ICCJ. Decizia nr. 2989/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2989/2012
Dosar nr. 4/114/2009
Şedinţa publică din 3 mai 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 5 ianuarie 2010, reclamanta V.A.C. a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiilor nr. 850 121 noiembrie 2008 şi 869 din 5 decembrie 2008, emise de pârâtul Municipiul Buzău, prin Primar, solicitând anularea acestora şi restituirea în natură a imobilului situat în Buzău, şi a suprafeţei de teren aferent, acordarea de despăgubiri băneşti pentru fabrica de sifoane şi depozitul de oxigen, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Dispoziţia nr. 850 din 27 noiembrie 2008, s-a dispus restituirea în natură a unei părţi din imobilul situat în Buzău, respectiv a construcţiei formată din parter plus etaj, în suprafaţă totală de 134,37 mp şi a terenului de sub clădire, respectiv 95,01 mp, imobil naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950. Se arată că restituirea a fost condiţionată de rambursarea unei despăgubiri în cuantum de 8.775.889,39 RON, sumă care în opinia comisiei reprezintă valoarea actualizată a sumei de 121.696.080 lei, încasată de ea în cursul anului 1998 în baza Hotărârii nr. 405 din 19 mai 1997 emisă de Comisia Judeţeană Buzău pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.
Reclamanta mai arată că, potrivit Hotărârii nr. 405 din 19 mai 1997, s-a admis cererea sa şi i s-au acordat despăgubiri, conform art. 13 alin. (2) din Legea nr. 112/1995, în sumă de 121.696.080 lei pentru imobilul construcţie, împreună cu terenul aferent de 1029,08 mp, situat în Buzău, judeţul Buzău. Nemulţumirea sa vizează faptul că nu i-a fost restituită în integralitate suprafaţă de teren notificată, ci doar cea aflată sub construcţie, respectiv 95,01 mp, precum şi modalitatea prin care intimata a stabilit cuantumul despăgubirilor.
În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Reclamanta a formulat precizare la acţiune prin care a solicitat anularea în parte a dispoziţiei contestate, în sensul de a i se restitui şi suprafaţa de 102,99 mp, reprezentând diferenţa de teren dintre suprafaţa acordată şi cea notificată, respectiv 197 mp; înlăturarea dispoziţiilor referitoare la obligarea sa la restituirea sumei de 8.775.889 lei şi obligarea pârâtei la acordarea de despăgubiri pentru utilajele care erau în dotarea fabricii de sifoane şi a depozitului de oxigen.
La data de 13 mai 2009, reclamanta a formulat o nouă precizare la acţiune prin care solicită, ca urmare a anulării dispoziţiilor contestate, admiterea cererii din Notificarea nr. 83/2001, astfel cum a fost precizată prin Notificarea nr. 148/2005 şi în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, privind obligarea intimatului la restituirea în natură a terenului în suprafaţă totală de 1097 mp împreună cu clădirile aferente care nu au fost înstrăinate conform Legii nr. 112/1995 din imobilul situat în Municipiul Buzău.
În baza aceluiaşi text de lege solicită şi obligarea pârâtului să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri ce vor fi stabilite în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru clădirile care au fost înstrăinate potrivit dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, precum şi pentru utilajele care erau în dotarea fabricii de sifon şi a depozitului de oxigen.
Prin Sentinţa civilă nr. 1427 din 22 noiembrie 2010, Tribunalul Buzău a respins contestaţia astfel cum a fost precizată, reţinând următoarele considerente:
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, potrivit art. 22, reclamanta a comunicat Prefecturii Buzău Notificarea nr. 83/2001, înregistrată la Prefectura Buzău sub nr. 5020 din 29 mai 2001, iar la Primăria Buzău sub nr. 6805 din 15 martie 2002, prin care a solicitat despăgubiri pentru imobilul compus din teren şi construcţii cu destinaţia de fabrica de sifoane şi depozit de oxigen şi terenul în suprafaţă de 97 mp, suprafaţă modificată la 197 mp, situat în Buzău, ce a aparţinut autorului său, Z.A., potrivit contractului de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 2578 din 13 iulie 1940 la Grefa Tribunalului Buzău, naţionalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950.
