ICCJ. Decizia nr. 212/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 212/2012
Dosar nr. 39/109/2010
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 22 mai 2006, reclamantul R.G.D.C. a formulat în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Piteşti şi Primăria Piteşti, contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 1648 din 2 mai 2006, solicitând anularea acesteia, şi în principal, să se dispună restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2.140 mp., situat în Piteşti, judeţul Argeş, iar în subsidiar, în măsura în care nu este posibilă restituirea integrală a vechiului amplasament, să-i fie atribuit reclamantului în compensare, teren situat în imediata vecinătate sau pe un alt amplasament disponibil, aflat la dispoziţia pârâţilor, precum şi în condiţiile legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţiile existente pe teren, la data preluării de către stat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în condiţiile Legii nr. 10/2001, autorul său R.I.G. a notificat pe pârâţi, solicitând acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă reală de 2.294 mp. şi construcţiile mai sus menţionate, ce au fost expropriate prin Decizia nr. 285/1963 emisă de fostul Consiliu Popular Piteşti şi care, au fost proprietatea notificatorului fiind dobândite prin actul dotai autentificat sub nr. 877 din 30 august 1911.
În mod nelegal, prin dispoziţia a cărei desfiinţare se solicită, pentru terenul în discuţie, reclamantului i-au fost acordate despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor, aferente imobilelor preluate în mod abuziv, deşi, în realitate, există posibilitatea restituirii în natură a acestuia, pe vechiul amplasament, sau pe un alt amplasament aflat la dispoziţia pârâţilor şi, de asemenea, nu s-a dispus nimic în legătură cu imobilele construcţii expropriate.
Prin sentinţa civilă nr. 318/2006 Tribunalul Argeş a respins acţiunea ca nefondată.
Apelul reclamantului a fost admis prin Decizia civilă nr. 167/A/2008 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti care a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
S-a reţinut, în esenţă, că din motivarea sentinţei civile apelate, rezultă că instanţa de fond nu a fost preocupată să rezolve procesul şi să cerceteze fondul pricinii şi în legătură cu capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţiile existente pe teren la data preluării, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 7128 din 1 iulie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul declarat de pârâţi împotriva Deciziei nr. 167/A/2008 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, reţinând că nu a fost soluţionat capătul de cerere privind acordarea măsurilor reparatorii pentru construcţiile existente pe teren.
Rejudecînd fondul, prin sentinţa civilă nr. 76 din 13 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul Rădulescu Gh.Dumitru Cristian şi a fost anulată în parte Dispoziţia nr. 1648 din 2 mai 2006 şi s-a constatat că în calitate de moştenitor al autorului R.I.G., reclamantul este îndreptăţit să i se restituie în natură următoarele terenuri situate în Piteşti, judeţul Argeş: parcela A în suprafaţă de 269 mp. şi parcela B în suprafaţă de 57 mp., astfel cum au fost identificate şi evidenţiate în schiţa anexă la raportul de expertiză D.C. fila 218, Dosar nr. 3833/109/2006 al Curţii de Apel Piteşti.
S-a constatat că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247/2005, pentru suprafaţa de 1.968 mp. teren, în loc de 2.140 mp. teren.
S-a respins cererea privind acordarea de despăgubiri pentru construcţii.
Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantului suma de 3.400 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia nr. 1648 din 2 mai 2006, s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv notificatorului R.I.G. - decedat la data de 12 septembrie 2003 - pentru terenul în suprafaţă de 2.140 mp. situat în Piteşti, constatându-se că, în prezent, imobilul este ocupat de construcţii noi şi este afectat de amenajări de utilitate publică - blocul 15, complex comercial, alee carosabilă, alei acces la blocuri, parcare betonată, conducte, canale şi cabluri, edilitar subterane, spaţii verzi - iar în Mun. Piteşti nu au fost identificate bunuri sau servicii care să poată fi oferite în compensare, şi de asemenea, că valoarea despăgubirilor calculate la expropriere în anul 1962, au fost în sumă de 17.052,52 lei.
