ICCJ. Decizia nr. 3115/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3115/2012
Dosar nr. 3606/85/2007
Şedinţa publică din 8 mai 2012
Deliberând asupra recursurilor civile de faţă, în conformitate cu art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
1. Instanţa de fond
Tribunalul Sibiu prin sentinţa civilă nr. 59 din 26 mai 2008 a admis în parte acţiunea reclamantului B.G. împotriva pârâtului Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (C.N.A.D.N.).
S-a constatat nulitatea absolută parţială a Hotărârilor nr. 69/2007, nr. 58/2007 şi nr. 5/2007 în ce priveşte întinderea suprafeţelor şi a cuantumului despăgubirilor acordate pentru imobilul teren cu nr. parcelă 238/53 (Hotărârea nr. 69/2007) despăgubiri de 40 euro/ m2, pentru imobilul teren cu nr. parcelă 238/12/2 (Hotărârea nr. 5/2007); exproprierea suprafeţei de 76 m2 la o despăgubire de 40 euro/ m2 echivalent în lei la data plăţii iar pentru imobilul teren cu nr. parcelă 238/12/1 (Hotărâre nr. 58/2007), identificată de pârâtă cu nr. parcelă 238/12/3 exproprierea suprafeţei de 235 m2 pentru o despăgubire de 40 euro/ m2 echivalent în lei la data plăţii.
În motivarea acestei soluţii Tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:
Pentru consolidarea variantei ocolitoare a Municipiului Sibiu Statul Român a dispus cu acordul reclamantului, exproprierea terenului deţinut de acesta cu titlul de proprietate şi inclus în parcelele 238/53 şi 238/12.
Pentru trei porţiuni de teren expropriat (132 m.p., 8 m.p. şi 1.186,27 m.p.) i s-au propus reclamantului despăgubiri de 4.181 lei, 253 lei şi respectiv 570 lei cu care acesta a fost de acord.
S-a emis în acest sens Hotărârea nr. 58/2007 pentru exproprierea terenului cadastral nr. 4183 şi parcela 238/12/3 - teren de 132 m2; hotărârea nr. 5/2007 pentru exproprierea terenului cadastral nr. 4183 parcela 238/12/3 - 132 m.p.; Hotărârea nr. 5/2007 pentru exproprierea terenului cadastral nr. 4182 parcelat 238/12/2 - teren de 8 m2 şi Hotărârea nr. 69/2007 pentru exproprierea terenului cu nr. cadastral 3818/3 şi parcelă 238/53/3 în suprafaţă de 1186,27 m2.
În raport de dispoziţiile legale incidente (art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994), precum şi de concluziile raportului de expertiză instanţa a reţinut că terenul se află în extravilanul localităţii Şelimbăr la 300 m de Drumul Judeţean Sibiu - Agnita.
Prin hotărârea nr. 69/2007 s-a propus o despăgubire de 2,40 euro/ m2 pentru 1186,27 m2; prin Hotărârea nr. 5/2007 s-a propus o despăgubire de 40 euro/ m2 teren de 8 m2, la acelaşi preţ stabilindu-se şi despăgubirile acordate prin Hotărârea nr. 58/2007 pentru 235 m2.
2. Instanţa de apel
Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia civilă nr. 120 din 6 mai 2011 a admis apelul pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N. şi a schimbat în parte sentinţa numai în ce priveşte cuantumul despăgubirilor, care a fost stabilit la 15,84 euro/ m2 sau contravaloarea în lei la data plăţii.
În motivarea acestei soluţii instanţa de apel a reţinut următoarele:
Hotărârea Tribunalului a fost atacată de către pârât care a solicitat în principal respingerea acţiunii iar în subsidiar stabilirea despăgubirilor la suma de 26,5 euro/ m2.
Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia civilă nr. 146/ A din 3 octombrie 2008 a respins apelul.
