ICCJ. Decizia nr. 3183/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3183/2012
Dosar nr. 496/114/2010
Şedinţa publică din 9 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Buzău la data de 12 octombrie 2010, reclamanţii O.D.J. şi M.D.C., au solicitat în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, revendicarea bunurilor care urmează a fi restituite prin echivalent bănesc, respectiv: distileria de vin categoria I, clădiri - mijloace de producţie , teren aferent de 16,5 ha, bunuri înregistrate la Camera de Comerţ sub numele de A.M.
În motivarea în fapt a acţiunii reclamanţii au arătat că sunt nepoţi de fiu ai defunctului A.M., prin reprezentarea tatălui lor P.A.M., fapt atestat prin certificatul de moştenitor depus la dosar.
După moartea bunicului lor, conform actului de partaj voluntar , tatălui lor i-a revenit distileria de vin, casa, crama şi suprafaţa aferentă de 5 ha teren , bunuri ce au fost expropriate in personam de la A.M. conform Legii nr. 119/1948, deşi proprietatea fusese transmisă tatălui încă din anul 1946.
Potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001 au formulat notificare la Prefectura Buzău pentru a fi despăgubiţi prin echivalent bănesc, în condiţiile în care imobilul a fost dat spre administrare societăţii SC R. SA care a preluat imobilul din comuna Verneşti, sat Zoreşti, judeţul Buzău.
Cum această societate a refuzat să soluţioneze notificarea, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 au formulat cerere de chemare în judecată solicitând instanţei să soluţioneze acest litigiu, cererea făcând obiectul Dosarului nr. 2041/114/2006 al Tribunalului Buzău, iar pe parcursul soluţionării dosarului SC R. SA a fost radiată de la registrul comerţului şi potrivit art. 41 C. proc. civ. au fost nevoiţi să solicite introducerea în cauză a A.V.A.S. Bucureşti şi Ministerul Agriculturii, cerere respinsă cu motivaţia că cele două instituţii nu avea calitate procesuală pasivă.
Judecătoria Buzău, prin sentinţa civilă nr. 568 din 27 ianuarie 2010 a admis excepţia de necompetenţei sale materiale şi a dispus declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Buzău, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condiţiile în care bunurile revendicate au o valoare de peste 500.000 lei.
Pe rolul Tribunalului Buzău, prin cererea precizatoare aflată la filele 89-90 dosar, reclamanţii au precizat că solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care pârâtul să fie obligat la acordarea de despăgubiri pentru imobilele demolate, reprezentând măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din casă de locuit construită în anul 1930; magazie construită în anul 1930, fabrica de spirt construită în anul 1935; şopron construit în anul 1935; cramă cu pivniţă construită în anul 1935; cuptor de uscat fructe construit în anul 1935 şi suprafaţa aferentă acestor construcţii, de 5 ha , categoria curţi - construcţii, toate situate în comuna Verneşti sat Săsenii Noi, judeţul Buzău.
Potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, s-a arătat în cererea precizatoare, în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, deoarece SC R. SA nu mai are capacitate de folosinţă, persoanele îndreptăţite pot chema în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor pentru a obţine măsuri reparatorii prin echivalent.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Pârâtul, prin cererea depusă la data de 23 iunie 2010, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român.
Tribunalul Buzău, prin sentinţa 1564 din 15 decembrie 2010, admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat în teritoriu de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii O.D.J. şi M.D.C., astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală A Finanţelor Publice, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa sentinţa sus-menţionată, tribunalul a reţinut următoarele:
Raportat la excepţie, instanţa a reţinut că orice acţiune în justiţie trebuie să îndeplinească anumite condiţii printre care se află şi aceea ca partea să aibă calitate procesuală. Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel ce este titularul dreptului afirmat ( calitate procesuală activă) precum şi între persoana pârâtului şi cel ce este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă). Condiţia calităţii procesuale reprezintă o importanţă considerabilă deoarece raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care îşi dispută dreptul în litigii.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul fixează cadrul procesual în care se va desfăşura judecata cu privire la părţi, acesta trebuind să justifice atât calitatea sa procesuală cât şi pe cea a pârâtului, instanţa având posibilitatea doar să verifice dacă părţile au sau nu calitate procesuală.