Dispoziţia nr. 1648 din 2 mai 2006, a fost emisă după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, iar în notificarea nr. 788/29855 din 23 august 2001 (fila 41) înaintată prin intermediul executorului judecătoresc semnatarul ei, R.I.G., a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în natură sau echivalent - numai pentru terenul în suprafaţă de 2.294 mp situat în Piteşti, nu şi pentru construcţii.
Reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire în sensul cerut de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 - republicată, fiind potrivit certificatului eliberat de B.N.P. D.I. sub nr. 12/2004, moştenitorul defunctului R.G. - decedat la data de 12 septembrie 2003, la rândul său, în calitate de descendent de gradul I, moştenitorul defunctului R.I., care, prin actul dotai autentificat sub nr. 877/30 august1911 a devenit proprietarul unei perechi de case situate în Piteşti.
Prin Decizia nr. 285/1963, terenul în suprafaţă de 2.140 mp. şi construcţiile în suprafaţă de 154 mp. au fost expropriate, în actul de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, R.G. fiind individualizat, în favoarea acestuia, ca şi în favoarea reclamantului, în ce priveşte calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, operând şi prezumţia prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată.
În raport de planul cadastral întocmit în anul 1932, experţii cauzei au stabilit că terenul revendicat de reclamant, are în fapt suprafaţa de 2294 mp, teren ce a făcut obiectul măsurii de expropriere.
A constatat expertul judiciar D.C., prin completarea la raportul de expertiză efectuată în apel, la care, aşa cum se poate observa (fila 228 Dosar 3833/109/2006) părţile nu au formulat obiecţiuni, că pe vechiul amplasament, fără a fi afectate amenajările de utilitate publică respectiv, reţele edilitare, iar instanţa de judecată a constatat astfel că pot fi restituite următoarele suprafeţe de teren identificate în schiţa raportului de expertiză (fila 218 din acelaşi dosar): parcela A în suprafaţă de 269 mp. şi parcela B în suprafaţă de 57 mp.
Faţă de aceste împrejurări instanţa a aplicat dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, aşa cum s-a arătat, în cadrul procedurii administrative, autorul R.I.G. nu a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru construcţiile expropriate, iar o astfel de cerere nu poate fi adresată direct instanţei, decât cu încălcarea dispoziţiilor art. 21 şi următoarele din Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei instanţei de fond, în termen legal au declarat apel: reclamantul R.D., precum şi apelanţii-pârâţi Municipiul Piteşti - reprezentat prin Primar şi Primăria Municipiului Piteşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru următoarele motive, în esenţă:
Reclamantul a criticat sentinţa pentru două aspecte şi anume:
- în mod eronat prima instanţă a respins cererea privind acordarea de despăgubiri pentru construcţiile demolate pentru o suprafaţă de 154 mp., deşi la dosarul cauzei existau dovezi în sensul că autorul apelantului reclamant a fost expropriat şi casele de pe teren au fost demolate, prin această soluţie i s-a agravat situaţia în propria cale de atac şi au fost ignorate dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. în ceea ce priveşte îndrumările obligatorii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Se solicită acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţii;
- nelegal prima instanţă a admis restituirea în natură a suprafeţelor de 269 mp. din parcela A, identificată în anexa la raportul de expertiză tehnică întocmită de către inginer expert D.C., iar din parcela B, numai suprafaţa de 57 mp., identificată în cuprinsul aceluiaşi raport de expertiză. Se solicită astfel admitere apelului cu consecinţa restituirii în natură a suprafeţei de 514 mp. pentru parcela A şi a suprafeţei de 84 mp., pentru parcela B.
