ICCJ. Decizia nr. 2988/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2988/2012
Dosar nr. 8624/118/2008
Şedinţa publică din 3 mai 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 14 octombrie 2010, reclamanţii Baroul Constanţa şi Casa de Asigurări a Avocaţilor Constanţa au chemat în judecată pârâţii municipiul Constanţa şi Primarul municipiului Constanţa pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună - în principal - obligarea pârâţilor la restituirea în natură a terenurilor în suprafaţă de 84.141 mp şi, în subsidiar, obligarea acestora să emită o dispoziţie prin care să propună acordarea despăgubirilor echivalente cu valoarea terenurilor ce au făcut obiectul actului de donaţie autentificat sub nr. 907 din 27 martie 1939 de Tribunalul Constanţa, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii şi să înainteze în termen de 10 zile întreaga documentaţie Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu obligarea pârâţilor la daune cominatorii de 2.000 RON/zi de întârziere în favoarea reclamanţilor de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea ei.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanţii au susţinut că au notificat unitatea deţinătoare în vederea restituirii suprafeţelor de teren menţionate în actul anterior arătat, iar prin Sentinţa civilă nr. 1353 din 23 iunie 2006 a Tribunalului Constanţa s-a constatat calitatea lor de persoane îndreptăţite, continuatoare a fostei Case Locale de Asigurări a Avocaţilor din Colegiul Constanţa.
Reclamanţii au mai învederat că dreptul lor de proprietate este probat prin actul de donaţie, autentificat şi transcris, iar preluarea bunurilor s-a făcut abuziv şi fără titlu, astfel încât se consideră îndreptăţiţi la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
La termenul din 31 martie 2009, reclamanţii au arătat că cererea lor de despăgubiri nu priveşte lotul 727 - 1000 mp, lotul 458 - 1000 mp, lotul 551 - 1000 mp, lotul 558, lotul 742 - 500 mp, lotul 483, lotul 484, lotul 765 şi lotul 829, deoarece ele fuseseră înstrăinate de donator înaintea efectuării acului de donaţie.
Prin Sentinţa civilă nr. 1070 din 10 iunie 2010, Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii să emită, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, o dispoziţie privind propunerea acordării de despăgubiri reclamanţilor, pentru suprafaţa de teren 41.953,75 mp, aferentă loturilor 411, 506, 507, 516, 533, 534, 543, 565, 571, 621, 622, 634, 700, 706, 739, 740, 760, 761, 762, 763, 768, 769, 776, 777, 779, 780, 782, 785, 810, 828, 837, 843, 847, 866, 870, 386, 409, 443, 451, 698, 784, 532, 744, 826, 840 ce au făcut obiectul actului de donaţie autentificat sub nr. 907 din 27 martie 1939, imposibil de restituit în natură; de asemenea au fost obligaţi pârâţii să înainteze dispoziţia şi întreaga documentaţie aferenta acesteia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în termen de 10 zile de la eliberarea dispoziţiei.
Tribunalul a respins cererea privind acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de teren de 30.337,13 mp aferentă loturilor 419, 489, 496, 500, 510, 713, 737, 759, 770, 771, 778, 833, 834, 841, 852, 854, 858, 758 bis, 374, 375, 518, 639, 627, 637, 738, 531, 351 bis, 359, 360, 485, 742 bis, 819, 823, 827, 881, 883, precum şi cererea de acordare a daunelor cominatorii; au fost obligaţi pârâţii, în solidar, la plata sumei de 3.850 RON în favoarea reclamantei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că, prin actul autentificat sub nr. 325 din 03 februarie 1939 şi transcris la nr. 477 din 03 februarie 1939 la grefa Tribunalului Constanţa, numita S.M. a donat Casei de Ajutor, Pensiuni şi asigurare Mutuală a Avocaţilor Baroului Constanţa un număr de 91 de loturi de teren situate în cartierul Km 5 al oraşului Constanţa, donaţie acceptată prin actul de acceptare autentificat la 03 martie 1939.
Prima instanţă a mai observat că, prin Sentinţa civilă nr. 1353 din 23 iunie 2006 a Tribunalului Constanţa, irevocabilă prin Decizia nr. 184/C din 10 octombrie 2006, a Curţii de Apel Constanţa, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite - din perspectiva prevederilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 - în calitate de continuatori ai fostei Case Locale de Asigurări a Avocaţilor.
Tribunalul a observat că reclamanţii au renunţat la cererea de acordare de despăgubiri pentru loturile nr. 727 (1000 mp), nr. 551 (1000 mp), nr. 558 (1000 mp), nr. 742 (1000 mp), nr. 484 (939,50 mp), nr. 765(1000 mp) şi nr. 829 (1000 mp), recunoscând faptul că au fost vândute de donatară anterior actului de donaţie; cu toate acestea, prima instanţă a reţinut că loturile nr. 458 şi nr. 483 nu figurează în cuprinsul actului de gratificaţie, astfel că pentru acestea nici măcar nu a operat transferul proprietăţii la donatar.
Referitor la preluarea imobilelor donate de către stat, tribunalul a reţinut că nu se cunoaşte modul în care bunurile au ajuns în proprietatea statului, deoarece nu există documente de preluare, constatare ce face aplicabilă prezumţia de preluare abuzivă instituită de H.G. nr. 250/2007.
