ICCJ. Decizia nr. 1918/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1918/2012
Dosar nr. 4419/97/2010
Şedinţa publică de la 16 martie 2012
Asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, la 5 august 2010, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a solicitat restrângerea exercitării dreptuluila liberă circulaţie în Italia, pe o perioadă de 3 ani referitor la pârâtul Z.G., în temeiul art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost expulzat din Italia la data de 09 iulie 2010, în baza Acordului dintre România şi Italia privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală - ratificat prin Legea nr. 173/1977, pentru activitatea sa infracţională, astfel că se impune restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulaţie, în condiţiile art. 38 din Legea nr. 248/2005.
În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 248/2005, Tratatului CEE, Directiva 2004/38/CE, art. 25 din Constituţie.
Prin sentinţa nr. 280 din 29 septembrie 2010, Tribunalul Hunedoara, secţia civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a respins acţiunea.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut în esenţă că, potrivit art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, competenţa sesizării instanţei pentru situaţiile prevăzute de art. 38 lit. b) din lege, a fost acordată de legiuitor instituţiei cu competenţe în domeniul apărării ordinii publice sau siguranţei naţionale ce deţine date cu privire la activitatea persoanei respective.
Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel reclamanta, solicitând anularea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţei de fond pentru următoarele:
Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a fost înfiinţată prin H.G. nr. 1367/2009, prin fuziunea Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor şi Centrului Naţional de Administrare a Bazelor de Date pentru Evidenţa persoanelor, care s-au desfiinţat.
Potrivit art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1367/2009, această direcţie face parte din structurile de ordine şi siguranţă publică din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi este parte componentă a Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică, ea îndeplinind orice atribuţii prevăzute de lege, inclusive cele prev. de art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005.
De asemenea, reclamanta are obligaţia de a înainta instanţei teritoriale competente, dosarul de îndepărtare al cetăţenilor expulzaţi din Italia, în temeiul H.G. nr. 1367/2007.
Prin decizia nr. 182/ A pronunţată la 9 decembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă a admis apelul declarat de reclamantă, a desfiinţat sentinţa civilă nr. 280/2010 a Tribunalului Hunedoara şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de fond, Tribunalul Hunedoara.
Pentru a decide ca atare, instanţa a apreciat că reclamanta are calitate procesuală activă în cauză, instanţa de fond soluţionând cauza, în mod eronat pe excepţie.
Prin H.G. nr. 1367/2009 s-a înfiinţat structura reprezentată de reclamantă, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi, s-a stabilit în dispoziţiile art. 1 alin. (3) că Direcţia face parte din structurile de ordine şi siguranţă publică din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi este parte componentă a Departamentului de ordine şi siguranţă publică.
Ca atare, această instituţie are competenţe în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale, în sensul art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 1 alin. (4) din H.G. nr. 1367/2009, direcţia exercită atribuţiile care îi sunt date în competenţă prin lege, cu privire la organizarea şi coordonarea activităţii de evidenţă a persoanelor, precum şi la gestionarea şi administrarea la nivel naţional a bazelor de date privind evidenţa persoanelor, cărţilor de identitate, paşapoartelor.
În ceea ce priveşte decizia nr. 6983/2009 pronunţată de Î.C.C.J. şi invocată de instanţa de fond ca practică judiciară, se impune a se preciza că este vorba de o decizie de speţă, şi nu de o decizie în interesul legii şi, prin urmare, nu creează drept, iar pe de altă parte, aceasta este pronunţată în luna iunie 2009, deci anterior publicării H.G. nr. 1367/2009, prin care s-a înfiinţat Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, în M. Of. 802 din 25 noiembrie 2009.
S-a susţinut că apelul reclamantei este fondat şi faţă de împrejurarea că, dispoziţiile obiectivului nr. 2 lit. d) prevăd faptul că autorităţile judecătoreşti urmează a pronunţa o decizie privind interzicerea deplasării cetăţenilor expulzaţi, în urma înaintării,,dosarului de îndepărtare” de către D.G.P., M.I.R.A. sau I.N.E.P. Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor a fost desfiinţat prin H.G. nr. 1367/2009, concomitent cu înfiinţarea Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, care a preluat toate atribuţiile fostei structuri şi întregul său patrimoniu.
Constatând că prima instanţă nu a intrat în judecata fondului, conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a anulat hotărârea şi a trimis cauza spre rejudecare.
În rejudecare, prin sentinţa nr. 31 din 9 februarie 2011, Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, a respins acţiunea, cu motivarea că, potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, „restrângerea dreptului la libera circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani numai cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui Acord de readmisie încheiat între România şi acel stat, iar potrivit art. II (alin. (1)) din Legea nr. 206/2010, măsurile de restrângere la libera circulaţie în străinătate a cetăţenilor români, încetează de drept la data intrării în vigoare a actului normativ respectiv.
Cu această motivare, instanţa de fond a respins acţiunea, faţă de faptul că motivele invocate în fapt de reclamantă se încadrează în prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Împotriva sentinţei nr. 31/2011 a Tribunalului Hunedoara a declarat apel reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, susţinând că, în mod eronat, tribunalul a reţinut faptul că, întrucât potrivit prevederilor Legii nr. 206/2010 pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate au fost abrogate dispoziţiile art. 38 lit. a) şi, prin urmare, temeiul juridic al acţiunii nu mai există, s-a considerat că cererea reclamantei se întemeiază pe dispoziţiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 103 din 07 aprilie 2011 a respins apelul declarat de reclamantă, reţinând în esenţă că, motivele invocate prin cererea formulată de aceasta, se încadrează în dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, iar faptul că reclamanta a indicat, ca temei de drept, art. 38 lit. b) din aceeaşi lege, nu schimbă cadrul procesual cu care a fost învestită instanţa.