Apelanţii-pârâţi, Primarul şi Primăria Municipiului Piteşti, au criticat sentinţei instanţei de fond pentru următoarele considerente:
- instanţa de fond a ignorat dispoziţiile obligatorii ale deciziei de casare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în sensul că, instanţa trebuia să se pronunţe numai în ceea ce priveşte construcţiile care au existat pe teren la data preluării de către stat, nu şi în ceea ce priveşte terenul solicitat de către apelantul-reclamant;
- în situaţia în care se va trece peste această apărare apelanţii-pârâţi solicită ca pe fond să se respingă contestaţia formulată de către apelantul-reclamant, deoarece, din concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit la dosar, precum şi din înscrisurile depuse pe parcursul ciclurilor procesuale, rezultă în mod indubitabil că nu se poate acorda apelantului-reclamant vreo suprafaţă de teren în natură pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte parcela A în suprafaţă de 513 mp., solicitată de altfel a fi restituită în natură de către apelantul-reclamant, urmează ca instanţa să aibă în vedere faptul că din această suprafaţă de teren 298 mp. au destinaţie de parcare auto şi spaţiu verde, în plus suprafaţa de teren este străbătută de o alee pietonală şi afectată de utilităţi publice, respectiv reţea de gaze şi cablu electric.
Referitor la parcela B în suprafaţă de 84 mp., apelanţii-pârâţi fac precizarea că aceasta are destinaţia de spaţiu verde şi este traversată de o alee pietonală de acces la imobil şi reprezintă, de altfel, zona de siguranţă a Complexului D.C.; în plus, terenul este traversat subteran de conducte apă, gaze, agent termic şi cămine de vizitare a acestor reţele.
În şedinţa din 30 septembrie 2010, apelantul-reclamant a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţiile demolate pe o suprafaţă de 154 mp. teren, iar instanţa, din oficiu, a constatat că se impune administrarea probei cu cercetare locală, însă, după depunerea de către părţi a planşelor foto cu terenul în litigiu, iar părţile s-au conformat acestei dispoziţii a instanţei, situaţie fată de care, la filele 37-45 din dosar, se află aceste fotografii.
Prin Decizia civilă nr. 21/ A din 10 februarie 2011 Curtea de Apel Piteşti a admis apelul declarat de pârâţi, a schimbat sentinţa în sensul respingerii, a admis în parte contestaţia numai privind acordarea măsurilor reparatorii pentru construcţiile demolate de pe suprafaţa de 154 mp şi a respins apelul reclamantului.
În considerente a reţinut că, în mod greşit s-au restituit în natură suprafeţele de 269 mp din parcela A şi de 57 mp din parcela B.
Astfel, aşa cum rezultă în mod clar din procesul verbal încheiat cu ocazia efectuării cercetării locale, a rezultat în mod cert că din terenul identificat la parcela A în suprafaţă de 269 mp., care a fost restituit în mod nelegal de către instanţa de fond, suprafaţa de 140 mp. are destinaţia de parc, pe care sunt amplasate bănci şi care figurează în evidenţele Primăriei Municipiului Piteşti ca spaţiu verde aferent blocurilor, fiind plantaţi copaci de agrement.
Această situaţie rezultă cu certitudine şi din planşele foto aflate la dosar, respectiv planşa nr. 2 la fila 38 şi la fila 43.
Pe acest teren, aşa cum rezultă din relaţiile depuse la dosar, se află conducte de gaze, de termoficare, cabluri de telefon, iar la marginea terenului se află stâlpii de energie electrică, toate aceste împrejurări fiind constatate personal de către completul de judecată. In plus, există şi un cămin de vizitare.
Diferenţa de 90 mp., din terenul arătat mai sus, până la suprafaţa de 239 mp., are destinaţia de parcare betonată şi deserveşte blocurile 15 şi 16, fiind cuprinsă ca atare în inventarul domeniului public al Municipiului Piteşti.
Şi pe acest teren instanţa a constatat afectarea de utilităţi publice, respectiv conducte de gaze, telefonie şi electrice. In plus, pe partea de Sud-Est a terenului se află o alee de acces către blocul 15, din care apelantul-reclamant solicită retrocedarea a aproximativ 3 m.
În ceea ce priveşte cealaltă suprafaţă de teren de 54 mp. Din paecela B, pentru care reclamantul ar solicita, de fapt, 84 mp., se constată de către instanţă că acest teren reprezintă spaţiu verde aferent Complexului D.C., teren pe care se află plantat un copac vechi, iar acest teren este traversat de două reţele electrice şi reprezintă zona de siguranţă a complexului, situaţie care rezultă cu certitudine din planşele foto aflate la filele 44 jos şi 45 din dosar, precum şi la fila 39, fiind străbătut de o alee de acces.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 prin teren liber restituibil în natură se înţelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces, respectiv existenţa pe terenul în litigiu a unor străzi, parcări, trotuare, precum şi existenţa sau utilizarea unor amenajări subterane (conductele de alimentare cu apă, gaze, electricitate, cablu TV, telefonie).