Prima instanţă şi-a bazat soluţia pe verificări minuţioase a situaţiei fiecărui lot pentru care se solicitau despăgubiri, prin compararea evidenţelor fiscale deschise pentru loturile donate, a situaţiei juridice actuale, a fişelor bunului imobil pentru terenuri şi a concluziilor raportului de expertiză.
În urma acestui raţionament laborios, tribunalul a concluzionat că, pentru un număr de 45 de loturi în suprafaţa de 41.953,75 mp, (loturile nr. 411, 506, 507, 516, 533, 534, 543, 565, 571, 621, 622, 634, 700, 706, 739, 740, 760, 761, 762, 763, 768, 769, 776, 777, 779, 780, 782, 785, 810, 828, 837, 843, 847, 866, 870, 386, 409, 443, 451, 698, 784, 532, 744, 826, 840), reclamanţii au făcut dovada preluării abuzive de către stat, acestea sunt în totalitate ocupate, astfel încât au fost obligaţi pârâţii la emiterea unei dispoziţii prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru aceste bunuri.
Pentru suprafaţa de teren de 30.337,13 mp, aferentă loturilor 419, 489, 496, 500, 510, 713, 737, 759, 770, 771, 778, 833, 834, 841, 852, 854, 858, 758 bis, 374, 375, 518, 639, 627, 637, 738, 531, 351 bis, 359, 360, 485, 742 bis, 819, 823, 827, 881, 883, tribunalul a respins cererea de acordare de despăgubiri, stabilind că reclamanţii nu au făcut dovada preluării abuzive de către stat sau că, din actele şi lucrările dosarului, a reieşit că imobilele au fost vândute anterior donaţiei.
În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la acordarea de daune cominatorii, prima instanţă l-a respins considerând că Secţiunea a IV-a din capitolul privind executarea silită a unor obligaţii de a face sau a nu face nu se aplică în speţă, întrucât acţiunea priveşte o obligaţie de a face intuitu personae, iar art. 5803 alin. (5) C. proc. civ. exclude incidenţa acestei instituţii.
Prin Decizia civilă nr. 41/C din 27 ianuarie 2011 Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul pârâţilor Primarul Municipiului Constanţa şi municipiul Constanţa, prin Primar; a admis apelul reclamanţilor Baroul Constanţa, prin Decan şi Filiala Casei de Asigurări a Avocaţilor Constanţa, prin Preşedinte; a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâţii să emită o dispoziţie de acordare de despăgubiri şi pentru lotul nr. 841; a obligat pârâţii la plata către reclamanţi a sumei de 6.900 lei cheltuieli de judecată, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a constatat că apelul reclamanţilor este întemeiat doar cu privire la lotul 841 şi referitor la cheltuielile de judecată, pe când apelul pârâţilor este neîntemeiat.
Prealabil, Curtea a observat că apelul reclamanţilor vizând partea de soluţie în care s-a respins cererea de despăgubiri pentru 36 de loturi însumând o suprafaţă totală de 30.337,13 mp nu priveşte toate aceste suprafeţe de teren, apelanţii achiesând parţial la soluţia tribunalului.
Astfel, reclamanţii au considerat că este validă decizia primei instanţe de respingere a cererii de măsuri reparatorii pentru următoarele loturi de teren a căror restituire s-a solicitat ";lotul 639 - 500 mp înstrăinat de autorul donatoarei, astfel cum rezultă din înscrisuri; lotul 738 - 500 mp înstrăinat cu act sub semnătură privată permis la acea vreme şi translativ de proprietate, lotul 359 - 546,90 mp înstrăinat anterior actului de donaţie ; lotul 360 - 556,60 mp - idem ; lotul 485 - 1437,50 mp; lotul 819 - 762,30 mp înstrăinat anterior donaţiei; lotul 823 - 716,28 m.p - idem; lotul 881-997 mp - idem; lotul 627- 500 mp - idem; lotul 637- 500 mp; prin urmare, cererea reclamanţilor nu se vădea admisibilă pentru suprafaţa de 7016,58 mp teren";.
Din oferta de donaţie şi copia actului de acceptare reiese că, prin acest contract, s-a transmis gratuit proprietatea a 91 de loturi de teren viran cu destinaţia de ";loc de casă"; în cartierul Km.5 Constanţa, Parcelarea M. astfel: loturi de 1000 mp: 411, 419, 483, 494, 496, 500, 506, 507, 510, 516, 533, 534, 543, 551, 565, 571, 558, 621, 622, 634, 694, 700, 706, 713, 737, 739, 740, 742, 759, 760, 761, 762, 663, 765, 768, 779, 770, 771,777, 776, 778, 779, 780, 782, 785, 810, 828, 829, 833, 834, 837, 841, 843, 847, 852, 854, 866, 870, 458, 758 bis; loturi de 500 mp: 374, 375 şi 386 şi câte ½ din lot (adică 500 mp din întregul de 1000 mp) loturile: 409, 443, 451, 518, 627, 639, 637, 698, 727, 731, 738 şi 784; apoi loturi cu diferite dimensiuni: 351, 351 bis, 359, 360, 484, 485, 532, 742 bis, 744, 819, 823, 826, 829, 840, 881 şi 883.