Această decizie a fost casată de decizia nr. 5481 din 12 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă, constatându-se că instanţa de apel nu a făcut o analiză şi de fapt şi de drept, rezumându-se la constatarea că s-au respectat dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, fără să se răspundă criticilor aduse sentinţei cu privire la modul de stabilire a despăgubirilor şi fără să se analizeze dacă au fost încălcate principiile stabilite de Legea nr. 13/2007 privind energie electrică. S-a mai reţinut că nici prima instanţă nu a oferit explicaţii pentru cuantumul acordat, împrejurare neamendată de instanţa de apel.
Rejudecând apelul, verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate şi în limitele îndrumărilor stabilite, potrivit art. 315 C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut următoarele:
Obiectul pentru care s-a dispus exproprierea a fost realizat, fiind amplasat un stâlp de înaltă tensiune care ocupă la sol precum şi în subteran, o suprafaţă construită de 297 m2. S-a mai constatat că între stâlp şi şosea se mai află o suprafaţă de 303 m2 care este afectată de conducta de scurgere a apei menajere, amplasată pe terenul reclamantului paralel cu şoseaua ocolitoare.
S-a constatat că între cele două suprafeţe (303 m.p. şi respectiv 297 m.p.) există o suprafaţă de teren de 390 m2, fără acces la drumul public şi care datorită întinderii reduse şi a modului de amplasare, nu mai poate fi folosită conform destinaţiei, de teren agricol.
Ca urmare, s-a apreciat că se impune exproprierea întregii suprafeţe de teren de la şosea, până la stâlpul electric, fiind fără relevanţă împrejurarea că această suprafaţă este traversată de reţele electrice.
S-a constatat că prima instanţă în mod corect a dispus exproprierea parcelelor cu nr. 238/12/2 şi nr. 238/12/1 (identificată din eroare de pârât cu nr. parcelă 238/12/3). Sub acest aspect a fost păstrată sentinţa atacată.
Instanţa de apel a mai considerat necesar să precizeze că prin titlul de proprietate al reclamantei s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acesteia pentru parcela cu nr. 238/12, în suprafaţă de 2500 m2, dar cu ocazia măsurătorilor experţii au constatat că în realitate această parcelă are 4800 m2.
Instanţa de apel a reţinut explicaţia expertului în sensul că din scanarea numărului cadastral 238/12 de pe planul de expropriere, care corespunde în fapt cu imobilul expropriat, a rezultat că suprafaţa acestuia este de 4800 m2. Diferenţa a fost explicată de experţi prin modul de lucru defectuos al comisiei de punere în posesie, experţii susţinând că la identificarea în teren a fost prezent alături de reclamant şi numitul B.V., al cărui teren se învecinează cu parcela din litigiu, iar aceştia au indicat limitele terenului cu nr. 238/12.
S-a mai reţinut susţinerea experţilor că în zonă nici o parcelă nu are suprafaţa de teren înscrisă în titlu şi că experţii au suprapus suprafaţa măsurată cu cea scanată din planul de expropriere.
Instanţa de apel - faţă de cele semnalate de expert şi în raport de împrejurarea că pârâta apelantă nu a făcut dovada că măsurătorile experţilor nu corespund realităţii, a luat în considerare suprafaţa reală de 4800 m2 a parcelei cu nr. 238/12.
Cât priveşte cuantumul despăgubirilor, în raport de îndrumările instanţei de casare şi de constatarea că la fond experţii care au calculat acest cuantum erau topografi şi nu evaluatori, s-a dispus efectuarea unei noi expertize de către experţi evaluatori imobiliari.
S-a reţinut valoarea calculată de expertiza dispusă în cauză, care a avut ca punct de plecare, suma de 15,84 euro/m2 indicată de experţi ca valoare a terenului în litigiu (evaluarea făcându-se numai cu privire la parcela nr. 238/12 şi nu la parcela cu nr. 238/53).
