ICCJ. Decizia nr. 2918/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2918/2012
Dosar nr. 2077/30/2010
Şedinţa publică din 2 mai 2012
Asupra recursului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 22 martie 2010, O.E. a solicitat, în baza Legii nr. 221/2009 şi în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri în cuantum de 300.000 Euro (în echivalent lei la data plăţii) în favoarea reclamantei pentru prejudiciul moral suferit de soţul acesteia, O.A., urmare condamnării la 4 ani închisoare corecţională, dispusă prin sentinţa penală nr. 307 din 27 iunie 1957 a Tribunalului Militar Timişoara.
Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 2238 din 21 septembrie 2010 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârât, ca neîntemeiată. A admis în parte acţiunea formulată de O.E. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia generală a finanţelor publice Timiş şi 1-a obligat pe pârât la plata sumei de 800 Euro, în echivalent lei la data plăţii la cursul BNR, către reclamantă, cu titlu de daune morale. A respins restul pretenţiilor până la suma de 300.000 Euro.
Verificând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârât, tribunalul a apreciat că, deşi regula în dreptul civil român spune că prejudiciul moral poate fi solicitat doar de către victimă, iar nu de moştenitorii acesteia, legea specială, care reprezintă temeiul juridic al acţiunii, a prevăzut o excepţie. Descendentul poate solicita daune morale urmare prejudiciului suferit de autorul său prin condamnare, pentru că măsurile reparatorii vizează acest din urmă prejudiciu, iar nu un prejudiciu propriu al acestor categorii de persoane. Concluzia s-a impus cu necesitate din interpretarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 care conferă soţului supravieţuitor şi descendenţilor dreptul de a solicita despăgubiri doar în cazul decesului persoanei care a suferit o condamnare politică sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic; or, dacă soţul şi descendenţii puteau solicita despăgubiri pentru suferinţa proprie produsă prin condamnarea autorului, nu ar mai fi fost inserată această condiţie a decesului celui condamnat.
Prin urmare, excepţia invocată a fost respinsă, cu menţiunea suplimentară că legea nu a prevăzut, ca o condiţie de admisibilitate, dovedirea existenţei şi a altor persoane care au calitatea de descendenţi după autorul condamnat politic.
Pe fond, tribunalul a reţinut că reclamanta este soţia lui O.A., condamnat la 4 ani închisoare corecţională, prin sentinţa penală nr. 307 din 27 iunie 1957 a Tribunalului Militar Timişoara, fiind deţinut politic timp de 2 ani, 11 luni şi 10 zile, pentru delictul de agitaţie publică, incriminat de art. 327 alin. (3) C. pen.
Prin Decizia nr. 52279 din 6 ianuarie 1994 s-a stabilit dreptul reclamantei la pensie de urmaş, urmare aplicării dispoziţiilor Decretului-lege nr. 118/1990, pentru soţul O.A.
Tribunalul a constatat că autorul reclamantei se încadrează în dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, motiv pentru care a admis în parte acţiunea, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din lege.
La stabilirea cuantumului despăgubirii datorate pentru prejudiciul moral produs prin condamnare, instanţa a avut în vedere durata pedepsei aplicate, perioada executată, durerile psihice suferite de cel în cauză determinate de măsurile respective, afectarea situaţiei familiale, rezultate din consecinţele relatate de reclamantă în acţiunea introductivă.
In acest context, tribunalul a apreciat că suma de 800 Euro, în echivalent lei la data plăţii, asigură reclamantei repararea justă şi integrală a prejudiciului, în condiţiile în care aceasta a invocat daune generate de dureri fizice, restrângerea posibilităţilor victimei de a se bucura de viaţă, imposibilitatea de a desfăşura o viaţă socială normală, fără constrângeri create de condamnarea ilegală la care a fost supus, prejudicii care aduc atingere onoarei, demnităţii, prestigiului sau cinstei unei persoane.
Suma acordată a avut în vedere dispoziţiile OUG nr. 62/2010, care plafonează despăgubirile care pot fi acordate victimelor regimului comunist, pentru situaţia din speţă maximul prevăzut de 5000 Euro urmând a fi acordat în cazul aplicării unei pedepse grave şi al executării unei perioade mari de timp din pedeapsa aplicată.
Prin Decizia nr. 682 din 5 aprilie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului. A admis apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de către Direcţia generală a finanţelor publice Timiş împotriva aceleiaşi hotărâri, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins acţiunea formulată de O.E., în totalitate.
In urma examinării sentinţei atacate, în raport de motivele de fapt si de drept invocate, cu aplicarea dispoziţiilor art. 282 si următoarele C. proc. civ. raportat la art. 296 din cod, precum şi de Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, curtea a constatat ca fiind întemeiat apelul pârâtului şi neîntemeiat cel al reclamantei.
Astfel, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale.
In ceea ce priveşte efectele deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale în raport cu cauza de faţă, curtea a avut în vedere că sunt aplicabile dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie [prevăzute şi de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992], potrivit cărora „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei".
