa reclamantului.
Totodată, potrivit art. 156 din acelaşi act normativ, prevederile legale referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă şi cu cele ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 725 alin. (1) C. proc. civ. prevede că dispoziţiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării în vigoare şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, iar procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanţe.
Aliniatul (2) al articolului mai sus menţionat, statuează că dispoziţiile Codului de procedură civilă constituie procedura de drept comun în materie civilă, aplicându-se şi în materiile prevăzute de alte legi, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţii potrivnice.
Având în vedere dispoziţiile legale precitate, Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Dolj, reţinând că sunt incidente pentru stabilirea competenţei teritoriale normele de procedură în vigoare la momentul sesizării instanţei, respectiv legea nouă, Legea nr. 263/2010, care a intrat în vigoare la data de 23 decembrie 2010 şi a modificat norma de competenţă reglementată prin art. 156 din Legea nr. 19/2000, pe care a abrogat-o expres.
In raport de dispoziţiile art. 20 - 22 C. proc. civ., constatând declanşat conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului şi pronunţării regulatorului de competenţă.
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării acestei cereri în favoarea Tribunalului Dolj, pentru următoarele considerente:
Decizia de recalculare nr. 8627 a cărei anulare se solicită a fost emisă la 20 decembrie 2010, în baza Legii nr. 119/2010, cererea de anulare fiind îndreptată la instanţa de la domiciliul reclamantului pensionar la data de 07 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 şi abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000.
Potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000 „cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul"
La data de 01 ianuarie 2011, conform art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010, Legea nr. 19/2000 a fost abrogată.
Art. 154 din Legea nr. 263/2010 prevede că: (1) "Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.
(2) Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul."
Prin urmare, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competenţa de soluţionare a cererilor privind deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale a fost modificată, revenind instanţelor de la domiciliul reclamantului.
Art. 7 din Legea nr. 119/2010 dispune că: „procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare".
Având în vedere că, decizia de pensie ce se contestă a fost emisă la data de 20 decembrie 2010, în baza Legii nr. 119/2010, contestaţia împotriva acesteia fiind îndreptată la instanţa de la domiciliul reclamantului, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010 şi abrogării Legii nr. 19/2000, se pune problema, în contextul în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la Legea nr. 19/2000, deja abrogată, dacă o lege abrogată mai poate impune competenţa teritorială la domiciliul pârâtului.
Conform art. 725 C. proc. civ., normele de procedură sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 10/2000 şi Legea nr. 119/2010 sunt legi speciale ce cuprind norme de procedură referitoare la competenţă, astfel că, atunci când o lege specială (Legea nr. 19/2000), cuprinzând şi norme de competenţă, este înlocuită de o altă lege (Legea nr. 263/2010) şi există şi o altă lege specială (Legea nr. 119/2010), care face trimitere la normele de competenţă din legea abrogată, se aplică legea nouă, competenţa fiind stabilită de la data intrării ei în vigoare.
Art. 156 din Legea nr. 263/2010 dispune că: "Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă şi ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar art. 727 C. proc. civ. prevede: "Ori de câte ori prin alte legi se face trimitere la dispoziţii abrogate sau modificate din cuprinsul acestui cod, trimiterea se va socoti tăcută, când este cazul, la dispoziţiile corespunzătoare care le înlocuiesc."
Deşi Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la dispoziţiile Codului de procedură civilă, acestea constituind norma generală în materie de procedură civilă, Înalta Curte apreciază că, prin analogie, în cazul în care o normă specială trimite la o normă de competenţă dintr-o lege specială abrogată, competenţa fiind o normă de procedură, textul trebuie interpretat ca făcând trimitere la norma specială de procedură din noua lege care a înlocuit vechea prevedere.
Astfel fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispoziţiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a litigiului dintre contestatorul P.I., în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE, având ca obiect anulare decizie de recalculare pensie, în favoarea Tribunalului Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 1564/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1566/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
---|