La data de 27 noiembrie 2008 Primarul Municipiului Buzău a emis Dispoziţia nr. 850, prin care a dispus restituirea în natură, în starea în care se află la data formulării cererii de restituire şi liber de orice sarcini, imobilul format din construcţie parter + 1 etaj, în suprafaţă utilă totală de 1135,74 mp, disponibilizat, precum şi terenul aferent ocupat de construcţii în suprafaţă de 95,01 mp, imobil naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950.
În alin. (2) al art. 1 din dispoziţie s-a stipulat că restituirea în natură este condiţionată de rambursarea despăgubirii în sumă de 8.775.889,39 RON încasată de persoana îndreptăţită în anul 1997 prin Hotărârea nr. 405 din 19 mai 1977 a Comisiei Judeţene Buzău pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
În articolul doi din dispoziţie se menţionează că persoana îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului prevăzut la art. 1 este reclamanta V.A.C. în calitate de moştenitoare legală a defunctei E.A.Z., numită şi Z.L., fost proprietar al imobilului naţionalizat.
Prin Dispoziţia nr. 869 emisă la data de 5 decembrie 2008 de Primarul Municipiului Buzău s-a dispus modificarea prevederilor art. 1 alin. (3) din Dispoziţia nr. 850, menţionată mai sus, în sensul că suma de rambursat este de 8.777.889,39 RON, calculată prin raportare la valoarea imobilului -stabilită la suma de 137.073.888 lei în anul 1996, conform procesului-verbal de evaluare nr. 409/R.C./1996 din 13 ianuarie 1997 - din care au fost plătite reclamantei suma de 121.696.080 lei, maximul prevăzut de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 112/1995, sumă ce reprezintă 11,22% din valoarea totală a imobilului.
În ce priveşte calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei, s-a reţinut că aceasta rezultă fără putere de tăgadă din actele de stare civilă şi respectiv certificatele de moştenitor aflate la dosar, calitate necontestată de altfel nici de pârât.
Din înscrisurile depuse la dosar, tribunalul a reţinut că autorii reclamantei au deţinut în proprietate imobilul construcţii şi teren aferent, situat în Buzău, care a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, acesta figurând în anexa la decret.
Prin raportul de expertiză întocmit de expert C.S. s-a procedat la identificarea întregului imobil, fost proprietatea autorilor reclamantei însă aşa cum rezultă din notificarea formulată, singurul imobil notificat potrivit Legii nr. 10/2001 a fost imobilul parter + etaj pentru care reclamanta a solicitat despăgubiri şi nu restituirea în natură.
Această situaţie rezultă atât din notificare, cât şi din contestaţia iniţial formulată de reclamantă. Chiar dacă prin notificare s-a solicitat acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri conform art. 10 din Legea nr. 10/1991, atâta timp cât restituirea imobilului notificat se poate face în natură sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.
Deşi reclamanta prin completările la contestaţia iniţială solicită restituirea întregului imobil, construcţii şi teren făcând trimitere la Notificarea nr. 148/2005 (completare la notificarea iniţială), la dosar nu a fost depusă această completare şi chiar dacă aceasta ar fi existat ar fi fost înregistrată cu mult peste termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Referitor la acordarea de despăgubiri pentru utilajele aflate în dotarea fabricii de sifoane şi a depozitului de oxigen, tribunalul a constatat că, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii privesc şi utilajele şi instalaţiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.
În speţă însă, deşi din Certificatul nr. 1551 din 15 decembrie 1948 rezultă că anterior preluării, capitalul firmei era de 80.000 lei, din probele administrate rezultă că utilajele nu se mai regăsesc, însăşi martora audiată declarând acest lucru.
În ceea ce priveşte obligaţia de restituire a sumei de 9.884.984,67 lei menţionată în Dispoziţia nr. 850 din 27 noiembrie 2008, tribunalul reţine că aceasta a fost modificată prin Dispoziţia nr. 869 din 05 decembrie 2008, la suma de 8.775.889,39 RON.
S-a constatat că această sumă reprezintă contravaloarea corpului de imobil restituit în natură prin Dispoziţia nr. 850 din 27 noiembrie 2008, pentru care reclamanta a primit despăgubiri conform Hotărârii nr. 405 din 19 mai 1997, în baza Legii nr. 112/1995, despăgubiri calculate potrivit fişei tehnice de calcul, astfel că suma urmează a fi restituită potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 112/1999.