Referitor la susţinerea apelanţilor-pârâţi din prima critică de apel, potrivit cu care instanţa de fond ar fi nesocotit dispoziţiile imperative cuprinse în considerentele deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ignorându-se art. 315 C. proc. civ., în sensul că instanţa ar fi trebuit să se pronunţe numai cu privire la capătul de cerere referitor la construcţiile demolate de pe terenul proprietatea autorului apelantului-reclamant, Curtea a reţinut că această critică este nefondată, deoarece este adevărat că instanţa supremă a impus obligaţia instanţei de fond de a se pronunţa în mod obligatoriu cu privire la aceste despăgubiri conform Legii nr. 10/2001, însă nu a statuat în mod irevocabil pentru terenul solicitat în baza Legii speciale, situaţie faţă de care, în mod legal, s-a pronunţat prima instanţă.
Însă, critica este fondată sub aspectul că instanţa de fond, deşi s-a pronunţat pe acest capăt de cerere în sensul respingerii acestuia, pe considerentul că autorul apelantului-reclamant nu a avut o cerere în acest sens la notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, situaţie de altfel reală, şi că s-ar încălca principiul disponibilităţii, Curtea reţine totuşi că în cauză prevalează dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. şi sub acest aspect, raportat la îndrumările cuprinse în Decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va proceda la admiterea acestui capăt de cerere în sensul acordării măsurilor reparatorii în echivalent bănesc pentru construcţiile demolate de pe suprafaţa de 154 mp. teren.
În concluzie, Curtea a admis apelul declarat de apelanţii-pârâţi, cu consecinţa respingerii cererii de restituire în natură a terenurilor şi de a menţine dispoziţia nr. 1648 din 2 mai 2006 emisă de către Primar, pe acest aspect.
Apelul formulat de către apelantul-reclamant a fost respins faţă de considerentele expuse pe larg în analiza apelului declarat de către apelanţii-pârâţi, cu menţiunea că atâta vreme cât soluţia instanţei de fond a fost nelegală pentru restituirea în natură a terenurilor în suprafaţă de 269 mp. în parcela A şi 57 mp. în parcela B, nu se poate admite situaţia ca apelantului-reclamant să i se restituie terenul în suprafaţă de 514 mp. parcela A şi 84 mp. parcela B.
Sub acest aspect, pentru diferenţa solicitată de către apelantul-reclamant, soluţia instanţei de fond de respingere a contestaţiei pentru restituirea în natură este legală, aceste terenuri fiind cuprinse în sintagma „amenajări de utilitate publică" şi fiind exceptate de la restituirea în natură, situaţie confirmată de altfel, în afară de cercetarea la faţa locului, proba cu înscrisuri de la SC D.S. SA Piteşti, SC R. SA Bucureşti - Direcţia de Telecomunicaţii Argeş, SC E.O. SA Piteşti şi SC A.C. SA Piteşti, şi de rapoarte de expertiză tehnică întocmite de către toţi experţii numiţi în cauză, pe parcursul ciclurilor procesuale (reprezentând blocul, Complex Comercial, alee carosabilă, alei acces la blocuri, conducte, canale şi cabluri edilitar subterane, spaţii verzi).
În ceea ce priveşte susţinerea apelantului-reclamant că instanţa de fond a respins în mod nelegal cererea privind acordarea de despăgubiri pentru construcţii cu ignorarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., aşa cum s-a precizat mai sus în critica apelanţilor-pârâţi, instanţa s-a pronunţat pe acest capăt de cerere în sensul respingerii, pe considerentul că autorul reclamantului nu a formulat această cerere la data apariţiei Legii nr. 10/2001, prin notificare, însă, Curtea, aşa cum rezultă din considerentele precizate mai sus, a admis acest capăt de cerere.