Contractul de donaţie mai cuprinde şi cesiunea gratuită a creanţelor reprezentând preţurile (sau resturi de preţ) pentru 83 de contracte de vânzare-cumpărare ale unor loturi din aceeaşi parcelare M., transmisiuni încheiate în perioada 1924 - 1928 (după cum reiese din data transcrierii actului de vânzare la Grefa Tribunalului Constanţa cu care erau identificate contractele de vânzare).
După cum rezultă din oferta de donaţie situaţia bunurilor ce aparţinuseră autorilor donatoarei S.M. (respectiv lt. col. N.M. - tată şi M.M. - soră) era extrem de neclară datorită întinderii acestor averi - 91 de loturi donate; 83 de loturi vândute de N.M. şi pentru care nu s-a încasat preţul integral; alte 18 loturi vândute (anterior anului 1930) pentru care M.M. avea de încasat rest de preţ - dar şi proastei gestionări (proprietarul iniţial a procedat, în mod sistematic, la vânzări prin intermediar I.N.) - existau, în epocă, tipizate cu vânzătorul şi calitatea de procurator a acestei persoane - astfel încât proprietarul nu avea o evidenţă exactă a bunurilor ce compuneau starea sa; apoi mandatarul a efectuat lucrări cu depăşirea puterilor sale - donatara menţionează doar declaraţiile neadevărate ale acestuia că ar fi primit preţurile unor vânzări, însă aria în care s-au manifestat aceste excese ale procuratorului ar putea cuprinde şi acte de înstrăinare a unor loturi fără cunoştinţa celui care i-a dat împuternicirea.
De asemenea, din chiar contractul de donaţie reiese această situaţie complicată, proprietara menţionând în categoria loturilor pe care vrea să le doneze unele care fuseseră anterior vândute (înaintea datei de 09 octombrie 1930) din moment ce sunt menţionate şi în categoria creanţelor donate.
Astfel, în ";convenţia datată 9 octombrie 1930 semnată de I.N. şi încheiată cu (...) defuncta M."; sunt evidenţiate (prin coroborarea ofertei de donaţie şi actului de acceptare) - printre altele - lotul 409, vândut lui I.N.D., care mai avea de achitat 550 lei; lotul 727, vândut E.F. care mai avea de plătit un rest de preţ de 6.740 lei; lotul 639 înstrăinat lui I.R. care mai avea de plată 4.000 lei; loturile 829 şi 830 vândute lui N.N., care mai avea de achitat suma de 13.600 lei.
Loturile 409, 639, 727 şi 829 apar şi la pct. 1 al contractului de donaţie printre cele 91 de locuri de casă din cartierul Km.5 parcelarea M..
Reiese astfel că, pe de o parte, S.M. a donat Casei Locale de Asigurări a Avocaţilor anumite bunuri, iar pe de altă parte, pentru aceleaşi loturi a transmis gratuit creanţele rezultate din vânzarea aceloraşi loturi.
Pentru loturile 727 şi 829 (dar şi loturile 458, 483, 484, 551, 558, 742 şi 765 - care de asemenea apăreau în partea cu loturile donate) reclamanţii au renunţat la cererea de despăgubiri, admiţând că donatoarea le înstrăinase înaintea gratificării, dar această renunţare s-a produs abia la 31 martie 2009, la 8 ani după formularea notificării de obţinere a măsurilor reparatorii.
De aceea, aplicarea prezumţiei conţinute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007 conţinând normele metodologice de aplicare a acestei legi, devine cu atât mai dificilă cu cât, în prezent (dar şi la data notificării) majoritatea loturilor nu se aflau în posesia unităţii notificate, ci în proprietatea unor persoane fizice.
Potrivit art. 1 alin. (1) - (3), art. 2 alin. (1) lit. h) şi i) din Legea nr. 10/2001, pentru a se solicita aplicarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 trebuie constatate, în principal, două aspecte: preluarea imobilului în mod abuziv şi calitatea de proprietar la data preluării a persoanei care a formulat notificarea, respectiv de continuator al proprietarului.
În cazul reclamanţilor, ambele condiţii erau îndeplinite circumstanţiat, cerinţa calităţii de proprietar la data preluării fiind mai dificil de stabilit.
După cum a reţinut şi prima instanţă, deşi niciuna dintre părţi nu a putut proba modalitatea în care imobilele ar fi trecut în proprietatea statului, analiza ";titlului"; statului şi constatarea valabilităţii acestuia este, evident, atributul instanţei învestite cu cererea de restituire/retrocedare, iar această operaţiune se face potrivit regulilor de drept comun.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi a art. 1 lit. e) al Normelor Metodologice faptul că imobilul se regăseşte în patrimoniul statului constituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă.
Existenţa acestei prezumţii nu aboleşte regula conţinută de art. 1169 C. civ. potrivit căreia, acela care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească; de aceea, devine cu atât mai importantă corecta aplicare a art. 1199 C. civ. privind prezumţiile, text potrivit cu care, prezumţiile sunt consecinţele pe care legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut.
Cu privire la temeinicia prezumţiei folosită de reclamanţi în stabilirea calităţii de proprietar a Casei de Asigurări a Avocaţilor asupra loturilor 419, 489, 496, 500, 510, 713, 737, 759, 770, 771, 778, 833, 834, 841, 852, 854, 858, 758 bis, 374, 375, 518, 639, 627, 637, 738, 531, 351 bis, 359, 360, 485, 742 bis, 819, 823, 827, 881, 883, s-a constatat că aceasta este una slabă, neconvingătoare, ce corect a fost înlăturată de tribunal.