De asemenea, au fost constatate aplicabile speţei şi dispoziţiile art. 47 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Astfel, având în vedere că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale a fost publicată în M.Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, iar în intervalul de 45 de zile de la publicare Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstituţionale [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009] cu dispoziţiile Constituţiei, a rezultat că aceste prevederi şi-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate şi că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.
Aşadar, fiind desfiinţat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acţiunii reclamantei, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, curtea a constatat că se impune în cauză soluţia admiterii apelului pârâtului cu consecinţa schimbării sentinţei şi respingerii acţiunii reclamantei.
Această soluţie s-a impus chiar dacă cauza se află în apel, avându-se în vedere că norma constatată ca fiind neconstituţională a dat naştere unei situaţii juridice legale (obiective), aflată în curs de desfăşurare (facta pendentia), care nu este pe deplin constituită până la pronunţarea unei hotărâri definitive.
Or, apelul este devolutiv, ceea ce înseamnă că el readuce în faţa instanţei de control judiciar toate problemele de fapt şi de drept dezbătute în prima instanţă, provocând o nouă judecată asupra fondului, de aceea în cauză nu este aplicabilă nici ipoteza avută în vedere de CEDO în cauza Blecic vs. Croaţia, unde exista o hotărâre definitivă, nefiind astfel înfrânt principiul neretroactivităţii.
Această soluţie s-a impus cu atât mai mult cu cât potrivit art. 322 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după ce hotărârea a rămas definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea sau dispoziţia dintr-o lege care a făcut obiectul acelei excepţii.
In plus, curtea a mai constatat şi faptul că potrivit principiului electa una via, non datur recursul ad alteram, transpus procedural Şi prin textul art. 294 C. proc. civ., reclamanta nu îşi poate modifica în apel temeiurile de drept care au reprezentat baza legală pentru promovarea acţiunii introductive, câtă vreme norma procedurală imperativă prevede că în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi si doar excepţiile de procedură şi alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamanta O.E., întemeiat pe prevederile pct. 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului propriu şi respingerii apelului pârâtului şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.
A arătat că acţiunea, introdusă la data de 22 martie 2010, a fost formulată în baza Legii nr. 221/2009, în forma sa iniţială.
A precizat că recursul poate fi analizat, atât din perspectiva dreptului intern, cât şi a prevederilor dreptului European.
Din prisma prevederilor dreptului intern, recurenta a susţinut că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu poate fi aplicată, întrucât s-ar încălca principiile constituţionale ale egalităţii în faţa legii şi ale neretroactivităţii legii.
Astfel principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.
Or, aplicarea deciziei Curţii Constituţionale în cazul persoanelor, ale căror procese sau cereri formulate în temeiul Legii nr. 221/2009, nu au fost soluţionate prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive ar fi de natură să instituie un tratament juridic diferit faţă de persoanele care deţin deja o atare hotărâre definitivă, în baza unui criteriu aleatoriu şi exterior conduitei persoanei. A arătat că în acest mod s-a pronunţat constant Curtea de Apel Oradea.
A considerat, prin urmare, că aplicarea deciziei nr. 1358/2010 unui proces pendinte şi suprimarea temeiului juridic al acordării daunelor morale pentru persoanele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 221/2009, care declanşaseră procedurile judiciare şi au obţinut o hotărâre judecătorească legală, în temeiul unei legi accesibile şi previzibile, poate fi asimilată intervenţiei legislativului în timpul procesului şi ar crea premisele unei discriminări între persoane.
Referitor la principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, recurenta a arătat că la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, s-a născut un drept la acţiune pentru a solicita despăgubiri, legea aflată în vigoare la data promovării acţiunii fiind aplicabilă pe tot parcursul procesului. A invocat în susţinere Decizia Înaltei Curţi nr. 1973/2011.
Cu privire la dreptul European, aplicabil cu prioritate faţă de dreptul intern, potrivit art. 20 din Constituţie, a solicitat a se analiza consecinţele deciziei Curţii Constituţionale din perspectiva art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului care garantează dreptul la un proces echitabil, art. 1 al Protocolului nr. 12 adiţional la Convenţie, art. 14 al Convenţiei, care interzice discriminarea în legătură cu drepturi şi libertăţi garantate de Convenţie şi protocoalele adiţionale şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la respectarea bunurilor.
A înţeles a se prevala şi de jurisprudenţa CEDO, făcând referire la Hotărârea din 10 februarie 2010 pronunţată în cauza Klaus şi louri Kiladze contra Georgiei.
Faţă de toate acestea, recurenta a conchis că efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu pot viza decât situaţiile juridice ce se vor naşte după ce dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituţionale.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Problema de drept care se pune în speţă este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluţionării, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, aspectul care se impune a fi analizat cu prioritate vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al deciziei Curţii Constituţionale.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
In raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Se reţine că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în M.Of. al României nr. 789 din 7 noiembrie 2011, dată de la care a devenit obligatorie pentru instanţe, potrivit dispoziţiilor art. 330 alin. (4) C. proc. civ.
Astfel s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Or, în speţă, la data publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel Decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune deci că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
In speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul acesteia.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficientă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Pentru aceste considerente, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta O.E. împotriva deciziei nr. 682 din 5 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2921/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2910/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