În speţa dedusă judecăţii rezultă că imobilul în litigiu s-a aflat în deţinerea SC R. SA Buzău la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, motiv pentru care potrivit art. 22 din lege, reclamanţii din prezenta cauză au notificat societatea deţinătoare să le restituie în natură imobilul, fost proprietatea autorului lor A.M.
La data de 28 mai 2001 M.D.C. şi O.D.J. prin executor judecătoresc P.A., au notificat Prefectura judeţului Buzău solicitând acordarea de măsurii reparatorii în echivalent bănesc conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu - a se vedea fila 16 dosar.
Ca urmare a nesoluţionării notificării reclamanţii au chemat în judecată societatea deţinătoare prin care au solicitat obligarea acesteia să le restituie în natură imobilul notificat, ulterior aceştia introducând în cauză şi A.V.A.S. Bucureşti, acţiune ce a făcut obiectul Dosarului nr. 2041/114/2006 al Tribunalului Buzău, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 531 pronunţată în şedinţa publică din 23 mai 2008, în sensul admiterii excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a SC R. SA şi a lipsei capacităţii procesuale pasive a A.V.A.S. Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că SC R. SA Merei a fost radiată de la Registrul Comerţului la data de 04 septembrie 2007 , astfel că potrivit art. 41 C. proc. civ. nu mai poate fi parte în proces, iar A.V.A.S. Bucureşti nu poate fi parte în proces deoarece imobilul solicitat la restituire nu a făcut parte din patrimoniul unei societăţi comerciale privatizată de A.V.A.S., pentru a fi incidente dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, iar pe de altă parte această instituţie nu a fost notificată potrivit Legii nr. 10/2001.
În prezenta cauză se poate observa că iniţial reclamanţii au formulat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., acţiune modificată ulterior în sensul că a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Din probele de la dosar rezultă că la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul notificat era deţinut de SC R. SA , societate radiată de la Registrul comerţului abia la data de 04 septembrie 2007.
Argumentele reclamanţilor că introducerea în cauză a Statului Român , decurg din calitatea de autor al preluării abuzive nu pot fi primite întrucât Legea nr. 10/2001, ca lege specială de reparaţie a instituit proceduri speciale de restituire , derogatorii de la principiile generale ale răspunderii civile delictuale , precum şi obligaţii specifice în sarcina unor subiecte de drept expres individualizate în actul normativ.
Împrejurarea că unitatea deţinătoare SC R. SA a fost ulterior intrării în vigoare a legii lichidată, fiind radiată de la Registrul Comerţului, prin ea însăşi nu poate conduce la reţinerea calităţii procesuale pasive a Statului Român cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Astfel, potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată persoana îndreptăţită poate chema în judecată Statul prin Ministerul Finanţelor Publice, prevedere care însă nu este incidenţă în cauză.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivare au arătat că Statul Român îşi păstrează calitatea procesuală pentru că imobilul casă de locuit cu toate construcţiile era interzis să fie preluate decât în urma unor hotărâri judecătoreşti şi, din acest punct de vedere, urmează să se respingă excepţia lipsei calităţii procesuale a Statului Român, având în vedere şi relativitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate anterior şi schimbările şi completările Legii nr. 10/2001.
Dacă se apreciază că SC R. SA a fost privatizată de către Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei este entitatea implicată în privatizare, solicită introducerea în cauză şi citarea acesteia la adresa din Bucureşti.
Apelanţii au solicitat judecarea pe fond a cauzei, arătând că este de necontestat că imobilul a fost preluat abuziv de Stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001 şi că aceştia , în condiţiile legii sus-menţionate, îndeplinesc condiţiile privind restituirea bunului prin echivalent.
Prin decizia civilă nr. 111 din 14 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti apelul a fost respins, reţinându-se următoarele.
Din probele administrate în cauză a rezultat că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul notificat de către apelanţii-reclamanţi era deţinut de către SC R. SA societate radiată de la Registrul Comerţului la data de 4 septembrie 2007.
Împrejurarea că unitatea deţinătoare SC R. SA a fost ulterior intrării în vigoare a legii, lichidată, fiind radiată de la Registrul Comerţului, prin ea însăşi nu poate conduce la reţinerea calităţii procesuale pasive a Statului Român, cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, persoana îndreptăţită poate chema în judecată Statul prin Ministerul Finanţelor Publice, prevedere care nu este incidenţă în cauză, nefăcându-se dovada că unitatea deţinătoare nu a fost identificată.