S-a remarcat că, o bună perioadă de timp după anul 1946 (în fapt până în anul 1958), reclamanta şi-a exercitat liber prerogativa dreptului de proprietate asupra loturilor dobândite prin donaţie.
Dată fiind această situaţie generală, a reieşit că apelul reclamanţilor este - cu excepţia lotului 841 - neîntemeiat, bunurile pentru care se solicită reformarea hotărârii primei instanţe (loturile pentru care s-a respins acţiunea), chiar dacă s-ar găsi, ori s-au aflat cândva, în detenţia statului, nu au fost preluate din patrimoniul autoarei reclamanţilor, ci de la alte persoane.
Astfel, raţionamentul primei instanţe cu privire la situaţia loturilor ";cu încurcături"; s-a dovedit a fi pe deplin corect, complicaţiile descoperite fiind rezultatul înstrăinării loturilor de către autorii donatoarei S.M. şi a lipsei încheierii conturilor conform art. 1541 C. civ. între proprietarul iniţial N.M. şi mandatarul său I.N.
Referitor la situaţia că, după anul 1946, în evidenţele autorităţilor, sunt înscrise mai multe transferuri de proprietate cu privire la loturile care ar fi fost donate, Curtea a considerat şi această situaţie un argument în plus în favoarea constatării că, loturile pentru care s-a formulat apel nu au fost preluate de la donatară.
Astfel, faţă de epoca preluării - anul 1958 - se impune concluzia că pretinsa expropriere s-ar fi făcut sub imperiul Constituţiei din 1952, act ce a desăvârşit procesul de naţionalizare.
În concluzie, ";loturile cu încurcături"; sunt în fapt suprafeţe de teren care, deşi donate, nu se mai găseau în patrimoniul donatoarei la momentul întocmirii actului cu titlu gratuit şi pentru care, din diferite motive, nu se mai depistau (cel puţin cu uşurinţă) actele de înstrăinare.
O altă categorie de loturi o reprezintă cele pentru care apar evidenţiate înstrăinări anterior anului 1958.
După cum s-a anticipat în cele expuse anterior, Casei de Asigurări a Avocaţilor şi-a exercitat pe deplin prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor donate (au achitat taxe şi impozite, au încasat diferenţa de preţ etc.) până în anul 1958.
Astfel, după data de 06 martie 1945 şi în continuarea unor acte de administrare din perioada războiului, în arhiva ţinută de Casa de Asigurări a Baroului Constanţa apar mai multe documente din care rezultă că aceasta şi-a exercitat nestingherită deplinătatea prerogativelor sale.
De aceea, cât timp, până la 09 octombrie 1958, Casa s-a putut manifesta ca un adevărat proprietar, existenţa unor înregistrări privind vânzări anterioare acestei date impune consecinţa că loturile vizate nu se mai găseau în patrimoniul persoanei gratificate, fiind cel mai probabil înstrăinate de autoarea reclamanţilor; numai astfel se explică de ce pentru unele loturi (ex.: 493, 732, 677, 603, 639, 649, 484 şi multe altele) s-a încercat lămurirea situaţiei (existenţa unor contracte de vânzare-cumpărare, stabilirea sumelor datorate etc., cel mai probabil în urma prezentării proprietarilor care fuseseră invitaţi în august 1958), iar pentru alte loturi acest lucru nu s-a urmărit tocmai pentru că situaţia proprietăţilor era lămurită.
O altă grupă de loturi care în mod corect s-a considerat că nu au fost preluate de la reclamanţi sunt loturile care nu au fost niciodată, după întocmirea donaţiei, evidenţiate în registrele fiscale ca aparţinând Casei.
Astfel, loturile 489, 510, 778 şi 858, deşi menţionate în actul de donaţie, nu apar în procesele-verbale de impunere întocmite de Comisia de recensământ la 05 martie 1942. Neputându-se da o forţă probantă decisivă acestor procese-verbale (ca şi lipsei lor) situaţia rezultând din acestea trebuia, în mod imperativ, coroborată cu alte documente referitoare la proprietatea loturilor.
Astfel, în majoritatea cazurilor, soluţia de respingere a primei instanţe s-a bazat pe constatarea înstrăinării bunurilor anterior actului de gratificare.
Aceeaşi este situaţia şi a lipsei proceselor-verbale de impunere pentru anumite loturi: bunurile au fost înstrăinate înainte de a fi transferate cu titlu gratuit Casei (de unde, probabil, şi litigiile pe care Casa le-a avut cu organul fiscal pentru contestarea anumitor procese-verbale - a se vedea împuternicirile din 13 aprilie 1942 de susţinere a apelului contra proceselor-verbale).
O altă categorie de loturi o reprezintă cele pentru care, în evidenţele fiscale, sunt înscrise transferuri ale proprietăţii după anul 1958 (ultimul an în care apar date pentru administrarea averii donate Casei, deşi, cu caracter excepţional există înregistrări ale proprietăţilor Baroului şi în anul 1966 - adresa nr. B 5517 din 06 februarie 2006 a S.P.I.V.B.L. Constanţa, din care reiese că în exerciţiul financiar 1966 Baroul a fost scutit de plata obligaţiei fiscale pentru suprafaţa de teren de 2.000 mp din str. B.; următoarea înregistrare este efectuată pentru M.I. în anul 1969).
