ICCJ. Decizia nr. 300/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr.300/2012
Dosar nr. 6606/1/2011
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin sentinţa comercială nr. 290/ PI din 24 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosar nr. 20147.2/325/2008, s-a respins cererea formulată de reclamanta SC I. SRL Timişoara în contradictoriu cu pârâţii C.L.M. TIMIŞOARA şi P.M. TIMIŞOARA prin P., având ca obiect obligaţia de a face.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii, obligând pârâţii la prelungirea contractului de închiriere, considerând că prima instanţă nu a observat că potrivit petitului, obiectul acţiunii era „prelungirea contractului de închiriere nr. 497/1998” şi nu încheierea contractului.
Apelul reclamantei a fost respins prin Decizia nr. 37/ A din 15 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosar nr. 20147/325/2008.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, recurs care a fost admis prin Decizia nr. 783/ R din 21 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, cu consecinţa trimiterii cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Timiş, secţia comercială.
Acţiunea a fost reînregistrată pe fondul Tribunalului Timiş sub nr. 20147.1/325/2008, iar ca urmare a admiterii cererii de abţinere, s-a reînregistrat sub nr. 20147.2/325/2008.
Tribunalul a reţinut următoarele:
Între părţi s-a încheiat la data de 30 decembrie 1998 contractul de închiriere nr. 497/1998, potrivit căruia reclamantul închiria de la pârâta P.M. Timişoara spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat în Timişoara, str. 3 August 1919.
Potrivit art. 3 din convenţia părţilor, termenul închirierii este de 10 ani, cu începere de la data de 22 decembrie 1998, până la data de 21 decembrie 2008, urmând ca, la expirarea contractului de închiriere chiriaşul să îşi manifeste intenţia prelungirii contractului în scris, cu cel puţin 30 de zile înaintea expirării, în caz contrar contractul urma a se rezilia de drept, iar la cap. IX clauze speciale, art. 11 al.2 lit. d, părţile au convenit că „tacita relocaţiune nu e permisă”.
Spaţiul închiriat urma să aibă destinaţie de „magazin produse electronice şi prestări servicii”.
Potrivit motivării cererii, s-a observat că se invocă aplicabilitatea prevederilor art. 5 din H.C.L. nr. 34/1998, cu privire la durata contractului. Astfel, potrivit temeiului de drept anterior menţionat „în cazul îndeplinirii în mod cumulativ a condiţiilor de prelungire a locaţiunii, contractele de închiriere vor fi prelungite pe o perioada de 10 ani pentru activităţi comerciale şi pentru o perioada de 15 ani pentru activităţi de prestări servicii”.
S-a observat că încheierea contractului de închiriere nr. 497/1998, a fost guvernată de dispoziţiile H.C.L. nr. 34/1998, care reglementează utilizarea spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă aflate în administrarea C.L.M. Timişoara, iar la momentul încheierii, părţile de comun acord au convenit că termen de închiriere o durată de 10 ani.
Dispoziţiile legale invocate sunt norme juridice cu caracter dispozitiv, permisiv, care permit părţilor să încheie contractele de închiriere pe o perioadă de timp de maxim 15 ani.
Părţile pot, însă, deroga, prin acordul lor de voinţă, de la aceste norme juridice, în sensul că pot prevedea un termen de închiriere mai mic şi, de asemenea, că relocaţiunea tacită nu poate opera, deoarece operează principiul libertăţii acordului de voinţă al părţilor, precum şi cel al voinţei reale al părţilor, conform art. 969 C. civ., contractul odată încheiat devine legea părţilor, iar părţile nu mai pot să se prevaleze de dispoziţii legale pe care le-au eludat la data încheierii acestui act juridic.
În consecinţă, în baza art. 969 C. civ., coroborat cu art. 5 din H.C.L. nr. 34/1998, s-a respins acţiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC I. SRL Timişoara, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii SC I. SRL şi obligării pârâţilor la prelungirea contractului de închiriere nr. 497/1998, având ca obiect spaţiul comercial situat în Timişoara str. 3 August 1919, până la data de 21 decembrie 2013.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de apel, Curtea a constatat că este legală şi temeinică, apelul fiind respins prin Decizia civilă nr. 163 din 23 iunie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Împotriva deciziei sus evocată a declarat recurs reclamanta SC I. SRL TIMIŞOARA, fără a indica în concret motivele de nelegalitate conform art. 304 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacată şi pe cale de consecinţă admiterea cererii formulată de reclamantă.
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 şi 20 din Legea nr. 146/1997, modificată, a luat în examinare excepţia netimbrării cererii de recurs, având în vedere că invocarea acesteia primează înaintea oricărei alte cereri şi invocării altor excepţii, formulate în faţa instanţelor de judecată, şi a reţinut:
Art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru prevede că acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de către instanţă.
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părţii se anulează ca netimbrată.
Faţă de dispoziţiile legale evocate se constată că recursul declarat de către recurenta reclamantă SC I. SRL TIMIŞOARA nu a fost însoţit de dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 4 lei şi timbrul judiciar de 0,15 lei, recurenta fiind citată pentru termenul de judecată din data de 27 ianuarie 2012 cu menţiunea timbrării cererii de recurs.
În raport de împrejurarea că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare a cererii de recurs potrivit menţiunii din citaţia emisă pentru termenul de judecată din data de 27 ianuarie 2012, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 pct. 1 şi pct. 3 din Legea nr. 146/1997, modificată şi ale art. şi respectiv art. 35 pct. 1 şi pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii, precum şi ale art. 9 din OG nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare şi să dispună anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta SC I. SRL TIMIŞOARA împotriva deciziei civile nr. 163 din 23 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1040/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 299/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