În raport de această situaţie şi de faptul că la 29 aprilie 2011 în şedinţă publică reclamantul şi pârâtul au declarat că cele două parcele au aceeaşi valoare, Curtea de apel a reţinut pentru ambele parcele acelaşi preţ de teren.
Ca urmare apelul a fost admis cât priveşte contravaloarea despăgubirilor care s-a apreciat că trebuie stabilită în raport de preţul de 15,84 euro/ m2.
3. Recursurile
Împotriva deciziei nr. 120 din 6 mai 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia au declarat recurs în termen, atât reclamantul cât şi pârâtul.
Recursul reclamantului B.G. a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În fapt criticile au privit următoarele aspecte:
S-a făcut o interpretare nelegal a probelor în sensul că s-a stabilit valoarea despăgubirilor prin raportare la suprafaţa totală de teren supusă exproprierii stabilită prin expertiza de la fond iar valoarea terenului pe unitatea de măsură stabilită în apel.
Această modalitate este contrară art. 26 din Legea nr. 33/1994, care stabileşte criteriile de referinţă în determinarea cuantumului despăgubirilor articol care nu a fost avut în vedere.
S-a mai criticat faptul că nu s-a motivat înlăturarea despăgubirilor reprezentând prejudiciul adus proprietarului, reţinându-se în mod greşit doar valoarea de piaţă a terenului.
S-a susţinut că au fost încălcate cu privire la acest aspect, dispoziţiile Legii nr. 198/2004 şi respectiv ale Legii nr. 33/1994 art. 21 - 27.
S-a susţinut că art. 26 din Legea nr. 33/1994 stabileşte ca moment de referinţă pentru determinarea despăgubirilor, data expertizei având în vedere întreaga procedură de expropriere reglementată de această lege, sens în care expertiza şi stabilirea despăgubirilor au loc înainte de transferul dreptului de proprietate, pe când, în cazul exproprierilor efectuate în temeiul Legii nr. 198/2004 şi 255/2010, stabilirea despăgubirilor trebuie raportată la momentul transferului dreptului de proprietate când are loc şi deposedarea efectivă.
Recurentul a mai arătat că a făcut dovada că terenurile învecinate au fost expropriate la preţul de 48 euro/ m2 şi respectiv, 33,93 euro/ m2.
S-a concluzionat că expertiza dispusă la fond care este mai apropiată de momentul transferului de proprietate, a fost corectă şi nu trebuie înlăturată.
Recursul pârâtului Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzi, Drumuri Naţionale din România.
Recursul a fost motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt criticile formulate au privit următoarele aspecte:
Soluţia a încălcat dispoziţiile Legii nr. 7/1996 şi Decretului-lege nr. 115/1938, în sensul că suprafaţa totală de teren care a aparţinut reclamantului cu nr. cadastral nr. 238/12/1 a fost, conform titlului de proprietate, de 2.500 m2 şi nu de 4.800 m2 cum au stabilit în mod nelegal experţii.
Potrivit art. 34 - 37 din Legea nr. 7/1996 dacă există diferenţe între suprafaţa înscrisă în titlul de proprietate şi cea faptică de pe teren, persoana interesată putea să formuleze acţiune în rectificare încă din 2002, de când a primit titlul de proprietate.
S-a criticat faptul că s-au ignorat planurile cadastrale şi documentaţia cât priveşte dimensiunile terenului deţinut de reclamant.
4. Analiza instanţei de recurs
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate prin cele două recursuri, se constată că aceasta este nelegală, recursurile urmând a fi admise pentru considerentele de mai jos.
Decizia nr. 5481 din 12 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a constatat că instanţa de apel nu a argumentat aprecierea că în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 20 - 27 din Legea nr. 33/1994, nici art. 4 din Legea nr. 198/2004 şi nici nu a răspuns la criticile formulate în apel de pârât cu privire la modul de stabilire a valorii despăgubirii precum şi cu privire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor unei legi speciale, Legea energiei electrice nr. 13/2007.