În privinţa lotului 841, Curtea constată că soluţia tribunalului de respingere a solicitării este greşită, prima instanţă nefiind consecventă în aplicarea regulilor pe care le-a stabilit pentru a putea considera că terenul a fost preluat de la reclamanţi.
Astfel, argumentul decisiv în aplicarea prezumţiei conţinute de art. 1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007 a fost constatarea că, undeva în perioada 1946 - 1989, terenurile în discuţie s-au aflat în proprietatea statului.
Una din ipostazele acestei constatări (pe lângă cele indubitabile a loturilor erau menţionate în posesia primăriei sau a consiliului popular) a fost aceea în care prima instanţă a observat că proprietarii actuali îşi justifică dreptul în baza unor hotărâri judecătoreşti de constatare a uzucapiunii sau în baza unor ordine ale prefectului.
Ambele tipuri de documente implică o folosinţă a celor pentru care s-a constatat calitatea de proprietari, valorificată fie pe calea constatării posesiei utile, fie pe calea art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.
Or, lotul 841 în suprafaţă de 1.000 mp şi identificat prin expertiză la adresa din str. T., nr. 20, 22 şi 24 respectiv str. V., nr. 1 se găsea într-o situaţie care îndreptăţea cererea reclamanţilor de acordare a măsurilor reparatorii.
Astfel, proprietarii actuali, fam. R., B., G. şi C. au devenit proprietari asupra terenului fie prin hotărâre judecătorească, fie prin ordin al prefectului, după anul 1990, în fişele de proprietate privind imobilul din str. T. nr. 20 şi 22 menţionându-se că titularii ";nu au acte";, iar pentru imobilul de la str. V. nr. 1 se inserează, în plus că, pentru construcţie, s-a întocmit proces-verbal de contravenţie, aceasta fiind deci ridicată ilegal.
Rezultă că aceste persoane le-au ocupat cu acordul tacit al statului în al cărui patrimoniu se găsea lotul 841 până la momentul uzucapării/emiterii ordinului prefectului, astfel încât cererea de acordare a măsurilor reparatorii este pe deplin justificată.
Apelul pârâţilor a fost apreciat ca nefondat în întregime.
Prima critică de nelegalitate a pârâţilor a fost cu privire la calitatea procesuală pasivă a Municipiului Constanţa - având în vedere că s-a pronunţat soluţia doar de propunere despăgubiri.
Din perspectiva prevederilor Legii nr. 10/2001 - chiar şi prin evoluţia conţinutului acestui act normativ - şi a legii privind administraţia publică locală (indiferent dacă se are în vedere Legea nr. 69/1991 sau Legea nr. 215/2001) este evident că municipiul Constanţa are obligaţii în sensul celor stabilite de Tribunalul Constanţa prin sentinţa apelată, hotărâre care sub acest aspect este în deplină concordanţă cu atribuţiile unităţii administrativ-teritoriale stabilite prin Legea nr. 247/2005.
Nici cel de-al doilea motiv de apel al pârâţilor nu este întemeiat, reclamanţii dovedindu-şi calitatea de persoane îndreptăţite prin probarea (în parte) a preluării bunurilor de la Casa Locală de Asigurări a Avocaţilor din Colegiul Constanţa, al cărei continuatori sunt.
În apel, pârâţii au susţinut că terenurile pentru care s-au acordat măsuri reparatorii ar fi fost preluate de la alte persoane care ar fi fost adevăraţii proprietari ai loturilor identificate în Constanţa, Km.5.
Comparând situaţia juridică a imobilelor cu relaţiile întocmite de aceeaşi instituţie pentru soluţionarea notificării reclamanţilor rezultă, din chiar documentaţia întocmită de pârâţi, că notificarea nr. 1532/2001 a B.E.J. D.V. (în urma căreia s-a emis dispoziţia nr. 8361/2009) şi notificările nr. 284 din 07 februarie 2002 şi nr. 1373 din 18 iulie 2001 ale B.E.J. S.C.A. expediate de Casa de Asigurări a Avocaţilor şi Baroului Constanţa vizau terenuri diferite.
Împotriva menţionatei decizii au declarat şi motivat recurs, în termen legal, apelanţii-reclamanţi Baroul Constanţa, prin Decan şi Filiala Casei de Asigurări a Avocaţilor Constanţa, prin Preşedinte şi apelanţii-pârâţi Primarul Municipiului Constanţa şi municipiul Constanţa, prin Primar, pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
1. În dezvoltarea motivelor de recurs, apelanţii-reclamanţi Baroul Constanţa, prin Decan şi Filiala Casei de Asigurări a Avocaţilor Constanţa, prin Preşedinte, au arătat că prezumţiile, potrivit art. 1199 C. civ., sunt ";consecinţe ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut";.
Prezumţia instituită de legiuitor în art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi art. 1 lit. e) din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 este una relativă, care, prin urmare, poate fi răsturnată prin proba contrarie.
În cazul unei prezumţii legale, magistratul nu are a mai verifica el existenţa şi puterea acestei prezumţii, aşa cum greşit afirmă şi procedează instanţa de apel.
