ICCJ. Decizia nr. 3064/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N IA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3064/2012
Dosar nr. 51369/3/2011
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 5 iunie 2012
Asupra conflictului negativ de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 7655 din 27 septembrie 2010, reclamantul F.H. a chemat în judecată pe cu pârâtul STATUL ROMÂN prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate caracterul politic al măsurii administrative de strămutare cu domiciliul forţat a întregii sale familii, în Bărăgan, la Jegălia Nouă – Feteşti în data de 18 iunie 1951, unde au stat forţat 4 ani, 6 luni şi 2 zile, aşa cum rezultă din adeverinţa eliberată mamei sale nr. 1729 din 22 decembrie 2009, emisă de către M.A.N. secţia instanţe militare; să se constate caracterul politic al măsurii administrative a dislocării familiei sale formată din tatăl său F.F., mama sa F.M. şi sora sa F.H. şi bunicii săi din partea mamei sale, bunicul KRACHTUS MICHAEL şi bunica sa K.A.; obligarea pârâtului Statul Român la plata despăgubirilor orale şi materiale pentru reclamant în valoare de 50.000 Euro reprezentând prejudiciul moral provocat de suferinţele fizice şi psihice prin deportarea familiei sale şi consecinţele acesteia până în prezent, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice Bucureşti, în calitate de reprezentant legal al pârâtului Statul Român în condiţiile art. 115 şi urm. C. proc. civ. a formulat întâmpinare solicitând în principal admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale a Tribunalului Timiş, competent teritorial, fiind în opinia pârâtului, Tribunalul Bucureşti în conformitate cu prev. art. 155 din Legea nr. 105/1992.
Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 2210/PI din 13 aprilie 2011 a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalul Bucureşti, reţinând în esenţă că domiciliul reclamantului se află în străinătate, ceea ce, constituindu-se într-un element de extraneitate în cauză, atrage pe deplin incidenţa art. 155 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.
Astfel învestit, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 570 din 22 martie 2012, a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu, a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Timiş, secţia civilă, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
În pronunţarea acestei sentinţe Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, faptul că indicarea de către reclamant a domiciliului ales echivalează cu o prorogare a competenţei şi atrage incidenţa în speţă a art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009.
Înalta Curte, în pronunţarea hotărârii cu rol de regulator de competenţă urmează a avea în vedere următoarele aspecte:
Cererea formulată de reclamant îşi are temei juridic în Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Potrivit art. 4 alin.(4) din lege, competenţa de soluţionare a unei astfel de cereri, aparţine secţiei civile a tribunalului, în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată.
În speţă, reclamantul şi-a ales domiciliul în oraşul Timişoara, la cabinetul avocatului G.A.C., neputând fi incidente dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 105/1992, întrucât, vizează numai competenţa materială cu privire la care instanţele nu sunt în conflict, iar conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 competenţa soluţionării cererii dedusă judecăţii revine Secţiei civile a Tribunalului Timiş, în circumscripţia căruia şi-a ales domiciliul procesual reclamantul şi care trebuie considerat echivalentul unui domiciliu real de natură a produce aceleaşi efecte juridice atât în ce priveşte comunicarea actelor de procedură cât şi pentru determinarea competenţei teritoriale.
Este de reţinut că prin Legea nr. 221/2009 legiuitorul român a urmărit să faciliteze persoanei interesate soluţionarea rapidă a cererilor formulate în temeiul acestei legi, care să implice o modalitate de administrare a probatoriilor la îndemâna părţii ce a formulat cererea.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabileşte competenţa în favoarea Tribunalului Timiş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa în favoarea Tribunalului Timiş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3062/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 523/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