Cum expertul a stabilit contravaloarea sumei ce urmează a fi restituită, doar cu privire la imobilul construcţii ce urmează a fi restituit în natură, fără a se avea în vedere şi suprafaţa de teren aferentă, precum şi certificatul de actualizare aferent nu se poate reţine suma stabilită de acesta prin raportul de expertiză ca fiind sumă ce urmează a fi restituită, cu atât mai mult cu cât niciuna dintre părţi nu a formulat obiecţiuni la raportul întocmit.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta.
Prin Decizia nr. 99 din 31 martie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins apelul declarat de reclamantă, reţinând în motivarea soluţiei sale următoarele considerente:
Prin contestaţia formulată, contestatoarea V.A.C. a solicitat anularea Dispoziţiilor nr. 850 din 27 noiembrie 2008 şi 869 din 5 decembrie 2008, ambele emise de intimată, restituirea în natură a terenului aferent imobilului situat pe acesta, acordarea de despăgubiri băneşti pentru fabrica de sifoane şi depozitul de oxigen, situate în Buzău, cerere respinsă de instanţa de fond.
Verificând notificarea formulată de către apelanta-contestatoare în baza Legii nr. 10/2001 în termenul legal (pentru că numai aceasta poate fi analizată) Curtea a constatat că reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri numai pentru imobilul format din teren şi construcţii cu destinaţie de fabrică de sifoane şi depozit de oxigen, făcându-se menţiunea că terenul era în suprafaţă de 97 mp (ulterior printr-o adăugare cu pixul au apărut 197 mp).
Din actele dosarului şi celelalte probatorii administrate, rezultă că imobilul în care şi-a desfăşurat activitatea fosta fabrică de sifoane şi depozit de oxigen şi acid carbonic (naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950) este un imobil P+l, avariat, disponibilizat, în care potrivit menţiunilor din procesul-verbal din 20 aprilie 1950, erau 9 încăperi din care 8 încăperi formau 2 apartamente şi o singură încăpere aparţinea fabricii de sifoane.
Notificarea a fost soluţionată de către intimatul Primarul Municipiului Buzău prin emiterea Dispoziţiei nr. 850 din 27 noiembrie 2008, prin care s-a dispus restituirea în natură, în starea în care se află la data formulării cererii de restituire şi liber de orice sarcini, imobilul format din construcţii parter plus etaj, în suprafaţă utilă totală de 1135,74 mp, precum şi terenul aferent ocupat de construcţii de 95,01 mp.
Tot în cuprinsul dispoziţiei se arată în art. 1 alin. (2) că restituirea în natură este condiţionată de rambursarea despăgubirii în cuantum de 8.775.889,39 RON primită de către persoana îndreptăţită - V.A.C. -, în anul 1997 prin Hotărârea nr. 405 din 19 mai 1997 emisă de Comisia Judeţeană Buzău pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie.
Ulterior, s-a emis Dispoziţia nr. 869 din 5 decembrie 2008 de către acelaşi intimat, prin care s-a modificat alineatul privind suma care trebuie rambursată şi care este de 8.777.889,39 RON calculată prin raportare la valoarea imobilului stabilită la suma de 137.073.888 lei în anul 1996, aşa cum rezultă din procesul-verbal de evaluare nr. 409/R.C./1996 din 13 ianuarie 1997 din care au fost plătite reclamantei suma de 121.696.080 lei, maximul prevăzut de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 112/1995 şi care reprezintă 11,22% din valoarea totală a imobilului.
Chiar dacă reclamanta, prin completările făcute ulterior la contestaţia iniţială solicită restituirea întregului imobil construcţii şi teren, făcând trimitere la Notificarea nr. 148/2005 o completare la notificarea iniţială, la dosarul de fond nu a existat această completare şi presupunând că aceasta ar fi fost, ea era oricum înregistrată cu mult peste termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, modificată şi completată.
De altfel, o dovadă a celor arătate, că această notificare nu a existat la dosarul de fond este faptul că la instanţa de apel, după începerea dezbaterilor la termenul de judecată din 31 martie 2011 (data pronunţării prezentei decizii) apelanta-contestatoare a depus această Notificare nr. 148 din 20 iunie 2005.