Greşeşte instanţa de apel şi când afirmă că recurenţii nu au probat faptul conex, respectiv găsirea bunului în patrimoniul statului.
Proba cu înscrisuri unită cu expertiza tehnică probează tocmai faptul conex - existenţa în patrimoniul statului a bunurilor proprietatea recurenţilor, intrate în patrimoniul acestuia fără niciun titlu, ulterior anului 1945. Ca atare, entitatea deţinătoare trebuia să fi probat intrarea licită în posesia şi proprietatea bunurilor recurenţilor.
Nu este de împărtăşit nici raţionamentul instanţei de apel în legătură cu inexistenţa în patrimoniul recurenţilor, ulterior anului 1945, a loturilor pentru care nu s-au acordat despăgubiri (exclusiv cele pentru s-a arătat că nu se mai pretinde restituirea).
Prezumţia cu care operează instanţa de fond - legală şi relativă - cu trimitere la dispoziţiile art. 1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007 era incidentă şi pentru ipoteza în care statul a constituit dreptul de proprietate celor care deţineau construcţii pe terenurile preluate abuziv.
Calitatea recurenţilor de proprietari ai bunurilor ulterior anului 1945, a fost pusă în evidenţă atât de titlul de proprietate, cât şi de rolurile fiscale.
Pentru loturile existente în actul de donaţie, dar ieşite din patrimoniul donatoarei anterior donaţiei, recurenţii au făcut precizări, nemaisolicitând restituirea lor. Astfel, instanţa de apel nu mai avea a analiza îndreptăţirea de a le cere, după cum, nu putea ca, dintr-o astfel de împrejurare, să conchidă că şi pentru alte loturi situaţia ar fi identică. Nu se putea aprecia că toate celelalte loturi se aflau în aceeaşi situaţie, cu atât mai mult cu cât dacă unele loturi fuseseră vândute, celelalte fuseseră numai ocupate în fapt de diverse persoane, cu acceptul autorităţilor vremii.
Existenţa unor roluri fiscale deschise acestor persoane, care au edificat abuziv construcţiile nu permitea instanţei de apel să raţioneze în sensul că aceştia nu puteau să nu aibă titluri de proprietate pe teren şi că edificarea construcţiilor s-a făcut legal de vreme ce li s-a deschis rol fiscal.
Inexistenţa acestor titluri de proprietate este dovedită tocmai de constituirea dreptului prin Ordin al Prefectului, în temeiul Legii nr. 18/1991, adică unor deţinători ai construcţiilor care se legitimau ca proprietari ai lor, dar edificate pe terenul statului.
Nici vânzarea intervenită între cei care au figurat cu roluri fiscale şi cumpărătorii ulteriori nu permite a se trage concluzia la care s-a oprit instanţa, deoarece o vânzare a bunului altuia, deşi naşte prezumţie de proprietate în favoarea ultimului cumpărător, nu înlătură calitatea recurenţilor de persoană îndreptăţită la restituirea bunului.
Greşeşte instanţa de apel şi când afirmă că soluţia primei instanţe, de respingere a cererii privind restituirea unor bunuri, era justificată de existenţa unor înstrăinări intervenite anterior actului donaţiei, fără să se fi probat transferul dreptului de proprietate de la recurenţi către aceste persoane.
De asemenea, când afirmă că după anul 1952 - data intrării în vigoare a Constituţiei din acelaşi an - nu se mai puteau perfecta acte de vânzare-cumpărare. Dimpotrivă, nu numai că se puteau perfecta acte de vânzare-cumpărare, dar, după anul 1951, s-a impus şi forma autentică pentru vânzare şi, prin urmare, dacă ar fi existat astfel de acte ele trebuiau menţionate în rolurile fiscale.
În opinia recurenţilor, motivarea hotărârii este una neconvingătoare, contradictorie, insuficientă şi chiar arbitrară.
2. În dezvoltarea motivelor de recurs, apelanţii-pârâţi municipiul Constanţa, prin primar şi Primarul Municipiului Constanţa au arătat următoarele:
Modalitatea de soluţionare a problemei legate de calitatea procesuală pasivă a municipiului Constanţa este greşit soluţionată.
Astfel, dispoziţia cuprinzând propunerea acordării de despăgubiri este emisă de către primarul unităţii notificate şi înaintată tot de către acesta organelor competente să cuantifice şi să acorde despăgubirile. În procedura specială reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 municipiului Constanţa nu îi revin obligaţii în sensul celor stabilite de instanţa de fond. Calitatea procesuală a municipiului Constanţa s-ar fi justificat în condiţiile posibilităţii de restituire în natură a anumitor loturi de teren sau a compensării acestora cu alte suprafeţe echivalente, soluţii care nu s-au stabilit în prezenta cauză.
De asemenea, cel de-al doilea motiv de apel a fost respins nejustificat, fără a se administra singura probă care ar fi putut lămuri pe deplin cauza. Deşi s-a învederat că există o suprapunere între loturile ce urmează obiectul prezentului litigiu şi cele care au făcut obiectul Dispoziţiei nr. 8361 din 26 noiembrie 2009, instanţa a respins solicitarea de suplimentare a expertizei topografice, considerându-se lămurită doar pe baza înscrisurilor depuse, cu toate că doar pe bază de expertiză s-ar fi putut stabili o eventuală suprapunere între loturi.