A mai susţinut instanţa de apel că, în realitate, în speţă, returnarea pârâtului din Italia pe baza Acordului de readmisie încheiat între România şi Italia, datorită unui comportament necorespunzător, se încadrează în prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
A mai reţinut instanţa de apel că, lit. b) a art. 38 din lege se referă la persoana a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat. Or, motivarea reclamantei nu are în vedere aceste aspecte.
Ca atare, Tribunalul Hunedoara a reţinut în mod corect încadrarea juridică a acţiunii, ca fiind art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
În ceea ce priveşte modificarea Legii nr. 248/2005 prin Legea nr. 206/2010, la art. II alin. (1) lit. c) se prevede expres că încetează toate procedurile judiciare în curs de desfăşurare, întemeiate pe art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 şi astfel, nu se poate pune în discuţie aplicarea legii la momentul formulării acţiunii, de vreme ce legea de modificare prevede expres situaţia proceselor în curs de desfăşurare la instanţe, respectiv, încetarea de drept a acestora.
Împotriva deciziei nr. 103 din 07 aprilie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a declarat recurs, reclamanta Direcţia pentru Evidenţa şi Administrarea Bazelor de Date invocând critici, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, se susţine de către recurenta-reclamantă,că Tribunalul Hunedoara a fost sesizat de aceasta, în perioada 2007-2010 cu acelaşi tip de acţiuni, pe care însă, instanţa le-a admis („în 7 dosare soluţia unanimă a fost aceea de admitere a cererilor formulate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, astfel încât practica Tribunalului Hunedoara a fost unitară în privinţa soluţionării cauzelor având ca obiect restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie”).
Recurenta-reclamantă a arătat că au fost încălcate prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora,,în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii”.
S-a mai susţinut în motivarea recursului său că, în considerarea dispoziţiilor art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, în mod eronat, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut faptul că, în baza dispoziţiilor art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010 pentru modificarea Legii nr. 248/2005, încetează de drept toate procedurile judiciare aflate în curs de desfăşurare şi pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, această măsură operând numai pentru procesele întemeiate în drept, pe dispoziţiile art. 38 lit. a), şi nu pe cele întemeiate conform art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
Recursul declarat de reclamantă este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Prima critică invocată de reclamantă are în vedere existenţa unei practici neunitare a Tribunalului Hunedoara în această materie, în comparaţie cu alte cazuri, invocate cu titlu generic de către reclamantă, cazuri în care reclamanta a susţinut că acţiunile introduse în perioada anilor 2007-2010, având acelaşi obiect, au fost admise.
Critica ce vizează conturarea unei practici neunitare nu poate fi circumscrisă unui motiv de nelegalitate, astfel cum acestea sunt strict şi limitativ determinate în recurs, în conţinutul dispoziţiilor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Oricum, această critică are un caracter generic, care nu se raportează la motivul determinant al soluţiei recurate, şi anume, faptul că temeiul de drept în care se încadrează aspectele de fapt descrise în acţiunea introductivă este art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, nu art. 38 lit. b), cum pretinde reclamanta.
Totodată, nu se poate aprecia ca fondată, nici critica privind depăşirea obiectului învestirii instanţei. Astfel, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanţa este ţinută de limitele învestirii sale, determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii dedusă judecăţii.
Prin urmare, aprecierea instanţei de fond (menţinută în apel), în sensul că, în drept, acţiunea reclamantei se întemeiază pe dispoziţiile art. 38 lit. a) nu echivalează cu o depăşire a limitelor învestirii instanţei de judecată.
Aceasta deoarece, situaţia de fapt a expulzării din Italia a pârâtului se grefează, în drept, pe ipoteza descrisă de legiuitor în conţinutul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, potrivit căreia restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie.
În aceste condiţii, instanţa de apel, în mod legal a confirmat soluţia primei instanţe, întrucât în baza acestui temei juridic incident în mod real în cauza dedusă judecăţii, cererea de chemare în judecată a fost soluţionată, anume art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Constatând că nu este incident art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, ci art. 38 lit. a), cum corect au stabilit instanţele, deoarece în speţă, nu s-a făcut dovada unei activităţi desfăşurate de pârât, care ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor biliterale dintre România şi Italia, criticile reclamantei nu sunt fondate.
Examinând decizia atacată şi sub aspectul modificărilor aduse Legii nr. 248/2005, Înalta Curte reţine următoarele:
Legea nr. 248/2005 a fost modificată la 17 noiembrie 2010 prin Legea nr. 206/2010, care a abrogat art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 206/2010 „la data intrării în vigoare a legii, încetează de drept toate măsurile de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români, dispuse până la acea dată de instanţele competente”, în conformitate cu prevederile art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005.
Or, deşi în speţă, reclamanta a indicat ca temei art. 38 lit. b), în realitate, cum corect au reţinut ambele instanţe, în fond şi apel, acţiunea se grefează în drept, pe art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, dispoziţii care însă au fost abrogate în mod expres prin Legea nr. 206/2010.
Cum, în raport de considerentele expuse nu se identifică critici de nelegalitate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei nr. 103 din 7 aprilie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7093/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 2266/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