Susţinerile reclamanţilor potrivit cărora necesitatea introducerii în cauză a Statului Român decurge din calitatea lui de autor al preluării abuzive, nu pot fi primite deoarece Legea nr. 10/2001, ca lege specială de reparaţie, a instituit proceduri speciale de restituire, derogând de la principiile generale ale răspunderii civile delictuale, precum şi obligaţiei specifice în sarcina unor subiecte de drept expres individualizate în actul normativ.
Astfel, prin unitate deţinătoare se înţelege fie entitatea cu personalitate juridică care exercită în numele statului dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii.
Din precizările reclamanţilor, a rezultat că bunurile imobile sunt situate în comuna Verneşti, sat Săsenii Noi, judeţul Buzău şi au fost trecute în patrimoniul I.A.S., apoi preluate de SC R. SA Merei.
Competenţa în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 sunt stabilite în sarcina exclusivă a autorităţilor administraţiei publice locale, cu competenţe în aplicarea legilor speciale de reparaţie şi în contradictoriu cu care reclamanţii ar putea obţine recunoaşterea dreptului lor.
Ca atare, în mod corect instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamanţii, în temeiul art. 304 pct.9 C. proc. civ., susţinând că le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil în urma căruia nu au putut să-şi valorifice dreptul de proprietate asupra imobilelor de care au fost deposedaţi abuziv. De asemenea, prin soluţiile pronunţate au fost nesocotite dispoziţiile deciziei în interesul Legii nr. 20/2007, potrivit cărora, în situaţia refuzului unităţii deţinătoare a imobilelor de a soluţiona notificarea instanţele sunt abilitate să procedeze la această soluţionare pe fond.
Recursul este fondat pentru considerentele care succed.
Prin acţiunea dedusă judecăţii, astfel cu a fost precizată şi întemeiată pe dispoziţiile Legii speciale nr. 10/2001, reclamanţii au solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la acordarea despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv.
În plan procesual, raportul juridic stabilit de legea specială nr. 10/2001, conferă calitate procesuală pasivă entităţii care a soluţionat notificarea sau care are competenţa de a o soluţiona, fiind deţinătoarea bunurilor revendicate.
În speţă, deţinătorul bunurilor solicitate se cunoştea la data formulării notificării, acesta fiind SC R. SA Merei. Ulterior, unitatea deţinătoare s-a dizolvat, fiind radiată din Registrul Comerţului la 4 septembrie 2007, moment până la care notificarea formulată de reclamanţi nu a fost soluţionată.
Faţă de împrejurarea că prin sentinţa civilă nr. 531 din 23 mai 2008 a Tribunalului Buzău s-a statuat irevocabil că unitatea iniţial deţinătoare a bunurilor şi A.V.A.S. nu au calitate procesuală pasivă, reclamanţii, prin prezenta acţiune, au chemat în judecată Statul Român pentru acordarea despăgubirilor.
Având în vedere această particularitate a cauzei, instanţele trebuiau să-şi exercite rolul activ şi să întreprindă toate demersurile necesare pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt, respectiv ce s-a întâmplat cu bunurile solicitate după dizolvarea unităţii deţinătoare şi, eventual, de către cine au fost preluate, în vederea stabilirii corecte a cadrului procesual. Aceasta se impunea, întrucât în considerentele ambelor hotărâri pronunţate s-a reţinut că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Pentru a se respecta dreptul reclamanţilor la restituirea prin echivalent a bunurilor preluate abuziv şi având în vedere dispoziţiile obligatorii ale deciziei în interesul Legii nr. 20/2007, se impune admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunţate şi trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecare.
În rejudecare, instanţa va dispune administrarea tuturor probelor necesare în vederea stabilirii situaţiei de fapt, respectiv situaţia actuală a bunurilor în litigiu şi deţinătorul acestora pentru stabilirea corectă a cadrului procesual şi respectarea dreptului reclamanţilor la un proces echitabil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii O.D.J. şi M.D.C. împotriva deciziei nr. 111 din 14 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia şi sentinţa nr. 1564 din 15 decembrie 2010 a Tribunalului Buzău, secţia civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3115/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 343/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