Chiar dacă aparent nu există identitate între terenuri, ele fiind incluse în lotizări distincte - M. şi respectiv C., suprafeţele considerabile ca întindere - 91 de loturi notificate de reclamanţii şi 98 de loturi notificate de urmaşii lui M.C., fiecare însumând zeci de mii de metri pătraţi, împrejurare care face ca probabilitatea existenţei unei suprapuneri, nedetectabile de instanţă pe bază de înscrisuri, să fie foarte mare.
Analizând recursurile formulate, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate pentru următoarele argumente:
În ceea ce priveşte recursul declarat de apelanţii-reclamanţi Baroul Constanţa, prin Decan şi Filiala Casei de Asigurări a Avocaţilor Constanţa, prin Preşedinte şi apelanţii-pârâţi Primarul municipiului Constanţa şi municipiul Constanţa, prin Primar, sunt invocate două motive de recurs, respectiv art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenţii precizează numai că motivarea hotărârii este una neconvingătoare, contradictorie, insuficientă şi chiar arbitrară, fără a dezvolta această concluzie, astfel încât Înalta Curte apreciază acest motiv de recurs ca fiind invocat formal, astfel încât nu poate fi primit.
Analizând criticile aduse deciziei recurate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte le consideră ca nefondate pentru argumentele ce succed:
Încă din faza soluţionării cauzei în primă instanţă s-a stabilit că nu se cunoaşte modul în care loturile de teren au trecut în proprietatea statului de la C.A.S., deoarece nu există documente de preluare.
Ipoteza menţionată încadrează imobilul în categoria imobilelor preluate abuziv de către stat, conform în art. 2 lit. i) al Legii nr. 10/2001, care se referă la trecerea abuzivă în proprietatea statului a oricăror imobile preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale, ale puterii sau ale administraţiei de stat.
Deşi este incidentă Legea nr. 10/2001, nu se va aplica prezumţia instituită de art. 24 al acestei legi, de dovedire a dreptului de proprietate de către persoana îndreptăţită prin însăşi menţionarea numelui său în actul de preluare, deoarece imobilul nu a fost preluat printr-un act normativ sau de autoritate, aşa cum cere acest articol.
Situaţia de fapt a prezentei cauze se încadrează în art. 1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007 care reglementează Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, conform căruia ";în cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat (de exemplu, decizia administrativă nu este găsită, iar imobilul respectiv se regăseşte în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului), soluţionarea notificării se va face în funcţie şi de acest element - faptul că imobilul se regăseşte în patrimoniul statului constituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă";.
Conform textului menţionat, o astfel de prezumţie, deşi legală, are caracter relativ, deci poate fi înlăturată prin proba contrară, anume aceea că bunul nu a fost preluat de către stat de la reclamantă, ceea ce determină aprecierea ca nefondată a apărării recurenţilor că prezumţia este una legală, cu privire la care magistratul nu are a mai verifica el existenţa şi puterea acestei prezumţii.
Astfel fiind, Înalta Curte consideră că, în aplicarea acestei prezumţii, în mod corect instanţa de apel a apreciat că s-a făcut dovada preluării abuzive numai pentru acele loturi de teren aflate efectiv în patrimoniul donatoarei şi care au fost transferate efectiv prin donaţie în patrimoniul reclamantei de la care s-a realizat ulterior naţionalizarea.
Prezumţia relativă de preluare abuzivă a fost răsturnată prin probele administrate prin care s-a dovedit că anumite loturi dintre cele menţionate a fi donate nu se mai aflau în patrimoniul donatoarei, astfel încât nu puteau trece în patrimoniul reclamantei pentru a determina acordarea de despăgubiri, câtă vreme respectivele loturi au fost preluate de stat de la alte persoane.
Astfel, spre exemplu, s-a reţinut că, deşi în Certificatul nr. 97202/1944 al Administraţiei Financiare Constanţa Casa de Asigurări a Baroului Constanţa figura înregistrată cu un număr de 91 de terenuri virane pentru care s-a stabilit impozit pe proprietăţi, pentru anumite loturi s-a făcut dovada că nu exista proces-verbal de impunere întocmit de comisia de recensământ a proprietăţilor pentru că fuseseră încheiate acte de transmitere a proprietăţii anterior donaţiei (ex: loturile 359, 510, 531, 833).
În acest context, Înalta Curte va considera ca nefondată apărarea recurenţilor potrivit cu care calitatea recurenţilor de proprietari ai bunurilor ulterior anului 1945, a fost pusă în evidenţă atât de titlul de proprietate, cât şi de rolurile fiscale, cât şi susţinerea că s-a reţinut greşit existenţa unor înstrăinări intervenite anterior actului donaţiei, fără să se fi probat transferul dreptului de proprietate către aceste persoane.
Recurenţii apreciază ca greşită şi argumentarea instanţei de apel că după anul 1952 - data intrării în vigoare a Constituţiei din acelaşi an - nu se mai puteau perfecta acte de vânzare-cumpărare.
Înalta Curte constată că o astfel de concluzie nu a fost trasă de către instanţa de apel, care a motivat că, după 1952, este greu de imaginat că autorităţile de stat ar fi recunoscut transferul proprietăţii între particulari, dacă bunul nu s-ar fi aflat în mod legal în patrimoniul transmiţătorului, motivare care susţine concluzia că era permisă transmiterea dreptului de proprietate prin acte de vânzare-cumpărare.