Se constată că în rejudecarea apelului instanţa de apel a respectat numai dispoziţia de a completa materialul probatoriu cu o nouă expertiză.
În mod nelegal s-a reţinut cât priveşte identificarea terenului în litigiu, o situaţie de fapt prezentată de expertiză care nu este acoperită de acte cu privire la întinderea dreptului de proprietate al reclamantului.
Sub acest aspect este întemeiată critica potrivit căreia, în acţiunea de stabilire a despăgubirilor determinate de exproprierea unui teren, nu se poate decide, în absenţa unei cereri exprese a reclamantului, asupra eventualelor neconcordanţe dintre titlul de proprietate prezentat în susţinerea pretenţiilor şi situaţia faptică a terenului.
Ca urmare în mod nelegal şi nejustificat s-a reţinut că terenul expropriat are o suprafaţă de 4.800 m2, apreciată de experţi ca rezultând din „modul de lucru defectuos al comisiei de punere în posesie”.
În alţi termeni, instanţa a validat o cenzură nelegală pe care au făcut-o experţii, asupra titlului prezentat de reclamant, în afara competenţelor acestora.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 cadastrul şi cartea funciară formează un sistem unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică de importanţă naţională a tuturor imobilelor de pe întregul teritoriu al României.
Entităţile de bază ale acestui sistem sunt imobilul şi proprietarul, care sunt înregistrate în temeiul unor acte autentice întocmite în condiţiile legii şi care au forţa probantă conferită de lege unor asemenea înscrisuri şi evidenţe.
Ca urmare orice modificare în acestea pe alte căi decât cele legal şi expres prevăzute nu poate produce efecte juridice, astfel că validarea unor asemenea concluzii operată de raportul de expertiză, de către instanţa de apel, a condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale cu o greşită apreciere a regulilor incidente.
Soluţia este nelegală şi din perspectiva sumei reţinute cu titlu de despăgubiri.
În primul rând este de observat că instanţa nu interpretează concluziile expertizei - sub acest aspect - în raport de criteriile legale prevăzute expres de art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, la care trimite art. 9 din Legea nr. 198/2004, lege în vigoare la momentul exproprierii imobilului în cauză.
Între criteriile de apreciere prevăzute în mod expres se înscrie şi acela referitor la preţul cu care se vând în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ - teritorială la data întocmirii raportului de expertiză (art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994).
O atare analiză se impunea din perspectiva criticilor exprese formulate cu privire la acest aspect dar şi faţă de lipsa oricăror elemente de reper în expertiza preţuitoare.
Simpla calificare a experţilor din noua expertiză - calificare ce a lipsit experţilor de la fond - singurul argument reţinut de instanţa de apel, nu este suficientă şi nici legală pentru a prelua concluziile acesteia în materie de despăgubiri.
În altă ordine de idei, este de observat că nici cu ocazia rejudecării apelului instanţa nu analizează critica cu referire la nerespectarea dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 13/2007 cât priveşte suprafeţele de teren calificate drept zone de protecţie şi respectiv siguranţă.
Cât priveşte existenţa pe terenul supus exproprierii a unei zone de protecţie şi de siguranţă nu s-a stabilit în cauză situaţia de fapt (individualizarea unei asemenea zone, dacă ea există, în cuprinsul terenului expropriat, data de când o asemenea zonă a fost instituită, natura juridică a terenului pe care a fost instituită), pentru ca în raport de toate aceste elemente să se dispună măsurile legale corespunzătoare în ipoteza în care în cauză sunt incidente reglementările prevăzute de art. 20-21 din această lege specială.
Se constată aşadar că au fost încălcate astfel dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel nestatuând nimic în legătură cu această problemă.
Pentru considerentele expuse, constatând că cele două recursuri sunt fondate, sub aspectele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. au fost admise şi ca urmare casată decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamantul B.G. şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin C.N.A.D.N. din România SA împotriva deciziei nr. 120 din 6 mai 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3064/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3183/2012. Civil → |
|---|