Înscrisul depus de către apelanta-contestatoare după acordarea cuvântului părţilor în susţinerea apelului, este un înscris folosit ";pro causa"; pe de o parte pentru că aşa cum am arătat în precedent el nu a existat la instanţa de fond, pe de altă parte, el nu poate fi avut în vedere de către instanţă dat fiind momentul depunerii lui.
Chiar dacă s-ar fi dat eficienţă acestui înscris, el nu ar fi afectat cu nimic legalitatea şi temeinicia hotărârii instanţei de fond pentru că această notificare era tardivă, ea ar fi fost înregistrată cu mult peste termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Nefondate sunt şi celelalte critici referitoare la faptul că dreptul de proprietate al contestatoarei trebuia analizat în integralitatea lui, în sensul că imobilul situat la adresa din Buzău trebuia restituit în întregime, deoarece pe de o parte calitatea de persoană îndreptăţită a acesteia rezultă din actele de stare civilă şi certificatele de moştenitor şi nu a fost contestată nici de către intimat.
Pe de altă parte însă, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, singurul imobil notificat potrivit Legii nr. 10/2001, de către contestatoare a fost imobilul parter plus etaj pentru care aceasta a solicitat despăgubiri şi nu restituirea în natură.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 atâta vreme cât este posibilă restituirea în natură a imobilului notificat se dă eficienţă acestui principiu, cum s-a întâmplat şi în speţa de faţă.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamantă care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., a susţinut următoarele:
Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au încălcat prevederile Legii nr. 10/2001, ale Constituţiei României, precum şi cele din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, susţine recurenta că instanţa de apel nu a ţinut seama de ansamblul probator administrat în cauză, deşi acesta vine în favoarea soluţiei de admitere a contestaţiei, astfel cum a fost formulată şi precizată.
Astfel, cea mai importantă concluzie care a reieşit din probele administrate este aceea că imobilul în legătură cu care s-a formulat notificare, a avut anterior naţionalizării, destinaţia de fabrică de sifoane şi depozit de oxigen, dar şi construcţii cu destinaţia de locuinţe şi teren aferent.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că imobilul se compune în prezent din două suprafeţe de teren (S1 şi S2), în suprafaţă de 328 mp şi, respectiv 908 mp. Prin urmare, recurenta susţine că suprafaţa terenului notificate este de 1236 mp (328 mp + 908 mp) şi nu 97 sau 197 mp, cum s-a reţinut, solicitând ca această eroare să fie îndreptată de instanţa de recurs.
În ce priveşte modalitatea de restituire, recurenta susţine că instanţele nu au aplicat principiul prevalenţei restituirii în natură a imobilelor care nu au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, întrucât numai construcţia CI a fost înstrăinată, pentru restul imobilului instanţele putând dispune restituirea în natură.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului reclamantei, iar pe fond, admiterea contestaţiei, astfel cum a fost precizată şi completată.
Înalta Curte, la termenul din 3 mai 2012, a invocat excepţia nulităţii recursului, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Toate criticile formulate prin cererea de recurs care, în opinia recurentei, ar fi condus la concluzia că suprafaţa de teren pentru care a formulat notificare este mai mare decât cea reţinută de instanţele de fond, privesc probele administrate şi vizează reevaluarea situaţiei de fapt reţinută de instanţele anterioare, în raport de dovezile administrate, care nu mai poate fi analizată de Înalta Curte, faţă de actuala structură a recursului.
Astfel, motivul de casare care permitea verificarea aspectelor de fapt ale litigiului în raport de probele administrate, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
Criticile formulate de recurenta reclamantă, astfel cum au fost prezentate mai sus, nu se încadrează în cazurile de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., conducând la soluţia de constatare a nulităţii recursului, în condiţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, recurenta a susţinut generic încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001, ale Constituţiei României, precum şi cele din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fără să arate motivele pentru care consideră că au fost încălcate dispoziţiile legale sus-enunţate, cererea de recurs neconţinând nicio critică în legătură cu aspectele sus-menţionate. Or, în absenţa unor critici concrete, prezenta instanţă nu poate verifica respectarea sau, dimpotrivă, încălcarea vreuneia dintre dispoziţiile legale indicate.
Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar reclamanta nu a formulat critici care să poată fi circumscrise acestui cadru legal, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta V.A.C. împotriva Deciziei nr. 99 din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2988/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2993/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