Nici susţinerea potrivit cu care, prin soluţia pronunţată a fost încălcat principiul non reformatio inpejus nu este fondată, neverificându-se în nici un moment în speţa dedusă judecăţii, agravarea situaţiei în propria cale de atac, cu atât mai mult cu cât dosarul a parcurs mai multe cicluri procesuale.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamantul şi pârâţii.
În recursul declarat de reclamant şi întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., arătând că există o neconcordanţă între considerentele deciziei prin care s-a reţinut că trebuie admis capătul de cerere privind acordarea măsurilor reparatorii pentru construcţiile demolate şi dispozitivul acesteia prin care s-a respins apelul reclamantului, în loc să fie admis în parte pentru acest capăt de cerere. In dezvoltarea acestei critici a precizat că prin Decizia de casare s-a statuat irevocabil că, din eroare, instanţa de fond nu s-a preocupat de soluţionarea cererii privind măsurile reparatorii pentru construcţii.
A mai susţinut că greşit nu i-au fost acordate cheltuielile de judecată în cuantum de 4400 lei solicitate prin concluziile verbale.
De asemenea, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât a nesocotit concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză potrivit cărora se pot restitui în natură suprafeţele de 269 mp din parcela A şi 57 mp din parcela B şi pe cele ale art. 130 alin. (2) C. proc. civ. deoarece trebuia să dispună efectuarea unui supliment la raportul de expertiză efectuat în apel pentru a se stabili dacă cele două parcele propuse a fi restituite în natură au fost afectate de utilităţi publice anterior sau ulterior efectuării expertizei.
În recursul pârâţilor, întemeiat pe pct. 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., s-a susţinut că în mod greşit au fost acordate despăgubiri pentru construcţiile demolate deoarece prin notificare s-a solicitat doar restituirea în natură sau echivalent a terenului de 2294 mp.
Recursurile sunt fondate pentru considerentele care succed.
Acordarea despăgubirilor pentru construcţiile demolate a constituit o critică comună în ambele apeluri, reclamantul menţionând că, în mod greşit s-a respins acest capăt de cerere, iar pârâţii au arătat că instanţa trebuia să se pronunţe doar pe acordarea acestor despăgubiri potrivit îndrumărilor deciziei de casare.
Din cuprinsul considerentelor deciziei atacate rezultă, însă, că instanţa de apel nu a analizat această critică aşa cum a fost formulată de fiecare parte, pronunţându-se pe apelul pârâţilor asupra unei chestiuni care nu s-a cerut. Astfel, deşi pârâţii au învederat că singura problemă ce trebuia dezlegată în cauză, conform deciziei instanţei superioare, era aceea a acordării despăgubirilor pentru construcţii, instanţa a analizat fondul acestui capăt de cerere şi a conchis că în baza art. 315 C. proc. civ. este obligată să ţină seama de îndrumările deciziei de casare, sens în care a constatat că se impune acordarea despăgubirilor pentru construcţiile demolate de pe suprafaţa de 154 mp teren. Insă, această analiză trebuia făcută în soluţionarea apelului reclamantului, deoarece el a solicitat acordarea despăgubirilor.
Procedând astfel, instanţa a încălcat principiul tantum devolutum quantum appellatum potrivit căruia era obligată să analizeze toate motivele invocate de apelanţi. În speţă, motivele de apel formulate de reclamant nu au fost deloc analizate, instanţa limitându-se a răspunde la critica privind acordarea despăgubirilor pentru construcţii, că acest capăt de cerere a fost corect respins de prima instanţă întrucât autorul reclamantului nu a formulat notificare şi în acest sens, fapt ce contravine deciziei de casare prin care s-a reţinut că au fost solicitate şi aceste despăgubiri.
Având în vedere considerentele de mai sus se impune admiterea recursului reclamantului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă în vederea rejudecării apelurilor.
Pentru a se asigura o judecată unitară se va admite şi apelul pârâţilor.
În rejudecare, celelalte critici inserate în motivarea recursurilor vor fi luate în considerare drept apărări.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul R.G.D.C. şi de pârâţii Municipiul Piteşti prin Primar şi Primăria Municipiului Piteşti împotriva Deciziei nr. 21/ A din 10 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă de apel pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 209/2012. Civil → |
|---|