De asemenea, au fost identificate mai multe tipuri de inadvertenţe: loturi pentru care sunt înscrise în evidenţele fiscale transferuri ale proprietăţii între persoane fizice care erau, la rândul lor, evidenţiate în registrele fiscale după anul 1958 (ultimul an în care apar date despre averea Casei de Asigurări a Avocaţilor), loturi care nu au fost niciodată, după întocmirea donaţiei, evidenţiate în registrele fiscale ca aparţinând Casei de Asigurări şi loturi cu ";încurcături";, adică acelea care, deşi donate, nu se mai găseau în patrimonial donatoarei la momentul întocmirii actului cu titlu gratuit şi pentru care nu s-au depus acte de înstrăinare.
Aceste inadvertenţe au determinat instanţa să nu aplice prezumţia că toate loturile - aflate în proprietatea statului şi evidenţiate în registrele fiscale ca fiind proprietatea reclamantei - au aparţinut acesteia, ci să impună dovedirea transmiterii dreptului de proprietate de la donatară la reclamantă, cunoscut fiind că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra acestor loturi de teren prin donaţie.
Aceleaşi inadvertenţe au determinat instanţa de apel să acorde despăgubiri numai pentru loturile pentru care s-a făcut dovada indubitabilă, directă sau indirectă, că s-au aflat în proprietatea statului, fiind preluate de stat în fapt din patrimoniul Casei de Asigurări a Baroului Constanţa.
Apar astfel ca nefondate criticile recurenţilor privind greşita extindere a prezumţiei de neproprietate asupra loturilor pentru care nu s-a făcut dovada indubitabilă că au aparţinut donatoarei, cât şi cele referitoare la faptul că renunţarea la anumite loturi de către reclamanţi ar fi fost suficientă pentru a nu se mai analiza situaţia lor.
De asemenea, nu sunt fondate nici criticile privind greşita apreciere asupra existenţei dreptului de proprietate al altor persoane asupra unei părţi a loturilor în discuţie.
Date fiind inadvertenţele constatate asupra situaţiei juridice a unor loturi, Înalta Curte consideră că este corectă aplicarea prezumţiei legale de proprietate numai pentru loturile care nu sunt afectate de incertitudinea creată de deţinerea lor în prezent de alte persoane cu privire la care nu există niciun argument care să dovedească o deţinere nelegală, cât şi pentru cele asupra cărora s-a dispus de către autorul donatoarei anterior realizării transferului de proprietate prin donaţie.
Fiind realizată proba contrară, inclusiv prin prezumţii, că nu toate loturile de teren pretinse în petitul acţiunii au format obiect al donaţiei către reclamantă, soluţia de admitere în parte a acţiunii este legală.
Analizând recursul formulat de apelanţii-pârâţi municipiul Constanţa, prin primar şi Primarul municipiului Constanţa, Înalta Curte îl consideră ca nefondat pentru argumentele următoare:
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a municipiului Bucureşti, Înalta Curte apreciază că această calitate a fost corect stabilită, deoarece în obiectul cererii introductive de instanţă se regăseşte şi solicitarea de obligare a pârâţilor la restituirea în natură a terenurilor în suprafaţă de 84.141 mp, cerere care, în măsura în care ar fi fost admisă, ar fi presupus obligarea unităţii deţinătoare, respectiv a municipiului Bucureşti, de a lăsa în deplină proprietate şi posesie terenul solicitat, ceea ce atrage calitatea sa procesuală pasivă, indiferent de soluţia care se pronunţase până la momentul soluţionării recursului. Acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în fond şi apel nu presupunea respingerea acţiunii în contradictoriu cu municipiul Bucureşti, fiind posibilă modificarea soluţiei în recurs prin dispunerea restituirii în natură, ceea ce impunea păstrarea sa în cauză în calitate de pârât.
Municipiul Bucureşti este unitate deţinătoare în accepţiunea art. 21 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, chiar dacă, potrivit art. 21 alin. (4) al Legii nr. 10/2001, în această ipoteză restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor. Această prevedere legală nu acordă calitate procesual pasivă exclusivă emitentului dispoziţiei, date fiind atribuţiile distincte între emiterea dispoziţiei şi o eventuală obligare la restituirea în natură, care trebuie să fie opozabilă unităţii care deţine terenul, iar nu primarului.
Analizând critica referitoare la greşita respingere a probei cu suplimentarea expertizei topografice necesară pentru identificarea unei suprapuneri a loturilor, Înalta Curte apreciază că o astfel de probă nu era concludentă, deoarece, din motivarea deciziei pronunţate de instanţa de apel, nu rezultă existenţa unor neclarităţi asupra modului de identificare a unor loturi, iar recurenta nu a indicat care sunt loturile care ar fi necesitat o astfel de individualizare şi care sunt concluziile apreciate ca greşite ale instanţei de apel, bazate pe o eventuală confuzie asupra amplasamentului lotului.
Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii Baroul Constanţa, prin Decan şi Filiala Casei de Asigurări a Avocaţilor Constanţa, prin Preşedinte şi de pârâţii Primarul Municipiului Constanţa şi municipiul Constanţa, prin Primar împotriva Deciziei nr. 41/C din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2985/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2989/2012. Civil → |
|---|
